Cu un mic ajutor din partea prietenilor, grupul nostru de degustători amatori, care include medici, ziarişti şi patroni de firme, a căpătat recent un statut juridic şi se numeşte "Vestik". Şi dacă tot ne-am construit un ONG, adică o asociaţie absolut nonguvernamentală şi absolut
nonprofit care se susţine exclusiv din pasiunea şi buzunarele noastre, ne-am gândit să ne punem pe treabă şi, între două degustări de vinuri minunate, să facem câte o donaţie, să ecologizăm câte un parc, să salvăm câte un animal şi să promovăm, prin exemplul propriu, acele valori ale comunităţii cu ajutorul cărora se poate clădi o lume civilizată.
Prima acţiune a asociaţiei, care, cu sprijinul preţios al lui doctorului Silviu Radu, dar şi al căţeluşei Rita şi al motanului Lucky, are de-acum şi un banner, ba chiar şi o adresă de site în construcţie, www.vestik.ro, s-a consumat într-o zi însorită de mai, la Jimbolia. Acolo există un muzeu al presei, unic în ţară, moştenire culturală lăsată Banatului de Petre Stoica, al cărui custode este în prezent fostul jurnalist Vali Corduneanu. Şi cum aveam cu toţii pe acasă colecţii mai mult sau mai puţin complete de ziare, de reviste ba chiar şi de cărţi de vizită din domeniu, am luat drumul Jimboliei cu portbagajul încărcat de hârtii şi de puţină emoţie a călătoririi.
Oraşelul care a stat mai mulţi ani sub ocupaţie sârbească după primul război mondial te întâmpină azi cu un indicator vizibil care afişează cele cinci muzee pe care le poate vizita orice turist: Muzeul "Stefan Jäger
", Muzeul Pompierilor "Florian", Casa Memorială "Dr. Karl Diel", Muzeul Presei "Sever Bocu" şi Muzeul Căilor Ferate. Pe al nostru îl găsim relativ greu, în ciuda unui alt indicator amplasat la intersecţie. Ne-a lămurit o
doamnă în vârstă, cu accent nemţesc, arătând cu mâna: "Acolo, lângă şcoală". O poartă de fier şi două firme ne arată că am ajuns la locul potrivit. Aici, totul e ţais: termopane, pavele noi, îngrijire, parchet, săli imense cu mii, zeci de mii de exponate. Şi câteva încăperi depozit în care aşteaptă să fie cercetate, catalogate, etichetate şi studiate alte zeci de mii de piese colecţie: ziare, publicaţii, cărţi, obiecte de tot felul.
Vali Corduneanu e o gazdă afabilă, care ştie să spună povestea fiecărui lucru din instituţia impresionantă pe care o reprezintă. Aici vedem o maşinărie de presă austriacă pe care scrie Josef Anger & Söhne, dincolo zeci de caricaturi din anii interbelici şi din cei de după, apoi un portret sacru cu Petre Stoica, omul de cultură căruia i se datorează, în cea
mai mare măsură, existenţa acestui muzeu. Momente de istorie surprinse de o foaie de ziar: abdicarea Regelui, procesul grupului Spiru Blănaru, amintiri de la Balcic, poze cu un mic Carol al II-lea. Pe un alt perete, cărţi de vizită de ieri şi de azi, de aici şi de pretutindeni ale unor gazetari mai mult sau mai puţin celebri. Un Geo Bogza achitat, un prim-redactor Eminescu, dar şi nume de jurnalişti timişoreni cu care memoria oamenilor n-a fost la fel de
îngăduitoare. Într-o vitrină, o alăturare ironică de gazete:
Neamul românesc şi
Neamul ţigănesc. Ziare legionare, ziare comuniste, ziare chirilice, ziare nemţeşti, ungureşti şi sârbeşti, ziare în idiş şi franceză, monitoare ale unor ţinuturi efemere, publicaţii rurale cu coruri şi fanfare şi domni prefecţi şi parlamentari încremeniţi într-o atitudine impecabilă. Vali ne plimbă peste tot: arată cărţi de vizită în folie, legitimaţii de presă, ba chiar şi un permis de conducere de la 1933.
În sala periodicelor, rafturi nesfârşite, nenumărate teancuri aşezate în ordine, dulapuri cu comori îngălbenite, în toate limbile Pământului, mirosind a tipar străvechi, a mucegaiuri imperiale, a molii de demult pe care le-a pietrificat trecerea, cruţând hârtia şi cuvintele. Le respirăm praful centenar, contemplăm babilonia mesajelor consumate cotidian de străbunicii şi stră-străbuncii noştri, de abonaţii unui trecut recent însă totuşi atât de îndepărtat.
Un domn profesor de la şcoală ne traduce din germană textul unui articol despre Eminescu publicat chiar în anul morţii sale, la Bucarest, în "Das Literarische Rumanien", în care autorul a scris despre marele poet şi gazetar că vorbea o germană cultivată. Vali scoate pe rând, de prin rafturi, vitrine şi sertare, cele mai bizare şi interesante titluri.
Palestinean-Service, Le Progres, Drumul socialismului, Foaia ilustrată, Frăţia de cruce, Le Moment, Poporul, Timisiana, Deşteptarea, Patriotul, Luptătorul bănăţean, Gazeta Transilvaniei, Telegraful român, Jimbolianul, Naţiunea, Puiul de şoim, Nădejdea, Gura satului, Sportul naţional etc. etc. etc. Într-un loc, legitimaţia unui tovarăş ziarist de la
Drapelul roşu, absolvent al Şcolii Superioare de Ştiinţe Sociale "A. A. Jdanov", într-altul, între atâtea altele, o poză a lui Brunea-Fox şi una a lui Nikolaus Berwanger. Pe un perete de la intrare, caricaturi interbelice şi de după, din
Urzica anilor '50, reprezentându-l pe Tito cu zvastică la chipiu şi dolari la gât ori cu Planul Marshall în chip de coasă.
În cafeneaua muzeului, mese şi tabureţi, un bar modern dar şi obiecte de demult: un melon, un telefon şi un patefon, iar sus pe dulap, un bucolic radio şvăbesc de-o vârstă cu străbunicul. Şi poze cu Petre Stoica în Cişmigiu citind
Informaţia Bucureştiului în 1953. E puţin bulversant să urmăreşti această aparentă nesfârşire de piese de colecţie întinsă şi stivuită pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi într-un muzeu car
e poartă numele marelui gazetar şi demnitar bănăţean
Sever Bocu. Şi o oarecare nostalgie se înstăpâneşte în sufletele de jurnalist la gândul că aici îşi fac locul şi colecţiile ziarele care mai apar astăzi, adică printurile pe cale
de dispariţie care lasă încet dar sigur locul publicaţiilor de pe internet. Se pare că nimeni nu mai are nevoie astăzi de tipografi şi de maşini de scris, de învechitele condeie, se pare că presa scrisă se mută la muzeu.
Gazdă atentă, poate ca să alunge gândurile negre, custodele ne poartă şi în sălile depozit, acolo unde se află, în teancuri, obiectele care încă aşteaptă catalogarea. La un moment dat, păşeşte în marea de c
ărţi, majoritatea donate de Biblioteca Astra din Sibiu, şi începe să scoată în faţa obiectivului aparatului foto tot felul de titluri bizare:
"Porumbul bine lucrat asigură roade bogate" apărut în colecţia Biblioteca Agricolă,
"Marele transformator al naturii I.V. Miciurin" (pescarii pasionaţi ştiu că una din bălţile Jimboliei poartă numele acestui "savant" rus,
"Călătorind prin URSS" de Zaharia Stancu... Cu puţin timp înainte ne arătase calendarul
catolic
Presa bună pe anul 1921. Acum răsfoim o carte şi dăm de imnul URSS şi poza mustăcioasă a Generalissimului I. V. Stalin, câtă splendoare!
La final, oarecum obosiţi de atâta trecere în revistă a trecutelor vieţi de reviste, trebuie să facem şi donaţia. Avem un portbagaj întreg de ziare, din care nu lipsesc
Timişoara,
Prima oră şi
Bănăţeanul, afişăm banner-ul "Vestik" şi ne pozăm în soarele de după ploaie, î
n curtea tihnită a muzeului.
La plecare îl luăm şi pe custode cu noi, către Timişoara, şi părăsim Jimbolia pe lângă indicatorul cu muzee, printre muncitorii care ies de pe poarta fabricii de la marginea oraşului, printre mămicile bicicliste care se întorc acasă fără prunc pe scaunul din spate. Singura donaţie pe care n-am făcut-o a fost o sticlă de vin bun din vinoteca Pivnicerului, dintr-o scăpare impardonabilă care va fi totuşi reparată cu un prilej viitor.