City break cu Elias pe drumul vinului lusitan și arădean

După ce, într-o vineri, prietenul nostru Elias Macovela ne-a oferit, în odăile bunicii, una dintre cele mai frumoase întâmplări oenologice ale anului, o verticală de Moscatel de Setúbal Alambre marca José Maria da Fonseca, cu vinuri fortifiate vechi de 3, 5, 20 și 40 de ani, am zis să-i  ținem companie a doua zi prin vizitarea a două crame emblematice din Podgoria Miniș-Măderat. 

Magnific al vinului în dormitorul bunicii, wine influencer de talie internațională, membru al multor jurii în cadrul festivalurilor de pretutindeni, Elias Macovela este înainte de toate amicul nostru lusitan pentru care distanța Lisabona-Arad devine pe zi ce trece tot mai mică. După două prezențe în club și după destule întâlniri pe la saloanele oenologice ori jurizările de profil, Elias se va întoarce la începutul anului viitor în odăile bunicii tot în calitate de magnific al vinului, în cadrul unui eveniment care va ajunge la a patra ediție. Ca un preambul la ceea ce se va întâmpla în februarie 2020, acum, la sfârșit de noiembrie 2019, el ne-a pregătit o verticală de vinuri fortifiate. Prezenți în club, Mirian Mircov, proprietarul Pivnițelor Birăuaș, și Manu Reolon, oenologul și managerul MaxiMarc, aveau să ne fie a doua zi gazde entuziaste la cramele de la Ghioroc și Măderat. 

Ușor euforici după verticala de Moscatel de Setúbal, în care am putut savura între altele și un blend conținând o tânără licoare de 20 de ani și o alta ceva mai bătrână din recolta 1911 (pentru mine acest 20 Anos se află în topul celor mai bune 10 vinuri sorbite vreodată), sâmbătă ne-am trezit ceva mai greu și-am și sărit în clasica Toyota Corolla, luând mai întâi drumul Ghiorocului. Cum ajungi în comună, treci pe lângă vechiul depou de tramvaie și o iei la dreapta spre Păuliș până când un drum pietruit destul de precar, care se face la stânga, te duce la Pivnițele Birăuaș.

 

Timișoreanul Mirian Mircov, Miri pentru prieteni, continuă pe dealurile Ghiorocului o tradiție multiseculară. O atestă aspectul cramei, bârnele străvechi care dau farmec sălii de degustare, pivnița austro-ungară, diplomele de pe la 1880 cu Ménes-Magyarád. Cu vastă experiență în Horeca, dar școlit în ale vinului în Austria și cu internship în Italia, la case de vinuri renumite precum Antinori ori Gaja, Miri îi conferă o nouă personalitate Cabernet Sauvignonului care încă poartă mai vechea marcă Pivnițele Birăuaș. 

 

Începând cu recolta 2017, tot ce e vin și se desăvârșește în tancurile de inox ori în baricurile din cramă poartă amprenta oenologică a noului stăpân al locului. Mai avem un pic de așteptat până să le savurăm la sticlă. Sunt altfel decât cele ale predecesorului său, altminteri un podgorean de top și un vinificator demn de respect. Au o eleganță aparte, redefinind un soi care se simte foarte bine pe colinele Podgoriei Miniș Măderat.

 

Locul în care Miri s-a înhămat la plăcuta corvoadă de podgorean este unul minunat. Dacă privești în jos printre frunzele ruginii ale viei, poți zări drumul de fier pe care odinioară aluneca regulat Săgeata Verde. Având ca loc de plecare gara arădeană de la Podgoria, acest tren electric circula începând cu anul 1913, însă linia fusese inaugurată în 1906, având șine întinse pe 58 de kilometri, către Pâncota și Radna, prin punctul nodal Ghioroc. De vechiul traseu pe care aluneca Săgeata Verde, mândria arădenilor, trenul șic care lega podgoria de municipiu, mai că s-a ales praful în ultimele decenii. Astăzi mai există doar linia Arad-Ghioroc iar cursele au loc doar în zile de sărbătoare.

 

Dincolo de tristețea amintirii, ochiul privitorului ajuns la Pivnițele Birăuaș poate scruta de pe deal câmpia arădeană precum un șoim în căutarea prăzii. Nu trebuie să ai însă ochi de pasăre măiastră pentru a zări, douăzeci de kilometri mai încolo, contururile industriale ale capitalei de județ. Ne-am lăsat de scrutare pentru o vizită prin cramă și prin cele două pivnițe, unde am avut plăcerea să degustăm tot-tot-tot, și mai vechile vinuri la sticlă semnate Birăuaș – Burgund Mare 2011, Pinot Noir 2006, Cabernet-uri din 2003, 2005, 2009, 2015 – și pe cele mai noi, la cisternă și baric – din recoltele 2019, 2018 și 2017 de Cabernet Sauvignon elaborate de Miri. 

 

Cum și aici ne-a cuprins euforia taninilor și a reportajului, am întârziat oarecum de la întâlnirea cu Manu, ajungând la Măderat, pe drumul vinului, aproape de ora înserării. Ca să facem față unei noi provocări oenofile, am dat fuga până la pensiunea La Foresteria din Galșa, pentru noi necunoscută, al cărei client constant este amicul nostru Manu. După niște porții minunate de ciorbă de văcuță, de spaghetti cu ciuperci ori de spaghetti carbonara, după serioase doze de tiramisu, ne-am întors revigorați la crama MaxiMarc și am luat-o de la capăt. Exercițiile de admirație ne-au dus de la o cisternă la alta, de la un baric la altul, până în sala de degustare, acolo unde se aflau expuse toate mostrele de vinuri existente în momentul de față în cramă, finalizate (la sticlă) ori în curs de elaborare.

 

Să tot fi fost vreo cincizeci în total. Am putut afla entuziasmul lui Elias pentru vinurile albe, pentru Mustoasa de Măderat creată de Manu după o rețetă proprie ori pentru Feteasca Regală. La sfârșit, după ce făcusem cunoștință și cu cățelușa carismatică pe nume Șobi nr. 2, am găsit destul de greu drumul spre casă, respectiv către pensiunea Nimbus, unde Elias este de acum un client obișnuit, și către dormitorul bunicii, ai cărui locatari/amfitrioni/animatori suntem. A doua azi aveam să ne despărțim de prietenul portughez cu regretul că, din pricini obiective, nu am putut vizita și Ferendia și că, din cauza unui șofer prost informat,  nu am putut savura înaintea plecării o ultimă sticlă de spumant. Nu-i nimic, o păstrăm la rece până în februarie!

 

Mai multe imagini: Verticala, Pivnițele Birăuaș, Crama MaxiMarc

Salonul arădean de vin și gastronomie, un adevărat deliciu lipsit de viciu

De trei ani încoace, Aradul are un festival de vin cu care se poate mândri în fața oricui. Într-un cadru atrăgător, cu standuri organizate după cele mai democratice principii, având design-ul folosit de Festivalul Ro-Wine, în coorganizarea unui partener comercial de prestigiu, Vicii și delicii mi-a plăcut în toate ale sale: ținută, participanți, licori. Cu excepția unui singur lucru: numele ales.

Voi lăuda organizatorii pentru că au pus la dispoziție gratuit un mijloc de transport în comun participanților la festival. Într-un stat tot mai restrictiv, așa cum este al nostru, în care nu poți să mergi la restaurant pentru a savura un pahar de vin decât cu taxiul, firobuzul, metroul, rata, microbuzul ori macrobuzul, aceasta este cea mai bună cale de a-ți păstra reputația și permisul auto. Că au reușit să facă o selecție a participanților stabilind un preț inaccesibil băutorilor de joasă speță, scandalagiilor, chilipirgiilor și cârtitorilor de tot felul. Că au izbutit să aducă un număr mai mare de expozanți, printre aceștia numărându-se destule crame de prestigiu. Că au asigurat una dintre cele mai plăcute ambianțe de festival în care m-am aflat vreodată. 

 

De toate acestea mi-am putut da seama într-o sâmbătă, a doua zi a salonului de vin și gastronomie, căci vineri avusesem în dormitorul bunicii o extraordinară degustare de șampanii Carassia susținută de prietena Negele Enikő. Mi-am luat soția de mână, am făcut câțiva pași și ne-am suit în microbuzul gratuit care pleca din oră în oră din stația de la Podgoria. Din goana ori din nemișcarea mașinii am putut surprinde imensa catedrală ortodoxă, stăpânii de căței prin parcuri, zorelele azurii ale unei benzinării, bannerele festivalului de vin, gara arădeană – una dintre cele mai frumoase din partea asta de Europă, o mașină de epocă, biserica și stadionul aflate în construcție în Vlaicu, frumusețea unei zile văratice de octombrie.

 

După vreo zece ani de muncă în domeniu, am avut bucuria să constat că măcar unul din cinci participanți la salonul de vin a avut sau are legătură cu clubul nostru de vin. O parte dintre membrii de altădată s-au aflat chiar în spatele standurilor, servindu-i cu ce aveau mai bun pe iubitorii de vin prezenți. Și dacă pe cei vechi și pe actualii degustători neautorizați îi cam știm, pe cei noi și încă necunoscuți e posibil să-i fi întâlnit în festival... Cât despre creatorii de vin, am avut bucuria reîntâlnirii cu Manu Reolon, oenologul de la MaxiMarc, membru cu drepturi depline în club. Merlot-ul său proaspăt îmbuteliat a fost pentru mine un adevărat deliciu. Am avut plăcerea să-l revedem pe Balla Géza și să conversăm despre vremurile și mai bune de altădată, în fața unui excelent pahar de rosé din Cadarcă de culoare provensală. Vica Necula a fost din nou o bună gazdă la stand, asemenea noului promotor de la Villa Vinèa, Claudiu Toma, care ne-a oferit un excelent Pinot Noir. Bine ne-am simțit iar alături de Sorin Scheuleac, care ne-a dovedit încă dată că Miorița Vinconului a rămas coniacul nostru preferat.

 

Buni amfitrioni au fost oamenii Cramelor Recaș, între care Claudiu Crintoae, la al căror stand puteau fi degustate noile vinuri din gamele Sole, Cuvée Uberland  ori Solo Quinta, dar și unul dintre cele mai bune Chardonnay-uri încercate vreodată, din noua, exclusivista și premiata gamă La Stejari. La standul Daiconi, Tina și Andrei ne-au împărtășit mai vechile licori ale casei. Boris, marele nostru prieten inoxidabil de la Crama Oprișor, ne-a încântat cu noile star-uri ale casei din gamele Smerenie, Passarowitz 1718, Eticheta Roșie, Drăgaică Roșie, La Cetate etc. Căutați-le, luați-le, savurați-le, crama din Mehedinți revine în forță și calitate! Cu Cosmin Smadu și Nicolae Ene, la standul Casei Ștefănești, am avut multe de băut și conversat, înviind în gând și în intenție vechi soiuri românești. Oameni buni, vinuri de calitate în fiecare sticlă. Prietenul nostru Cătălin Păcurar, al cramei Liliac și mai ales al Oanei Calistru, membră originară a CDViN, ne-a dat un spumant pe care l-am cerut iar și iar în pahar. Am mai fost invitați și bine primiți la Crama Dorului și la standul Produse moldovenești, unde un alt Ombun ne-a servit, între altele, o remarcabilă Rară Neagră și un puternic Saperavi din gama Individo de la Château Vartely.

 

Din nou, spre marele nostru regret, nu am ajuns, să vizităm toate standurile. Poate că a făcut-o în locul nostru Zoli, vechi și destoinic membru de club, care ne-a povestit ce a găsit de soi pe la cramele prezente. În privința secțiunii destinate gastronomiei, acolo ar mai fi de lucrat măcar în privința numărului participanților. De calitatea celor prezenți nu se poate plânge nimeni, cu atât mai puțin noi, cei care am avut plăcerea revederii cu Ja și Giuliano, restauratori, amici și parteneri ai clubului, și cu Salvo Lo Castro, cunoscutul amfitrion-chef de la Picasso. Pe „străzile” salonului ne-am mai intersectat cu alte nume cunoscute în lumea vinului, precum Sergiu Nedelea, reputat somelier, cu un Zoli și mai mare decât Zoli-ul clubului, acela fiind Szövérdfi-Szép Zoltán, creatorul festivalului timișorean caritativ RoVinHud și magnific al vinului prezent în odăile bunicii, cu Neluțu Muller, de la magazinul Bibliotheka din Timișoara. Și i-am putut felicita pentru efort pe Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, și pe Vlad Cherchezan, managerul salonului.

 

O surpriză plăcută a fost  Crama Dradara de la Mocrea. Oenologul Cosmin Reaboi ne-a prezentat mai multe vinuri proaspete, din vițe tinere. La prima îmbuteliere, Sauvignon Blanc-ul, Feteasca Regală și cupajul alb care include și un Muscat se arată vinuri de terroir, pline de personalitate, cu bună aciditate, cu arome incitante. Prea tânăr, Cabernet Sauvignon-ul ne îndeamnă să mai așteptăm niște ani până să descoperim ce reprezintă cu adevărat. La fel de tânără, Feteasca Neagră oferită ca probă de tanc, pe care nu am recunoscut-o ca atare în pahar, nu a fost neapărat feblețea mea, dar asta nu înseamnă că nu va cuceri lumea, băutorii, piața. Două standuri, acela al cramei tulcene Delta Dunării, care comercializează vinuri sub brandul La Sapata, și cel de la Averești, ne-au întâmpinat cu alți prieteni: Roberto Pieroni, coproprietar al primei vinării amintite, și Răzvan Demian, somelier omniprezent în lumea vinului românesc. Băbeștile La Sapatei și Busuioacele Avereștiului sunt vinuri care nu vor dezămăgi un oenofil autentic.

Pe când îmi făceam griji că nu reușisem să recunosc Feteasca Neagră de la Dradara, vine Adina, Pivnicera, cu un pahar de vin și mă pune să ghicesc, împreună cu un tânăr amic, ce-o fi în el. E un cupaj, zice amicul. E, zice Adina. Are Cabernet Sauvignon? întreb eu. Are, răspunde doamna mea. Are Merlot? Are. Dar Fetească Neagră? Sigur că da. Bravo, Vali, bravo, Dragoș!  Am ghicit. E un cupaj clasic din Dealu Mare. Și cum Adina spune că vine de la Davino, am conchis: e Flamboyant!

 

Mărturisesc că și la această ediție de festival am găsit prea puțin din ceea ce înseamnă rele apucături, patimă, desfrâu, dezmăț, destrăbălare, vițiu, preacurvie, păcat, pierzanie, deșănțare, imoralitate, perversitate ori depravare, adică mai nimic din înțelesurile cuvântului viciu. În schimb am aflat destule ilustrări ale atâtor bucurii știute, am găsit pe chipuri desfătare, farmec, delectare, încântare, plăcere, savoare, voluptate, vrajă, adică a tot ceea ce înseamnă deliciu. Chiar dacă sună frumos și nu s-a găsit altă rimă în titlu, Vicii și delicii rămâne pentru mine un salon select mai ales fiindcă reprezintă doar ilustrarea ultimului cuvânt, fapt minunat pentru care au muncit atâția și atâția arădeni implicați în eveniment, dar și toți apropiații noștri de pretutindeni aflați de partea cealaltă a standurilor de vin și mâncare. Cu toții au trudit pentru a da farmec acestui festival, arătând fără îndoială că vinul cel bun, asemenea bucatelor alese, nu înseamnă vițiu, ci mai ales deliciu...

 

Galerie foto