O nouă filă de jurnal se adaugă celor scrise începând cu anul 2009 pe blogul Pivnicer, începând cu 2010 pe site-ul vestik.ro și cu 2011 pe site-ul cdvin.ro. Bilanțul anului 2022 ne oferă link-urile a 56 de articole, care reflectă doar o parte din întâmplările oenologice ale anului trecut. Atent așezate în folderele memoriei afective, cele nescrise își așteaptă rândul spre a fi consemnate la gura sobei, în nopțile lungi ale unei ierni pe care încă o așteptăm...
Ca de obicei, în ianuarie ne-am ocupat de bilanțul anului precedent, 2021 fiind unul al călătoriilor și al despărțirilor. Apoi am povestit, a doua oară, de aventura noastră pe urmele șuhaidei, care a avut loc tot în 2021. Primul eveniment din 2022, devenit deja o tradiție, a fost Șonk’n’wine Party, o serată în paisprezece prieteni. Ne-am reîntâlnit apoi cu Răzvan Avram și Domeniile Franco-Române, două vechi cunoștințe de scris și de pahar. Am mai povestit cum, în octombrie 2021, am primit vizita a doi frați de viță, Adrian și Cătălin Păduraru, protagoniștii unei excelente serii de reportaje pe TVR2. Tot în ianuarie, de ziua Micii Uniri, am fost tentați de Casa de Vinuri Cotnari cu o sticlă de Fetească Neagră absolut șarmantă, pe numele său 163. Am mai avut parte apoi, grație Pivnicerei, de o petrecere cu vin și clătite, dar și de o nouă vânătoare de vinuri de lume veche, de lume nouă, marca Herbert Szasz.
La debutul lui martie, am scris despre un alt eveniment aniversar, 10 ani de club, 7 ani de Herbert, care a avut loc tot în februarie, la puțin timp după ce ultima noapte de dragoste s-a transformat în întâia noapte de război. Norocoșii de noi, am putut organiza apoi o degustare în pahare negre, în compania unor găluște de aur. A urmat un eveniment ca-n vremurile bune cu Villa Vinèa și amicul Claudiu Toma.
Aprilie a început cu povestea unui ritual oenologic cu Alira&Enira, săvârșit în martie de Alfred&Adi, în care vechii noștri prieteni, promotori de altădată ai mărcii Viile Metamorfosis, ne-au prezentat cele mai bune vinuri de la Aliman și din Bessa Valley. Tot în dormitorul bunicii am depănat apoi amintiri cu dop și drop stop în cadrul unei noi degustări cu Liliac. Ultimul eveniment al luniii ne-a demonstrat că, după plecarea oenologului Emanuele Reolon, Crama MaxiMarc merge înainte cu ajutorul unui tânăr prieten, Dragoș Torge.
La începutul lunii mai am dat o fugă la Timișoara pentru o delectare la standurile Salonului RoVinHud. Am anunțat apoi prezența 600 de etichete și a 117 producători de vin la ediția de primăvară a Ro-Wine și o premieră revoluționară la WineUp: primele etichete incluzive. În alte două articole am scris despre cele zece medalii de aur obținute de vinurile românești la International Championship Rosé, dar și despre Festivalul VieVinum 2022, cu participarea a peste 900 de experți, din 50 de țări. Herbert Szasz, maestru negociant, ne-a încântat apoi cu Champagne&Chablis în cadrul uneia dintre cele mai spectaculoase degustări ale anului. La finalul lunii am scris despre câștigătoarele Concursului de Vinuri Rosé, despre Concours Mondial de Bruxelles, despre Ro-Wine și cele 10.000 de sticle deschise la ediția de primăvară și despre bilanțul festivalului vienez VieVinum 2022.
Iunie a debutat cu un articol despre investiția de cinci milioane de euro de la Crama Aliman. Primul eveniment a fost o altă degustare cu Domeniile Franco-Române, o încântare cu repetiție. În luna iulie, o nouă ediție a minifestivalului de rosé și clătite a avut loc în curtea bunicii, cu participarea unor prieteni apropiați, dar și a unor amici regăsiți. Pentru august am rezervat o minunată întâlnire cu Cristi Grețcu și Cerasella Crăciun, la multe pahare de vorbă, în odăile bunicii. Și tot în august am celebrat, la Ferendia, o rugă de neuitat cu multe Marii și mulți goști, la numărul 242. Un articol de la finalul acestei luni a avut ca subiect prezentarea viunurilor românești de către Wines of România într-o degustare exclusivă la Mundus Vini, în Germania.
La început de septembrie, am făcut cronica unei călătorii la poalele Parângului, un city break, cu spa, Beagles și grătare, petrecut la Novaci. Am dat o fugă apoi la Șiria, pentru o degustare de seară cu Uțu și vinurile Cramei Feredeu. Un eveniment special s-a petrecut în odăile bunicii, acolo unde Valeriu Stoica, mare prieten al clubului, a susținut o eurodegustare cu vinurile Cramei Avincis. Tot în septembrie am organizat un mic eveniment cu două crame, nouă membri și zece vinuri, intitulat De la NV la SE. Cel mai vechi colaborator al CDViN, Boris Ionescu, ne-a oferit apoi, în cadrul unei degustări selecte, cele mai noi vinuri de la Crama Oprișor. La sfârșitul lunii, la invitația prietenei Claudia Romana Rista, am făcut o scurtă ieșire în satul cărășean Vodnic, unde am servit paprikaš, nu papricaș, în cadrul unui festival al unei comunități carașovene pe care o putem numi fără să greșim Mica Croație din Banat.
Octombrie și-a făcut debutul cu ajutorul Salonului Vicii și Delicii, un festival care are loc la câteva sute de metri distanță de dormitorul bunicii, în superba clădire restaurată a Cazinoului arădean. Herbert s-a întors la Arad cu un wine menu super-super-premium chilian, sub semnul soiului Carménère și al blendurilor elaborate sub emblema Casei Silva. Pe urmă am consemnat un nou record de vinuri la cea de-a 14-a ediție a festivalului Ro-Wine și ne-am bucurat de un nou eveniment din seria We Love Pasta&Wine, cu Alira și Enira, penne și fusilli, plus un Rigó Jancsi ca la (Nagy)mama acasă. Tot în octombrie, Dan s-a transformat în vesticul rătăcitor al clubului, grație unei călătorii pe care a făcut-o în Portugalia. Și-a povestit aventurile prin crame și cafenele de-a lungul a cinci articole: Majestic Café, Dom Luis I, Un taximetru către crame, Taylor's Port, Azulejos. Ultimul eveniment al lunii l-a avut ca protagonist pe oenologul basarabean Arcadie Foșnea, care ne-a prezentat șase vinuri absolut superbe, de la noua Cramă Mircești, de peste Prut.
În noiembrie am povestit de HalloWine-ul cu crumpi pe plec și vrăjitoare călare pe o mătură înfiptă în buturugă și ne-am reîntâlnit cu vinurile Cramei Carastelec, la o degustare cu Friza, Carassia, Benedict și Sophia, dar fără Enikő. Apoi am trecut de la palavre la Pálava, cu Cosmin Reaboi și Crama Dradara, în cadrul unei degustări care a entuziasmat anturajul. Ca o cireașă de pe tort a fost serata cu opt vinuri de la Davino, care de care mai flamboaiant, ultimul eveniment din noiembrie. Decembrie nu a fost cea mai bogată lună în materie de întâmplări petrecute în dormitorul bunicii. Totuși, nu puteam încheia anul fără inepuizabilul nostru prieten Herbert Szasz, care ne-a pregătit o întâlnire competitivă cu vinuri de top din lumea nouă și din lumea veche a vinului. Ca și în finala Campionatului Mondial din Qatar, Argentina a învins Franța la ultima degustare arbitrată de amicul clujean în dormitorul bunicii.