Călătorul cu ochii larg deschiși poate observa că, pentru
ieșeni, trei sunt steagurile care contează: cel al României, cel al Uniunii Europene
și steagul Cotnari. În ultima noastră aventură oenologică, petrecută în capitala
Moldovei și la poalele Dealului Cătălina, ne-am reîndrăgostit de Iași și de cea
mai mare podgorie din zonă. Și ne-a fost la fel de greu să alegem cel mai bun vin
din pahare pe cât ne-a fost de greu să desemnăm cel mai frumos oraș din țară.
O invitație pe care e imposibil s-o refuzi e aceea
de a vizita Iașiul și Cotnariul. Mai ales dacă vine de la prieteni buni cum
sunt Victor Deleanu și George Măluțan, cu care mult ne-am dedat la degustări,
prin dormitorul bunicii, pe la festivaluri, prin crame. Dacă invitația
presupune și o jurizare de vinuri, în compania profesioniștilor, a dascălilor
de vie și vin, a somelierilor, a comercianților, a jurnaliștilor, la cel mai mare
combinat vitivinicol din Moldova, chemarea e cu atât mai irezistibilă. Programul
concursului, care presupunea desemnarea Campionului Podgoriei Cotnari, cuprindea
activități în seara zilei de vineri, 28 februarie, și pe parcursul întregii zile
de sâmbătă, 29 februarie, dar cum cursă aeriană directă dus-întors Timișoara-Iași
găsim doar joi-duminică, am zis să profităm de ocazie și să plecăm cu o zi mai
repede pentru a vizita/degusta/savura Iașiul.
Distanța Arad-Iași, cu toată tevatura de călătorire
și îmbarcare de la aeroportul timișorean, o parcurgem pe șosea și prin aer în
patru ore și un pic. În lipsa autostrăzilor, e cea mai bună variantă de voiaj
spre capitala lui Ștefan cel Mare. Și Sfânt. A fost un zbor cu doamnă pilot, printr-o
Românie mohorâtă, cufundată în nori și în tristeți de sfârșit de februarie. Plecați
din primăvara bănățeană, am aterizat la Iași în răpăitul unei lapovițe rebele, la
un grad Celsius. Cu taximetriștii ieșeni e o plăcere să conversezi, de la ei
afli tot-tot-tot despre grijile și bucuriile marelui oraș din est. Din taxi am
aterizat chiar în centru, la doi pași de Palas Mall și de Palatul Culturii, cazându-ne
la Hotel Ramada. Toate serviciile sunt de nota zece aici iar micul restaurant
de la parter poate fi recomandat cu entuziasm oricărui călător gurmand,
pretențios. Spre seară, am admirat imensul mall de lângă noi, un adevărat Palat
al Cumpărăturii, și am săvârșit la lumina reflectoarelor o ședință foto cu
Palatul Culturii și cu noile clădiri din jurul său. În plus, am colindat și
bulevardul cu nume de mare voievod care se întinde până la Hotel Traian, locul
unde am stat cu prilejul jurizării de anul trecut, imortalizând lăcașul Trei
Ierarhi, Ansamblul Mitropolitan, Casa Cărții ș.a.
A doua zi, vineri, o începem cu altă vizită în mall,
cu o cafea excelentă la barul Ramada și cu o plimbare printre exponatele din
fața Palatului Culturii, în jurul cărora roiesc jandarmi și jandarmerițe. E
Ziua Protecției Civile, poți vedea și te poți poza în vehicule amfibii, găsești
dube de alungat coronavirusul și radiațiile, căști găurite din al doilea război
mondial, grenade, vechi proiectile de mortieră și cutii ruginite cu benzi de
mitralieră, baionete, obuze, unelte reale ale morții, pe lângă care trec tătici
ingenui cu cărucioare în care scâncesc prunci supărați. Palatul Culturii se
oglindește într-o baltă de ploaie, un copil zice din fluier pentru câțiva
bănuți, în curtea lăcașului Trei Ierarhi o pisică păzește bustul lui Eminescu, deasupra
unor imense clopote și a unei enorme peceți de piatră, un ciuf te privește
straniu prin ochiul cu zoom al aparatului foto. O fi aceasta cea mai frumoasă
biserică din țară, cu dantelăria sa de piatră, cu „arabescurile” măiestrite de
la care nu-ți poți lua ochii. În fața Galeriei
Art Georgies, mozaicurile au coborât de pe arcadele bisericești învelind la
fel de măiastru două broscuțe VW care atrag trecătorii.
Și dacă pentru ieșeni cele trei steaguri care
contează, enumerate în debutul articolului, sunt îngrijite cu pedanță de cei
vrednici, e lucru evident că pentru PSD Iași steagul care contează cel mai puțin
este cel al UE. Că nu degeaba flutură ferfenițit, acoperind în răstimpuri trandafirii
spălați cu detergent ai partidului, pe o clădire la fel de
neîngrijită, de pe care cad tencuieli peste capetele nefericiților alegători. La Cârciuma Veche, sub porumbeii autentici șed corbi de metal și e bine de știut că taxa la WC e de cinci lei, dacă te încumeți cumva să intri fără a fi client.
O tanti mângâie pisici întâmplătoare, Dan e atent la vinul fiert și la sfințișori, pătrundem în Ansamblul Mitropolitan, deasupra intrării Sfântul Gheorghe ucide un balaur, iar în lateral, găsim doi men at work săpând o groapă.
Mulți porumbei și mulți trecători și dimensiuni de fostă capitală,
o îngrijire deosebită a tuturor monumentelor, un bun patriotism local dovedit.
Chiar dacă un graffiti insidios ne aduce cu picioarele pe pământ, avertizând nostalgic:
„Capitalismul ne ucide”. Un cub publicitar
promovează spectacolele Operei ieșene, noi știm însă că underground-ul de aici
e la fel de atractiv. Mai încolo, hulubii au supraviețuit deasupra agențiilor
teatrale și bancare, dovedind că nu-i chiar așa de negru dracul capitalist.
Multe librării, destui cititori în orașul ăsta care a clădit un palat al
culturii și o casă a cărții. Și iaca, am ajuns la Toujours, întâmpinați de un cățel și de umbra sa, gata pentru o
experiență gourmet, dar și pentru excelenta bere artizanală Capra noastră, produs autohton pe care
îl recomandăm și altor degustători de vin aflați în vacanță prin părțile
ieșene.
După atâta hedonism, urma să ne întâlnim seara cu
gazdele noastre la restaurantul Fenice Palas,
pentru o gură de vin, pentru bunătăți știute și pentru un desert inegalabil pe
la noi: knafe cu înghețată. Ne
revedem cu Victor și George, amfitrioni atenți, și regăsim aici mare parte din
elita vinului: Cătălin Păduraru, Sergiu Nedelea, Cezar Ioan, Horia Hasnaș, Big
Radu, George Mitea. În plus facem cunoștință cu umoristul Cristian Grețcu (deja
amic de-al lui Dan, de la inaugurarea
proiectului Valahorum) și cu Tiberiu Onuțu, altminteri companion virtual,
cu care începem o polemică despre originea/proveniența unor soiuri mai mult sau
mai puțin românești/valahe/moldovenești/dacice. Mă pune dracul să plec apoi, pe
la miezul nopții, cu Dan către Cub, unde în Underground ne așteaptă Zeul Bachus
Big Radu cu niște distilate străvechi. Muzică excelentă, o energie vitală
aparte, ritmuri care îți agită sângele și spiritul, atmosferă studențească din
capitalismul și globalismul prezentului, îmi place! Decât că totul se termină
pe la patru dimineața și cinci ore mai târziu sărim în autocar pentru jurizarea
a 80 de mostre de vin și vizitarea a trei crame la Cotnari.
Și asta, plecarea, chiar se întâmplă la timp, avem
de parcurs un drum destul de lung și hurducăit, printr-un Iași care se
prelungește pe zeci de kilometri, cu reprezentanțe auto și supermarket-uri și
făbricuțe, prin Podu Iloaiei și Târgu Frumos, printre dealuri molcome,
presărate cu așezări și biserici și turme de oi, cu multe livezi și puține
benzinării. Reperele pentru mine, de-acum bine știute, că doar fusesem în 2013 cu
Cătălin pe Cătălina iar în 2019 zburasem deasupra
a trei capitale de dragul vinului de Cotnari, sunt colina cu biserică și
stație meteo unde se află château-ul Cotnari și,
mai la stânga lui, Dealul Cătălina, cel mai înalt reper din zonă. Toate ni se
arată în depărtare prin geamul autocarului care urmează meandrele șoselei,
undeva în spatele viilor nesfârșite. Când ajungem în sfârșit la combinatul Cotnari,
știm că am nimerit bine grație pădurii de cisterne de inox și a fațadei
inconfundabile, cu aerul său industrial. Gazdele ne duc în sala cea mare, pe
lângă tabloul cu Ștefan cel Mare, pe scările pe care se urcă ușor la venire și
se coboară greu la plecare.
O imensă masă ovală, gata să primească peste patruzeci
de participanți, are totul pregătit: numele degustătorului, fișele de
degustare, pahare și frapiere, apă, bucățele de pâine și brânzeturi. Am
încercat mai întâi mostrele din 2019 de la câteva crame mai mici: Vărzaru,
Minciună, Carja, trecând apoi la vinurile noi, probe de tanc sau îmbuteliate, ale
Cotnari SA și ale Casei de Vinuri Cotnari. Cu ajutorul mai multor somelieri, Frâncușe,
Fetești Albe, Fetești Regale, Grase de Cotnari, Busuioace de Bohotin, Tămâioase
Românești, Fetești Negre, unele liniștite, altele neliniștite, unele seci sau
demiseci, altele dulci ori demidulci, s-au perindat în pahar într-un ritm care
pentru mine, boemul ultimelor zile, s-a dovedit infernal.
În ciuda numărului mare de jurați, totul a fost interactiv,
grație unor moderatori precum profesorul Dan Boboc, președintele ADAR, și Cătălin Păduraru, președinte Vinarium – IWCB. În
chip subiectiv, am apreciat anul 2019 în Podgoria Cotnari ca fiind mai puțin generos
cu via și vinul decât cel anterior, nota mea maximă obținând-o una dintre noile Fetești Albe ale CV Cotnari.
După contorizarea notelor, marile medalii de aur ale concursului Campionul
Podgoriei Cotnari, ediția a opta, au fost obținute de două vinuri: o Tămâioasă
în sec a Casei de Vinuri Cotnari și o Grasă în demisec de la Cotnari SA. După
jurizare a urmat o masă de după-amiază și vizitarea celor trei crame ale
grupului: Cotnari, Vlădoianu și Axinte.
Dacă în hrubele combinatului nu am mai reușit să
cobor de această dată, am putut constata în schimb că la Crama Vlădoianu mai
toate sunt finalizate, cu excepția castelului, încă aflat în stare de
conservare. Aici am făcut cunoștință deopotrivă cu noile instalații ale cramei
gravitaționale, cu hruba ei și cu cățeaua Tașa (sau Tascha), cerberul
înlănțuit. Și dintre toate experiențele tehnice și informative la care ne-a
supus George Măluțan, cea mai incitantă a fost ridicarea unui capac din
pardoseala cramei, prin care puteam admira baricurile pivniței în toată
splendoarea lor inițiatică. Și la Crama Axinte, care aparținuse cândva
societății Vinia Iași, acum refăcută cu totul, lucrările au ajuns la stadiul de
finisaj, de mici retușuri, aceasta fiind complet funcțională. După întregul maraton
al zilei, ne-am refugiat în autocar în compania plăcută a lui Cristi Grețcu și
a unei Frâncușe bine elaborate, care a stârnit multe amintiri cu Vacanța Mare,
cu Radio Vacanța, cu Divertis și Biju, cu sosia-sosiei, Ion
Iliescu. În Iași, de oboseală, am sărit peste cina oferită la restaurantul Veranda de gazdele noastre și ne-am cufundat
într-un somn profund, fără de vise.
La o țigară pe terasa hotelului, doamna mea Adina,
ardeleancă autentică, rezumă experiența ieșeană. E foarte frumos, un oraș aerisit, cu artere largi, cu trafic încă
nesufocat, cu dimensiuni de capitală, cu restaurante de top, cu mall splendid,
cu biserici unice. Totuși, mă simt în străinătate din pricina accentului și a
ritmului atât de domol, atât de specific moldovenilor. Sunt multe teatre,
librării, lăcașuri de cult și cultură, însă puține animale de companie. O
contrazic, cel puțin în privința străinătății: deși mi-s bănățean, vorbitor al
unui grai pe cale de dispariție, profund diferit de cel regăsit aici (iată două
variante ale aceleiași fraze, rostite în grai moldovean și în cel bănățean – O chicat o perjă pi gaura podului ș-o mânjit
prostirea/ O cădzut o prună pră butoara podului ș-o imat poneava – care „traduse”
în limba română ar suna așa: A căzut o
prună pe gaura podului și-a murdărit cearșaful), eu la Iași mă simt foarte
acasă. O fi din pricina prietenilor, a rudelor ori a vinului, nici nu mai știu.
Un scurt sondaj printre participanții la concursul
de vinuri a desemnat ba Clujul, ba Iașiul, ba Oradea, ba Bucureștiul drept cele
mai frumoase orașe din România. Eu zic că de fiecare dată când le vizitezi, e
ca și cum ai deschide un vin special, bine învechit în pivniță, care se
dovedește cel mai bun de până atunci și căruia în curând altul îi va lua locul.
De aceea, pentru mine, ultimul superlativ s-a numit Iași, a fost aidoma unui
vin măreț purtând pe etichetă numele unei prestigioase case vinuri: Cotnari. În
avion, cu ochiul fotografic al telefonului, am cuprins orașul în toată
splendoarea sa, privind cum se îndepărtează de mine palatele și bisericile,
bulevardele și hotelurile, toate amintirile afective ale unui weekend special.
La întoarcere îmi închipui că am admirat și fotografiat Carpații Orientali, un
colț de Apuseni și contururile albe ale Meridionalilor. Și intersecția
giratorie de la Remetea Mare prin care aveam să alunec peste puțin timp cu
Yaris-ul meu către Arad și către acasă, pentru a consola un teckel sârmos cu
nume de vin și pentru a pune pe hârtia virtuală aceste cuvinte ca niște bătăi
de aripi ale unui porumbel voiajor.
Galerie foto: Ansamblul Mitropolitan, Axinte,
Cotnari, Din avion, Palatul Culturii, Prin Iași, Toujours, Trei Ierarhi,
Vlădoianu