Plăceri interactive în dormitorul Vestik cu vinurile Casei princiare Ştirbey

Obişnuiesc să savurez liniştea de dinainte şi de după un eveniment legat de vin. Îmi place să degust tăcerea ante- şi postdegustare, ordinea şi dezordinea paharelor, a cănilor, a tirbuşoanelor, a dopurilor purtând un nume şi, poate, un blazon. Asta am şi făcut, cu o satisfacţie pe care încă n-am găsit cale s-o descriu aici, cu prilejul prezentării de vinuri Prince Ştirbey cu care grupul Vestik şi-a inaugurat, alături de evenimentul cu vinurile Cramei Oprişor, sala proprie de degustare.
Plăcerea mea singuratică a fost cu atât mai mare cu cât întreaga întâmplare se derula în două dintre fostele odăi ale casei, sufrageria şi dormitorul, acum transformate în spaţiu destinat cunoaşterii vinului. Nici acum nu ştiu cum a fost posibilă o asemenea metamorfoză. Probabil că de vină e acelaşi spirit străvechi, dionisiac, care a dus la crearea vinotecii în cotlonul cel mai îndepărtat şi ascuns al casei.
Oricum ar fi, într-o seară rece şi umedă de februarie, baronul Jakob Kripp, oenologul Oliver Bauer şi managerul Raluca Bauer au descins la adresa cu pricina cu scopul minunat de a-şi promova vinurile în faţa unei ambianţe pe măsură. Le-am povestit tuturor, în vreme ce admirau barul cu miros de mobilă nouă dar cu aspect de vechi credenţ austriac, că ne aflăm în fostul dormitor al casei. Că în cutare loc se aflau paturile şi dulapurile deportate, cu tot cu bunici, în Bărăgan, fotoliile şi oglinzile lui Nagymama, noptierele cu nasturi şi ochelari din veacul al XIX-lea.
Am avut bucuria de a-l avea ca invitat la degustare pe nenea Ionel, decanul de vârstă al întregului anturaj Vestik. De la înălţimea şi distincţia vârstei sale de 89 de ani, nenea Ionel ne-a mărturisit emoţionat că aceasta e prima degustare de vin la care participă. Apoi s-a cufundat într-o conversaţie amplă cu baronul Kripp, despre vin, internet şi istoria familiilor Ştirbey şi Cantacuzino.
Între timp, Oliver Bauer s-a ocupat profesional de deschiderea sticlelor, turnând în şase decantoare două dintre vinurile de pe fişa de degustare, Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2010 şi noul Negru de Drăgăşani 2010, îmbuteliat anume pentru eveniment, deşi lansarea sa la sticlă este programată undeva în vară. Sauvignon Blanc-ul a stat la rece pe treptele casei, printre zăpezile netopite, şi nu în frapierele care îl aşteptau cu gheaţă. Ne-am strecurat un pic şi în vinotecă, pentru plăcerea distinşilor oaspeţi şi mai ales a oenologului cramei Ştirbey, căruia i-am surprins o sclipire de admiraţie în ochi atunci când a pătruns în spaţiul cu uşi culisante, arcade şi vinuri de la subsolul casei. Celelalte vinuri albe pregătite, servite direct după deschiderea lor, au fost Crâmpoşie Selecţionată 2010 şi Tămâioasă Românească dulce 2010, iar vinurile roşii care au completat lista - Cabernet Sauvignon 2008 şi Novac 2009 - au fost doar aerisite, nu decantate. Dincolo de rendez-vous-ul cu toate aceste vinuri de top, un eveniment în sine a fost întâlnirea prietenilor noştri cu oamenii care conduc Casa de vinuri Ştirbey. Baronul şi oenologul le-au vorbit într-o fluentă şi cât se poate de corectă limbă română, iar ei, oaspeţii, au conversat apoi în germană cu Herr Bauer şi Herr Kripp, de parcă Europa şi Mitteleuropa n-ar fi fost niciodată scindate de Cortina de Fier, de parcă şi ei, şi noi am fi aici mereu acasă, în patria imperială a limbii germane. Dacă punem la socoteală calitatea vinurilor, ţinuta prezentării şi anturajul select, putem spune că a fost un eveniment excepţional, greu de egalat în ediţiile viitoare.
Degustarea în sine a fost una interactivă, intimă, vie, cu întrebări şi răspunsuri, cu savori de Novac şi de Negru de Drăgăşani elaborate atent, pe nemţeşte. Am putut remarca din nou şarmul cu care Oliver Bauer ştie să cucerească anturajul, fie la festivalurile de vin, fie la Ziua Bunicii, fie la degustările de pretutindeni. Despre el, gurile rele feminine spun că ar fi fost asemuit cu un fursec potrivit pentru ultimul vin servit, Tămâioasa dulce Românească, însă nimeni dintre vestici nu ar băga mâna în foc pentru veridicitatea comparaţiei.
Într-un intermezzo binevenit, părintele-blogger invitat de seamă la degustările grupului, alături de soţie, a ţinut să-şi prezinte oenologului Casei Ştirbey un produs al brandului propriu: Bace Toghiere - Răchie dă meră. Oliver a savurat momentul, studiind concentrat limpiditatea şi culorile produsului, cu ochi de profesionist al băuturilor premium. Cât despre amfitrioni, de noi înşine, pierdut printre decantoare, sticle şi dopuri cu blazonul Casei Ştirbey, zâmbea dintr-o poză de familie bloggerul Lucky Motanul, în vreme ce Pivnicerul, după o polemică aprinsă cu oenologul neamţ asupra pretării la învechire, a decretat că vinurile sale preferate sunt noul Negru de Drăgăşani, Novacul, Crâmpoşia şi superba Tămâioasă Românească de la finalul degustării. Adică patru dintre cele şase vinuri servite. Aşteptăm cu înfrigurare îmbutelierea primului vin dintre cele pomenite mai sus pentru a-l comanda cu baxurile.
În plus, fiindcă degustarea de la Arad a fost una încântătoare şi tocmai de aceea parcă prea scurtă, ne-am propus să ne reîntâlnim, la sfârşitul lunii martie, cu vinurile Casei princiare Ştirbey. O vom face la Budapesta, în saloanele Grand Corinthia Hotel, cu prilejul summitului internaţional al vinului central-european, VinCE. Nu veniţi şi voi?

Galerie foto

O seară inaugurală cu Boris, Sherpium şi Erotikon, în intimitatea Wine Clubului Vestik

Motivul pentru care am ascuţit din nou creioanele, înainte să-mi aştern scrisul pe ciornă şi în biţi, este acela de a povesti cum am inaugurat sala de degustare a grupului Vestik. Informaţia este autentică şi veridică: din februarie 2012, Asociaţia Vestik are nu numai vinotecă, blog, site şi mii de prieteni pe Facebook, ci şi spaţiu de degustare propriu.
L-am deschis fără prea mult tam-tam, de Dragobete, în două seri succesive, cu vinuri de la Oprişor şi Prince Ştirbey. Afară era o iarnă care refuza să se topească, ţurţurii locuiau liniştiţi la etajele superioare în aşteptarea victimelor nevinovate, iar vinurile de la Oprişor şedeau cuminţi în răcitor ori în credenţul miros de lac, baiţ şi reminiscenţe austriece, aşteptând întâlnirea cu prietenii noştri pe care i-am invitat la eveniment. Prietenii noştri sunt dascăli, arhitecţi, medici, notari, economişti, ziarişti, manageri, ingineri, preoţi şi aşa mai departe. Cumva reprezintă întregul nomenclator de intelectuali din colţul ăsta de Românie, de Europă şi de lume. Pentru ei ne-am transformat două dintre odăile casei în sală de degustare, acolo unde încercăm să aducem cei mai buni profesionişti şi cele mai bune produse din lumea vinului românesc.
Reîntâlnirea cu vinurile Cramei Oprişor, cu care unii au făcut deja cunoştinţă cu prilejul unor degustări, şotii ori flashtasting-uri anterioare, s-a produs în vinerea de Dragobete. Şi de această dată, Florin Ionescu (Boris pentru prieteni), directorul regional de vânzări, s-a întrecut pe sine în prezentarea vinurilor, cucerind asistenţa cu pildele sale culturale şi cu alura sa de ofiţer itinerant al vinului de la crama mehedinţeană. A adus cu sine multe spumante Riesling Brut purtând marca familiară Carl Reh, un Pink Bubbly 2010, Black Tower, cu trecere la doamne şi domniţe, dar şi febleţea unora dintre membrii clubului nostru, Cabernet Sauvignon-ul vinificat în alb din gama Sherpium, 2009, vin care de la o vreme face furori prin vinotecile din această parte de ţară. Pe lângă acestea, a mai strecurat pe fişele de degustare şi alte două vinuri asortate evenimentului, Merlot şi Shiraz din gama Erotikon, 2007.
Într-un fel ne-am pierdut cu toţii în poezia nudurilor Sherpium, înconjuraţi de sticle cu parfum de Cabernet Sauvignon alb cu gust de rosé. Autografele şi luminile pale au întregit atmosfera, una de intimitate culturală împărtăşită. Spumantele au curs din belşug, iar fişele de degustare s-au umplut încet cu note extreme care exprimau, după caz, admiraţia ori lipsa de afinitate faţă de vinurile servite.
Potrivind obiectivul aparatului foto într-un unghi anume şi totuşi întâmplător, am putut observa cum conturul lui Boris se oglindeşte într-un pahar de şampanie, pe jumătate plin, pe jumătate gol, în timp ce protagonistul le depăna oaspeţilor, înconjurat de nudurile etichetelor, povestea romanţată a cramei şi a vinurilor de la Oprişor. Fără Boris, nici un eveniment din vestul ţării dedicat cramei germano-olteneşti din Mehedinţi nu ar fi la fel de reuşit, el identificându-se într-un fel, prin zel şi stilul prezentării, cu marca pe care o promovează.
A doua zi, printre capişoane şi siluete goale de pe ambalaje de vin, chipul pisoiului blogger al casei, Lucky Motanul, surâdea asemenea unui sfinx cu coadă care a fost părtaş la toate cu o seară înainte, din rama neagră a fotografiei sale imperiale. Dopurile zăceau împrăştiate pe ţesătura meselor, iar încăperea cu pahare şi decantoare era uşor învăluită în aburul irezistibil al cafelei preparate în stil italian. Am încercat să surprind atmosfera post-degustare, cropuind sticlele şi resturile, dar şi un deschizător purtând marca Prince Ştirbey, aparţinând celuilalt producător în compania căruia am inaugurat micul nostru club din Arad dedicat vinului şi artei de a trăi.
Ar mai fi de spus că am stabilit şi un nou rendez-vous cu vinurile de la Oprişor într-o primăvară care pare încă îndepărtată. Boris a părăsit târziu în noapte spaţiul hedonist al degustării, pornind probabil către o nouă destinaţie oenofilă, iar noi am savurat dimineaţa în compania cafelei ristreto de care am pomenit mai sus, printre pahare, decantoare, frapiere şi ceşti care aşteptau cuminţi să le redăm strălucirea de altădată. Şi-atunci, uşor obosiţi şi uşor fericiţi între atâtea obiecte care aveau nevoie de o anume atenţie din partea noastră, am găsit de cuviinţă să punem la cale o nouă degustare, programată firesc pentru data de 8 Martie.

Galerie foto