Dorvena în februarie, cea mai frumoasă cramă din împrejurimile Pâncotei

Cocoțată pe un deal de la marginea Pâncotei, oraș arădean interesant, încărcat de istorie, Crama Dorvena e mai discretă decât se arată la prima vedere. Și prima vedere e spectaculoasă, e panoramică, o admiri de pe șosea de mergi de la Pâncota spre Ineu ori invers, se dezvăluie ca un monument viticol futurist, încântă ochiul oricărui călător dedat plăcerilor privirii. 

 

Am avut recent ocazia specială să vizităm, în șapte fani ai CDViN, cea mai frumoasă cramă din împrejurimile Pâncotei. S-a întâmplat chiar în ziua degustării susținute de cei șapte magnifici invitați în odăile bunicii, eveniment organizat în club de niște ani încoace. Era într-o sâmbătă, ca intermezzo  strecurat între degustarea de vineri cu Domeniul Coroanei Segarcea și Vinarte, susținută de Big Radu, și cea din seara curentă, de sâmbătă, cu 15 vinuri prezentate de Magnificent Seven ai vinului în dormitorul bunicii. Cinci dintre participanții la ceea ce avea să fie seara magnifică a anului 2020 au avut bucuria să facă cunoștință cu Dorvena într-o zi însorită de început de februarie. Un soare cu dinți ne-a întâmpinat puțin după prânz, mai întâi pe cei care au alcătuit echipajul condus de Negele Enikő, șoferiță rapidă de Cluuuj, iar mai apoi pe cei care au călătorit în compania mai domolului șofer Pivnicer.

 

Oricum ar fi, deși drumul Arad-Pâncota e poate cel mai prost din Europa și chiar din lume, spre marea rușine a autorităților locale, peisajul rămâne spectaculos, ruinele cetății Șiriei străjuiesc zecile de kilometri de-a lungul cărora facem călătoria, ai mereu ce povesti despre aceste locuri, despre gloria imperială de altădată, despre civilizația mitteleuropeană care a pierit odată cu, dar și din pricina comunismului. Când ajungem la Dorvena, cramă din marginea orașului Pâncota, Enikő e deja sus, la locul faptei, însoțită de Dan,  de Elias Macovela și de Paul Blom. Iar eu îi adaug pe Dani, pe George Mitea și pe mine însumi. 

 

Un portar bonom, urmat de un câine lup cuminte și trist, parcă pe nume Akita, mă întreabă dacă am mai dat pe aici. Nicidecum, îi zic, mă aflu pe unde n-am mai fost nicicând, așa că mă invită să-l urmez. 

Se suie în mașină și urcă o pantă îngrijorătoare, în curbă, de-abia mă pot ține după el în viteza întâi, se vede că mi-s om de la câmpie. Și sus, uau, crama e mai mult decât spectaculoasă. 

Clădirea vizibilă are aspect futurist, e lipită de ceea ce va fi fost cândva o carieră de piatră, cumva înfiptă în deal, cu trepte care urcă și coboară pe zeci de metri. 

 

Suntem primiți cu căldură de cei ai cramei, de ghidul nostru Coradini Renato Benvenuto. Așadar, Paul Blom vine de la Amsterdam, Elias Macovela de la Lisabona, Dani – mezinul clubului – de la Groningen, Big Radu s-a călătorit tocmai de la București, dar, obosit, n-a mai ajuns aici, iar George Mitea a sosit chiar de mai departe, de la Galați, ca să se afle aici alături de Enikő, entuziastă promotoare clujeană a cramelor Carastelec și Balla Géza. Cât despre Dan, el a venit din apropiere, de la Timișoara, un oraș interesant din apropierea Aradului, iar eu, deși bănățean de baștină din sudul județului Timiș, aș fi parcă de aici și parcă sunt cel mai arădean dintre toți. Oricum ar fi, Renato se dovedește o gazdă minunată, mai întâi vorbește în română, iar Dani, student de Groningen, traduce totul în engleză pentru Elias și Paul. Mai apoi, Coradini Renato Benvenuto își dă drumul în engleză și se descurcă foarte bine, explică tot-tot-tot.

 

Crama e structurată pe mai multe nivele, sus găsim partea administrativă, sala de degustare, încăperile care oferă o minunată panoramă asupra Pâncotei și împrejurimilor, o câmpie tăiată în două de drumul plin de denivelări care duce la Ineu. Dacă te pui să cobori, găsești alte paliere, cu zeci de cisterne de inox, cu baricuri, cu linii de îmbuteliere, cu întreaga tehnologie  vinicolă familiară, pe care o regăsești în calitate de voiajor oenofil. Există un loc în care poți admira muchiile cramei lipite de dealul abrupt și pietros. Dar și o platformă de acces pentru vehiculele agricole, cu belvedere, loc bun pentru ședința foto cu magnifici și cu prieteni de la Dorvena. După vizita îndelungă prin toate cotloanele vinăriei, ajungem în sfârșit sus, înapoi, în sala de degustare, și savurăm cele cinci vinuri oferite de amfitrioni. Ba chiar și un al șaselea vin, o Fetească Neagră din 2015, altminteri minunată, deși epuizată de pe piață, oricare ar fi ea.

 

Aflăm că brandul Dorvena aparține societății Vignadoro, parte a firmei italiene Genagricola, că SRL-ul a fost înființat în 2007 iar crama a fost zidită în 2010, că societatea deține, între altele, 110 ha de vie și reprezintă cel mai mare concern agricol din vestul țării. Făcusem cunoștință cu vinurile Dorvena pe la Rovinhud și pe la Vicii și delicii, două festivaluri importante organizate la Timișoara și Arad. Mărturisesc că atunci am remarcat în primul rând vinurile albe, Pinot Gris (Gri sau Grigio, cum vă place) și Feteasca Regală. Acum servim pe rând: Pinot Gris 2018, Fetească Regală 2018, Rosé 2018 (Merlot, Burgund Mare), Fetească Neagră 2018, Pinot Noir 2017, Fetească Neagră 2015.

 

Albele sunt vinuri simple, directe, limpezi precum izvoarele de munte. Pinot Gris se arată  plăcut și proaspăt, pentru mine ar fi emblema cramei, lucrat pe gust italian, de calitate italiană. Feteasca Regală are mineralitate, e un companion plăcut mai degrabă într-o zi toridă de august decât în după-amiaza asta reumatică de februarie. Rosé-ul alunecă ușor pe gât, nimic de povestit, doar de gâlgâit. Poate că, dintre Pinot și Feteasca Neagră tânără, aș alege primul vin. În schimb, Feteasca Neagră din 2015 oferă fiorul necesar oricărei întâlniri cu vinul: ai vrea să repeți experiența. 

 

Am săvârșit o reușită ședință foto cu Dan în chip de Nichita pe fundal cu câmpii și biserici arădene, cu Elias și Paul și Enikő mai degrabă magnific de sfioși. George nu a fost tocmai cuminte, butonând ceva în chip de eroare  pe panoul computerizat al cramei. De aia om fi pătimit atâta de mult la întoarcere, dat fiind că atât eu, cât și Enikő am fost opriți de oamenii cu chipiu, pe varii motive. Desigur, nu ascultam tocmai Vama Veche la momentul cu pricina, așa că am trecut toate testele cu bine. Le-aș recomanda totuși așa-zișilor oameni ai legii care populează dens și excesiv drumurile dezastruoase ale patriei să se relaxeze din când în când, pe seama salariilor mărite, să practice turismul acasă, să aplice mai degrabă spiritul decât litera legii. Chiar dacă nu sunt oameni de litere, din când în când, în civil, mai pot vizita și buchisi câte o cramă, nu câte o vamă, măcar pentru a înțelege marja de eroare a aparatului din dotare.

Galerie foto