Un salon de vin poate fi asemuit, dacă stai să priveşti lucrurile din unghiul potrivit al cuprinderii,
cu o mică urbe pe ale cărui străzi locuiesc numai producători şi distribuitori.
Într-un fel, asta a fost şi ediţia de toamnă a
GoodWine 2011: un orăşel cu structură circulară, împărţit în străduţe cu rezidenţi selecţi ori mai puţin cizelaţi, de pe la noi ori de aiurea, care te servesc cu vinuri de tot soiul dacă le baţi la uşă. Cu unii po
ţi chiar schimba vorbe cu tâlc, ca-ntre vechi cunoştinţe cu afinităţi culturale. În plus, străzile astea din World Trade Plaza s-au umplut de intelectuali, de foşti şi actuali politicieni, de VIP-uri, milionari şi ordinary people care au în comun pasiunea, patima ori măcar curiozitatea pentru vin. Am fost şi eu turist vreme de trei zile în GoodWine, orăşelul ad-hoc al vinurilor, pierdut în mulţimea de tineri în blugi şi bătrânei distinşi cu colane şi păhărele de argint la gât, de dudui pline de şarm şi de asiatici cu ochii ficşi, piron
iţi la pahar ori la digitalul care-i imortalizează. Şi pe deasupra, am adulmecat trufele, brânzeturile şi toate celelalte bunătăţi pe care bucătari cu patalama, de rasă şi de clasă, s-au străduit să le prepare cu măiestria specifică meseriaşilor de-o viaţă.
Cum intri, pe dreapta, vezi trufele arădene ale celo
r de la Trufex, extrase cândva, de undeva, de pe dealurile secrete ale Lipovei. Apoi, standul SERVE, cu monseniorul Louis servind după etichetă vinuri mari tuturor doritorilor importanţi ori mărunţi. Aici am găsit cea mai bună Fetească Neagră, Terra Romana, 2009, şi cea mai bună Fetească Albă, Vinul Cavalerului, 2011, dar şi un Cuvée Charlotte 2008 despre care poate că ar fi mai
nimerit să mă pronunţ peste câţiva ani. În plus, Rosé-ul, Terra Romana, 2011, a punctat decisiv în preferinţele mele subiective şi, evident, neautorizate. În mod surprinzător, poate furat de acel vino-ncoace al fotomodelelor de la alte standuri, n-am reuşit să degust noul Cuvée Amaury şi nici restul vinurilor expuse.
De la Vinarte, care locuia un pic mai încolo, am sorbit un decantat şi demn de reţinut Prinţ Mircea (anul l-am pierdut pe drum). T
recând uliţa, am pătruns în standul generos ca spaţiu al bănăţenilor-italieni de la Petrovaselo, nou-veniţii surprinzători din lumea vinului premium românesc. Cârtitorii au spus despre ei că sunt prea scumpi, că e o tâmpenie să transporţi marfa cu tanini în Italia pentru vinificare. Mie mi-a plăcut însă asamblajul cu nume de deal Ovaş, 2009, din M
erlot şi Cabernet Sauvignon, produs dintr-o plantaţie tânără şi promiţătoare. Şi chiar Chardonnay-ul 2011 de care oenologul toscan povestea cu atâta pasiune
, cu un adorabil accent italian strecurat într-o aproape cursivă limbă română. Cu Emanuele Reolon din Montalcino
am mai povestit de Toscana, de Florenţa, de Sangiovese şi-n general de lucrurile despre care italienii susţin sus şi tare, pe rând, că intră la categoria "unico del mondo".
Pe urmă am trecut încet pe lângă standul Rotenberg, un loc în care mi-am propus să pătrund şi nu ştiu cum se face că nu am reuşit. Prietenii mi-au povestit însă de un eveniment zgomotos cu o sticlă care a explodat, dovedind că şi cele mai liniştite vinuri pot fi cuprinse uneori de o anumită nelinişte. Am călătorit
apoi departe, în Chile, la un stand plin cu de toate, degustând un Chardonnay de la Santa Rita care nu mi-a spus prea multe, dar şi un "prietenos" Cabernet Sauvignon Reserva, 2008 parcă, de la acelaşi producător. Şi, fiindcă îl întâlnisem pe Răzvan Jurcă, prieten bun, chicotind pentru sine cu un pahar în mână, de VSC 2007, un asamblaj de Cabernet Sauvignon, Petit Verdot şi Syrah de la Santa C
arolina (92 puncte, după gustul lui Robert Parker), am savurat şi eu vinul cu pricina, după ce s-a învoit să-l împartă cu mine.
Vizavi, la Heinrig, fete frumoase, picioare sexy şi vinuri de top. M-am ales cu zâmbete de fotomodel, cu spumante cadou, cu o Reserva 2004 de la Marques de Riscal Rioja şi cu un Amarone de la Zonin. În aglome
raţie, Cezar Ioan şi Alexandra Holhoş imortalizau cu privirea ori cu telefonul agitaţia de la stand. Continuând promenada pe strada circulară, m-am delectat cu un Pinot Grigio şi cu un excelent Pinot Noir 2010 de la Budureasca. Am privit apoi, înfometat, demonstraţia maestrului bucătar de la standul Bella Italia şi am golit nişte platouri cu brânzeturi, salamur
i de Sibiu şi alte bunătăţi tradiţionale. La Domeniile Anastasia am luat cunoştinţă de existenţa a două Merlot-uri, unul chipsat iar celălalt baricat, şi mi-am propus aici să vă amintesc de cel din urmă.
În amestecătura de trecători, turişti şi profesionişti, chipul de licean şarma
nt al lui Cătălin Păduraru, anunţând tot felul de evenimente gastro- şi oeno- la "domiciliile" producătorilor. Şi prezenţa de ţinută a somelierilor, mai mari ori mai mici, cu toţii pătrunşi de distincţia breslei, pe care o manifestă atât de bine în conversaţie, degustaţie şi vestimentaţie. Pe strada care taie-n două cercul Goodwine, am stat multă vreme la standul Aureliei Vişinescu, de dragul di
scuţiei şi al vinurilor de calitate, toate respectând un înalt standard. Aş povesti de Pinot Noir-ul Anima 2007, spectaculos, chiar dacă atipic. Un pic mai încolo, un stand unic, cu trei locatari reprezentând asociaţia din Drăgăşani: Prince Ştirbey, cu vinuri de top pe linie (nu pot spune cât de mult regret absenţa Negrului de Drăgăşani 2009), Avincis, reprezentând familia Stoica, şi Via Sandu, ultimele două, noutăţi agreabile pentru "vestici". De la Avincis aş lua c
u mine un Sauvignon Blanc şi o Fetească Regală de anul trecut, iar de la Sandu, un proaspăt dar minunat Cabernet Sauvignon, dar şi Feteasca Regală, care şi-a asigurat deja un loc în topul personal. M-am întreţinut cu exuberantul oenolog de la Ştirbey Oliver Bauer, care mi-a recomandat, cu o modestie aparen
tă, şi vinurile Viei Sandu, cu care are o legătură mai mult decât creativă, şi produsele vecinilor de la Avincis. În plus, am cunoscut-o şi pe doamna Cristiana Stoica, de care am descoperit că ne leagă anumite rădăcini gorjene, şi pe Valeriu Stoica, căruia calitatea noastră de degustători neautorizaţi i-a stârnit un zâmbet aparte. Aici, la standul mic pentru vinuri mari, am numărat, în engleză, franceză, spaniolă şi germană
cu accent austriac, prezenţa a doi oenologi din Germania şi Franţa, a unui investitor englez, a unei atrăgătoare columbiene şi a unui distins baron tirolez ce şi-a făcut ucenicia în vin în partea italiană a provinciei care a dat şi numele unei comune bănăţene de colonişti austrieci. Năucitoare şi totuşi plăcută globalizare!
Dacă pătrunzi în GoodWine pe cealaltă stradă a cerc
ului, prin stânga, te întâmpină standul Gramma, cu două gazde primitoare, cu un adorabil accent moldovenesc care te face să-ţi doreşti să revezi cândva, cât mai curând, Iaşiul, cu al său tei eminescian, cu Palatul Culturii, cu Casa Cărţii şi Casa Pogor, cu bojdeuca lui Creangă şi Biserica Trei Ierarhi, cu ambiţiile şi dimensiunile sale de capitală ce a pierdut odinioară competiţia c
u vicleanul Bucureşti. De la Gramma nu pot să uit întâlnirea cu Aligoté-ul, Feteasca Regală şi excelentul Cuvée (de struguri) Vişan (uite că iar am uitat ce era mai important, anii!). Aproape de Gramma, standul Enira, cu aceeaşi primitoare Veronica Guzun, cu vinuri de calitate şi cu un surprinz
ător Merlot 2010 de la Alira, care promite să pună Alimanul pe harta producătorilor de vin premium din România. Ca şi la Ştirbey, iar am avut ceva de regretat: absenţa Reservei 2007 Enira, un vin absolut remarcabil pe care am avut privilegiul de a-l degusta, un pic peste măsură, în Bessa Valley.
La standul Cramei Oprişor, poate cel mai solicitat dintre toate, am fost serviţi cu ce era mai bun de Luminiţa Tzakis şi am făcut cunoştinţă cu managerul general
Gabriel Roceanu, un agreabil companion alături de care am descoperit uitate gusturi din copilărie în vinurile celorlalţi producători pe la standurile cărora s-a nimerit să ne regăsim. "Vesticii" au locuit o vreme chiar în stand la Oprişor, bucurându-se de atenţia predilectă a gazdelor, în ciuda VIP-urilor care s-au tot perindat pe-acolo. Între acestea i-am remarcat pe fostul ministru de finanţe Ionuţ Po
pescu şi pe Mona Nicolici, buni prieteni ai vinurilor de la Oprişor. Am sorbit, între altele, Smerenie 2010, Passarowitz 1718 din 2009 şi Cabernet Sauvignon 2007 din gama Erotikon. Pentru ultimul aş da oricând o lovitură în depozitele cramei, însă aş lua câteva sticle şi din celelalte.
Mai ştiu că am fo
st servit cu un reuşit spumant Extra Dry de la Jidvei, acolo unde m-am jucat un pic cu un baric dotat cu touchscreen, în vreme ce un oaspete francez părăsea fericit GoodWine ducând în căruciorul copilului două baxuri de vin de la Ştirbey. Afară, Dan Silviu Boerescu, înconjurat de fani şi de propria aură, prepara nişte bunătăţi exotice pentru lumea bună din preajmă. Înăuntru, în cupola de sticlă se oglindeau toate întâmplările salonului, iar VIP-urile degustau vinurile antigravitaţional, într-un straniu efect fotonic, aproape spiritual.
Probabil c-am omis multe vinuri mari şi că sunt nedrept ş
i prea subiectiv cu unii. Oricum, n-am ajuns să degust totul la GoodWine, fiind, poate, mai mult un degustător de atmosferă. Şi nici nu cred c-aş fi putut ajunge să le cuprind pe toate, vinuri şi personalităţi, evenimente oenologice şi gastronomice în integralitatea lor. Rămâne însă în urmă impresia vie a unui salon reuşit, la care mă voi întoarce mereu cu gândul de dragul mai noilor ori mai vechilor prieteni, din sticle ori din afara lor, de care merită să tot povestesc.
Galerie foto