1 august, ziua 2. Cuvântul cheie al
zilei: Il Calcio. După micul dejun, ne-am despărțit de Dieter, Monica
și Mara, care au luat-o spre România, cu destinația finală Novaci. Efuziuni,
îmbrățișări, șnapsuri și vinuri cadou... Noi,
ceilalți, am pornit pe rând către Assisi. Cei mai conștiincioși,
dis-de-dimineață, în două echipaje, cei mai relaxați, pe la 10, tot în două
echipaje. Destul că, după un drum cu ploaie torențială prin Austria, am găsit
de cuviință, ăștia mai lenți, adică noi și alde Zoli, să ne rătăcim puțin prin
Italia, în căutarea unui restaurant bun. Și l-am găsit în cele din urmă,
printre lanuri de porumb și pârâuri cu nume de înghețată, la vreo 15 kilometri
distanță față de Udine, la Pagnacco.
Localul Al Zuc, înființat în anii '70, este unul de familie și se află acum la a treia generație de amfitrioni, pe numele lor Sabrina și Valentino. Am servit aici, în șapte, socotindu-l și pe micuțul Elihu, câteva bunătăți demne de povestit, dar am savurat și atmosfera caldă, de familie. O tagliata de vită gătită magistral, care se topea în gură, ravioli cu ciuperci de pădure și fondue din brânză de capră, tiramisu și niște cantucci grozavi, cafea adevărată, ristretto, vinurile albe și roșii ale casei și un Cabernet Franc foarte fin.
Cum ne-am întins la mâncat și taifas vreo două ceasuri, ne-a fost cumva greu să facem apoi drumul de cinci ore până la Assisi. Și asta mai ales din cauza aglomerației și a unei porțiuni finale de vreo 150 de kilometri care se afla în reparație, pe care am condus noaptea. Mă rog, Dani a condus, cel mai tânăr șofer al grupului. Ceilalți au ținut jurnale, au sforăit ori au privit plictisiți sau încordați la șoseaua cu lumini parcă interminabilă, ca un joc pe computer nereușit. După ce am parcurs cu viteza melcului turbat benzile înguste și pline de denivelări, am ajuns în final, pe la 10 seara, la destinație.Assisi ne-a întâmpinat cu o splendoare de lumini, cu clădirile și străzile sale medievale cocoțate pe deal, cu spectaculosul Hotel Il Castello, la care ne-am și cazat. Am petrecut apoi câteva ore pe terasa hotelului în compania mai multor sticle de vin și a prietenilor mai conștiincioși, care au ajuns cu câteva ore mai devreme.
Cuvântul cheie al zilei rămâne Il Calcio. Despre asta vorbeau aprins unii dintre clienții restaurantului Al Zuc, local pe care l-am și plasat în topul nostru afectiv, semn că sigur ne vom întoarce acolo. Și tot despre asta vorbeam și noi pe terasa de la Il Castello, privind pe smartphone meciul UTA-Steaua în care Bătrâna Doamnă a fost egalată, spre amărăciunea suporterilor nepoliști, aproape de minutul 90. Ne-am consolat însă cu mâncarea rămasă și cu faptul că o chelneriță, româncă din Botoșani, ne-a lăsat în primire întreaga terasă, niște carafe de vin și rugămintea să stingem luminile la plecare. Pare însă că luminile din Assisi nu se sting niciodată, nici atunci când cei mai profani dintre noi, veniți aici nu în pelerinaj, ci în vacanță, se duc la culcare cu gândul la aventurile laice din zilele următoare.