Dorvena în februarie, cea mai frumoasă cramă din împrejurimile Pâncotei

Cocoțată pe un deal de la marginea Pâncotei, oraș arădean interesant, încărcat de istorie, Crama Dorvena e mai discretă decât se arată la prima vedere. Și prima vedere e spectaculoasă, e panoramică, o admiri de pe șosea de mergi de la Pâncota spre Ineu ori invers, se dezvăluie ca un monument viticol futurist, încântă ochiul oricărui călător dedat plăcerilor privirii. 

 

Am avut recent ocazia specială să vizităm, în șapte fani ai CDViN, cea mai frumoasă cramă din împrejurimile Pâncotei. S-a întâmplat chiar în ziua degustării susținute de cei șapte magnifici invitați în odăile bunicii, eveniment organizat în club de niște ani încoace. Era într-o sâmbătă, ca intermezzo  strecurat între degustarea de vineri cu Domeniul Coroanei Segarcea și Vinarte, susținută de Big Radu, și cea din seara curentă, de sâmbătă, cu 15 vinuri prezentate de Magnificent Seven ai vinului în dormitorul bunicii. Cinci dintre participanții la ceea ce avea să fie seara magnifică a anului 2020 au avut bucuria să facă cunoștință cu Dorvena într-o zi însorită de început de februarie. Un soare cu dinți ne-a întâmpinat puțin după prânz, mai întâi pe cei care au alcătuit echipajul condus de Negele Enikő, șoferiță rapidă de Cluuuj, iar mai apoi pe cei care au călătorit în compania mai domolului șofer Pivnicer.

 

Oricum ar fi, deși drumul Arad-Pâncota e poate cel mai prost din Europa și chiar din lume, spre marea rușine a autorităților locale, peisajul rămâne spectaculos, ruinele cetății Șiriei străjuiesc zecile de kilometri de-a lungul cărora facem călătoria, ai mereu ce povesti despre aceste locuri, despre gloria imperială de altădată, despre civilizația mitteleuropeană care a pierit odată cu, dar și din pricina comunismului. Când ajungem la Dorvena, cramă din marginea orașului Pâncota, Enikő e deja sus, la locul faptei, însoțită de Dan,  de Elias Macovela și de Paul Blom. Iar eu îi adaug pe Dani, pe George Mitea și pe mine însumi. 

 

Un portar bonom, urmat de un câine lup cuminte și trist, parcă pe nume Akita, mă întreabă dacă am mai dat pe aici. Nicidecum, îi zic, mă aflu pe unde n-am mai fost nicicând, așa că mă invită să-l urmez. 

Se suie în mașină și urcă o pantă îngrijorătoare, în curbă, de-abia mă pot ține după el în viteza întâi, se vede că mi-s om de la câmpie. Și sus, uau, crama e mai mult decât spectaculoasă. 

Clădirea vizibilă are aspect futurist, e lipită de ceea ce va fi fost cândva o carieră de piatră, cumva înfiptă în deal, cu trepte care urcă și coboară pe zeci de metri. 

 

Suntem primiți cu căldură de cei ai cramei, de ghidul nostru Coradini Renato Benvenuto. Așadar, Paul Blom vine de la Amsterdam, Elias Macovela de la Lisabona, Dani – mezinul clubului – de la Groningen, Big Radu s-a călătorit tocmai de la București, dar, obosit, n-a mai ajuns aici, iar George Mitea a sosit chiar de mai departe, de la Galați, ca să se afle aici alături de Enikő, entuziastă promotoare clujeană a cramelor Carastelec și Balla Géza. Cât despre Dan, el a venit din apropiere, de la Timișoara, un oraș interesant din apropierea Aradului, iar eu, deși bănățean de baștină din sudul județului Timiș, aș fi parcă de aici și parcă sunt cel mai arădean dintre toți. Oricum ar fi, Renato se dovedește o gazdă minunată, mai întâi vorbește în română, iar Dani, student de Groningen, traduce totul în engleză pentru Elias și Paul. Mai apoi, Coradini Renato Benvenuto își dă drumul în engleză și se descurcă foarte bine, explică tot-tot-tot.

 

Crama e structurată pe mai multe nivele, sus găsim partea administrativă, sala de degustare, încăperile care oferă o minunată panoramă asupra Pâncotei și împrejurimilor, o câmpie tăiată în două de drumul plin de denivelări care duce la Ineu. Dacă te pui să cobori, găsești alte paliere, cu zeci de cisterne de inox, cu baricuri, cu linii de îmbuteliere, cu întreaga tehnologie  vinicolă familiară, pe care o regăsești în calitate de voiajor oenofil. Există un loc în care poți admira muchiile cramei lipite de dealul abrupt și pietros. Dar și o platformă de acces pentru vehiculele agricole, cu belvedere, loc bun pentru ședința foto cu magnifici și cu prieteni de la Dorvena. După vizita îndelungă prin toate cotloanele vinăriei, ajungem în sfârșit sus, înapoi, în sala de degustare, și savurăm cele cinci vinuri oferite de amfitrioni. Ba chiar și un al șaselea vin, o Fetească Neagră din 2015, altminteri minunată, deși epuizată de pe piață, oricare ar fi ea.

 

Aflăm că brandul Dorvena aparține societății Vignadoro, parte a firmei italiene Genagricola, că SRL-ul a fost înființat în 2007 iar crama a fost zidită în 2010, că societatea deține, între altele, 110 ha de vie și reprezintă cel mai mare concern agricol din vestul țării. Făcusem cunoștință cu vinurile Dorvena pe la Rovinhud și pe la Vicii și delicii, două festivaluri importante organizate la Timișoara și Arad. Mărturisesc că atunci am remarcat în primul rând vinurile albe, Pinot Gris (Gri sau Grigio, cum vă place) și Feteasca Regală. Acum servim pe rând: Pinot Gris 2018, Fetească Regală 2018, Rosé 2018 (Merlot, Burgund Mare), Fetească Neagră 2018, Pinot Noir 2017, Fetească Neagră 2015.

 

Albele sunt vinuri simple, directe, limpezi precum izvoarele de munte. Pinot Gris se arată  plăcut și proaspăt, pentru mine ar fi emblema cramei, lucrat pe gust italian, de calitate italiană. Feteasca Regală are mineralitate, e un companion plăcut mai degrabă într-o zi toridă de august decât în după-amiaza asta reumatică de februarie. Rosé-ul alunecă ușor pe gât, nimic de povestit, doar de gâlgâit. Poate că, dintre Pinot și Feteasca Neagră tânără, aș alege primul vin. În schimb, Feteasca Neagră din 2015 oferă fiorul necesar oricărei întâlniri cu vinul: ai vrea să repeți experiența. 

 

Am săvârșit o reușită ședință foto cu Dan în chip de Nichita pe fundal cu câmpii și biserici arădene, cu Elias și Paul și Enikő mai degrabă magnific de sfioși. George nu a fost tocmai cuminte, butonând ceva în chip de eroare  pe panoul computerizat al cramei. De aia om fi pătimit atâta de mult la întoarcere, dat fiind că atât eu, cât și Enikő am fost opriți de oamenii cu chipiu, pe varii motive. Desigur, nu ascultam tocmai Vama Veche la momentul cu pricina, așa că am trecut toate testele cu bine. Le-aș recomanda totuși așa-zișilor oameni ai legii care populează dens și excesiv drumurile dezastruoase ale patriei să se relaxeze din când în când, pe seama salariilor mărite, să practice turismul acasă, să aplice mai degrabă spiritul decât litera legii. Chiar dacă nu sunt oameni de litere, din când în când, în civil, mai pot vizita și buchisi câte o cramă, nu câte o vamă, măcar pentru a înțelege marja de eroare a aparatului din dotare.

Galerie foto

Salonul arădean de vin și gastronomie, un adevărat deliciu lipsit de viciu

De trei ani încoace, Aradul are un festival de vin cu care se poate mândri în fața oricui. Într-un cadru atrăgător, cu standuri organizate după cele mai democratice principii, având design-ul folosit de Festivalul Ro-Wine, în coorganizarea unui partener comercial de prestigiu, Vicii și delicii mi-a plăcut în toate ale sale: ținută, participanți, licori. Cu excepția unui singur lucru: numele ales.

Voi lăuda organizatorii pentru că au pus la dispoziție gratuit un mijloc de transport în comun participanților la festival. Într-un stat tot mai restrictiv, așa cum este al nostru, în care nu poți să mergi la restaurant pentru a savura un pahar de vin decât cu taxiul, firobuzul, metroul, rata, microbuzul ori macrobuzul, aceasta este cea mai bună cale de a-ți păstra reputația și permisul auto. Că au reușit să facă o selecție a participanților stabilind un preț inaccesibil băutorilor de joasă speță, scandalagiilor, chilipirgiilor și cârtitorilor de tot felul. Că au izbutit să aducă un număr mai mare de expozanți, printre aceștia numărându-se destule crame de prestigiu. Că au asigurat una dintre cele mai plăcute ambianțe de festival în care m-am aflat vreodată. 

 

De toate acestea mi-am putut da seama într-o sâmbătă, a doua zi a salonului de vin și gastronomie, căci vineri avusesem în dormitorul bunicii o extraordinară degustare de șampanii Carassia susținută de prietena Negele Enikő. Mi-am luat soția de mână, am făcut câțiva pași și ne-am suit în microbuzul gratuit care pleca din oră în oră din stația de la Podgoria. Din goana ori din nemișcarea mașinii am putut surprinde imensa catedrală ortodoxă, stăpânii de căței prin parcuri, zorelele azurii ale unei benzinării, bannerele festivalului de vin, gara arădeană – una dintre cele mai frumoase din partea asta de Europă, o mașină de epocă, biserica și stadionul aflate în construcție în Vlaicu, frumusețea unei zile văratice de octombrie.

 

După vreo zece ani de muncă în domeniu, am avut bucuria să constat că măcar unul din cinci participanți la salonul de vin a avut sau are legătură cu clubul nostru de vin. O parte dintre membrii de altădată s-au aflat chiar în spatele standurilor, servindu-i cu ce aveau mai bun pe iubitorii de vin prezenți. Și dacă pe cei vechi și pe actualii degustători neautorizați îi cam știm, pe cei noi și încă necunoscuți e posibil să-i fi întâlnit în festival... Cât despre creatorii de vin, am avut bucuria reîntâlnirii cu Manu Reolon, oenologul de la MaxiMarc, membru cu drepturi depline în club. Merlot-ul său proaspăt îmbuteliat a fost pentru mine un adevărat deliciu. Am avut plăcerea să-l revedem pe Balla Géza și să conversăm despre vremurile și mai bune de altădată, în fața unui excelent pahar de rosé din Cadarcă de culoare provensală. Vica Necula a fost din nou o bună gazdă la stand, asemenea noului promotor de la Villa Vinèa, Claudiu Toma, care ne-a oferit un excelent Pinot Noir. Bine ne-am simțit iar alături de Sorin Scheuleac, care ne-a dovedit încă dată că Miorița Vinconului a rămas coniacul nostru preferat.

 

Buni amfitrioni au fost oamenii Cramelor Recaș, între care Claudiu Crintoae, la al căror stand puteau fi degustate noile vinuri din gamele Sole, Cuvée Uberland  ori Solo Quinta, dar și unul dintre cele mai bune Chardonnay-uri încercate vreodată, din noua, exclusivista și premiata gamă La Stejari. La standul Daiconi, Tina și Andrei ne-au împărtășit mai vechile licori ale casei. Boris, marele nostru prieten inoxidabil de la Crama Oprișor, ne-a încântat cu noile star-uri ale casei din gamele Smerenie, Passarowitz 1718, Eticheta Roșie, Drăgaică Roșie, La Cetate etc. Căutați-le, luați-le, savurați-le, crama din Mehedinți revine în forță și calitate! Cu Cosmin Smadu și Nicolae Ene, la standul Casei Ștefănești, am avut multe de băut și conversat, înviind în gând și în intenție vechi soiuri românești. Oameni buni, vinuri de calitate în fiecare sticlă. Prietenul nostru Cătălin Păcurar, al cramei Liliac și mai ales al Oanei Calistru, membră originară a CDViN, ne-a dat un spumant pe care l-am cerut iar și iar în pahar. Am mai fost invitați și bine primiți la Crama Dorului și la standul Produse moldovenești, unde un alt Ombun ne-a servit, între altele, o remarcabilă Rară Neagră și un puternic Saperavi din gama Individo de la Château Vartely.

 

Din nou, spre marele nostru regret, nu am ajuns, să vizităm toate standurile. Poate că a făcut-o în locul nostru Zoli, vechi și destoinic membru de club, care ne-a povestit ce a găsit de soi pe la cramele prezente. În privința secțiunii destinate gastronomiei, acolo ar mai fi de lucrat măcar în privința numărului participanților. De calitatea celor prezenți nu se poate plânge nimeni, cu atât mai puțin noi, cei care am avut plăcerea revederii cu Ja și Giuliano, restauratori, amici și parteneri ai clubului, și cu Salvo Lo Castro, cunoscutul amfitrion-chef de la Picasso. Pe „străzile” salonului ne-am mai intersectat cu alte nume cunoscute în lumea vinului, precum Sergiu Nedelea, reputat somelier, cu un Zoli și mai mare decât Zoli-ul clubului, acela fiind Szövérdfi-Szép Zoltán, creatorul festivalului timișorean caritativ RoVinHud și magnific al vinului prezent în odăile bunicii, cu Neluțu Muller, de la magazinul Bibliotheka din Timișoara. Și i-am putut felicita pentru efort pe Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, și pe Vlad Cherchezan, managerul salonului.

 

O surpriză plăcută a fost  Crama Dradara de la Mocrea. Oenologul Cosmin Reaboi ne-a prezentat mai multe vinuri proaspete, din vițe tinere. La prima îmbuteliere, Sauvignon Blanc-ul, Feteasca Regală și cupajul alb care include și un Muscat se arată vinuri de terroir, pline de personalitate, cu bună aciditate, cu arome incitante. Prea tânăr, Cabernet Sauvignon-ul ne îndeamnă să mai așteptăm niște ani până să descoperim ce reprezintă cu adevărat. La fel de tânără, Feteasca Neagră oferită ca probă de tanc, pe care nu am recunoscut-o ca atare în pahar, nu a fost neapărat feblețea mea, dar asta nu înseamnă că nu va cuceri lumea, băutorii, piața. Două standuri, acela al cramei tulcene Delta Dunării, care comercializează vinuri sub brandul La Sapata, și cel de la Averești, ne-au întâmpinat cu alți prieteni: Roberto Pieroni, coproprietar al primei vinării amintite, și Răzvan Demian, somelier omniprezent în lumea vinului românesc. Băbeștile La Sapatei și Busuioacele Avereștiului sunt vinuri care nu vor dezămăgi un oenofil autentic.

Pe când îmi făceam griji că nu reușisem să recunosc Feteasca Neagră de la Dradara, vine Adina, Pivnicera, cu un pahar de vin și mă pune să ghicesc, împreună cu un tânăr amic, ce-o fi în el. E un cupaj, zice amicul. E, zice Adina. Are Cabernet Sauvignon? întreb eu. Are, răspunde doamna mea. Are Merlot? Are. Dar Fetească Neagră? Sigur că da. Bravo, Vali, bravo, Dragoș!  Am ghicit. E un cupaj clasic din Dealu Mare. Și cum Adina spune că vine de la Davino, am conchis: e Flamboyant!

 

Mărturisesc că și la această ediție de festival am găsit prea puțin din ceea ce înseamnă rele apucături, patimă, desfrâu, dezmăț, destrăbălare, vițiu, preacurvie, păcat, pierzanie, deșănțare, imoralitate, perversitate ori depravare, adică mai nimic din înțelesurile cuvântului viciu. În schimb am aflat destule ilustrări ale atâtor bucurii știute, am găsit pe chipuri desfătare, farmec, delectare, încântare, plăcere, savoare, voluptate, vrajă, adică a tot ceea ce înseamnă deliciu. Chiar dacă sună frumos și nu s-a găsit altă rimă în titlu, Vicii și delicii rămâne pentru mine un salon select mai ales fiindcă reprezintă doar ilustrarea ultimului cuvânt, fapt minunat pentru care au muncit atâția și atâția arădeni implicați în eveniment, dar și toți apropiații noștri de pretutindeni aflați de partea cealaltă a standurilor de vin și mâncare. Cu toții au trudit pentru a da farmec acestui festival, arătând fără îndoială că vinul cel bun, asemenea bucatelor alese, nu înseamnă vițiu, ci mai ales deliciu...

 

Galerie foto