luni, 27 februarie 2012

Plăceri interactive în dormitorul Vestik cu vinurile Casei princiare Ştirbey


Obişnuiesc să savurez liniştea de dinainte şi de după un eveniment legat de vin. Îmi place să degust tăcerea ante- şi postdegustare, ordinea şi dezordinea paharelor, a cănilor, a tirbuşoanelor, a dopurilor purtând un nume şi, poate, un blazon. Asta am şi făcut, cu o satisfacţie pe care încă n-am găsit cale s-o descriu aici, cu prilejul prezentării de vinuri Prince Ştirbey cu care grupul Vestik şi-a inaugurat, alături de evenimentul cu vinurile Cramei Oprişor, sala proprie de degustare.
Plăcerea mea singuratică a fost cu atât mai mare cu cât întreaga întâmplare se derula în două dintre fostele odăi ale casei, sufrageria şi dormitorul, acum transformate în spaţiu destinat cunoaşterii vinului. Nici acum nu ştiu cum a fost posibilă o asemenea metamorfoză. Probabil că de vină e acelaşi spirit străvechi, dionisiac, care a dus la crearea vinotecii în cotlonul cel mai îndepărtat şi ascuns al casei.
Oricum ar fi, într-o seară rece şi umedă de februarie, baronul Jakob Kripp, oenologul Oliver Bauer şi managerul Raluca Bauer au descins la adresa cu pricina cu scopul minunat de a-şi promova vinurile în faţa unei ambianţe pe măsură. Le-am povestit tuturor, în vreme ce admirau barul cu miros de mobilă nouă dar cu aspect de vechi credenţ austriac, că ne aflăm în fostul dormitor al casei. Că în cutare loc se aflau paturile şi dulapurile deportate, cu tot cu bunici, în Bărăgan, fotoliile şi oglinzile lui Nagymama, noptierele cu nasturi şi ochelari din veacul al XIX-lea.
Am avut bucuria de a-l avea ca invitat la degustare pe nenea Ionel, decanul de vârstă al întregului anturaj Vestik. De la înălţimea şi distincţia vârstei sale de 89 de ani, nenea Ionel ne-a mărturisit emoţionat că aceasta e prima degustare de vin la care participă. Apoi s-a cufundat într-o conversaţie amplă cu baronul Kripp, despre vin, internet şi istoria familiilor Ştirbey şi Cantacuzino.
Între timp, Oliver Bauer s-a ocupat profesional de deschiderea sticlelor, turnând în şase decantoare două dintre vinurile de pe fişa de degustare, Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2010 şi noul Negru de Drăgăşani 2010, îmbuteliat anume pentru eveniment, deşi lansarea sa la sticlă este programată undeva în vară. Sauvignon Blanc-ul a stat la rece pe treptele casei, printre zăpezile netopite, şi nu în frapierele care îl aşteptau cu gheaţă. Ne-am strecurat un pic şi în vinotecă, pentru plăcerea distinşilor oaspeţi şi mai ales a oenologului cramei Ştirbey, căruia i-am surprins o sclipire de admiraţie în ochi atunci când a pătruns în spaţiul cu uşi culisante, arcade şi vinuri de la subsolul casei. Celelalte vinuri albe pregătite, servite direct după deschiderea lor, au fost Crâmpoşie Selecţionată 2010 şi Tămâioasă Românească dulce 2010, iar vinurile roşii care au completat lista - Cabernet Sauvignon 2008 şi Novac 2009 - au fost doar aerisite, nu decantate. Dincolo de rendez-vous-ul cu toate aceste vinuri de top, un eveniment în sine a fost întâlnirea prietenilor noştri cu oamenii care conduc Casa de vinuri Ştirbey. Baronul şi oenologul le-au vorbit într-o fluentă şi cât se poate de corectă limbă română, iar ei, oaspeţii, au conversat apoi în germană cu Herr Bauer şi Herr Kripp, de parcă Europa şi Mitteleuropa n-ar fi fost niciodată scindate de Cortina de Fier, de parcă şi ei, şi noi am fi aici mereu acasă, în patria imperială a limbii germane. Dacă punem la socoteală calitatea vinurilor, ţinuta prezentării şi anturajul select, putem spune că a fost un eveniment excepţional, greu de egalat în ediţiile viitoare.
Degustarea în sine a fost una interactivă, intimă, vie, cu întrebări şi răspunsuri, cu savori de Novac şi de Negru de Drăgăşani elaborate atent, pe nemţeşte. Am putut remarca din nou şarmul cu care Oliver Bauer ştie să cucerească anturajul, fie la festivalurile de vin, fie la Ziua Bunicii, fie la degustările de pretutindeni. Despre el, gurile rele feminine spun că ar fi fost asemuit cu un fursec potrivit pentru ultimul vin servit, Tămâioasa dulce Românească, însă nimeni dintre vestici nu ar băga mâna în foc pentru veridicitatea comparaţiei.
Într-un intermezzo binevenit, părintele-blogger invitat de seamă la degustările grupului, alături de soţie, a ţinut să-şi prezinte oenologului Casei Ştirbey un produs al brandului propriu: Bace Toghiere - Răchie dă meră. Oliver a savurat momentul, studiind concentrat limpiditatea şi culorile produsului, cu ochi de profesionist al băuturilor premium. Cât despre amfitrioni, de noi înşine, pierdut printre decantoare, sticle şi dopuri cu blazonul Casei Ştirbey, zâmbea dintr-o poză de familie bloggerul Lucky Motanul, în vreme ce Pivnicerul, după o polemică aprinsă cu oenologul neamţ asupra pretării la învechire, a decretat că vinurile sale preferate sunt noul Negru de Drăgăşani, Novacul, Crâmpoşia şi superba Tămâioasă Românească de la finalul degustării. Adică patru dintre cele şase vinuri servite. Aşteptăm cu înfrigurare îmbutelierea primului vin dintre cele pomenite mai sus pentru a-l comanda cu baxurile.
În plus, fiindcă degustarea de la Arad a fost una încântătoare şi tocmai de aceea parcă prea scurtă, ne-am propus să ne reîntâlnim, la sfârşitul lunii martie, cu vinurile Casei princiare Ştirbey. O vom face la Budapesta, în saloanele Grand Corinthia Hotel, cu prilejul summitului internaţional al vinului central-european, VinCE. Nu veniţi şi voi?

Galerie foto

duminică, 26 februarie 2012

O seară inaugurală cu Boris, Sherpium şi Erotikon, în intimitatea Wine Clubului Vestik


Motivul pentru care am ascuţit din nou creioanele, înainte să-mi aştern scrisul pe ciornă şi în biţi, este acela de a povesti cum am inaugurat sala de degustare a grupului Vestik. Informaţia este autentică şi veridică: din februarie 2012, Asociaţia Vestik are nu numai vinotecă, blog, site şi mii de prieteni pe Facebook, ci şi spaţiu de degustare propriu.
L-am deschis fără prea mult tam-tam, de Dragobete, în două seri succesive, cu vinuri de la Oprişor şi Prince Ştirbey. Afară era o iarnă care refuza să se topească, ţurţurii locuiau liniştiţi la etajele superioare în aşteptarea victimelor nevinovate, iar vinurile de la Oprişor şedeau cuminţi în răcitor ori în credenţul miros de lac, baiţ şi reminiscenţe austriece, aşteptând întâlnirea cu prietenii noştri pe care i-am invitat la eveniment. Prietenii noştri sunt dascăli, arhitecţi, medici, notari, economişti, ziarişti, manageri, ingineri, preoţi şi aşa mai departe. Cumva reprezintă întregul nomenclator de intelectuali din colţul ăsta de Românie, de Europă şi de lume. Pentru ei ne-am transformat două dintre odăile casei în sală de degustare, acolo unde încercăm să aducem cei mai buni profesionişti şi cele mai bune produse din lumea vinului românesc.
Reîntâlnirea cu vinurile Cramei Oprişor, cu care unii au făcut deja cunoştinţă cu prilejul unor degustări, şotii ori flashtasting-uri anterioare, s-a produs în vinerea de Dragobete. Şi de această dată, Florin Ionescu (Boris pentru prieteni), directorul regional de vânzări, s-a întrecut pe sine în prezentarea vinurilor, cucerind asistenţa cu pildele sale culturale şi cu alura sa de ofiţer itinerant al vinului de la crama mehedinţeană. A adus cu sine multe spumante Riesling Brut purtând marca familiară Carl Reh, un Pink Bubbly 2010, Black Tower, cu trecere la doamne şi domniţe, dar şi febleţea unora dintre membrii clubului nostru, Cabernet Sauvignon-ul vinificat în alb din gama Sherpium, 2009, vin care de la o vreme face furori prin vinotecile din această parte de ţară. Pe lângă acestea, a mai strecurat pe fişele de degustare şi alte două vinuri asortate evenimentului, Merlot şi Shiraz din gama Erotikon, 2007.
Într-un fel ne-am pierdut cu toţii în poezia nudurilor Sherpium, înconjuraţi de sticle cu parfum de Cabernet Sauvignon alb cu gust de rosé. Autografele şi luminile pale au întregit atmosfera, una de intimitate culturală împărtăşită. Spumantele au curs din belşug, iar fişele de degustare s-au umplut încet cu note extreme care exprimau, după caz, admiraţia ori lipsa de afinitate faţă de vinurile servite.
Potrivind obiectivul aparatului foto într-un unghi anume şi totuşi întâmplător, am putut observa cum conturul lui Boris se oglindeşte într-un pahar de şampanie, pe jumătate plin, pe jumătate gol, în timp ce protagonistul le depăna oaspeţilor, înconjurat de nudurile etichetelor, povestea romanţată a cramei şi a vinurilor de la Oprişor. Fără Boris, nici un eveniment din vestul ţării dedicat cramei germano-olteneşti din Mehedinţi nu ar fi la fel de reuşit, el identificându-se într-un fel, prin zel şi stilul prezentării, cu marca pe care o promovează.
A doua zi, printre capişoane şi siluete goale de pe ambalaje de vin, chipul pisoiului blogger al casei, Lucky Motanul, surâdea asemenea unui sfinx cu coadă care a fost părtaş la toate cu o seară înainte, din rama neagră a fotografiei sale imperiale. Dopurile zăceau împrăştiate pe ţesătura meselor, iar încăperea cu pahare şi decantoare era uşor învăluită în aburul irezistibil al cafelei preparate în stil italian. Am încercat să surprind atmosfera post-degustare, cropuind sticlele şi resturile, dar şi un deschizător purtând marca Prince Ştirbey, aparţinând celuilalt producător în compania căruia am inaugurat micul nostru club din Arad dedicat vinului şi artei de a trăi.
Ar mai fi de spus că am stabilit şi un nou rendez-vous cu vinurile de la Oprişor într-o primăvară care pare încă îndepărtată. Boris a părăsit târziu în noapte spaţiul hedonist al degustării, pornind probabil către o nouă destinaţie oenofilă, iar noi am savurat dimineaţa în compania cafelei ristreto de care am pomenit mai sus, printre pahare, decantoare, frapiere şi ceşti care aşteptau cuminţi să le redăm strălucirea de altădată. Şi-atunci, uşor obosiţi şi uşor fericiţi între atâtea obiecte care aveau nevoie de o anume atenţie din partea noastră, am găsit de cuviinţă să punem la cale o nouă degustare, programată firesc pentru data de 8 Martie.

Galerie foto

duminică, 19 februarie 2012

Flashtasting hibernal cu Caloian în lumea secretă a podului casei


Mai ştiţi locurile acelea ascunse de a căror existenţă ne prefacem că am uitat de mult, dacă nu cumva ele însele chiar au încetat să existe? Podurile prăfuite ale vechilor case, dulapurile bunicilor duhnind a naftalină, ascunzătorile de sub pat cu iz de lemn cariat, de şoareci care chiar au trecut pe acolo. Camerele interzise, beciurile în care nu a mai intrat nimeni de la căderea ultimului imperiu, acoperişurile cu lacăt ruginit şi porumbei gânguritori, mansardele lăsate în paragină şi în voia amintirii.
M-am gândit la toate acestea, îngropat în zăpezile de altădată care au devenit peste noapte cele de acum, cufundat în iarna asta umedă şi rece care aşterne peste tot o zăpadă imaculată, pură precum dragostea ori moartea. Şi-am găsit de cuviinţă să mă joc din nou prin locurile în care am fost cândva, pe când lumea era infinit mai largă şi noi infinit mai mici, când toate dimensiunile aveau o altă încărcătură şi un alt înţeles.
Aşa că mi-am convocat amicii din Vestik la un flashtasting în pod. În podul casei aproape centenare, în care mai urc din când în când să alung ori să chem ploile ori zăpezile şi ideea că lucrurile care mă înconjoară ar putea deveni într-o bună zi perfecte. Îmi place dezordinea de acolo, dezordinea de sus, neîngrijirea şi praful şi lampadarele fără bec şi cărămizile cu mortar de la 1920 şi micile ferestre cu lumină gălbui. Mi-am dat seama că le-ar sta bine unor vinuri preferate în acel decor, în lumina slabă de mansardă încă neamenajată, de februarie omniprezent. Doi dintre vesticii cu care împart de la o vreme marile întâlniri oenologice au venit de la Timişoara pentru a sui alături de mine în pod. De mine şi de două vinuri de la Oprişor. Un al treilea vestic s-a întors la Arad tocmai de la Baia Mare, văzându-se şi el nevoit să urce treptele aparent precare care duc sigur în lumea secretă de sus, în acel loc în care nici un om cu scaun la cap nu s-ar apuca în mijlocul iernii să deguste vinuri deasupra nămeţilor de dincolo de ziduri.
Eu am ales la întâmplare ori în voia unui capriciu de moment un Sauvignon Blanc La Cetate 2010 şi febleţea mea de consum curent numită Caloian Cabernet Sauvignon 2010. Împreună cu aceste vinuri am călătorit în patru de jos în sus, de la plus 20 de grade la 0 grade Celsius, în spaţiul cu colb şi urme de moloz de sub ţiglele încărcate de zăpadă şi de un frig care abia aştepta să ne intre în oase.
A fost neaşteptat frumos, am rotit paharele sub luminile pale ale lămpii, tremurând uşor din pricina iernii şi a emoţiei împărtăşirii acestor clipe şui. Ne-am strecurat printre grinzi, bârne şi căpriori antici, printre coşuri şi cabluri rupte de antenă Yagi, am deschis geamantane cu cărţi cenuşii şi cufere cu hainele cuiva care a trăit la începutul celuilalt veac. Sauvignon Blanc-ul a fost plăcere care nu mai trebuia servită la frapieră tocmai din cauza frigului atotcuprinzător, de parcă noi înşine ne plimbam, printre bucăţi de gheaţă şi zăpadă, pe fundul unei frapiere enorme, pe care un chelner neglijent a uitat s-o lustruiască. Am mirosit atent dopurile, trei nasuri cu nările dilatate la maximum, plus încă unul în spatele aparatului foto, ca nişte copoi degustători de urme şi tanini inefabili. Nu am însă de gând să vă povestesc aici despre cine ştie ce arome descoperite în plută, în aer şi în pahare. Mă gândesc că o fi suficientă aroma acestei întâmplări pentru a vă determina să exploraţi cândva, de dragul jocului şi al libertăţii, aceleaşi plăceri de care se face vorbire aici.
Când am trecut la vinul roşu, adus direct de la temperatura camerelor de mai jos, paharele s-au aburit uşor şi ne-am cam temut să nu ne trezim cu o pojghiţă glacială invizibilă pe buze şi pe suprafaţa licorii. Însoţit de zâmbetul rastafarian al lui Bob Marley imortalizat pe bandană, Silviu a avut grijă să toarne discret Cabernet Sauvignon-ul în pahare, grăbindu-se apoi la treabă, spre clinica sa veterinară de animale mijlocii, mici şi chiar extrem de mici, unde-l aşteptau pe masa de operaţie vreo iguană cu indigestie, vreo bufniţă depresivă, vreun iepure căruia-i place pizza un pic prea mult. Tot prostindu-ne, jucându-ne şi degustându-ne prin praf, nici nu am realizat că s-a făcut seară. Amicii au coborât cu picioarele pe pământ, lăsându-mă singur în compania a opt pahare şi a două sticle de vin, într-un pod anodin din centrul Aradului. I-am privit prin geamul îngust cum suie în maşină şi iau îndărăt drumul Timişoarei.
O vreme am degustat de unul singur întreaga aventură, adulmecând odorile din jur, fotografiind vinurile şi obiectele, cărţile şi caprele de tăiat lemne, sârmele şi pânzele de păianjen, frunzele de tei rătăcite în fanta unui bec chior. La capătul fiecărei grinzi se afla câte un pahar păstrând o suavă urmă de tanin, câte o ţiglă care nu a mai apucat să fie aşezată pe casă, câte o boabă de polistiren cu care a nins mai de mult de pe blocul reabilitat al vecinilor.
A trebuit apoi să le strâng pe toate, să-mi iau recuzita oenologică şi să dau un final acestei poveşti. Am scoborât acelaşi număr de trepte, uşor prăfuit şi împăienjenit, mirosind a frig şi a Cabernet Sauvignon de la Oprişor. Afară lumea îngheţa şi se topea pe rând, oră după oră, sub ţurţurii uriaşi care stăteau să cadă în capul cuiva. Ţurţurii de apă, ţurţurii de vin. Când se vor topi, totul va mirosi a fructe de pădure, a piele de animal fabulos, a coloniale scumpe dintr-un defunct depozit interbelic. Şi poate, vag, a ciocolată neagră, a poame uscate şi a iarbă de pe Câmpiile Elizee.


Galerie foto

joi, 9 februarie 2012

La o degustare cu Regele Mihai, Mihail Kalaşnikov şi Rolling Stones


Care e singurul loc din Arad, din ţară şi din lume în care puteţi degusta vinuri româneşti în compania lui Al Pacino, Robert De Niro şi Jack Nicholson? Unde se află unicul wine club în care îi puteţi întâlni pe Rolling Stones rânjind alături de reţinuţii de la Depeche Mode, pe Henry Kissinger surâzând lângă îndureratul Mohamed Al-Fayed? Cine vă mai oferă şansa de a-l vedea pe Lech Walesa scoţând limba einsteinian în timpul unei partide muncitoreşti de ping-pong şi pe "Regele" Hagi cântând cu arcuş de Stradivarius la mingea cu şiret, în timp ce sorbiţi încet un Negru de Drăgăşani de la Prince Ştirbey, un Cuvée Charlotte de la SERVE, o Nenumită de la Oprişor?
Câte locuri din lume cunoaşteţi în care Mihail Kalaşnikov să şadă cuminte la câţiva metri distanţă de Boy George şi Sir Elton John, dar şi la câţiva centimetri de vodca omonimă? Unde s-a mai pomenit ca, în timp ce rotiţi cu graţie paharul de Cuvée Vişan de la Gramma, de spumant Extra Dry de la Jidvei şi de Solo Quinta de la Recaş, să fiţi vegheaţi de privirea cu codiţe a lui Willie Nelson, de zâmbetul multirasial al Norei Jones, de acordurile evergreen ale lui Moni Bordeianu şi Nicu Covaci?
Şi care loc de pe planetă vă mai oferă ocazia de a-i mai întâlni o dată pe Dalai Lama şi pe Vaclav Havel laolaltă, în timp ce prietenii vă toarnă în pahare Merlot de la Alira, Fetească Regală de la Avincis, Cabernet Sauvignon de la Via Sandu?
Nu v-ar plăcea să fiţi urmăriţi, în timp ce serviţi vinurile preferate de la Budureasca, Murfatlar, LacertA, Nachbil, de alde James Gandolfini şi de întregul clan Soprano, cu privirile acelea invidioase, lacome, neîncrezătoare şi uşor periculoase, care şi-ar dori la modul criminal să primească la rându-le măcar un deget de Fetească Neagră din via regretatului conte Guy Tyrel de Poix, un strop de Cabernet Sauvignon extrem de Erotikon elaborat cu atenţie nemţească şi har oltenesc la Crama Oprişor, un picuţ de Novac de pe dealurile Drăgăşaniului de care se îngrijeşte acum, la modul tirolez, baronul Jakob Kripp? Nu aţi da o avere să întâlniţi o Sophia Loren cu jumătate de veac mai tânără, surâzând irezistibil în timp ce sorbiţi un Cuvée Uberland, un Artisan ori Nomad al Aureliei Vişinescu, o Fetească Neagră, neeclipsată de nici o alta, de la Crama Basilescu?
Cine vă mai dă posibilitatea să staţi la taclale cu părintele internetului, cu inventatorul telefonului mobil şi cu scornitorul emoticonului, în timp ce identificaţi aromele mai multor Pinot Noir-uri de la Elite, de la Cramele Halewood, de la SERVE ori de la Domeniile Viticole Franco-Române?
V-ar plăcea să călătoriţi înapoi, în anii '50-'60, aruncând o simplă privire, bine ţintită, să vă daţi rendez-vous cu eroina blondă din Păsările lui Hitchcock ori chiar cu maestrul groazei în persoană, supravegheaţi de o cioară autentică şi extrem de fotogenică, din acelea care au speriat America şi lumea pe când poate că nici nu eraţi născuţi? Şi să mai fie acolo, gravi, enigmatici ori puţin trişti, chiar şi Ben Kingsley, Larry Hagman, Michael Caine, Humphrey Bogart, Robin Williams, Woody Harelson, Jerry Lewis, Lauren Bacall şi chiar dulceaţa eternă numită Marilyn Monroe?
Spuneţi-mi un summit de dragul vinului la care să fie prezenţi, printr-un joc al imaginaţiei transpus în realitate, Angela Merkel, Rudy Giuliani, Nicolas Sarkozy, Arnold Schwarzenegger, Bill Clinton şi chiar Shimon Peres. Spuneţi-mi cine a mai reuşit să-i înghesuie în aceeaşi încăpere, printre frapiere şi degustători neautorizaţi dar entuziaşti, pe fiorosul Mike Tyson şi pe delicatul Johny Depp, pe "Kaiserul" Franz Beckenbauer şi pe galacticul Lio Messi, pe "Gâscanul" Dobrin legându-şi un şiret şi pe Rodion Cămătaru ţinând în mână o gheată din metal preţios, pe Pele şi Dembo de după cap, pe Rafa Nadal între trofee, pe bătrânii Bjorn Borg şi John McEnroe şi totodată pe mult prea concentratul Garry Kasparov, ca şi pe atâţia alţi prizonieri ai faimei lor nepieritoare.
Va trebui să mă credeţi pe cuvânt, un asemenea loc şi asemenea strângători de vedete chiar există. În plus, acolo, în acel spaţiu exclusivist, vă aşteaptă, în lumina blândă a lămpilor şi a unui asfinţit în primul rând interior, presărat cu vinuri şi cu poveşti despre ele însele, Seinfeldzi cu gura până la urechi, Dexteri cu satârul la spate, un extrem de oenofil Blues Brother şi însuşi Monk-ul Tony Shaloub înlăuntrul fobiilor sale. Nu lipsesc nici gurmandul de Andrew Zimmern, supravieţuitorul Bear Grylls şi seriosul Dumitru Prunariu, încarcerat în costumul său de cosmonaut cu tricolor şi stemă socialistă. Printre VIP-urile pomenite mai sus s-au strecurat şi Mungo Jerry, Santana, Bruce Springsteen şi Steve Vai, cu tot cu chitarele şi trufia lor de staruri.
Sunt convins că v-ar plăcea să-i găsiţi acolo pe Toţi oamenii preşedintelui, un Dustin Hofmann şi un Robert Redford mult mai tineri şi mai de Oscar, dar şi pe Jackie Brown lângă puşcăriaşul De Niro şi uşuratica Bridget Fonda, ca şi pe Tom Hanks la un pas de Green Mile. Şi mă văd nevoit să vă informez că la degustările noastre Ilie Năstase se plimbă c-o umbrelă pe terenul de tenis iar Nadia Comăneci surâde unic lângă o bârnă canadiană în spatele căreia se află o tabelă cu cifra 10. Că Regele Mihai este invitat de seamă şi că-l puteţi vedea întinerit alături de Regina Ana savurând o cafea elveţiană, ba chiar coborând cu jeep-ul nişte scări abrupte din preajmă. Iar eu ştiu bine că aţi muri de plăcere să vă gratuleze, tot acolo, câte un şef de stat cu Best wishes ori cu Bien cordialement, câte un star de la Hollywood cu Especially for You ori Thank You ori God Bless You.
Aş putea să continui această enumerare de mari nume pe care le-am invitat să ne fie alături la degustări, însă nu mi-ar fi de ajuns pixelii şi biţii puşi la dispoziţie de Marele Administrator al universului virtual. Şi dacă punem la socoteală că fiecare dintre aceste chipuri cu semnătură are câte o poveste în spate, nu mi-ar ajunge nici mai multe universuri virtuale la un loc pentru a le spune pe toate.
Tocmai de aceea trebuie să închei, afirmând încă o dată un asemenea loc chiar există. El se află undeva în centrul Aradului, într-o casă veche de aproape un secol, năpădită de iederă şi de un altfel de spirit. Acolo am găsit de cuviinţă să înfiinţăm clubul nostru de degustători de vin neautorizaţi. Acolo am conceput designul unui wine club aparte, unul pentru prieteni, pentru cei care nu sunt nici snobi, nici meschini şi nici proşti, pentru cei în stare să recunoască personajele care le zâmbesc din ramele atârnate pe pereţi. Acolo am expus o mică parte din colecţia de autografe a unuia dintre "vestici". Cam o sută şi ceva din vreo cinci mii şi ceva. Acolo veţi putea degusta cele mai bune vinuri româneşti, după gustul nostru. Şi tot acolo vă aşteaptă bloggerul cu coadă Lucky Motanul, el însuşi vedetă consacrată în ale vinului şi ale scrisului.
Singura condiţie este să împărtăşiţi aceste două din urmă valori ale lumii şi ale noastre înşine. Alături de aceea de a recunoaşte un număr decent de personaje dintre cele pe care le-am invitat să împartă cu noi, din ramele lor încărcate de aură, bucuria degustărilor viitoare.