2024, un an cu gust de Alutus, de rom, de Sicilia și mai ales de Burgundia

Anul trecut s-a dovedit unul destul de cuminte în materie de degustări și consemnări. Zecile de evenimente ale anului și-au găsit oglindire în 45 de articole; dintre acestea 20 se referă la degustări și alte evenimente petrecute în club, opt evocă un voiaj făcut la Roma în 2023, patru sunt reportaje la crame și alte patru conțin povestea unor festivaluri de vin. O fabuloasă călătorie în Portugalia, cu scurte escale prin Belgia și Germania, își așteaptă încă jurnalul...

În ianuarie, am publicat obișnuitul bilanț pentru anul precedent, 2023, unul al vinurilor românești, al marilor întâlniri, al călătoriei în Cetatea Eternă. În aceeași lună am organizat și prima degustare a anului, una cu șapte vinuri provenite din cinci țări. Am zis să începem anul 2024 cu o contraofensivă a vinului superpremium susținută de pasionați împotriva zgârciților lumii, protagonistul evenimentului fiind amicul clujean Herbert Szasz.

Februarie a debutat jurnalistic cu două articole care evocă un voiaj romantic la Roma, rămas fără cronică în 2023: Șapte zile pe șapte coline și Un ghid afectiv al Romei antice. Somelierul Bogdan Raul Todor ne-a prezentat șase vinuri de la Corcova, un succes cu repetiție în dormitorul bunicii. Am publicat apoi primul din cele șapte articole care evocă șederea la Roma: Rendez-vous cu un vechi prieten la baza Columnei zeului Traian. Am scris apoi despre o nostalgică degustare cu mai multe vinuri de colecție din vinoteca proprie, cel mai vechi fiind din 2010. Între două reportaje despre Cetatea Eternă, Zăpada de august... și De la Fontana Fritto Misto la coliba lui Romulus, am povestit despre aniversarea a 12 ani de club, sărbătorită cu vinurile Cramei DeMatei, în compania unor fete frumoase.

Am început luna martie cu un alt articol din seria romană, Pâine și circ, Trastevere și Circus Maximus... Și tot în martie am făcut cronica unui eveniment din club: Gustul anilor bisecți. Mai apoi am povestit despre Vatican, un stat în stat... și ne-am amintit cum am servit, la Napoli și Pompei, o pizza fierbinte și una veche de 2.000 de ani. Către sfârșitul lunii, ne-am reîntâlnit cu cel mai vechi colaborator al clubului, Boris Ionescu de la Crama Oprișor, în cadrul unei degustări Magnum cum laude și am publicat un articol evocator, despre concertul Bajaga i Instruktori din 2018 de la Dudeștii Vechi.

Ultimul reportaj din seria romană, Luminile Romei, ca niște giuvaiere pierdute în noapte, l-am publicat la început de aprilie 2024, la aproape un an de la călătoria aniversară făcută în capitala Italiei. Am scris apoi despre expoziția postumă „Onisim Colta. Nașterea luminii” vernisată la Muzeul de Artă Arad. I-a urmat un articol despre primul Alutus, vin obținut dintr-un soi de viță-de-vie salvat de familia Stoica la Drăgășani, care a fost lansat cu succes în dormitorul bunicii.

În luna mai am scris despre degustarea de vinuri și romuri marca Wine Hunter, un festin care a durat două zile și două nopți, și am povestit, într-un reportaj, despre călătoria făcută de Ziua Bunicii la Crama Prince Știrbey. O avancronică a festivalului bucureștean RO-Wine a fost ultimul articol al lunii. 

La început de iunie, am povestit despre revederea, după 12 ani, cu Herr Heiner Oberrauch, stăpânul Cramei Villa Vinèa. Am relatat apoi despre cum am devenit degustători neautorizați de ulei de măsline  la festivalul de la Fratelli Studios și am făcut cronica unei degustări faine, cu noile vinuri și noul promotor de la Crama Carastelec. În cadrul unui eveniment privat, am oferit un alint neprețuit, cu vinuri mari și prăjitură de casă. Am dat  și o fugă până în Bihor, pentru un excelent picnic în via familiei Darabont, între două prânzuri la restaurantele orădene Cyrano și Rivo. Luna am încheiat-o cu o degustare imposibilă cu vinurile altfel ale unei mari crame dobrogene: Viticola Sarica Niculițel. 

În iulie a fost prea mare canicula, așa că am sărit direct la august, lună începută cu un răsfăț cu vínuri spañole marca Herbert Szasz. De dragul lui Stoma 92, un foarte activ grup virtual format din stromatologi faini de pe trei-patru continente, am organizat o degu cu Simo, Teo și Iwo, care a cuprins nu mai puțin de opt vinuri premium românești.

Septembrie a început cu o premieră în club: primul orange Avincis, prezentat chiar de proprietarul cramei. Boris a revenit apoi cu o nouă degustare cu vinurile Cramei Oprișor, cu câte un uragan în fiecare pahar. Doi vestici au participat la un experient inedit: testarea unui nou sistem de evaluare a vinurilor. Un reportaj pe drumul vinului arădean, soldat cu descoperirea noii crame HB Wine, a fost ultimul articol al lunii. 

La început de octombrie, am anunțat ediția de toamnă a festivalului RO-Wine și am avut parte în club de o reîntâlnire cu vinurile Cramei Nachbil. Ne-am deplasat pe urmă la Fratelli Studios, trăind RO-Wine ca pe o călătorie, la București, dar mai ales în Sicilia și Argentina. În aceeași ordine hedonistică de idei, am constatat că Salonul arădean Vicii și Delicii a fost mai ales unul de Chardonnay și Mustoasă. La finalul lunii, am ținut jurnalul unei degustări de senzație, cu vinurile de la Artisan Winery. 

Noiembrie a debutat cu descrierea unui peisaj după HalloWine, cu Teckel sârmos și alte accesorii de groază. Pe urmă am publicat un articol evocator, dedicat unui eveniment petrecut în 2016, povestind cum am deslușit, pe românește, tâlcurile unui festival al cramelor ungurești de peste hotare. La Timișoara, am marcat zece ani de RoVinHud, în zece membri CDViN. La urmă, în prag de scrutinuri, alegerea noastră a fost... o degustare de vinuri din Burgundia, susținută de inoxidabilul negociant de la Cluuj, pe numele său Herbert Szasz.

În decembrie, în dormitorul bunicii, am exersat o călătorie senzorială pe vechea moșie Corcova, cu ajutorul unuia dintre noii săi proprietari, Șerban Dâmboviceanu. Într-un articol publicat în ultima zi a ultimei luni a anului, am încercat să lămurim, în calitate de locuitori ai unei patrii numite Limba Română, de ce este corect să scriem „fetească”, dar și „Fetească neagră”, și „Fetească Neagră”.

Un picnic savuros în viile Familiei Darabont

Nu știu cum se face, dar în ultimele luni, drumurile noastre au tot dus la Oradea, prilej de dragoste la prima, la a doua și la a nu știu câta vedere. De curând însă, am traversat-o cu prilejul atât de incitant al unui picnic în viile Familiei Darabont, situate în apropierea marelui oraș. 

 Cu vinurile acestei noi crame bihorene și cu creatoarea lor, Betty Darabont, sau mai degrabă Darabont Betty, am făcut cunoștință la ediția din primăvara anului 2022 a Salonului RoVinHud, desfășurat la Timișoara. Ne-am revăzut apoi în dormitorul bunicii, acolo unde ne-am delectat cu șase vinuri bihorene prezentate în premieră chiar de vinificatoare, care a primit și aplauze de la membrii CDViN. Și cum nu era de ajuns, ne-am reîntâlnit și la Festivalul RO-Wine de la București, în mai 2023. Poate tocmai de aceea, după acest periplu timișoreano-arădeano-bucureștean, o călătorie către Oradea și mai apoi către viile Familiei Darabont a venit cât se poate de firesc. Cum puteam să refuzăm o invitație atât de tentantă precum un picnic în vie, prilej de multe plăceri oenologice și gastronomic, dar și de reportaj în domeniu?

 Așa că am suit în Toyotele noastre cele de toate călătoriile, șapte vestici în două mașini, între care s-a numărat și un tânăr membru al clubului, în vârstă de trei ani și jumătate, și iute-iute am traversat patru râuri – Mureșul, Crișul Alb, Crișul Negru și Crișul Repede - și două județe, Arad și Bihor, având ca țintă Biharia. Ne-am cazat la Hotelul orădean Elite, luând cunoștință cu traficul aglomerat, haotic, al unui oraș aflat în plină dezvoltare. Amfitrionii de la cramă au avut grija minunată ca în camerele hotelului să fim întâmpinați de câte o sticlă din foarte noul spumant Median, având alături și un frumos mesaj de bun venit. 

Cu puțin timp înainte de ora șapte seara, un microbuz ne-a preluat de la hotel și s-a strecurat prin traficul infernal, depunându-ne teferi în viile cramei. Vremea capricioasă, amenințând din nou cu ploi și vijelii, s-a potolit cumva, oferindu-ne și prilejul unor ședințe foto reușite. S-o fi îndurat și zeul furtunilor de truda de o săptămână a organizatorilor, convingând norii să nu verse ploaia chiar în acea seară specială. 

Gazdele noastre organizează pentru a patra oară picnicul cramei și nu lasă nimic la voia întâmplării. Au creat, pe pământul jilav dintre plantații, adevărate străzi acoperite cu paie, pe care oaspeții pot păși în voie. Poate că pentru unii nu pare mult, dar să deții o cramă cu 40 de hectare de vie și s-o întreții la aceste standarde nu e tocmai la îndemâna oricui. Locul faptei, cel în care se desfășoară evenimentul propriu-zis, se află la oarecare depărtare de punctul în care ne lasă microbuzul. Sunt foarte multe mașini parcate și noi am găsit, în marea verde de vie, intrarea străjuită de doi baloți uriași de paie. Oaspeții trec ușurel prin această strungă potrivită pentru fotografii și se scurg lent, în șiruri neregulate, pe aleea de paie, printre vițe de vie, sub dronele care fotografiază și filmează, către centrul petrecerii. 

Trecem pe lângă un Volvo promoțional, săvârșim poze de grup, ne imortalizăm în rama cu flori pregătită inspirat pentru turiștii oenofili care suntem și trecem în sfârșitul pragul care deschide petrecerea. O mulțime de oameni trudesc la buna derulare a evenimentului. Mai întâi trebuie să ne înregistrăm ca invitați, ca să primim apoi un pahar de întâmpinare, cu spumant care ne înroșește ușor obrajii pe vremea asta nu tocmai caldă. Stropește un pic din cer și bate vântul mai tare decât am dori, dar, la urma urmei, n-ar fi fost banal să fie soare și să ne sufocăm  pe caniculă? 

Ne întâmpină sora lui Betty, Vera, și apoi Betty însăși, care primește un buchet de flori și toate efuziunile noastre. Picnicul propriu-zis este de fapt o petrecere uriașă, amplasată chiar pe locul în care, în anii care vor veni, se va construi o cramă de cinci stele, pe măsura plantațiilor de viță-de-vie, pe măsura exigențelor proprietarilor. Printre cei 400 de invitați, care au onorat în proporție covârșitoare evenimentul, se numără și oaspeți de seamă, precum cunoscutul lider liberal, fost primar al Oradei și actual președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. 

Locul e fabulos: în dreapta se rumenesc, la proțapuri uriașe, profesionale, un vițel și tot felul de ciolane apetisante de porc. Sunt multe chioșcuri amplasate în U, care oferă aperitive irezistibile: jumări, salamuri, brânzeturi, pateuri, jamboane, salate, zeci de bunătăți de tot felul a căror listă este imposibil s-o cuprinzi aici, într-o cronică de pahar. Peste 300 de baloți de paie clasici,  paralelipipedici, și  peste 40 de baloți uriași, cilindrici, mai de modă nouă, au fost și sunt folosiți la pavarea „aleilor” și pe post de scaune sau mese potrivite pentru farfuriile și paharele invitaților. Există și o scenă pe care un solist inspirat își solicită cu măiestrie saxofonul, încântând uriașul anturaj. 

Gazdele noastre au mobilizat o echipă formată din zeci de truditori, bucătari, ospătari, oameni care servesc și au grijă de ceilalți. Există mai multe baruri, unele cu vin, altele cu răcoritoare și apă. Găsim și câteva locuri acoperite cu copertine, toate au iluminat electric: și barurile, și scena, și chioșcurile, și toaletele. 

Un generator pe motorină, mascat de mai mulți baloți, pentru atenuarea zgomotului și pentru estetică, asigură tot confortul luminos pentru cântăreții și vorbitorii de pe scenă. Între aceștia din urmă se numără tatăl lui Betty, Darabont Sándor, și ea însăși, care se adresează publicului, așa cum se cuvine, în mai multe limnbi: în română, maghiară și engleză. 

În ce ne privește, asistăm euforici la întreaga desfășurare de forțe, degustând câte un pahar din zecile de etichete puse la dispoziție, savurând mâncarea și muzica, toate excelente, imortalizând oameni și gesturi, acest peisaj pe care un prieten l-a numit aproape toscan. De la Betty aflăm că, de fapt, familia Darabont învie aici o veche tradiție: pe dealul din apropiere există o veche cramă bicentenară pe care gazdele noastre au achiziționat-o și care va suferi în anii ce vin o transformare radicală, devenit loc de atracție turistică, dar și un potrivit punct de contemplare asupra viitoarei crame care se va construi aici, între vii, pe locul picnicului. Întinsă pe mai multe mii de metri pătrrați, aceasta va avea și spații de cazare, devenind un complex oeno-turistic. 

Prin seriozitate, profesionalism străduință și stil, familia Darabont pune Bihorul pe harta oenologică a Transilvaniei. Nu cred că mai avem de așteptat prea mulți ani până să înțelegem acest adevăr: îl vor confirma vinurile create aici, dar și viitoarea cramă, un proiect care va transforma complet locul. 

Se face tot mai seară și tot mai noapte, stropii de ploaie sunt alungați de vânt, norii nu ne-au permis să vedem apusul și nici stelele, dar nu e nici un bai. Amfitrionii ne-au pregătit un soare pe ecranul scenei și Betty oricum alungă norii atunci când zâmbește... 

După felul principal, bazat pe vită și porc la proțap, dar și pe alte bunătăți pentru carnivori și nu numai, deserturile au fost la fel de variate, de apetisante, de apreciate. Tot ce am savuirat până acum în materie de bucate a fost însoțit de vinurile casei, servite la discreție la bar sau chiar pe locurile unde se aflau invitații. Organizare excelentă, serviere de top! O listă completă a vinurilor ar fi următoarea: Median 2021, spumant obținut prin metoda tradițională; Darabont Fetească Albă 2022, Darabont  Fetească Regală 2022, Darabont Traminer 2022, Darabont Pinot Gris 2022, Darabont Rosé 2022 (Burgund Mare, Fetească Neagră); Urme Cuvée Alb 2021, Urme Cuvée Roșu 2021, Urme Orange Traminer 2022; Projekt M20.21 (Merlot multivintage), Projekt CS 2020 (Cabernet Sauvignon), Project CH 2022 (Chardonnay); Milia/Sense/Fleurt Rosé (Burgund Mare, Fetească Neagră).

 Nu am apucat să le degust și să le beau pe toate. Noutățile ar fi vinurile din gama Projekt și rosé-urile ale căror etichete superbe, de pe buteliile elegante, cu dop de sticlă, au putut fi votate de participanți. Mi-au plăcut spumantul, Feteasca Regală, Pinot Gris-ul și mai ales Traminerul și Chardonnay-ul Projekt, dar și cupajele roșii din această nouă gamă. 

Petrecerea  s-a derulat într-un crescendo reușit, unii dintre noi au cedat înainte de miezul nopții, fiind transportați la hotelul orădean de același microbuz, alții au plecat târziu în noapte, după un picnic/chef/ospăț de pomină. 

Pentru toată întâmplarea cu pricina, precum și pentru calitatea a tot ce s-a servit sau creat acolo, gazdele merită mulțumirile, prețuirea și aplauzele noastre. Și mai merită zile însorite pentru următoarele evenimente anuale!

 
Galerie foto: Oradea, Pe drum, Picnic, Vario