Care este cea mai apropiată deltă pentru arădeni, bihoreni,
bănățeni? Delta Dunării? Răspuns greșit. .jpg)
Într-o săptămână binecuvântată de
octombrie, am descoperit, în patru prieteni, paradisul de lângă noi. Și am
aflat totodată răspunsul corect la întrebarea de mai sus.
Într-o bună dimineață de marți, amicii cicireni
Gabi, Ovi și Cipri au oprit în fața casei mele, scoborându-se dintr-un Dodge
RAM ultimul răcnet, ale cărui scări coboară anume pentru a te sui sau scoborî în/din
uriașul pickup. Cu portbagajul plin de undițe, cu lansete strecurate chiar și
în mașină, prietenii mei aveau să mă preia cu tot cu prea multele bagaje pentru
o călătorie de câteva ore la Tiszafüred, localitate situată în așa-zisa Deltă a
Tisei.
Poate că ar fi potrivit, înainte de a începe descrierea
ultimei noastre aventuri pescărești în țara vecină, 
Ungaria, să facem câteva
comparații. Ele oferă călătorului o situare în timp și spațiu, dimensionând
lumea prin care se mișcă în căutarea unei frumuseți pierdute, a unui paradis pe
care nu a încetat niciodată să-l redescopere.
Potrivit DEX, delta reprezintă o formă de relief rezultată din depunerea de mâl și de
nisip la vărsarea 
unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un
teren cu panta lină, în condițiile lipsei mareelor și a acțiunii curenților
litorali. Dacă ne uităm un pic prin atlasele geografice, aflăm
că în Europa există doar trei delte propriu-zise: a Volgăi, a Dunării, a
fluviului Pad. Unii ar crede că delta cea mai apropiată de zona în care trăim
este Delta Dunării. Dacă luăm în considerare distanța, acest loc 
splendid se
află la cca 900 km distanță de Arad. O fi ea aparent cea mai accesibilă dintre
cele trei delte europene, însă ca timp de călătorie nu e tocmai așa. Astfel, cu
mașina, voiajul cu cea mai mică durată este cel către Delta Padului (380 kmp), aflată
la Marea Adriatică, în locul de vărsare al unui fluviu care măsoară 652 km lungime. Cei 1.000 km care despart această
deltă de Arad pot fi parcurși în cca 10 ore și jumătate.
În schimb, pentru a ajunge din Arad în Delta Dunării
(3.446 kmp, respectiv 5.050 kmp împreună cu 
complexul lagunar Razim-Sinoe), situată
la Marea Neagră, la vărsarea celui de-al doilea cel mai lung fluviu european (2.852
km sau 3.019 km, în funcție de izvorul luat în calcul), avem de parcurs aproximativ
900 km, iar călătoria cu mașina durează, dacă avem 
noroc, puțin peste 11 ore. Cea mai îndepărtată de Arad și totodată cea mai
întinsă dintre deltele Europei se află la capătul Volgăi, cel mai lung fluviu
al continentului – 3.690 km. Cu o lungime de 160 km și o suprafață de 27.224
kmp, Delta Volgăi se găsește la vreo 2.600 de km distanță, iar drumul cu mașina
ar dura nu mai puțin de 35 de ore!
Și totuși, pescarul împătimit din Ungaria, din Banat
și din vestul Ardealului știe bine că există un loc 
mult mai apropiat căruia i
se poate spune, fără a greși prea mult, deltă. Pentru arădean, această destinație,
numită Lacul Tisa ori Delta Tisei, se află la 200 km distanță, ceea ce înseamnă
o călătorie de 3 ore și un pic cu mașina.
Lacul Tisa (127 kmp), numit și Rezervorul Kisköre, este
al doilea lac ca mărime din Ungaria, după 
Balaton (592 kmp), și totodată cel mai mare lac artificial al Ungariei. Realizarea
unei rețele de diguri, ecluze și canale pe râul Tisa a început în anii `50, a continuat
prin construirea celui mai înalt baraj din Ungaria - Barajul Tisa (Kisköre), terminat în
1973, și a fost finalizată în 1990.
Așa-zisa Deltă a Tisei, de 27 de km lungime, 
comunică în mai multe puncte cu
râul și are o adâncime medie de 1,3 m. Este o rezervație naturală cuprinzând
întinderi de apă, canale, mlaștini și zone împădurite, care face parte din Parcul
Național Hortobágy, inclus în patrimoniul mondial UNESCO în 1999.
Chiar dacă știm cu toții că râul Tisa nu se varsă în
vreun lac, mare sau ocean, ci se unește cu Dunărea 
în aval de Novi Sad, după ce
a primit între malurile sale și apele Mureșului, la Szeged, dacă vizităm Lacul
Tisa ne dăm seam că acesta nu se abate prea mult de la definiția unei delte. Marile
și micile sale întinderi de apă, insulele și malurile pline de stufăriș, canalele
puțin adânci, mărginite de arbori și liane, zonele cu nuferi, uriașul număr 
de
păsări și peștele care se găsește din abundență aici fac ca acest paradis
acvatic să semene izbitor cu Delta Dunării. În această minideltă am petrecut
patru zile de vis împreună cu prietenii mei pescari Gabi, Ovi și Cipri, alături
de care am făcut parte din nou constituitul și recent botezatul Spinning Quartet.
Așadar, cvartetul nostru se suie în Dodge la
ceasurile dimineții și o ia binișor către Vama Vărșand, pe 
drumul spre Oradea.
RAM-ul ăsta nou-nouț are un schimbător de viteze discret, cât un
potențiometru, pe care Gabi îl tot învârte. În depășiri, zici că stă să decoleze
deasupra drumului aglomerat, îi simți întreaga forță de 400 de cai putere. Gabi
stăpânește bine această fiară motorizată, trece repede de tiruri și de
mașinuțele lente și acușica ajungem în vamă. Ne strecurăm pe banda a doua, pe
lângă coada de autocamioane interminabilă, și înșirăm cele patru buletine în
fața vameșilor români și maghiari. Și gata, în trei minute am și trecut în
Ungaria!
Traversăm Gyula, orășel cochet și obișnuită
destinație turistică pentru români, gonim de-a lungul 
Crișului Alb și traversăm
apoi râul mărit, după confluența cu Crișul Negru, și mai sus, trecem și peste
Crișul Repede. Din goana mașinii, aparatul foto surprinde cursul de apă și păsările
stârnite în zbor, în lumina unui soare parcă de vară. Drumurile astea ungurești
care nu sunt autostradă, pe care le-am ales după criteriul celei mai scurte
distanțe, îs ca vai ș-amar. Toate denivelate și plombate, pe alocuri cu gropi,
ne zgâlțăie de numa-numa în muscle-car-ul nostru care ia ochii tuturor. Partea
bună e că trecem prin păduri parcă nesfârșite și ochiul călătorului hurducăit
se mai delectează cu peisajul ăsta foarte verde, încă necuprins de culorile
toamnei.
Ca să ajungem în Albatrosz Kikötö (Portul Albatros),
portul de bărci de lângă Tiszafüred și totodată 
locul unde putem plăti permisul
și taxa de pescuit, o luăm pe un drum destul de inițiatic. În parcare dăm de
amicul și antreprenorul orădean Popi István,
legătura noastră cu acest areal de pescuit, care ne salută cu familiarul „Ceau!”
și ne face să ne simțim aici ca acasă. El deține 
două spații de cazare și mai
multe bărci, pe care le închiriază clienților veniți de pretutindeni și mai
ales din România. Afacerea lui se numește PopiSpinning
și, după dimensiunile și calitatea bărcilor , este una cât se poate de prosperă.
Ne alegem cu permis anual valabil pe toate apele
Ungariei și achităm și taxa pentru 4 zile de pescuit, în
total 26.000 de forinți
de persoană, cam 70 de euro. Popi ne instruiește riguros asupra a ceea ce avem
și nu avem voie să facem; regulile sunt asemănătoare cu cele din România, cu diferența
majoră că se și respectă. Astfel, e permis pescuitul cu două bețe și maximum
două cârlige de fiecare, se pot reține zilnic maximum trei pești, ale căror
specii și dimensiuni trebuie trecute musai în tabelele permisului, se pooate pescui și noaptea, la trecerea
prin porturi 
motoarele trebuie să fie la turație minimă, nu se poate pescui în
apropierea ecluzelor, amenda pentru alcool la cârma bărcii e de vreo 800 de
euro, controlorii au cameră video precum polițiștii din țară etc. etc. Pe noi nu
ne sperie însă acest regim care pare draconic, doar suntem pescari sportivi și respectăm
de multă vreme această etică și acasă, în România.
De la Albatrosz Kikötö plecăm cu Dodge-ul pe drumuri
de țară și pe digul îngust către locul nostru de 
cazare, care se află în
Kormoran Kikötö (Portul Cormoran), câțiva kilometri mai încolo, chiar la
confluența unui canal cu râul Tisa. Mașina noastră este la propriu cea mai tare
din parcare, iar locul are 
aspect idilic: mai multe căsuțe amenajate în stil
rustic șed pe malul unui golfuleț plin de bărci care se leagănă ușor în ritmul
valurilor ocazionale, Tisa e la o aruncătură de băț, noi închiriem o barcă și
fuga-fuguța pornim tuspatru la o partidă de spinning.
Tovarășii mei de aventură sunt mult mai pricepuți
decât mine la toate: știu să conducă cu dexteritate 
orice barcă, au scule de
firmă și dovedesc măiestrie în mânuirea lor, se pricep la coborâri și suiri de
ancoră. Eu mă voi mulțumi cu rolul de (foto)reporter și cu cel de pescar
începător la lansetă și momeli artificiale. Cu Gabi și Ovi, alături de un alt amic pe nume Sami, mai fusesem cu doi ani în urmă într-o memorabilă călătorie în
Delta Dunării, la Mila 23, de 
unde ne-am și întors cu niște amintiri nepieritoare,
dar și cu o pieritoare afecțiune de Covid, varianta... Delta.
Gabi este un excelent pescar de răpitor, în special
de știucă și biban, dar care capturează cu succes și 
alte feluri de pește, cum
ar fi avatul, cleanul ori șalăul. Îi place să încerce și modul staționar, dar
marea lui slăbiciune este pescuitul la bușă, la fitofagul, sângerul blând și
uriaș al gropanelor de pe Mureș și de pe oricare alt râu din lume. Am putea
spune că este chiar obsedat de acest pește, mai ales că de-a lungul anilor a
capturat multe exemplare uriașe. Folosește o tehnică specială, care presupune utilizarea unei pastile dizolvabile și cârlige cu pufi, mică momeală plutitoare.
Ovi, în schimb, este maestrul pescuitului la avat și
la clean, specii pe care le prinde mai bine decât .jpg)
oricare altul. Se dedă și la
pescuit staționar, însă numai dacă a apucat să-și satisfacă setea nestăvilită de
spinning. Obsesia lui este să nu rateze nici o dimineață și nici o seară la
acest stil de pescuit, nimic nu îl poate opri să lanseze cu orele, nici ploaia,
nici vântul, nici frigul.
Mai calm și mai stilat în arta pescărească este noul
companion Cipri, cel care are și sculelele cele mai 
scumpe, dar și un ritm și o
tehnică aparte. Asta nu înseamnă însă că e neapărat cel mai eficient vânător de
pești, ci poate doar cel mai eficient dascăl. De la el ai o mulțime de lucruri
de învățat, are cunoștințe temeinice în
domeniu, îi place să elibereze peștii și să facă mereu curățenie la locul
faptei, uneori adunând și gunoaiele altora. L-aș putea numi pescarul sportiv prin
excelență.
Cu asemenea camarazi de arme, am pornit în
după-amiaza primei noastre zile în Delta Tisei către 
primele noastre capturi.
Am alunecat ușor pe canalul care leagă Porturile Cormoran și Albatros, apoi am
virat pe un canal la stânga, lansând mai ales la linguriță și capturând în
total două știuci, una frumoasă, prinsă de Cipri, și o mârliță pe care am avut surpriza
s-o agăț. Am trecut cu barca pe canale și lacuri, pe lângă alte bărci cu
pescari tăcuți, matusalemici, care parcă-și fac veacul acolo din 
vremuri
imemoriale. Aici am stârnit zborul unei lișițe, dincolo al unor cormorani, mai
încolo am văzut înșirate frumoase și elegante familii de lebede, dar și
pescăruși agitați în lumina soarelui care apune. Și chiar a apus și cineva a
avut ideea să nu ne mai întoarcem pe canale prin porturi, ci să facem un mic
ocol pe Tisa către Kormoran Kikötö. Am zis că nu mai ajungem, se făcuse
întuneric de-a binelea când am intrat în port. Restaurantul din apropiere era
închis, așa că am luat-o către singurul local deschis, o pizzerie à la Tricatel, în care nimeni nu vorbea
altă limbă decât maghiara.
A doua zi, dis-de-dimineață, începe cu un spinning
total ineficient. Eu și Gabi hotărâm să pescuim 
staționar chiar la confluența
canalului cu Tisa, Ovi și Cipri pornesc cu barca către uriașul Lac Tisa, aflat în
aval, pe malul drept al râului. Am tras pe un ponton situat între bărci, la doi
pași de cabană, iar Gabi e un pic mai încolo, pe alt ponton, încercând să captureze una 
din bușele imense
care scot bulbuci la suprafață chiar în gropanul de la intrarea în port. În jurul
nostru, numai ambarcațiuni și căsuțe plutitoare, dar și multe păsări de tot
felul, între care și niște lebede imaculate, urmate de șirul unor pui 
cenușii, ascultători.
Pescuiesc la feeder, cu nadă de crap și plătică, amestecată cu viermuși roz.
Firul se duce abrupt în jos, la o adâncime mai mare de cinci-șase metri. Și
încep să prind una după alta plătici de toate mărimile, nu mai lungi însă de 30
cm. Și mai prind și enervanții somni pitici, greu de eliberat din cârlig și extrem
de înțepători. Gabi are câteva rateuri de monștri și devine tot mai obsedat și
posedat de spiritul fitofagilor din adânc.
Un pescar autohton, pensionar bonom care vorbește și
germana, și engleza, exasperat că tot eliberez 
plăticile, sfârșește prin a-mi cere
să i le dau lui. I-o ofer pe ultima, că oricum m-am plictisit, o curăță rapid
și o strecoară bucuros într-o caserolă, mulțumindu-mi pentru dar. Ovi și Cipri
se întorc după-amiaza, profund dezamăgiți de lipsa capturilor, dar absolut încântați
de frumusețea peisajului. E o zi însorită, bună de plajă, zici că ne-am 
întors
în timp, la mijlocul lunii august. Seara, luăm o cină excelentă la restaurantul
Gyékényes Kisvendéglő, cu
ciorbă de pește și tocăniță de porc cu găluște, acompaniată de un cupaj alb de
la St. Andrea, Egri Csillag, care conține și Furmint. Mâncare excelentă, vin de
top, prețuri decente, servire promptă, local de 5 stele!
Cea de-a treia zi a șederii noastre în Tiszafüred
avea să ne aducă și cele mai mari satisfacții, direct 
proporționale cu mărimea
capturilor și splendoarea locurilor vizitate. Dimineața începe, ca de obicei,
cu o excelentă cafea servită în Portul Albatros, la bistroul de lângă camping.
Localul e simpatic, are pe pereți gura uriașă a unei știuci care ar putea
înghiți un copil, dar și trofeul unui șalău obez și neverosimil. Gabi
capturează apoi, pe lac, o 
știucă arătoasă, iar noi pornim înapoi, spre Portul
Cormoran. Obsedat de neprinsa bușă, în vreme ce ăilalți facem o scurtă oprire
la cabană, Gabi dă de pe mal la fitofag. Urmează să-l luăm în scurt timp cu
barca și să pornim spre așa-zisa deltă. Ajungem
baș la timp, căci striga
săracul, disperat, să ne grăbim, să ne grăbim, doar avea un monstru în cârlig.
Îl suim în barcă cu tot cu băț și cu fitofagul uriaș de la capătul firului,
care ne trage lin spre mijlocul Tisei. E un dril spectaculos care durează cam
un sfert de oră, mai puțin decât ne-am fi așteptat. Bușa imensă a încercat să
scape pe sub barcă, însă n-a avut nici o șansă, în final ajungând în mincioc.
Măsoară peste 1 metru și cântărește 8 kg, Gabi tremură de fericire, Ovi e cam
pleoștit.
Eliberăm curând monstrul și pornim pe Tisa în aval, prilej pentru
Cipri să mă învețe cum se conduce o 
barcă. Facem dreapta la prima ecluză, pe un
canal care ne duce în așa-zisa deltă. Arbori bătrâni, cu trunchiurile și
crengile căzute în apă, cotropiți de liane, de iederă și vie sălbatică,
străjuiesc malurile acestui canal îngust și enigmatic. Din loc în loc, vezi
câte o barcă cu pescar solitar, parcă la fel de bătrân ca și copacii, așteptând
venirea 
peștelui suprem. La capătul canalului ne întâmpină o largă întindere de
apă, o deschidere paradisiacă, cu lebede și biserică pe fundal. Gonim în barcă
spre alte noi lacuri și canale, pline de păsări din felurite specii, care se
odihnesc pe arbori căzuți ori zboară alungate de barcă, sub soarele de vară
întârziată.
Ovi își dovedește măiestria capturând la lingură doi
avați, găsim și un loc excelent pentru pescuitul 
staționar, și gunoaiele lăsate
în urmă de alții, pe care Cipri le recuperează pentru a le duce în port. Aici
prindem niște bibănei și luăm o masă frugală cu bunătăți de acasă. Trebuie
totuși să ne întoarcem, s-a umplut cardul de poze și Cipri îmi împrumută unul
nou, mai dăm o tură pe Tisa și Gabi găsește de cuviință, spre seară, să 
mai
prindă o bușă de patru chile, în același gropan miraculos. Cina o luăm tot la Gyékényes
Kisvendéglő, iar eu comand invariabil
ciorbă de pește și tocăniță cu găluște, primim și un sifon răcoritor, iar seara
este una perfectă. A fost ziua de grație a lui Gabi, campionul absolut al
echipei în această ieșire la Tiszafüred!
Ultima zi, a patra, nu a mai adus nimic remarcabil
în materie de capturi, ci doar multă mulinare și 
câteva fotografii pentru
reportaj. Am părăsit locul către prânz, oprind pentru a lua masa în localitate,
la restaurantul Park Étterem,
unde mi-am permis iar să comand, din pură plăcere, tot o excelentă tocăniță cu găluște, doar că de vită. Cipri și
Gabi s-au dedat la niște pui, în vreme ce Ovi suferea în tăcere pe bancheta din
spate a RAM-ului, chinuit de o persistentă criză de fiere.
După o călătorie zbuciumată pe drumuri ungurești și
ușor mai lină, după vamă, pe cele românești, eram
acasă trei ore mai târziu, în
curtea bunicii, cu Teckel sârmos, pisică tricoloră și Adină iubită. Nu știu cum
i se spune dorului pe maghiară, cert este că deja ne încerca pe toți acest puternic
sentiment legat de minidelta Tisei, dar și gândul unei întoarceri pe care
trebuie s-o facem cât mai curând
posibilă.
Galerie foto: Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3, Ziua 4
Video: Canal în Delta Tisei, Cu casa pe Tisa, Cuvânt de început, Eliberare, Lebădutze, Știuca finală, Undițe și lebede, Nemărginire
