Se afișează postările cu eticheta határmenti vigádo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta határmenti vigádo. Afișați toate postările

vineri, 24 septembrie 2021

Cum să găsești calea dacă te rătăcești prin Graz

Jurnal de bord. Ziua 1, 31 iulie. Cuvânt cheie: Wein&Co. După aproape doi ani de boală planetară, în care unii dintre noi nu au apucat să revadă străinătatea, o vacanță europeană nu poate fi decât binevenită. Dacă ea se desfășoară de-a lungul a cinci țări, a două mări și a cincisprezece restaurante, cu atât mai bine!

Am pornit cu patru mașini din Arad către Bad Blumau, ba chiar cu cinci către același spa unic în lume, dacă punem la socoteală și Dodge-ul lui Dieter, plecat din Schweinfurt. Cum, nu știți cine este Dieter? Vorbim de soțul Monicăi, verișoara Pivnicerei. A venit la spa toată această familie mixtă româno-germană, inclusiv Mara, adolescenta de 17 ani. Ei poposeau în drum spre România, pentru un concediu la Novaci, iar noi o făceam în drum spre Italia, pentru o binemeritată vacanță post pandemie. Noi, adică echipajul lui Attila, incluzându-i pe Claudiu și jumătățile mai bune ale celor doi, Alexandra și Teodora, într-un Volkswagen, apoi prietenul Ciprian și cu a sa Alexandra, plus domnișoarele Andra și Briana, într-un Renault. Apoi, Zoli și Raluca cu odorul Elihu, cel mai mic membru al clubului nostru itinerant de degustători neautorizați, într-o Toyota Avensis. La urmă, cătinel-cătinel, am plecat și noi în bătrâna și draga Corolla hatchback, Dan și Dani, Vali și Adina. Destinațiile: Austria, Bad Blumau, pentru o zi; Italia, Umbria, Assisi, pentru trei zile; Toscana, Maremma, pentru alte trei zile; Croația, Rijeka, pentru două zile.

Coadă uriașă în vama de la Nădlac. Noi am stat 50 de minute, alții o oră și un pic, iar cei mai nenorocoși, în vechea vamă Nădlac, două ore și jumătate. Attila&Co și Cipri&Co au plecat spre Graz pentru o experiență gastronomică la Der Steirer și o urcare la Turnul cu Ceas. Și dacă Zoli a venit direct la Bad Blumau, unde avea să se reunească tot grupul, unii dintre noi nu s-au putut abține și au tras la Határmenti Vigadó, restaurant de pe granița ungaro-austriacă, pentru o supă de pui, un vin și un apetisant ficat de gâscă preparat cu cartofi, mere și ceapă crocantă. Pe drum, o mașină a luat foc undeva pe lângă Szombathely, prilej pentru alte 25 de minute de întârziere.

Am remarcat ce relaxați sunt vameșii maghiari și cei austrieci. Nici măcar nu s-au uitat pe acte, pe certificatele verzi. În Ungaria nu se poartă mască decât în instituțiile publice și în spitale. În schimb, în Austria, la intrarea în spa-ul preferat, Rogner Bad Blumau, ni s-au cerut certificatele de vaccinare. Ne-am cazat chiar în satul Bad Blumau, unii la mai vechea, uriașa noastră cunoștință Manfred, proprietar al pensiunii Teichhof Samwald, mare pescar și mare prieten, cu care de-a lungul anilor și cazărilor am împărtășit multe plăceri culinare și nu  numai. Alții au locuit însă câțiva pași mai încolo, la pensiunea cu pisici, păpuși și inimioare Gästehaus Gradwohl.

Cuvântul cheie al zilei a fost Wein&Co, pentru echipajul lui Attila. După ce a lăsat mașina pe o stradă oarecare, pentru o plimbare prin Graz, capitala regiunii Styria, amicul nostru nu mai reușea să-și găsească VW-ul. Noroc că și-a amintit, așa cum îi stă  bine unui degustător neautorizat, că a trecut pe lângă un magazin specializat Wein&Co, așa încât GPS-ul l-a dus la destinație. În Bad Blumau, relaxare cu Aperol Spritz pe marginea unui jacuzzi, poze în halate albe cu cei 17 membri de club, înot în bazinele de lângă Vulcania, oboseala plăcută a  unei zile în care părea că toată lumea a plecat în concediu. După un somn bun în paturi austriece, mâine pornim spre Assisi, unii, iar alții spre România, pentru două vacanțe paralele.

 

Galerie foto

 

miercuri, 31 iulie 2019

Austria, Mein Schatz! Patru zile de Sekt, de schnitzel și de ciocolată în țara lui Adso din Melk (I)



Dacă n-ai când și cum și unde să te duci  într-un concediu clasic, de două săptămâni, în august, dat cu mărinimie de corporație sau de stat, de patron ori de șef, dacă știi și alte trasee decât cele care duc la Marea Neagră ori pe Valea Prahovei, locuri altminteri binecuvântate cu o nesecată, misterioasă, piramidală energie dacică, poate că nu e lipsit de inspirație să o iei către vest. Asta e cu atât mai posibil și mai confortabil dacă locuiești în marginea asta de Românie, care, spre deosebire de restul țării, are autostrăzi. Decât că ele nu duc, așa cum orice turist străin ar presupune, spre capitală, către București, ci mai degrabă o iau, total nepatriotic, spre Budapesta și Viena, către Berlin și Praga, la Veneția și Roma, Paris, Amsterdam, Madrid ori Barcelona.

 
Acuma, fără nici un pic de remușcare, nouă, vesticilor ne cam place să pornim pe drumurile astea. E drept că au prea multe benzi, că sunt prea bine întreținute, că duc spre civilizație, dar  tot nu ne putem înfrâna să le colindăm... O destinație predilectă e Ungaria, o alta Austria. Recent, le-am străbătut pe amândouă și, între două degustări de iulie, ne-am stabilit cartierul general la Bad Blumau, loc minunat din Stiria, land austriac cu capitala la Graz. Acolo, regretatul artist și arhitect Friedensreich Hundertwasser (pe numele său adevărat Friedrich Stowasser) a construit pentru noi și pentru omenire un senzațional complex balnear. Ne întoarcem aproape în fiecare an la Bad Blumau să-i celebrăm opera și visul, măcar pentru o baie în Vulkania. De data aceasta însă, pe lângă bălăcirile de rigoare, am folosit pensiunea Teichhof Samwald ca loc de plecare câtre trei destinații extraordinare din împrejurimi: orașul Graz, Abația din Melk și Zotter Schokoladen Manufaktur, fabrica de ciocolată de la Bergl.
 
Așadar, în patru, într-o străveche dar dragă Toyota Corolla, cătinel-cătinel, am străbătut Ungaria în patru ore și un pic, până la hotar, la hotarul cu Austria, de lângă Szombathely, acolo unde am tras la restaurantul cu nume inspirat Határmenti Vigadó. Porții uriașe, prețuri minuscule, vin bun, cafea bună, bunătăți pe bază de carne de cerb, ficat de gîscă, piept de rață. Decor rustic, panoramă rurală, stil tradițional, mâncare tradițională, căldură tradițională, de iulie. Vama maghiaro-austriacă, situată la niște sute de metri mai încolo, pare mai mult o glumă. Atunci când nu lipsesc, vameșii îți fac semn prietenos cu mâna să treci mai departe, în paradisul Schengen. După vreo trei sferturi de oră, ajungem la Bad Blumau. Tragem de ani buni la aceeași pensiune, Teichhof Samwald, situată la câteva sute de metri de complexul balnear. 
 
Proprietarul deține o parcelă pe malul pârâului Safen, un curs de apă curat care traversează regiunea. Ba are și propria-i baltă cu crapi în apropierea apei curgătoare, pe care organizează concursuri de pescuit cu zeci de participanți. 
În plus cultivă dovleci și se îngrijește de pensiune, oferindu-ne bunătăți regionale cum ar fi cârnații și sucul de mere home made. Și mai are o poză bine expusă cu un somn de 65 de kilograme prins cu mâinile pe fluviul Po din Italia...
În rest, Bad Blumau, Rogner Bad Blumau! Adică spa, leneveală la un pahar de Grüner Veltliner, efort în bazinul cu valuri pentru înotători, relaxare în jacuzzi, extaz în Vulkania, pe spate, cu urechile în apa muzicală, cu ochii la stele. Seara, când toate restaurantele sunt închise, ne mai primește localul Buschenschank Thaler, din Bad Waltersdorf, deschis până la miezul nopții. Chiar dacă bucătarul e plecat, o chelneriță cu nuri ne oferă cele mai apetisante platouri nocturne, cu speck și pateu de ficat, cu brânză și ou, dar și un vin local, un Morillon de pildă, un Blauer Zweigelt de pildă. E la opt minute de pensiunea noastră, poate și șoferul să guste un pic din toate. Obosiți de toate plăcerile zilei, ne întoarcem „acasă”. Mâine ne pregătim de Graz, poimâine de Melk, iar răspoimâine de Zotter Schokoladen Manufaktur. Și în fiecare seară, de Bad Blumau!