La taifas despre vin și plutirea norilor cu micul nostru prieten Elihu

 De când ne cunoaștem cu prietenii noștri Zoli și Raluca, și să tot fie vreo șapte ani, am trăit atât de multe aventuri împreună că ele nu pot fi povestite nici în o mie și una de pagini de călătorii oenologice și nu numai. 

Totuși cele mai importante evenimente legate de ei pot fi descrise mai jos, în câteva cuvinte și imagini, de dragul celui mai nou membru al clubului nostru de vin.

Fără îndoială, cea mai frumoasă întâmplare din viața lui Zoli și a Ralucăi, căreia îi sunt cronicar umil, poartă numele Elihu. O fi el cam al zecelea copil al clubului, nici nu mai contează. Destul că, pentru ca ei doi să descopere această comoară, a fost nevoie să facem multe voiaje prin părțile noastre de Europă, pe la Cinque Terre și Merano, pe la Viena și Budapesta, prin Cluj și Drăgășani, pe la Constanța și Szeged, pe la Portorož și Maribor, ba chiar și pe dealurile și prin cramele Măderatului, la umbra arborilor multicentenari. Am vizitat și Graz-ul în căutarea graziei, și fantezia arhitecturală de la Bad Blumau, restaurante, mănăstiri și peșteri imperiale. Au curs râuri de vin, am parcurs împreună zeci de mii de kilometri, ne-am suit în turle de biserici, am scoborât în hrube ascunse, am înotat în ape periculoase, am pierdut mulți dușmani și am câștigat puțini prieteni. 

Micul nostru degustător neautorizat, al cărui nume atât de special a fost ales de tatăl său, a venit pe lume în luna ianuarie a acestui an, însă el era deja membru cu drepturi depline al clubului cu multe-multe luni în urmă, de vreme ce a fost prezent la zeci de degustări din 2019 și chiar din 2020, cumva discret, incognito, ca un spion benefic ascuns în burta mamei sale. Ca mezin nevăzut al CDViN, a ascultat toate prezentările, a intuit toate aromele din pahar, a auzit poveștile spuse de cei mai frenetici promotori de vin din anturaj, cum ar fi Herbert, Boris, Răzvan, Enikő, Elias, Paul, Andrei, Adi... Unde mai pui că a suportat și toate polemicile istorice dintre Zoli și autorul articolului de față, a căror intensitate creștea o dată cu cantitatea de vin din pahare. 

Între timp, lumea s-a schimbat, poate că s-au schimbat și stăpânii inelelor. Nu știu dacă ei înțeleg însă plutirea norilor, minunile celui care deține știința desăvârșită. Chiar dacă mai mereu cugetul nostru nu este asemenea unui vin care n-are pe unde să răsufle, noi am mers înainte. Clubul are de-acum mulți copii, între cei mai dragi se numără Sofia, Tudor, Elihu, Aida. Pe măsură cei ei cresc, noi descreștem candizi, învârtindu-ne în jurul preocupărilor noastre, între care vinul ocupă un loc central, ca un cântec de leagăn pentru copiii clubului. 

Destul că, într-o frumoasă zi de mai supusă tuturor reglementărilor mai mult sau mai puțin stupide din vremea pandemiei, eu și Adina am devenit părinți spirituali. În calitate de martori, am putut să ne contaminăm de bucuria căsătoriei civile a prietenilor noștri, într-o sală cu termopane și măști, aruncate pe chipurile tuturor celor prezenți. I-am urat ofițerului stării civile cât mai multe ceremonii fără mască și apoi am putut să ne pupăm liniștiți în intimitatea unei odăi cu steaguri și certificate de căsătorie. Mai apoi, am avut bucuria să fim nașii prietenilor noștri la ceremonia religioasă a nunții lor și la botezul micului nostru prieten, miruit de un vrednic preot de bisericuță de la piciorul pasarelei spre Micălaca. 

Cum Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici, se pare că am supraviețuit cu brio riscului îmbolnăvirii de spaimele prezentului, care, credeți-mă pe cuvânt de om normal, sunt mult mai mici în biserică decât în supermarket. 
De fapt, cu o simplă îmbrățișare putem alunga întregul dresaj al fricii care, anul acesta, ne-a privat pe nedrept de lumina Învierii Domnului.

Cât despre Elihu, căruia de cele mai multe ori îi spunem Eli în semn de alint, trebuie să știți că el s-a bucurat grozav la party-ul propriului de botez, desfășurat în odăile clubului. O dată, fiindcă e obișnuit deja cu muzica tuturor vocilor noastre, părinți, bunici, mătuși, verișori și nași. Apoi fiindcă, în discreta sa înțelepciune oenologică, Zoli, care deține și un caiet cu memorii precise în sertarul clubului, îi povestește tot-tot-tot despre fiecare vin servit, ba îi oferă câte un pahar spre adulmecare, cercetare, pipăire. Ca să-l citez, aceasta este o Crâmpoșie de la mon ami Ghislain Moritz, din anul cutare, iar acesta este un Petit Verdot de la mi amigo  Mauricio Lorca, de la crama argentiniană omonimă, iar aici avem o Mustoasă de Măderat grande annata – e drept, nu foarte tipică – de la il mio amico Manu… 

Casă de piatră, dragi prieteni Zoli&Raluca! Și nu uitați că adevărata nuntă este în cer, că are un singur părinte spiritual, care ne învață mereu că atunci când unul cade, al doilea îl ajută să se ridice, căci funia pusă în trei nu se rupe cu una, cu două…

Mai multe imagini