La WineUp 2016, împreună cu douăzeci dintre frumoșii nebuni ai festinelor din urmă

Pentru câteva zile, degustările CDViN s-au desfășurat într-un cazinou. A fost un WineUp tandru, fair, salin, cu simpatici ursuleți clujeni și entuziaști și neautorizați degustători arădeni. Într-un fel am mutat VinCE Budapesta la Cluj, dat fiind că nu am încetat nici o clipă să credem că Transilvania este adevărata noastră patrie. O mică parte din clubul nostru, vreo douăzeci de nebuni frumoși ai festinelor din urmă, a părăsit astfel dormitorul bunicii pentru cazinoul clujean.

O mulțime de vestici, și totuși o mică parte a clubului, care cu mașina, care cu trenul, au luat drumul Clujului pentru a participa la a doua ediție a festivalului WineUp. Pe la șase dimineața, neobositul Zoli, însoțit de ergonomica sa Ralucă, ne-a pescuit pe mine și pe Dan din centrul Aradului, cu scopul precis de a ne duce iute și comod în capitala Ardealului. Mihai plecase cu o zi în urmă cu vechiul său Logan globetrotter și cu noua sa și discreta sa prietenă. Ceilalți, până la 20, se suiseră în mașinile proprii, ba chiar am avut și o călătoare cu trenul.

Pe drum ne-a intrat frigul în oase în scurta pauză făcută la Oradea, un oraș care s-a îngrijit înțelept de infrastructură în ultimii ani. La Cluj, Zoli a dat ture pentru un loc de parcare și pentru lămurire, înainte de a se caza cu Raluca la Hotel Transilvania. A fost un prilej de ședință foto cu duduie în oglindă și cu perne brodate cu emblema hotelieră. La ieșire, niște ursuleți antici ne făceau cu mâna de pe un acoperiș străvechi, grafitti-urile erau simpatice, dimineața rece părea chiar însorită.

Doi pași mai încolo, Cazinoul, festivalul și o sută de prieteni de salutat, de pupat, de reîntâlnit. Ioana și Mihai, organizatorii, familia Stoica, Ghislain și Angela cu o bijuterie de bebe, Giancorrado, Alfred și Adi de la Viile Metamorfosis, Luminița, Boris și Gabi de la Crama Oprișor, Ciprian, Stelian și Răzvan de la Recaș, Sorin &Co de la Rătești, Vica de la Balla Géza, Marian de la Gramma, Cătălin de la Liliac și atâția alții, și atâția alții. Între prietenii  buni, Bogdan – fost somelier al Lacertei, actual promotor al Domeniilor Bogdan, și Adi Butuc, negociant connaisseur de vinuri portugheze, doi dintre magnificii prezenți în toamna anului trecut în dormitorul bunicii. Pe la treilea, Herbert, aveam să-l întâlnim decuseară, pentru o tură prin restaurante și o cazare pentru mine și Dan în apartamentul său din cartierul cu nume cordial „Bună ziua”. La intrare Zoli-ul nostru s-a pozat pentru comparație și pentru eternitate cu Zoli-ul ROVINHUD-ului. Ne-am făcut și noi amici în persoanele agreabile de la standurile Vinimondo și Selecciona, Liviu Guțuțui și Eduardo Garcia del Amo. Cu toții reprezintă o bună parte din lumea activă a vinului românesc, de o parte și alta a standurilor, din realitatea reală ori virtuală cu arome de Cabernet și Muscat. 

 

Așadar am numărat multe crame participante: Corcova Roy&Dâmboviceanu, Crama Gîrboiu, Carastelec, Gitana Winery, Château Vartely, Liliac, Gramma, Petro Vaselo, La Salina, Avincis, Aurelia Vișinescu, Vinimondo (Italia, Chile, Argentina, Africa de Sud, Spania, Liban), Cramele Recaș, Crama Rătești, Crama Oprișor, Alira, Davino, Budureasca, Viile Metamorfosis, Happy Wines (Italia), Balla Géza, Selecciona (Spania, Chile, Argentina). N-am ajuns să degust totul, din pricina timpului scurt petrecut la festival, măsurat în ore, din pricina celor două masterclass-uri la care am participat și din alte cauze mai mult sau mai puțin administrative. Mi-au plăcut în mod special vinurile servite la standul Vinimondo, între care șampania Billecart-Salmon Brut Reserve și Barolo Dragomis 2008 de la Angelo Gaja, dar și mai multe Tempranillo cu prețuri prietenoase de la Selecciona. Am încercat cu plăcere noua Friza albă, Masi-ul 2011 Campofiorini de la Recaș, noile vinuri de la Viile Metamorfosis: Muscat Ottonel &Tămâioasă Eco 2015, Fetească Albă&Sauvignon Blanc 2015, Rosé 2015 (Merlot, Fetească Neagră, Pinot Noir) și Sauvignon Blanc 2015 Via Colțul Pietrei, toate vinurile cramei Liliac, cu deosebită aplecare către Feteasca Albă, Feteasca Regală, Sauvignon Blanc 2015 și Nectarul anului 2014, de la Crama la Salina - Sauvignon Blanc-ul Issa 2015 și Issa Rosé 2015 (Pinot Noir), de la Gramma – Cuvée Vișan Rosé 2015, de la Rătești - Cabernet Sauvignon 2013, iar la standul Château Vartely m-am încumetat să încerc un excelent distilat Speranța. Pur și simplu nu am ajuns să degust vinurile unor crame dragi ca Avincis, pe care însă le tot încerc în dormitorul bunicii, și nici pe cele de la Balla Géza și Gîrboiu, știute însă, fiindcă au pătruns recent în portofoliul clubului. 

Sâmbătă am participat la un interesant masterclass, Integrate traditional Romanian varieties in the world wine map, susținut de Peter McCombie MW la City Plaza Hotel, iar duminică la un altul, și mai și, prezentat de Dan Balaban: Davino, expresia perfectă a terroir-ului din Dealu Mare. Mi-a rămas în minte cel de-al doilea, pentru experiențele senzoriale contradictorii pe care mi le-au oferit vinurile servite. Acționarul majoritar al cunoscutei mărci valahe, Dan Balaban, a susținut o prezentare cât se poate de tehnică („n-am inventat nimic”) și de aceea cât se poate de profesională, însoțită de imagini proiectate și de un limbaj de breaslă, extrem de avizat. A fost o demonstrație de forță, cu 13 vinuri servite, în compania unor fișe tehnice (12 la număr) care descriu soiul, anul de recoltă cu toate fenomenele meteo aferente, denumirea de origine, volumul de alcool, aciditatea, pH-ul, zahărul rezidual, data recoltării, a îmbutelierii, particularitățile de vinificație, caracterizarea vinurilor și multe, multe altele. Vă mărturisesc că sunt îndrăgostit de unele dintre vinurile Davino, chiar dacă nu și de prețuri, de toate etichetele clasice, care relevă presupusa apartenență de castă spirituală a producătorului, dar nu și de stilul prezentării pe care o rezum aici.  

 

Cât despre vinuri, pentru mine, unele au fost festin, altele, un pic de chin. Nu sunt pe gustul meu, care e fără îndoială subiectiv și inventiv, primele albe servite: Făurarul Alb de Ceptura 2015, Plai Fetească Albă 2015, Iacob Sauvignon Blanc & Fetească Albă 2015, Domaine Ceptura Alb 2015, toate proaspăt îmbuteliate și poate prea grăbit prezentate. Chiar dacă promițătoare în buchet, toate transmit aceeași impresie de amăreală și postgust iute, neplăcut, de prospețime dezagreabil condimentată. Aș putea să-mi amintesc însă cu oarecare plăcere de Davino Blanc Revelatio 2015, un vin rotund, frumos, purtând amintirea proaspătă a florilor de viță-de-vie. Despre vinurile roșii am însă cele mai frumoase impresii: Făurar Roșu Ceptura 2014, dintr-un „an blamat pe nedrept”, are un bun dozaj al aromelor; Iacob Roșu 2013, echilibrat și integru, poartă amprenta Cabernet-ului; Monogram Fetească Neagră 2013, cu notele sale de vanilie și cacao, e un vin mare. Am trecut apoi la: Davino Rouge Domaine Ceptura Roșu 2008 – dominat de caracterul Feteștii, cu buchet estompat dar frumos, cu note puternice de prune uscate, cu generozitate sublimă în postgust; Davino Rouge Domaine Ceptura Roșu 2010 – iute și astringent, nu atât de expresiv ca 2008, dar complicat și viu, în nici un caz feminin; Davino Rouge Domaine Ceptura Roșu 2012 – în care Cabernet-ul e stăpânul, foarte apropiat în ale sale de cel din 2010, poate cu un plus de condiment și cu un postgust mai lung, cu o complexitate ce se descoperă treptat de parcă te-ar încerca, de parcă ar vrea să vadă de ai răbdarea așteptării. La urmă, Davino Flamboyant 2012 și-a dezvăluit buchetul splendid, eleganța cuceritoare, strălucirea specifică unei bijuterii. Cu nas mai discret, cu bună aciditate și cu o subtilitate a dezvăluirii în postgust,  Davino Flamboyant 2010 se dovedește la rându-i o altă minunată ființă care trăiește în sticlele acestei mărci superpremium.

 

Nu pot decât să mă închin celor care au îngrijit viile și oenologului care a elaborat aceste vinuri roșii, iar în ce-l privește pe stăpânul moșiei, de la care am și aflat că anumite vinuri, anumite magnumuri sunt atât de puține că nu ajung decât la o clientelă intangibil de selectă, lui nu pot decât să-i exprim regretul meu că nu ar fi de nasul celorlalte caste românești aceste licori. De aceea mă voi mulțumi să servesc fără regret, între altele, împreună cu prietenii mei din club ce poartă modesta insignă cu motanul Lucky (antreprenori, dascăli, manageri, medici, ingineri, avocați, custozi de muzee, negocianți de vinuri, notari, jurnaliști, magistrați, artiști, oenologi, oameni care muncesc cu mintea și cu mâinile), dar și cu omul nostru din Panama care se ocupă de treburile casei din satul Ferendia, câte un magnum de Bauer, de Petit Verdot 2013 de pildă, sau câte unul de Știrbey, de Merlot 2007, sau poate chiar și ceva Saar Riesling Sekt brut – Weingut van Volxem 2007. Pentru că vinurile, ca și lumina, ca și frumusețea, sunt menite să fie bucuria tuturor.

 

Am uitat să mai spun că sâmbătă am petrecut o seară memorabilă la Bricks, în compania prietenilor clujeni Herbert și  Bogdan, dar și a portughezului Adi, împreună cu vinurile aferente de prin Minho și Dão, dar și de pe Domeniile Bogdan, alături de preparate gastronomice de cea mai înaltă clasă. Și că duminică am trecut cu Dan pe la Maimuța plângătoare, local cu istoric pitoresc din buricul târgului al cărui restaurant concurent fusese cândva Gaura dulce.

După masterclass, din pricini obiective, ni s-a făcut de plecare. Pe drum am săvârșit o ședință de shooting cu bannerele sugestive ale orașului nostru preferat din Transilvania, dar și cu bisericile și peisajele Turzii. Un mic popas la restaurantul Sarea-n bucate de lângă salină ne-a dezvăluit că fetele de la Crame România, Alina&Mona, au fost mai iute de picior virtual decât performerul facebook al clubului, dar ne-a oferit și ocazia unui prânz tradițional și a unui shooting cu cățelul rubicond al localului și cu un fazan care nu reușea să depășească un enervant gard de delimitare a proprietăților umane.

La Arad, înainte de nani, am devorat împreună cu Zoli&Raluca una dintre fabuloasele prăjituri ale Pivnicerei, cu dor de Cluj și de prietenii care au făcut ca toate acestea - rânduri, experiențe, plăceri nevinovate – să fie cu putință.

Galerie foto: Pe drum, Festivalul, Masterclass, Vario

WineUp, un festival de vin și civilizație la Cluj

Mi-a fost tare dor de Cluj în ultima vreme. Și nu doar fiindcă am destui prieteni acolo, din lumea vinului și nu numai. Amintirile mele clujene cele mai îndepărtate au legătură cu prima coborâre în gară, într-o zi de toamnă de  la mijlocul anilor ‘80. Era din pricini de armată, de viitoare instrucții pe Dealul Murăturii și de inepuizabile marșuri între Someșeni și Florești. Eliberat, am revenit la Cluj după câțiva ani, ca jurnalist la Forum Studențesc de Timișoara. Mai apoi, pe la începutul și mijlocul anilor 2000, aveam să mă întorc de mai multe ori, tot din pricini de breaslă jurnalistică.

Dacă vezi Clujul întâia oară, nu e greu să observi că aici oamenii au conștiință în ochi. Și chiar dacă nu l-ai citit pe Thomas Mann, tot ți-ai dori pe dată să fii student etern în această adevărată capitală a Ardealului. Prietenii mei care trăiesc aici sunt speciali, sunt parcă din altă specie, din specia europeană. Și toate sunt mai serioase aici, proiectele, tristețile, zâmbetele, festivalurile de vin. Așa ajung în sfârșit la WineUp după o călătorie în timp de treizeci de ani și după una în spațiu de cinci ore, între Arad și Cluj.

Când am aflat că Ioana Bidian Micu pune la cale un nou concept de promovare a vinului și un nou festival în domeniu, am știut că pentru noi toți va fi o aventură interesantă. În ultimii ani, am umblat și văzut destul în materie de târguri de vin. Manifestările din România sunt la fel de îndepărtate de civilizație precum orice altă construcție comunitară. Știm cu toții ce înseamnă să speli paharele la toaletă, să nu ai garderobă și nici gheață, să premiezi pe cel care cotizează mai mult, să pui banul și prostul nărav înaintea vinului. Tocmai de aceea am plecat la Cluj, cu speranța timidă, de călători de profesie la Budapesta, Viena și Merano, că merită. 

Ca de obicei, am plecat în patru cu Loganul de serviciu, Dan și Mihai venind de la Timișoara. Pe drum am fotografiat Țara Ardealului din goana mașinii. Ochiul digital arată că suntem o patrie de oieri, de ceasuri fără limbi, de căprioare blânde, de fântâni cu cumpănă, de păsări care nu au reușit să migreze, de fabrici și uzine bune de păscut, de câmpuri care nu încetează să înflorească peste betoane, străjuite de bisericile conlocuirii. La Cluj am tras la Hotel Siago, pe un frig de început ori de sfârșit de iarnă, și nu de primăvară timpurie. Și dacă voi ține minte cazarea, asta va fi în primul rând din pricina acvariului din sala de mese, cu peștișorul său Wanda care ne trimitea bezele prin sticla captivității. În după-amiaza aceea cu vreme potrivnică am hotărât să ne facem de cap prin Cluj, urmând ca a doua zi să gustăm din festivalul de vin.  

Poate că în zona centrală orașul nu lasă peste tot impresia îngrijirii atente, așa cum se întâmplă cu Brașovul ori Sibiul, dar e viu, are dimensiuni chezaro-crăiești, amintește, în bine, de toate mai marile ori mai micile orașe din părțile astea de lume care au aparținut unui vast imperiu. Dan ne-a dus direct la Cabinetul de vin și cocotte, un local absolut minunat pe care îl dibuise pe internet. A fost o experiență ambientală, gastronomică, oenologică la superlativ. Decorul cu mâini de lemn, cu figurine orientale, cu iepure ce se admiră în oglindă, cu ceasuri care indică orele marilor capitale a fost perfect pentru o nouă ședință foto cu Dan și Mihai ca protagoniști. Iar cocotte, cocotte-le, cocotele – recipientele de fontă în care ni s-au servit bunătățile –  tot ne-au lăsat gura apă prin conținut, chiar dacă, în denumire, nu era tocmai vorba despre ceea orice bărbat și-ar fi închipuit că e. Am conversat cu proprietara, ne-am trezit cu prietenul Herbert Szasz, cel care prezentase cu luni în urmă vinurile Vinarte în Vestik Club, am privit fascinați decantarea și răcirea vinurilor. Am avut parte, cu plăcere, chiar și de un miting antiponta. Și ne-am dus apoi către alt local, un pic mai vechi și mai celebru al Clujului, Joben Bistro. 

 

Acest bar steampunk poate fi considerat mai degrabă o atracție pentru studenți și păsări de noapte decât pentru niște degustători de vin cuminți, chipurile, ca noi. Designul e de nota 10, realizarea impresionantă, chelnerii simpatici, vinul se servește la frapieră-joben, lămpile sunt jobene, un zeppelin coboară spectral din tavan, cuierele sunt robinete, figurile și măștile enorme au ceasuri în loc de ochi, atmosfera e futuristă, de happening sf. Am petrecut o seară fabuloasă și ne-am dorit să fim iar studenți, să dăm toate ceasurile și rotițele înapoi pentru noi înșine, păstrând însă Clujul actual cu totul. După Joben Bistro ne-am imaginat că ne putem petrece noaptea la Crush. Aiurea! Erau un fum și o înghesuială acolo care ne-au alungat acasă, adică la Siago. Rămânem totuși niște degustători de vin, nu de zgomot, nu de fum!

 

A doua zi, sâmbătă, ședință foto cu peștișorul Wanda la micul dejun, luăm un taxi spre Cazinoul unde se desfășoară WineUp. E frig, pe lac sunt rațe, pe hidrobiciclete sunt lebede, în holul cazinoului Septimiu Crișan zâmbește încadrat de Mihai și Dan. Totul e exemplar: casa de bilete cu brățări și pahare și cravate roșii cu însemnele festivalului. În capătul celălalt șade magazinul de vinuri real, cel care are și o expresie virtuală, creată anume cu prilejul târgului. De acolo poți cumpăra vinuri legal, cinstit, nu de la stand. Nici măcar organizatorii VinCE Budapesta – festivalul nostru preferat – nu au găsit încă această soluție pe care Ioana, într-un mod ingenios, o aplică pentru prima oară la Cluj.

Înăuntru, un spațiu curat, aerisit, luminat, cu standuri bine gândite, cu design unic. Sunt vreo șaptesprezece cu totul (deși e posibil să nu fi numărat bine) și, la ora asta, zece și ceva, lumea nu se înghesuie în cazinou. La mijloc se face un culoar unde găsești garderoba și toaletele. Există mașină de spălat pahare, acestea sunt oferite, curate, alături de gheață la discreție, fiecărui expozant. Cu aplicația WineBook, scanând codul de bare, putem afla totul despre vinulrile servite, ba chiar putem da note și transforma smartphone-ul în agendă oenologică. 

 Avem atâția prieteni în jur – bloggeri, oameni de vin, producători, directori de vânzări, organizatori, proprietari – că nu e greu să ne simțim acasă aici. Oameni dragi de la Avincis, Oprișor, Gramma, Liliac, Villa Vinèa, Nachbil, Crama Borha, Rătești. Nu lipsesc PetroVaselo, Cramele Recaș, Corcova, Gitana Winery, Crama Gârboiu, Moët ș.a. Ne-am bucurat să o reîntâlnim și să o îmbrățișăm pe doamna Irinel Stoica, alături de Ghislain Moritz și Angela Prado, ca și pe Gabriel Roceanu și Luminița Tsakis, Boris Ionescu, Mihai Olteanu, Bogdan Todor, Marcel Farcaș, Mona Arsulescu, Alina Iancu, Alexandra Holhoș, Mihai Oprea, Herbert Szasz, Călin de la Cluuuj, Roxana Moholea și Gonzalo Tello.  Și, bineînțeles, pe Ioana Micu, sufletul întâmplării, amfitrioana tuturor. După efuziuni, politețuri, amintiri, am trecut la degustarea propriu-zisă și la un masterclass în care ne-a fost prezentată, în absența motivată a maestrului, metoda de degustare Luca Maroni. După două zile de festival – sâmbătă și duminică – am ales pentru mine și pentru portbagajul Loganului niște Chardonnay de la Corcova, Reserve, 2011, ceva Pinot Noir, 2012, de la Nachbil, niște spumante marca Giusti, Contessa dulce, 2012, Selection, de la Villa Vinèa. Pe celelalte, Ispite, Smerenii, Gramme cu Mălaeli pe etichete, Avincisuri sublime, Selene bănățene, le avem deja în club și le știm deja. 

 

Am numărat câteva noutăți în materie de crame, La Salina și Vinca, două frumoase surprize. Cea din urmă, situată în Sălaj, undeva la jumătatea drumului între Cluj și Satu Mare, are puține hectare, însă destule vinuri de calitate. Între ele, Friza Rosé 2014 și Sophia 2013, Pinot Gris, vinuri cu care am plecat, cu baxul, către casă. Cât despre prima, La Salina, aceasta a fost cu adevărat supriza șederii noastre clujene. Chiar dacă nu am văzut viile, fiind invitați, alături de alte sute de persoane, la lansarea de seară a noii crame, am avut parte de o petrecere fabuloasă undeva într-un local situat la câteva sute de metri de celebra Salină Turda. A fost un eveniment care, vorba realizatorului TVR Cătălin Ștefănescu, a confirmat faptul că dragul nostru Cluj e un oraș interesant din apropierea Turzii. Imaginați-vă vreo 150-200 de oameni la o recepție de gală, cu piramidă de vinuri, cu prezentator de top, cu formație de jazz, cu spumante la discreție, cu preparate gastronomice, un party adevărat de Românie oenologică modernă. Și chiar dacă în cazul Cramei La Salina nu putem vorbi decât de trei vinuri tinere, 2014, Sauvignon Blanc, Chardonnay și Rosé din Pinot Noir, cel puțin primul este unul remarcabil, de o mineralitate și aciditate atât de specifice zonei, la un preț mai mult decât prietenos. Am încheiat seara ușor euforici, ne-am întors, legănat, cu autocarul acasă la Hotel Siago în Cluj, urmând să petrecem a doua zi, duminică, tot la WineUp. 

 

Pentru noi, duminica a fost o zi internațională în materie de vinuri, la standul italo-franco-spaniol avându-i ca amfitrioni pe Septimiu Crișan, Răzvan Demian, Roxana și Gonzalo. Ne-am întreținut cu prietenul Călin de la Cluuuj, cu care am plănuit o viitoare degustare de răchii și pălinci, bănățeano-ardelene, și cu amfitrionii standurilor care ne-au oferit vinuri remarcabile. Am degustat și băut destul cât să regretăm că aventura noastră clujeană trebuia să ia totuși sfârșit.

Ioana, sărutări de mâini! Ne vom da jos pălăriile și jobenele de la Joben Bistro, vom aplauda cu mânuțele de la Cabinetul de vin și cocotte, vom zâmbi precum peștișorul Wanda de la Siago și-ți vom mulțumi că ai transformat această frustrare, care este și a noastră, de a nu avea un festival de ținută în România, în ceea ce de acum înseamnă WineUp – o împlinire oenologică și oenofilă. De Cluj.
 

Galerie foto: Cabinet de vin și cocotte, Joben, Pe drum, La Salina, WineUp, Vario