2021, anul călătoriilor și al despărțirilor

Anul 2021 a fost unul al călătoriilor, dar și al despărțirilor pentru comunitatea degustătorilor neautorizați care își are sediul în dormitorul bunicii. Cu toate restriștile și cu toate restricțiile care ne-au bântuit 365 de zile, am reușit să evadăm de mai multe ori în străinătate, colindând țări ca Polonia, Slovacia, Ungaria, Austria, Italia, Slovenia și Croația. În plus, am ținut să organizăm zeci de degustări și să participăm la câteva festivaluri de vin, povestind totul de-a lungul a 50 de articole, aproape unul pentru fiecare săptămână

În ianuarie, un interval aproape interzis evenimentelor, am reușit să facem totuși un bilanț al funestului an 2020, rezumând în scris, la un pahar de vin, bucuriile și tristețile din viața CDViN. În plus, am pus de o degustare virtuală, călătorind senzorial cu ajutorul vinurilor promovate de un nou prieten clujean. Februarie s-a arătat o lună un picuț mai activă, căci ne-a oferit câteva evenimente adevărate. Unul dintre ele ne-a dovedit fără îndoială că drumurile Vinimondo duc din Toscana, prin Sudtirol, direct în dormitorul lui Nagymama. Celălalt s-a dovedit o delectare cu mousse și Avincis, ca-n vremurile bune.

Pentru martie am rezervat consemnarea altor două evenimente care au avut loc în februarie, o degustare cu vinuri ungurești atipice susținută de Schmak András, cavaler al vinului, și o aniversare cu Herbert Sold Out. În aceeași lună am organizat o degustare Rotenberg, marcând lansarea în premieră a primului Merlot vinificat în alb și a primului Cabernet Franc monocépage din Dealu Mare. Degustarea care a urmat, cu vinuri din portofoliul Tepaso, ne-a dovedit că ultima seară de dragoste a fost bordeleză în Vestik Club. Cum lumea s-a închis apoi înlăuntrul scenariilor roșii, nimic nu ne-a împiedicat totuși să săvârșim o degustare în familie cu vinurile Cramei MaxiMarc.

În aprilie am renunțat cumva la savurarea și descrierea vinului, din motive întemeiate. Unul a fost acela de a dovedi lumii că suntem Contemplieri, Neautorizați, Majori și, de la începutul lunii, și Vaccinați. Am scris totuși despre ceva care are legătură cu meseria de căpătâi a unora dintre membrii clubului, jurnalismul, și cu iubitul oraș Timișoara, amintind că tocmai se împliniseră 250 de ani de la apariția primului ziar de pe teritoriul actual al României. În mai am avut parte de o relaxare cu supertoscane, am aniversat zece ani de degustări cu Boris în dormitorul bunicii și am benchetuit în compania a două crame, a zece vinuri și a unui singur Răzvan, și acela Demian. În plus, am avut parte de un Summer Wine în Zooland ori în Nirvana, cu Herbert, Bambi și Valahorum, eveniment pe care aveam să-l povestim într-un articol publicat în luna iunie. Tot în iunie aveam să scriem despre o altă degustare de mai, seara de Veneto, Lisboa, Alsace, Cahors și Mendoza, purtând amprenta inconfundabilă a aceluiași Herbert Szasz.

Iunie a fost o lună ceva mai aventuroasă. Dincolo de faptul că ni i-a readus în club pe Mister Fernando și Lady Ofelia, adică Ferdi la superlativ, și că ne-a oferit un pahar de Cadarcă din viță centenară servit de prietenul Schmak András, a adus cu sine și o aventură la Dunăre cu beri și Frize, pe Ostrovul Moldova Nouă și în jurul stâncii Baba Caia. Cum regăsisem deja gustul pierdut al libertății , la început de iulie am săvârșit una dintre cele mai frumoase călătorii, una culturală, la Cracovia, unde am petrecut câteva zile, nopți, seri și dimineți, ca-ntre timișoreni-arădeni. Acolo am organizat un eveniment atipic, vinurile din colecția Valahorum fiind degustate în interiorul unui muzeu japonez. Tot în iulie am folosit vinurile Gitana ca adevărate vaccinuri împotriva pandemiei și caniculei. Apoi Laurent et Cécile, stăpânii Domeniului Catleya, au fost oamenii care au adus vinul cel bun în dormitorul bunicii. La urmă, ne-am delectat cu Aramic, a cincea cramă bănățeană prezentă în club, și am avut o emoționantă întâlnire cu un prieten de presă, după 30 de ani, în compania vinurilor lui Herbert.

August ne-a adus o vacanță culinară, oenofilă și spirituală prin țările lui Suhajda, Hundertwasser, SanFrancesco d'Assisi și Gabriele d'Annunzio. Începută de fapt în 31 iulie, călătoria noastră de 11 zile a fost atât de densă, de fabuloasă, încât am ajuns să o povestim în scris abia de-a lungul lunilor septembrie și octombrie. La sfârșitul lunii am izbutit să organizăm o degustare cu două crame de renume, Marchese Antinori și Viile Metamorfosis. În septembrie am publicat primele două episoade ale călătoriei noastre prin cinci țări, explicând cum să găsești calea dacă te rătăcești prin Graz și povestind totul despre Il Calcio la Al Zuc și Il Castello. În aceeași lună am reușit să participăm la două festivaluri de vin, la Arad și București. A fost vorba de un nou și select Salon Vicii și Delicii, desfășurat în Vechiul dar splendidul Cazinou arădean, și de Ro-Wine 2021, petrecut în Capitală, la Fratelli Studios, acolo unde vinurile din soiuri românești au fost subiect de masterclass. Tot în septembrie am reușit să punem la cale o degustare-pilot cu vinurile Domeniilor Franco-Române și un eveniment cu opt vinuri și câteva surprize marca Wine Hunter Herbert.

La început de octombrie, unul dintre membrii CDViN a trăit extraordinare aventuri pescărești, culinare și oenologice la Mila cu 2 liniuțe, de lângă 3, pe care a reușit să le povestească într-un articol publicat abia în noiembrie. În schimb, în octombrie am consemnat 8 dintre cele 11 file de jurnal, corespunzând tot atâtor zile ale călătoriei noastre de august. Astfel, în ziua a treia, la Assisi, pe urmele Sfântului Francisc, aveam să cădem în extaz din pricina unui Sagrantino, iar ziua a patra a însemnat pentru noi schituri și crame, ristorante și bazilici, silenzio și dolce farniente. În ziua 5, vinosofia noastră a fost: un Barolo la Assisi, un Sagrantino la Carapace iar în ziua 6 am avut parte de terrecotte artistiche la Impruneta și de bistecchina la Cantinetta del Nonno. Apoi am povestit, în a șaptea filă a jurnalului, cum am ajuns cetacee după ce am evadat dintr-un Jacuzzi creat de fulgerele lui Jupiter. În a opta zi ne-am lăsat copleșiți de o frumusețe edenică, numită cu „M” de la Mortelle, dar și de experiența culinară oferită de un local al cărui meniu îl decide marea. În a noua zi ne-am dat seama că Lucca e la locul ei, în vreme ce Božo e în altă parte, iar fila cu numărul 10 a consemnat povestea lui Iosip, porumbelul imperial din Fiume.

În noiembrie, după ce am publicat și ultima filă a jurnalului de călătorie, povestind despre risipa noastră pantagruelică de la periferia Budapestei, în căutarea unei prăjituri pierdute, ne-am văzut de ale noastre degustări, care, legal, trebuia de fapt să fie niște băute. Am bifat o întâlnire în familie cu Prince Matei și Via Viticola Sarica Niculițel și un chef select cu Herbert și companionii. La una dintre aniversările petrecute, tot în familie, în dormitorul lui Nagymama, am simțit gustul dulce-amar al despărțirii de Manu. Poate că în decembrie, la urmă, am lăsat tot ce e mai bun. Până să organizăm cele două savurări de vinuri, am povestit despre party-ul de familie cu Casa de Vinuri Cotnari, Liliac și câteva surprize, care a avut loc la sfârșit de noiembrie. Ne-am reîntâlnit apoi cu oenologul Iustin Urucu, care între timp a parcurs drumul de la Vinarte la Vinaltus, și am căzut în extaz la ultima degustare din 2021, ca un bilet spre paradis, oficiată de omniprezentul Herbert, omul anului în Vestik Club.

Galerie foto

 

Vinosofia noastră: un Barolo la Assisi, un Sagrantino la Carapace

4 august, ziua 5. Cuvântul cheie: Carapace. Începem ziua cu o călătorie la Montefalco, orașul vinului. 

Restul grupului dă fuga până la o spectaculoasă cascadă care curge doar o oră pe zi, după cum vor inginerii ecluzelor.

Cuvântul cheie al zilei însă este Carapace, un loc special, o cramă unico del mondo. Până atunci însă iar urcăm străzi abrupte, fiecare cu steagurile sale, cu florile sale, cu locuitorii săi respirând în tihna unei zile de august. Bem bere în orașul vinului când încă e dimineață, pozăm un porumbel alb la fereastra unui turn și încercăm să capturăm, cu zoom, toată splendoarea orașului Assisi, care se întinde de-lungul unei coline îndepărtate. În vale ochiul distinge cu greu domul bisericii Santa Maria degli Angelli. Ai senzația că ești de aici, că poți cuprinde cu privirea toată Umbria din acest punct, din locul cu belvedere al orașului Montefalco, de sub copacul uriaș care și-a petrecut veacurile în mijlocul acestei frumuseți. 

După un pic de visare și un pic de contemplare ne cuprinde febra întoarcerii, dăm fuga la hotel pe drumuri proaste și întortocheate, prin localități cuminți străjuite de pini și chiparoși, înconjurate de lanuri de porumb stropite din când îm când de tunuri cu apă. Luăm masa la hotel și iar urcăm apoi strada abruptă ce duce la Basilica di San Francesco, de data aceasta nu din pricini spirituale, ci pentru a-l revedea pe Corrado, patronul enotecii Tesori dell'Umbria. Îi dăruim un vin și primim un vin, apoi cumpărăm un Barolo din 1995 și un Sagrantino Caprai din 2015. Și fuga iar la mașină, prin parcarea claustrofobă, cu drum de acces în formă de spirală,  ca să nu întârziem la degustarea programată la Tenuta Castelbuono, parte a grupului Lunelli care deține, între altele, și crama Ferrari Trento. Legenda spune că numele Ferrari ar fi fost cumpărat de celebrul producător auto de la familia care deține o tradiție mult mai veche, și nu în domeniul auto, ci în vie și vin.

Rămâi fără cuvinte după ce ajungi, pe drumuri prăfuite, în vârful dealului unde se află Tenuta Castelbuono. Un turn bizar, metalic, marchează pe hartă locul în care a fost ridicată singura sculptură din lume în care oamenii locuiesc, muncesc și elaborează vinuri. Crama-sculptură evocă o țestoasă, dar și spiritul vinului obținut din soiul umbrian Sagrantino, caracterizat prin eleganță, putere și longevitate. Cupola din cupru oxidat adăpostește o uimitoare structură circulară, loc de degustare și de contemplare. Pe dealul alăturat strălucește în soare crama Dionigi, pe care am vizitat-o ieri seară. Tenuta Castelbuono are doar producție organică începând cu recolta din 2014. Turnul e ca o săgeată de pe Google Maps, situat în mijlocul unei proprietăți care cuprinde 35 ha de vie.

Ne preia un angajat care vorbește o engleză în ritm latin, ne duce lângă vie în arșița după-amiezii, povestind pasional despre toate: viță, turn, creatorul sculptor, caracterul vinului, structura cramei. Ne zice de Umbria, familia Lunelli și Carapace. La urmă, intrăm  iar în cramă și începem o coborâre inițiatică, intrarea în pivniță e mascată de barul circular, labirintic, iar scările în spirală coboară lin într-un alt spațiu circular, plin de baricuri,  butoaie, mici amfore experimentale. Dar comoara simbolică a locului e ascunsă într-o altă încăpere circulară, dispusă pe axul Carapacei. Pe o masă rotundă șed trei vinuri din cele trei game ale Tenutei Castelbuono. Dacă te apropii și privești în sus, prin ochiul oval al tavanului pivniței zărești un triunghi, o parte din structura tavanului Carapacei. După această stranie inițiere, am putut în sfârșit să ne vedem de degustare.  

Servim trei vinuri: Ziggurat, Montefalco Rosso 2018 (Sangiovese, Sagrantino, Cabernet Sauvignon, Merlot), Lampante Montefalco Rosso Riserva 2017 (Sangiovese, Cabernet, Merlot), Carapace Montefalco Sagrantino 2016. Cel mai tânăr vin, Zigguratul, e și cel mai catifelat, în acest cupaj Cabernetul și Merlotul îmblânzesc cu succes autohtonul Sagrantino și puternicul Sangiovese. Lampante oferă același cupaj, Riserva, mai vechi cu un an, dar parcă totuși mai tânăr și oarecum nărăvaș. Ultimul, superbul Sagrantino, e contrariant de tânăr, un bambino care așteaptă să se maturizeze. Aciditatea ridicată anunță un vin cu potențial mare de învechire, un vin de colecționar căruia îi va sta bine în vinoteca din casa bunicii.

Mai mult sau mai puțin copleșiți de întreaga experiență, pornim înapoi spre "casă", spre hotelul din Assisi. Lui Dani îi vine ideea excelentă de a ne abate un pic din drum pentru a vedea orășelul medieval Spello. Urcăm leneș pe strada înclinată ce duce în centru, pe lângă magazinul Vinosofia și Pinacoteca Civica e Diocesana. În stânga și în dreapta se deschid străzi ale sforii, vezi arcade și balcoane și ganguri splendide, năpădite de flori și verdeață. Grăbiți să respectăm programarea făcută de Marco la restaurantul Hotelului La Rocca, ne mai permitem totuși o ultimă plăcere în această cittá dei fiori: intrăm într-o gelaterie unde o vânzătoare simpatică ne spune Ciao! și ne îmbie cu multe cupe de nociolla, stracciatella, melone și limone. Cum poți să o refuzi?

Cu degetele lipicioase, după ce am gustat cea mai bună înghețată din lume, ajungem în sfârșit la mașină. Restaurantul Hotelului La Rocca are o terasă cu priveliște minunată. Vedem același peisaj cu măslini și chiparoși și case și ziduri de piatră. Pe un deal cu multă pădure se înalță Rocchicciola sau Rocca Minore, un turn de apărare din sec. XIV. I s-a spus așa în opoziție cu Rocca Maggiore, o fortăreață din sec. XII, dispusă mai sus, care domină orașul și Valle del Tescio. Servim un Krevis Prosecco Treviso, dar și vinul alb al casei, un Grechetto, apoi un Umbria Rosso 2017 de la Via Barbi. Ne-au fost pregătite antipasti cu specific umbrian, brânzeturi și prosciutto și salamuri, apoi comandăm ce ne cășună: tagliata di vitello, sfogliatina a la crema Chantilly e frutti de bosco, strangozzi al tartufo ș.a.

După ce am dezbătut dileme economice ale Umbriei, Italiei și lumii actuale, am trecut cu succes la două digestive: o grappa de neuitat și o băutură din sud, Vecchio Amaro del Capo, liquore d'erbi din Calabria. O seară plină, cu Marco și prietenii. Cu toții au luat-o pe jos, doar noi patru, echipajul din dormitorul bunicii, ne-am încumetat să ne întoarcem la hotel cu mașina. A doua zi, dis-de-dimineață, vom spune arrivederci Assisi, benvenuto Toscana. 

Galerie foto: Assisi, Carapace, Montefalco, Spello