marți, 12 octombrie 2021

Schituri și crame, ristorante și bazilici, silenzio și dolce farniente

3 august, ziua 4. Cuvântul cheie: Silenzio. După aventurile spirituale, gastronomice și oenologice ale zilei de ieri, ne regăsim iarăși, de dimineață, într-un program făcut de amicul nostru Marco. 

Ne duce într-un loc sfânt, Eremo delle Carceri di San Francesco, un schit aflat la vreo cinci kilometri distanță de Assisi, pe Muntele Subasio, unul dintre locurile în care Sfântul Francisc, potrivit legendei, a predicat păsărilor.

Ne vedem de drumul nostru, în liniște, așa cum ni se impune de la intrare, pătrunzând pe un teren cu adevărat sacru, în care liniștea pare încărcată de faptele extraordinare ale trecutului. O străveche pădure de stejari seculară ascunde mai multe grote și capele și o biserică zidită în peretele muntelui. 

Schitul e și astăzi un loc de pelerinaj, de rugăciune, de contemplare vizitat de numeroși credincioși din lumea întreagă. Cuprinde și o capelă închinată Fecioarei Maria, care exista când San Francesco a venit întâia oară aici, în 1205. Ca să ajungi la ea, treci mai întâi pe sub arcadele care duc la biserica Santa Maria delle Carceri, apoi ai de coborât niște trepte foarte înguste și trebuie să te strecori prin cea mai mică nișă posibilă, ca un demn atlet al Domnului.

Ne reculegem în liniște în fața capelei, după un drum relativ lung, în care nu distingem decât zgomotul propriilor pași. Aproape că auzim rugăciunile trecutului, cufundați într-o liniște profundă în care parcă am vrea să mai zăbovim. Înainte să revenim la lumea profană, ne oprim în fața stejarului secular unde se spune că ar fi avut loc predica adresată păsărilor. 

Potrivit surselor istorice însă, sfântul din Assisi a predicat în alte locuri, în Piandarca di Cannara, în Alviano, în mlaștinile Veneției. Ba ar fi predicat și unui crap primit în dar și eliberat apoi în Lacul Piediluco, dar și peștilor din Lacul Corbara.

Poate că legendele legate de schit bat toate sursele istorice. Se spune că o gaură din peștera Sfântului Francisc ar fi fost creată chiar de diavol, după ce acesta a fost alungat de San Rufino. Și se mai spune că San Francesco ar fi săvârșit un miracol, făcând să țâșnească apa din fântâna aflată în mănăstire. Dar cea mai interesantă legendă este legată de o râpă din apropierea mănăstirii, traversată de un pod. Aceasta ar fi albia unui râu pe care sfântul l-a secat fiindcă apele sale tulburau rugăciunile călugărilor franciscani. Se spune că apa revine în albie doar o dată la câteva decenii, anunțând catastrofe și dezastre iminente, și că a curs în timpul celor două războaie mondiale…

 

Ușor înfiorați de această poveste pe care o întărește Marco, părăsim Eremo delle Carceri cumva grăbiți, pozând totuși splendoarea peisajului din vale. Cel mai curajos dintre noi rămâne micuțul Elihu, pe care părinții îl duc peste tot cu ei ca pe un mic om mare. Pornim iar spre Assisi, inima Italiei. Ne întoarcem cu cele patru mașini, pe aceleași curbe în ac de păr, care îți întorc stomacul pe dos. Poate că singurele lucruri proaste în Italia sunt politica și drumurile, iar în Umbria acestea din urmă par și mai proaste decât în Toscana.

Următoarea destinație aleasă de Marco este Bazilica Santa Maria degli Angeli, a șaptea cea mai mare din Peninsulă, pe care o vedem de câteva zile de la geamul hotelului și de pe terasa restaurantului. Lăcașul se află în partea modernă, cea de jos, a orașului Assisi. Sunt multe lucruri șocante cu care ne întâmpină bazilica, iar cel mai șocant, în sensul bun al cuvântului, e să vezi oameni intrând cu câinii în biserică. Sfântul Francisc a fost deopotrivă un sfânt al oamenilor și al animalelor, precedând cu comportamentul său și cu mesajul său de iubire modernitatea în care trăim acum, o lume în care toate creaturile Domnului sunt ocrotite nu doar de rugăciuni, ci și de legi.

Ne aflăm poate în cel mai sacru loc pentru franciscani. Există aici o biserică în biserică, barocul uriaș al bazilicii clădite în veacul al XVI-lea acoperă și ocrotește micul, modestul gotic al capelei Portiuncula, cu care a început în toate - în inimă, în rit, în doctrină, în arhitectură - revoluția spirituală a lui San Francesco. După viziunea avută în capela din San Damiano, Francisc și-a construit o colibă în preajma micului lăcaș pe care l-a și restaurat, fondând aici cu adepții mișcarea spirituală care a dus la crearea Ordinului Franciscan. Și tot aici a primit-o pe Clara de Assisi, dând naștere Ordinului Surorilor Clarise. Avea să moară în chilia sa, în apropierea capelei Portiuncula, în toamna anului 1226.

După vizitarea uriașului lăcaș, care ascunde și o grădină și o capelă a trandafirilor, Marco ne duce la un restaurant din vale, din valea a ceea ce a fost cândva un lac uriaș, de unde putem contempla întreaga splendoare arhitecturală numită Basilica di San Francesco, dar și orașul medieval Assisi, cocoțat pe un deal umbrian. Meniul comandat la Ristorante Carfagna e complex, tipic, gourmet, cuprinde antipasto Carfagna (mezeluri și brânzeturi locale, chipsuri de casă, chiftele), primi piatto (paste cu ragu de rață și dovlecel) și două excelente vinuri ale casei, un cupaj alb care conține și Grechetto, dar și un vin roșu, un Sangiovese neașteptat de blând. La urmă, sorbet de limone, cafea ristretto și o grappa excelentă. Ne spune Marco că în Umbria se face făină din semințele de struguri din tescovină. O cunoaștem pe Tatiana, fiica lui Marco, o domnișoară drăguță cu care Raluca vorbește în italiană ca o localnică de prin părțile astea.

Ghiftuiți și mulțumiți, alungați de la sacru la profan, ne întoarcem la hotelul nostru pe căi întortocheate, printre plantații de măslini prin care pasc fericiți niște cai. Seara, facem o vizită la Bevagna, străbătând peisajul aproape toscan al Umbriei, o regiune despre care ai cărei locuitori localnicul Marco zice că sunt provinciali, că nu știu să-și pună în valoare bogățiile turistice. Bevagna, orășel medieval, vizitatori puțini, localnici cufundați în dolce farniente. Biserici romanice, chiparoși, pini seculari, râul cu pești uriași... Cam asta am acumulat în amintire. Iar ziua nu e nici pe departe aproape de final, căci mai avem de văzut, gustat și degustat produsele de la Azienda Agricola Dionigi.

Ajungem acolo la apus, străbătând colinele cu vii din apropierea orășelului
Bevagna. Crama e mică, primitoare, cochetă, creativă, aidoma stăpânilor săi. Roberto e Carolina, care dețin 12 hectare de vie și două hectare de măslini, ne întâmpină entuziast, facem o ședință foto cu crama și cu viile, pe fundal zărim extraordinara Carapace, punct emblematic al oenologiei din Umbria, o sculptură uriașă care adăpostește Tenuta Castelbuono, din grupul Lunelli. După poze și efuziuni, coborâm în crama propriu-zisă. Roberto și Carolina dau un interviu stând în butoaiele lor de cinci mii de litri transformate în săli de degustare. Găsim aici baricuri pictate și chiar și un butoi al bunicului cu un licoros vin din… 1957. Apoi se lasă noaptea și se aprind luminile din Assisi, ca un șirag de diamante aruncat de Creator undeva la zeci de kilometri depărtare, pe niște coline binecuvântate. Iar noi trecem la festinul pregătit de amfitrioni, care cuprinde vreo opt vinuri, dar și mai multe feluri de mâncare.
 

Degustăm pe rând: Trebbiano Spoletino, Montefalco Grechetto Vigna del Brillo 2019, Montefalco Rosso 2016 (Sangiovese 70%, Sagrantino 15%, Merlot 15%), Montefalco Rosso Riserva 2015 (Sangiovese 70%, Merlot 15%, Sagrantino 15 %), Montefalco Sagrantino 2012, InVernaccia 2019, Montefalco Sagrantino Passito 2016, Montefalco Sagrantino 2009. Și servim, în ordine, antipasto (bruschete mixte cu ulei de măsline, roșii, năut, platou cu felii de brânzeturi locale), primo piatto (risotto al Sagrantino), secondo piatto (grătar mixt de porc, panzanella), dolce (tozzetti, un fel de cantucci din Umbria), cafea și grappa.

Vinurile au acompaniat perfect mâncărurile, pe ritm de jazz. Belvedere nocturnă cu Assisi. În colierul de lumini urbane, biserica San Francesco strălucește ca o bijuterie supremă în noaptea umbriană. Muzică de nota 10, ambient de cinci stele, vinurile albe sunt grozave, cele roșii mai puțin…
Ne întoarcem la Assisi după miezul nopții pe drumurile pustii, gata de următoarele aventuri hedoniste.

Galerie foto: Assisi&Ristorante Carfagna, Bevagna, Cantina Dionigi, Eremo delle Carceri, Santa Maria degli Angelli


duminică, 3 octombrie 2021

Pe urmele Sfântului Francisc, cădem în extaz din pricina unui Sagrantino

2 august, ziua 3. Cuvântul cheie al zilei: Sagrantino. Dimineața începe devreme la Il Castello, hotelul nostru medieval ce domină împrejurimile orașului Assisi. Terasa pe care servim micul dejun e cu belvedere, în fața noastră se întinde toată splendoarea peisajului umbrian. Pe dealurile apropiate se văd așezări de piatră, fiecare cu campanila ei, se disting crame și vii, plantații de măslini, fortărețe medievale. În vale, orașul nou Assisi și o splendidă bazilică, unul dintre cele mai importante lăcașuri catolice, Santa Maria degli Angeli, care ascunde o biserică în biserică.

Un ghid simpatic, Michele, care vorbește o engleză curată cu ritm latin, foarte inteligibilă pentru noi, ne spune tot-tot-tot despre Assisi. De casele nu foarte vechi...  din secolele XI-XIV, de numărul uriaș de vizitatori anual de dinainte de pandemie: 5 milioane! Ne spune de cei 400 de ghizi ai orașului, în vreme ce urcăm străzile în pantă ale orașului vechi. Poate că  Assisi amintește un pic de Toscana, doar că majoritatea caselor sunt de piatră, netencuite, și poartă pe ziduri mari drugi de fier care întăresc fiecare construcție. Totul pare de piatră aici, cu un pic de lemn, cu un pic de fier, năpădit de flori și de arbori. Vedem mici grădini suspendate și câte o fântână ori o cișmea publică. E caniculă și noi suntem turiști urbani, parcurgem aproape o mie de ani de istorie pe majoritatea străzilor, ba pe unele chiar două mii de ani. Dăm de una cu nume interesant, Via Eugen Drăguțescu, care evocă un mare pictor și grafician român stabilit în străinătate. Eugen Drăguțescu, artist care a locuit mai mulți ani la Assisi și la Roma, a ilustrat operele unor mari scriitori, precum și Enciclopedia Dantesca, și a primit premiul Bienalei de la Veneția în 1956.

La pas, ne intersectăm cu mulțimea de turiști, cu proprietarii micilor magazine și localuri, dar și cu câte o măicuță clarisiană ori cu vreun călugăr franciscan, cu portul lor modest constând în sandale și în rase maro, cu glugă. Ghidul ne povestește de revoluția provocată în sânul Bisericii de Sfântul Francisc. „God is outside!”, aceasta era deviza lui Francesco d'Assisi, ne spune Michele, adică Dumnezeu e de găsit în afara opulenței Bisericii. Născut în 1182 lângă Assisi, într-o familie foarte bogată, familia Bernardone, cel care avea să devină patronul spiritual al orașului și al Italiei a fost botezat de mamă Giovanni, însă abia întors dintr-o călătorie, tatăl,  negustor de mărfuri de lux, i-a schimbat numele în Francisc. Destinul său  urmează calea Mântuitorului, dar seamănă izbitor și cu cel al prințului Gautama Siddharta, devenit Buddha, fondatorul uneia dintre cele mai mari religii ale lumii, budismul.  


Pe la 20 de ani, Francisc a luptat în războiul dintre Assisi și Perugia, fiind rănit și luat prizonier. Grav bolnav și aproape de moarte, el a cunoscut o transformare interioară, care l-a dus treptat, după vindecare, la convertire. A trăit-o atunci când Cristos i-a vorbit prin crucea din San Damiano, după cum Siddharta a trăit Trezirea atunci când, renunțând la asceză, s-a așezat sub smochin. Francisc a sărutat rănile unui lepros, a îmbrăcat saio – haina celor sărmani - trăind în rugăciune și renunțând la toate avuțiile. Ulterior a început să predice, cu încuviințarea papei Inocențiu al III-lea, strângând în jurul său un grup de discipoli deciși să trăiască în smerenie și sărăcie, din muncă proprie. Așa a întemeiat unul dintre cele mai importante ordine catolice, Ordinul Franciscan. Francesco d'Assisi a fost primul sfânt care a primit stigmatele. Viața sa a fost o ilustrare fidelă a îndemnului „Predicați Evanghelia și, dacă totuși va fi nevoie, folosiți și cuvintele!”, stârnind evident tensiuni în sânul Bisericii.

După mai multe încercări nereușite de a ajunge în Țara Sfântă, Francisc călătorește în Egipt în toiul celei de-a cincea cruciade. Sultanul Al-Khamil, un nepot al lui Saladin, îi dă dreptul să viziteze locurile sacre și chiar să predice acolo, iar Francisc se roagă și pentru adepții lui Allah. Un călugăr revoluționar, care propovăduiește ecumenismul între două confruntări sângeroase între creștini și musulmani! Sanctificat în 1128, la doi ani de la moartea sa, de papa Grigore al IX-lea, Sfântul Francisc a fost declarat patron spiritual al Italiei în 1939 de papa Pius al XII-lea. Cel care încercase să-i convertească pe maurii din Spania și chiar pe sultanul Egiptului cunoștea și limba animalelor, ba în mai multe rânduri predicase rândunelelor, la mănăstirea Eremo delle Carceri, și chiar și lupilor agresivi.

Ne gândim la toate acestea în vreme ce călcăm pe urmele pașilor lui Francesco pe străzile străvechi din Assisi. Unii dintre noi, mai puțin rezistenți la șocul cultural și spiritual, se refugiază la umbra unei terase în compania unor beri binevenite. Ne pregătim să vizităm Basilica di Santa Chiara, lăcașul gotic unde se află moaștele sfintei Clara de Assisi, cea care s-a alăturat mișcării franciscane în 1212. E foarte cald și ghidul Michele ne înțelege, ba chiar petrece câteva minute cu noi pe terasă. Un turist haios își plimbă cățelul într-un cărucior de copil, un leu de piatră doarme ostenit la baza bisericii, noi facem coadă la intrare și vizităm mormântul sfintei. E încărcată de spirit biserica, se pare „God is inside”, că Dumnezeu e prezent și înăuntrul lăcașului. Chipul sfintei a fost reconstituit pe computer și apoi în realitate cu ajutorul unor artiști, totul emană aici spiritualitate iar liniștea este încărcată de duhul marilor întâmplări ale trecutului. Zoli, neavând ce face, a reușit să pozeze stema Ungariei în biserica Santa Chiara, nu reiese clar ce căuta acest simbol acolo... 


Pe când ghidul ne plimba pe străzile din Assisi, vorbind de sfinți și de lăcașuri, am făcut greșeala să îl întreb de cele lumești, de cele mai bune restaurante din oraș. Michele mi-a răspuns că toate vor fi dezvăluite la timpul lor. Acum, pe drumul coborâtor de la Santa Chiara la San Francesco, cele două biserici care domină orașul medieval, ghidul îmi arată Trattoria Palotta, un local de top la care se ajunge printr-un gang pictat cu singura frescă renascentistă din oraș. Vizavi găsim Templul Minervei, edificiu roman transformat în biserică barocă... Întregul oraș roman pe care s-a clădit Assisi se află acum la cel puțin 5 metri sub pământ, există și un tunel vizitabil, un culoar care te transportă înapoi în timp, cu două mii de ani în urmă. 

 

Din loc în loc, clădirile medievale lasă loc unui peisaj tipic, cu  vii și măslini, în mijlocul căruia tronează orașul de jos, clădit pe locul unui lac secat acum o mie de ani. După ce vizităm Plateola Santi Francisci Parvuli, dar și Chiesa Nuova, clădită pe locul unde s-a aflat casa părinților lui Francisc și unde se presupune că acesta s-a fi născut, pornim către cel mai important lăcaș al orașului. La fântânile publice poți bea o apă foarte bună, ceea ce și facem pe rând, înaintea unei poze cu grupul care coboară scările unui gang străvechi. Un pic mai încolo zărim dealul pe care se înalță Basilica Sfântul Francisc. Înaintea zidirii bisericii, locul se numea Colle del Inferno - Dealul Iadului, fiindcă acolo erau spânzurați criminalii. O dată cu construirea bazilicii, colina a devenit dealul paradisului...

 

Ghidul Michele ne atârnă de gât receptoare cu căști și ne duce în biserică, pe două dintre cele trei niveluri ale sale, cripta, biserica inferioară și cea superioară, explicând tot ce ni se arată ochilor. Am vizitat mormântul sfântului, ne-am recules în aceeași liniște spirituală, apoi am văzut extraordinarele fresce ale lui Giotto, Visul Papei Inocențiu al III-lea, Sfântul Francisc predicând păsărilor ș.a. Cu 24 de ani în urmă, lăcașul a fost grav avariat în urma unui cutremur și patru oameni și-au pierdut viața, evenimentul fiind filmat. Am ieșit din bazilica San Francesco copleșiți, în soarele canicular, cu ochii la statuia de bronz a acestui cavaler pauper, pacifist, ecumenic al creștinătății. Prima parte a șederii noastre în Assisi a stat așadar sub semnul sacrului, însă ziua nici pe departe nu se sfârșise. 

 

După o masă copioasă la restaurantul hotelului, am zis să ieșim un pic prin oraș ca niște profani oenofili. Una din ușile hotelului dă chiar în strada abruptă pe care poți ajunge la bazilica sfântului. De data aceasta ne-am oprit însă chiar în ușa unei vinoteci, Tessori dell'Umbria. Adina a plecat în căutarea unei cafenele, iar eu am rămas încremenit în localul cu vinuri. Doar îi văzusem de la intrare pe Claudiu, Attila și Teodora degustând ceva irezistibil. Ni s-a alăturat Cipri, aflat și el la plimbare și atras poate de acel loc într-un mod magic și cât se poate de misterios.

 

Extaz senzorial cu Chianti, Brunello și Sagrantino. Savurăm mai întâi un 2010 Rocca delle Macìe Riserva di Fizzano Chianti Classico (Sangiovese, Cabernet, Merlot), iar apoi adulmecăm un 2009 Val di Suga Poggio al Granchio Brunello di Montalcino. Patronul se entuziasmează și vorbește continuu cu noi. Corrado și Maria sunt gazdele noastre, ea e din Serbia și e tinerică, el e trecut bine, are o față expresivă, dramatică, un chip care exprimă bine încântarea că are de-a face cu niște connaisseurs. Ne gratulează cu mai multe platouri cu prosciutto și salami, toate excelente, iar la sfârșit deschid unul din vinurile preferate ale patronului, am privilegiul să aleg anul: 2003! Acest Sagrantino di Montefalco 25 Anniversario de la Arnaldo-Caprai bate în calitate lejer toate vinurile băute și ne transportă în paradisul senzorial al oenofililor. Piele, animal, toate ingredientele aromatice specifice vinurilor mari se regăsesc în această licoare a Umbriei.

 

Plecăm un pic amețiți, mai mult de plăcere decât de vinuri, fiindcă amicul Marco ne așteaptă la hotel. Ne duce în piața mare a orașului pentru un aperitivo, la o terasă. Mașinile trec pe lângă noi pe aceste străzi abrupte, mereu în pantă, pavate cu o piatră veșnică. Veșnice par și clădirile, zidite tot din piatră, cu drugii lor metalici ieșind din pereți, cu ferestrele cu șolocaturi, cu animăluțele care te privesc candid de la balcoanele din fier forjat, printre ghivecele cu flori care curg de-a lungul zidurilor. După mai multe pahare de Grechetto, o luăm către un restaurant ales de Marco pentru cină. 

 

Suim pe străzi înguste și dăm de un local intim, Ristorante degli Orti, cu terasă pitită la intersecția a două Via. Aperitivele sunt excelente, devorăm salamurile și brânzeturile locale, apoi comandăm mai multe vinuri și un meniu tradizionale con tipicita Umbre: strangozzi afla norcina (un fel de paste cu ciuperci, ulei de măsline, salsiccia și smântână), salsiccia Umbra servita con bruschetta franciscana, iar ca desert panna cotta sau sorbetto con limone. Ne-am dedat și la scurtă degustare de vinuri, care a cuprins un frizzante de început, Fresco, un Grechetto Montefalco Nido del Falco 2019 de la Tenute Baldo și un Rosso Montefalco 2018 de la aceeași cramă, cupaj de Sangiovese și Sagrantino. Cam euforici, către miezul nopții, am pornit cu Marco la plimbare către Biserica San Francesco. Prilej de ședință foto nocturnă cu toată această străveche splendoare urbană, un colier neprețuit din lucrătura căruia străluces lăcașurile Domnului.

 

Galerie foto