Vicii și Delicii 2026: Köszönöm szépen, Szántay Lajos!

 

Unde ar fi mai potrivit să organizezi un festival de vin, într-o hală de la marginea orașului sau într-o clădire emblematică din centru? Pentru participanți, răspunsul nu e greu de ghicit. Dacă cei mai năstrușnici dintre amfitrioni au găsit de cuviință să o facă la malul mării, într-o biserică, la universitate, în cazinouri ori într-o sinagogă, nu e minunat ca locul de desfășurare să fie un palat? 

Între micile mari dorințe ascunse care mi s-au împlinit de la o vreme se numără și aceea de avea un festival de vin la doi pași de casă. În câțiva dintre anii trecuți, organizatorii salonului de vin arădean care poartă un nume destul de îndrăzneț, Vicii și Delicii, au avut inspirata idee de a-l ține la Vechiul Cazinou. Acum, în octombrie 2026, părăsind spațiul periferic al Expo Arad, unde l-au tot ținut în restul edițiilor, s-au gândit la Palatul Cultural, deopotrivă sediu de filarmonică și muzeu. 

De-a lungul deceniilor, membrii CDViN au participat la multe festivaluri în domeniu (până în 2022, bifasem 49 de ediții prin 7 țări; între timp vor fi trecut binișor de 60). Unele s-au ținut pe stradă (Vinofest Vârșet 2010, Incontro Vino Bressanone 2017) ori în parc (Festivalul vinului arădean 2010, Parcul Mihai Eminescu), altele în biserică (Groningen Wijnfestival 2019) ori sinagogă (Oravinum 2022, 2023, Sinagoga Neologă Sion Oradea), câteva au fost găzduite de palate (VieVinum 2014, 2018, Palatul Imperial Hofburg, Viena; Festivalul cramelor ungurești de peste hotare 2016, Pesti Vigadó, Budapesta). 

Cele mai multe și-au găsit locul în cluburi (Rosé&Bubbles 2016, Clubul Fratelli, Mamaia; Ro-Wine/The Wine Festival of Romania 2016-2025, Fratelli Studios, București, Festival Tamjanike 2018, Restoran Plato&Klub Plato Belgrad), hoteluri (Novosadski Salon Vina 2018, Hotel Park, Novi Sad) sau complexuri multifuncționale (GoodWine 2011, World Trade Plaza, București). Unul mai mic, cu totul special, se ține în fața clădirii pe care crește o viță-de-vie de Cartea Recordurilor, una veche de jumătate de mileniu (Vinski večeri 2018, Casa Viței Străvechi – Stara Trta, Maribor, Slovenia). Două dintre cele mai frumoase festivaluri le-am savurat într-o cetate (Borfesztivál 2010, Budai Var, Budapesta) și într-un hotel de cinci stele (VinCE 2011-2015, Corinthia Grand Hotel, Budapesta). 

Pe altele le-am regăsit într-un muzeu (WineUp Fair in Transylvania 2018, Muzeul de Artă Cluj), în cazinouri (WineUp Fair in Transylvania 2015, 2016, Casino Cluj;Vicii și Delicii 2021, 2022, Vechiul Cazinou din Arad), într-un fost pavilion balnear (Merano WineFestival 2014, 2015, Kurhaus, Merano). Multe s-au desfășurat  în centre de afaceri ori expoziționale (Vicii și Delicii 2023-2025, Expo Arad, VinVest 2010-2017, Centrul Regional de Afaceri Timișoara, GoodWine 2012-2015, Romexpo București; Vinitaly 2016, Veronafiere,Verona; Târgul AGRA 2018, Pomurski Sejem, Gornja Radgona, Slovenia). Unul, Amsterdam Wijnfestival 2019, s-a petrecut într-un complex cultural, Westergasfabriek, altul, Vintest 2011, într-un complex aeronautic (Romaero Băneasa București). 

Dacă ar fi după mine, bănățean exilat pe apropiatul mal nordic al Mureșului, eu l-aș ține în Timișoara pe Bega, împărțind expozanții și participanții pe mai multe vaporașe și plimbându-i preț de câteva ceasuri în văzul lumii puritane. Aici, acasă, aș face-o în trenul de epocă Săgeata Verde, care leagă Aradul de Ghioroc sau mai degrabă invers. Iar aiurea, poate că aș face-o într-o salină, la două sute de metri sub pământ, ori poate într-un hotel de gheață de pe munte, la 2.000 de metri deasupra lumii. Dar fanteziile cel mai adesea nu se întrupează, așa că nu pot decât să mă declar încântat de ideea organizatorilor (Methexis Events, Camera de Comerț, Industrie și Agricutură Arad) de a-l muta într-o clădire emblematică a Aradului. 

Așadar iată-ne în fața Palatului Cultural, la doi pași de dormitorul bunicii. Acești pași i-am făcut printre alte edificii proiectate de arhitectul atât de maghiar și, în același timp, atât de arădean Szántay Lajos, omul care a desenat Aradul modern. Onorat cu o statuie de bronz, domnul acesta ne întâmpină sobru, cu un joben în mâini, imediat ce urcăm treptele clădirii. Pătrundem în Holul de Onoare sau Holul de Marmură al Palatului Cultural, un spațiu amplu, înglobând două etaje, în care încă nu forfotesc participanții la festival. Ori poate că o fac deja, de vreme ce ne întâlnim cu o mulțime de prieteni aflați de o parte și de alta a standurilor. 

Din pricini obiective, nu am putut participa la Vicii și Delicii 2026 decât în această primă zi, prilej să contorizăm, savurăm, imortalizăm  doar următoarele crame: Artisan Winery, Azienda Agricola Borghetti, Balla Géza, Crama Dealul Dorului, Cramele Recaș, Domeniile Averești, Dradara, Familia Darabont, Familia Vlădoi, HB Wine, Tohani, Vintruvian Estates. Unic vinovat pentru asta e negociantul Herbert Szasz, cel care a programat, la mare concurență cu festivalul de vin arădean, un eveniment de neratat în dormitorul bunicii a doua zi, sâmbătă. 

Au trecut două săptămâni de la festival,  acum, când se scriu singure aceste rânduri. Chiar dacă între timp am bifat degustarea herbertiană și una cu vinurile Avincis, memoria senzorial-afectivă recuperează multe emoții oenofile. Amicul Costel Munteanu de la Crama Averești mă confiscă mai întâi pentru o reîntâlnire cu Zghiharele sale identitare, servite după un spumant foarte de început. Am fost distras apoi, în mod plăcut, de Claudiu Crintoae de la Cramele Recaș, ajungând la stand pentru un nou Cuvée Uberland. 

Nu puteam să nu încerc însă și vinurile Cramei Dradara, cu al său deja de neuitat cupaj tânăr de Muscat Ottonel, Fetească Regală, Sauvignon Blanc și Mustoasă de Măderat, servit de Daniel Popescu, sărind apoi, la etaj, la câte o Patimă și Migală turnate în pahar de prietenul Vasile Ghimpu. Lângă el, la standul Familiei Vlădoi, Nelu Vlădoi ne primește cu căldură, servind o mulțime de vinuri: frumoase Aligote-uri, un Chardonnay gourmet, o Tămâioasă pe nume Anca Maria care m-a cucerit cu totul. Iar roșiile, vinurile roșii sunt remarcabile: Shirazul emblematic, un Negru de Drăgașani devenit de Dobrogea, care în felul său migrează în acest spațiu românesc, la un secol de la colonizarea propriu-zisă a provinciei, grație acestei familii de creatori de vinuri. Băbeasca excepțională din gama Anca Maria poate fu vinul serii pentru mine și Adina… 

Tot urcând și coborând scările Holului de Marmură, am zăbovit la standul Tohani, pentru o Fetească Neagră Valahorum și o reîntâlnire cu amicul Sorin Scheuleac (Soso), dar și cu mulți membri CDViN curenți și rătăcitori, apoi la cel al Familiei Darabont, unde Cristian Curta (Cristi) m-a tentat cu vinuri știute și neștiute, între care o nouă Fetească Neagră din gama Origin. Ionuț (Johnny) Faur ne-a delectat pe urmă tot cu o nouă Fetească Neagră, una marca Balla Géza. În domnul Horia Ban am găsit un amfitrion plăcut la standul propriei crame din Covăsânț, HB Wine, prilej de savurare a vinurilor din noua gamă Rupes Primus, între care un expresiv Roșu de Miniș (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir și Fetească Neagră).

Sus, pe Dealul Silagiului și în Holul de Marmură deopotrivă, la Crama Dealul Dorului, un Burgund Mare de tot ne-a transportat în altă dimensiune, tot așa cum jos, la Artisan Winery, aici și în Păuliș, cupajul maxim Artisan 1st Cru 2023, din Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Cabernet Franc, Petit Verdot, și-a arătat splendida evoluție. Urcând iar apoi, am găsit un stand incitant cu vinuri italiene, Borghetti Giampiero, prilej să degust un Ripasso, un Amarone della Valpolicella, dar și un excelent Corvina Veronese, în monocépage. 

Și or mai fi fost întâlniri și vinuri uitate, din motive euforice, care țin cu totul de participarea la un festival de vin. Pașii către casă i-am făcut mai încet și mai prudent, iar gândurile au încercat să cuprindă toate senzațiile provocate de locul desfășurării și de aromele festivalului. L-am salutat la plecare pe domnul de bronz cu joben de la intrare, un om pe care mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc în carne și oase în vremurile bune, imperiale, de dinaintea tuturor acestor calamități din urmă, între care cea mai mare a fost comunismul. 

Post factum, găsesc acest festival reușit în desfășurare, perfect ca ambianță, perfectibil în comunicare (în afara relatărilor care anunțau evenimentul, nu am găsit nici o oglindire de după în presa locală). Și spun în final: Köszönöm szépen, Szántay Lajos! Efharistó polí, Methexis! Mulțumesc, CCIA Arad!.

 

Kultúrpalota. Palatul Cultural (Kultúrpalota) din Arad a fost proiectat de celebrul arhitect arădean Szántay Lajos și ridicat între anii 1910 și 1913, la inițiativa Asociației Kölcsey Egyesület. Edificiul, care îmbină mai multe curente din arhitectură (gotic, renaștere italiană, neoclasic și secession) a costat în epocă nu mai puțin de 1,1 milioane de coroane (cca 40 de milioane de euro la valoarea actuală). A fost clădit cu ajutorul a 200 de maistori locali (tâmplari, pietrari, fierari, stucatori, sticlari, electricieni ș.a.) și a unui număr mult mai mare de salahori. Destinat inițial să adăpostească muzeul, pinacoteca și biblioteca orașului, Kultúrpalota a fost prevăzut cu o sală de concerte cu acustică excepțională, pe scena căreia au concertat și dirijat nume mari precum Bartók Béla, George Enescu, Richard Strauss. A devenit sediu de filarmonică în 1948, o dată cu înființarea instituției.  

 

Un arhitect și muzician legendar. Szántay Lajos (1872-1961), arhitectul arădean de renume care a proiectat, în prima jumătate a veacului trecut, numeroase clădiri superbe ale orașului, peste 70 la număr, precum Palatul Cultural,  Biserica Roșie și propriul său Palat, Szántay, a fost și muzician, activând vreme de trei decenii în orchestra orașului. Se spune că, în vremurile bune, care pentru el au fost cele imperiale, obișnuia să cânte la vioară pe balconul propriului palat, încântând trecătorii și cu arhitectura sunetelor. Cel care a desenat Aradul modern a avut parte, însă, de o soartă tragică, la fel ca imperiul în care s-a născut și în care s-a desăvârșit ca profesionist. Comuniștii i-au confiscat proprietățile, silindu-l să trăiască într-o odaie de la  mansarda neîncălzită a propriei clădiri. Pentru a supraviețui iernilor geroase ale Obsedantului deceniu, a fost nevoit să pună pe foc cărțile bibliotecii, dar și schițele și proiectele proprii de arhitectură, inclusiv planurile marilor clădiri pe care le-a proiectat. A murit de frig și de foame în martie 1961, la 89 de ani, fiind înmormântat, din lipsă de bani, în cavoul familiei care a adoptat-o și salvat-o pe fiica sa, Theresia.

Galerie foto