De ce e corect să scriem „fetească”, dar și „Fetească neagră”, și „Fetească Neagră”

Pentru specialist și pentru neofit deopotrivă, în cazul denumirilor soiurilor de viță-de-vie, dilema ține nu atât de corectitudinea scrierii, cât de alegerea unuia dintre modurile corecte de scriere. Dacă în privința textelor în limba engleză, lucrurile sunt clare, soiurile de vie internaționale  cele mai cunoscute având majusculă la toți termenii, în cazul celor din limba română, grafia e mult mai nuanțată. 

Ca să înțelegem de ce e corect să scriem „o fetească”, dar și „Fetească neagră”, și „Fetească Neagră” de asemenea, trebuie răsfoite mai multe dicționare ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române. Rezumând, chiar dacă normele lingvistice prevăd că numele varietăților de plante, între care se numără și via, exprimate prin adjective sau prin substantive comune se scriu cu literă mică (fetească, băbească, coarnă, tămâioasă), este permisă, ca excepție, evidențierea lor prin majusculă, atunci când apar, de exemplu, pe o etichetă iar autorul vrea să le marcheze valoarea specială. În această situație excepțională, conform acelorași reguli ortografice, când numele este alcătuit din mai mulți termeni, litera mare este obligatorie numai la primul dintre aceștia (excepție fac desigur denumirile de soiuri care conțin toponime, și toponimul fiind scris cu majusculă în acest caz: Negru de Drăgășani, Mustoasă de Măderat etc.).

Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), ediția online, adică varianta la zi, precizează destul de laconic în Preambul, la subcapitolul 3.1. Scrierea cu literă mare: „ (...) 2.20. soiuri de plante şi rase de animale, inclusiv numele provenite dintr-un adjectiv, când acesta, scris cu literă mică, ar putea fi interpretat ca un calificativ oarecare: Aurora (soi de floarea-soarelui), Marele Alb (rasă de porci); vaca Dobrogeană (rasă de vaci); • Dar adjectivele respective se scriu cu literă mică când exprimă o calificare oarecare: oaie dobrogeană”. Mai apoi, găsim la subcapitolul 3.2. Scrierea cu literă mică:  „2.10. varietăţi de plante şi de animale, sortimente de băuturi, de produse alimentare etc.: aligote, angora, băbească, buldog, cabernet, camembert, caniş, cornul-caprei (varietate de ardei), fetească, ionatan, merinos, spancă, ţigaie, ţurcană; • Dar pe etichete, numele produselor se scriu cu literă mare”.

  O ediție mai veche, în varianta tipărită, DOOM, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005, specifică la sub capitolul 3.1 Scrierea cu literă mică: „ - varietăți de plante și animale, soiuri de vin, produse alimentare etc.: aligote, angora, astrahan, băbească, buldog, cabernet, camembert (…)” (p. LV). În schimb, aflăm mai multe în subcapitolul  3.2, care precizează că se scriu cu literă mare: „Soiuri de plante și rase de animale: Aurora, Bazna, Marele Alb (…)” și că se scriu cu literă mică „numele varietăților de plante și animale exprimate prin adjective sau prin substantive comune ” (p LIX). Cea mai importantă excepție vine pe urmă însă: „Pentru a sugera anumite atitudini sau sentimente, a marca valoarea specială a unui cuvânt, a-l scoate în evidență - pe etichete, plăcuțe, indicatoare, în adrese, pe hărți, în titlurile coloanelor din tabele etc., cuvintele scrise obișnuit cu literă mică se scriu cu literă mare: Aligote, Băbească, Cabernet, Camembert (…)” (p. LXI). Evrika!

Cercetând o ediție și mai veche a DOOM, cea din 1989, apărută la Editura Academiei RSR din București, ne lămurim și mai tare citind Introducere, V. Scrierea cu litere majuscule. Astfel, se scriu cu inițială majusculă „15. Numele proprii ale raselor, speciilor, varietăților  etc. de animale sau de plante; când numele este alcătuit din mai mulți termeni, majuscula este obligatorie numai la primul dintre aceștia: Pinzgau, Schwyz,(vaci), Bazna, York, Marele alb (porci), Sussex (găini), Toulouse (gâște), Napoleon (mere, pere, struguri, cireșe), Aurora, Record (floarea-soarelui), Cornul-caprei (ardei) etc. (Vezi însă II.12)”. Nerăbdători, sărim la subcapitolul respectiv, de unde aflăm că se scriu cu literă mică: „Numele raselor, speciilor, varietăților etc. de animale sau de plante exprimate prin adjective: crețesc, pietroasă etc. sau prin substantive comune (…): angora, astrahan, buldog, caniș, ionatan, mangalița, merinos, spancă, țigaie, țurcană etc. (ultimele folosite și ca adjective)” (p.  XXXI).

Rezumând și extrapolând regulile cuprinse în cele trei dicționare, un specialist în domeniu, un autor al unor cărți de enologie, un blogger de vin etc. poate să scrie numele unui soi de vie cu majusculă la primul termen și minusculă la al doilea sau cu majusculă la ambii termeni (nuanța este că majuscula la inițiala celui de-al doilea termen nu este obligatorie, însă dacă apare, nu e greșită)  chiar și atunci când acesta se exprimă prin adjective sau prin substantive comune, dacă el –specialistul, autorul, bloggerul – vrea să evidențieze valoarea specială a acestui nume. Și spuneți-mi mie ce iubitor de vin din categoriile menționate mai sus nu își dorește asta? Pentru orice împătimit, numele care desemnează obiectul pasiunii se scrie cu majusculă!

 Pentru exemplificare, am răsfoit mai multe cărți în domeniu care ilustrează cele de mai sus. În cartea lui Răzvan Voncu, O istorie literară a vinului în România, Curtea Veche Publishing, București, 2013, soiurile apar cu litere mari: Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Pinot Noir etc. În volumul semnat Hugh Johnson&Jancis Robinson, Atlasul mondial al vinului, Editura Litera, București, 2013, găsim numai majuscule la inițialele termenilor:  Fetească Regală, Fetească Neagră, Băbească Neagră, dar și Pinot Noir, Riesling Italian, Cabernet Sauvignon. Găsim de asemenea numai denumiri cu majuscule în Ghidul de vinuri românești Gault&Millau 2019: Fetească Albă, Pinot Gris, Crâmpoșie Selecționată, dar și în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Ghidul vinurilor 2008 apărută la Editura Trei din București în 2007: Fetească Albă, Fetească Neagră, Fetească Regală, Cabernet Sauvignon etc. În enciclopedia Vinurile lumii apărută la Editura Litera în 2010, observăm aceeași modalitate de scriere:  Tămâioasă Românească, Fetească Neagră ș.a. 

În schimb, alte volume, semnate de specialiști în oenologie, consemnează numele soiurilor de viță-de-vie cu majusculă la primul termen și minusculă la cel de-al doilea. În Vechi soiuri romînești de viță de vie, Editura Adevărul, București 2015, semnată de Ion M. Pușcă, găsim: Alb românesc, Băbească neagră, Rară neagră, Negru vârtos, Majarcă albă, Gordin gurguiat, Cabasmă neagră, Cabasmă albă, Bătută neagră, Galbenă uriașă, Negru mare, Negru moale, Negru românesc, Om rău, Rară albă, Coarnă albă, Coarnă neagră, Coarnă roșie, Coarnă vânătă, Razachie albă, Razachie roșie, Țâța caprei, Țâța vacii… De asemenea, aceeași modalitate de scriere o întâlnim la Bogdan Ulmu, în cartea Vina&vinul gastronomiei, BCC Publishing , 2012: Fetească neagră, ca și în lucrarea Cartea viei și a vinului, București, Editura MAST, 2015, semnată de Vitalie Guțu, Florin Mateescu, Marcel Avarvarei: Fetească regală, Majarcă albă, dar și Pinot gris, Riesling italian, Sauvignon gras…

Există în alte cărți o modalitate mixtă de exprimare în privința soiurilor de vie. Mihai Patic, în Enciclopedia viei și vinului, Editura Tehnică, București, 2006, folosește termenii: Fetească neagră, Păsărească neagră, Fetească albă, dar și Pinot gris, Traminer roz, Pinot noir, Tămâioasă albă, însă scrie numai cu majuscule soiuri precum Cabernet Sauvignon sau Pinot Blanc. La rândul lor, autorii Balla Géza, Szikler Walter, Virgiliu Ciutina și Radu Puică, în lucrarea Aprecierea calității vinurilor prin degustare, Editura Multimedia Internațional, Arad, 2005, scriu astfel: Burgund mare, Tămâioasă românească, Fetească regală, Fetească neagră, Pinot gris, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon…

În ampelografii, lucrări de specialitate, teze de doctorat din domeniul vinului, autorii folosesc varianta cu majusculă la inițiala primului termen și minusculă la inițiala celui de-al doilea. Explicația logică pentru această alegere este că toți acești specialiști s-au format cu mult timp în urmă, pe vremea în care normele limbii române erau cuprinse în DOOM-uri apărute până în anul 1989 sau imediat după acest an. Wikipedia, care preia de fapt informațiile conținute în cărți de specialitate mai vechi, consemnează la fel soiurile românești: Fetească neagră, Băbească neagră, Fetească albă, Fetească regală ș.a.

Chiar dacă, din motive și subiective, și practice,  pe blogul Pivnicer și pe site-urile vestik.ro și cdvin.ro am ales să scriu numele tuturor soiurilor cu majuscule la ambii termeni, nu sunt străin de varianta mai laborioasă și pedantă care presupune respectarea canoanelor de ieri și de azi ale DOOM. În calitate de locuitor al unei patrii atât de complexe care este limba română, pornind de la canoanele de mai sus și de la propria experiență oenofilă (vezi link-urile), voi încropi mai jos câteva texte care să cuprindă toate formulele de scriere a numelor soiurilor de vie:

„Pentru cei care nu urăsc soiurile aromate, o tămâioasă poate reprezenta întotdeauna un deliciu, în toate varietățile sale: Tămâioasa românească (Tămâioasa albă), Tămâioasa roză (Muscat Rouge de Frontignan), Tămâioasa neagră (Crna Tamjanika). Între vinurile mele preferate dintre aceste varietăți se numără: Crna Tamjanika 2016 de la Vinarija Mikić (Negotin, Serbia), Tămâioasă Românească 2013 (dulce) de la Prince Știrbey și Tămâioasă Roză 2013 (demidulce) de la Domeniul Coroanei Segarcea.

De-a lungul anilor, clubul Vestik a organizat în dormitorul bunicii mai multe degustări cu vinuri obținute din vii centenare. Între acestea s-a strecurat și o fetească, una provenită din Ardeal, de pe o plantație săsească. Astfel, după ce în mai 2017 și mai 2018 ne-am delectat, mulțumită amicului Herbert Szasz (alias Wine Hunter), cu un vin argentinian din soiul Malbec - Bodega Enrique Foster Firmado 2009 - provenit din strugurii unei vii plantate la începutul secolului al XIX-lea, am avut plăcerea să servim, în mai 2021, în timpul unei degustări cu vinurile Cramei Zaig, cupajul Fetească Albă&Sauvignon Blanc 2019. Vinul obținut din soiul Fetească albă care se regăsește în acest cupaj este creat din strugurii unei vii săsești mai vechi de o sută de ani, care este supusă unei forme de tăiere specifice, cu două corzi dispuse în formă de inimă pe araci. O lună mai târziu, în iunie 2021, prietenul Schmak András ne-a servit, în cadrul unei degustări cu vinuri maghiare, o cadarcă obținută din strugurii unei vii centenare: Vida Péter Bonsai Öregtőkék Kadarka 2017. Originea soiului Cadarcă, care are cam o sută de sinonime și este cultivat deopotrivă în Balcani și Europa Centrală, e una controversată. O revendică Ungaria, România, Albania, Muntenegru și Turcia! 

Soiul Negru de Drăgășani, încrucișare a soiurilor Negru vârtos și Saperavi, a fost creat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Drăgășani, fiind omologat în 1993. Cramele Avincis și Prince Știrbey se pot mândri cu cele mai calitative vinuri din acest soi, obținute chiar în Podgoria Drăgășani. Totuși, în România există și alte crame care dețin plantații de Negru de Drăgășani, cum ar fi Cramele Recaș (Banat), Vinarte (Stârmina, Mehedinți), Vinaltus (Craiova), Familia Vlădoi (Siminoc, Dobrogea). Un alt producător de top este Crama Viile Metamorfosis din Vadu Săpat (Dealu Mare). Maestrul Fiorenzo Rista elaborează acolo de mai bine de zece ani unele dintre cele mai frumoase vinuri care poartă pe etichetă numele Negru de Drăgășani. Calitatea lor reflectă perfect exigențele prestigiosului grup italian Marchese Antinori, care deține crame din Europa, America de Nord și America de Sud. Afacerea Antinori se numără printre cele mai vechi zece afaceri neîntrerupte din Europa, cu o vechime aproape milenară, iar atenția sa pentru soiul autohton Negru de Drăgășani dovedește că acesta ar putea deveni un adevărat brand de țară în materie de vin roșu pentru România, la fel de important ca Feteasca Neagră. Viile Metamorfosis Via Marchizului Negru de Drăgășani 2013 se numără printre feblețele mele, acest vin poate sta cu mândrie pe masa de Revelion a oricărui connaisseur, fie el marchiz sau simplu oenofil!”

 

O noapte în Crâmpoşie şi Negru de Drăgăşani la Crama Avincis

Aţi dormit vreodată în iarbă, deasupra unei crame şi deasupra lumii totodată? Simţiţi vag în nări aroma strugurilor de Muscat Ottonel şi Tămâioasă Românească, proaspăt culeşi într-o zi fierbinte de august? Noi, vesticii, încă mai păstrăm amintirea vizuală şi olfactivă a unei asemenea experienţe, după ce am petrecut o înserare, o noapte şi un răsărit de soare la Crama Avincis.
Ne-am întors acolo de dragul vinului şi al oamenilor, de parcă dacă ai gustat vreodată Crâmpoşia locului, Feteasca Regală şi Cabernet Sauvignon-ul, o dată cu ospitalitatea casei, eşti pe veci pierdut şi nevoit să tot revii la Vila Dobruşa, precum albinele la polen ori ursul la miere. De data aceasta am sosit cu un echipaj numeros, de nouă oameni mai mari sau mai mici, mai nemţi, bănăţeni ori olteni, nişte multinaţionali, am spune, dacă socotim că trei dintre ei au venit din Deutschland şi au petrecut cea mai frumoasă parte a concediului şi a vacanţei aici. De fapt, Dieter, Mara şi Monica au ţinut să vadă Avincis după ce au descoperit fotografiile publicate pe Pivnicer. Alături de ei, alţi doi prieteni, vestici şi ei, de loc din Novaci-Gorj, au ajuns în sfârşit la cea mai frumoasă cramă din România. Am făcut joncţiunea la Fântâniţa Haiducului, ei venind dinspre Bran, iar noi, vesticii de serviciu, de la Arad şi Timişoara.
După vreo şapte ore de drum de-a lungul Mureşului şi Oltului, printre case şvăbeşti şi pridvoare olteneşti, am ajuns pe înserat la Vila Dobruşa. Angela a apărut de undeva din interiorul cramei, însoţită de câinii fericiţi ai locului, Suki şi Hebe. Cei doi răspund numai la comenzi în franceză şi spaniolă, limbi vorbite de Angela Prado şi Ghislain Moritz, cei care au fost amfitrionii noştri la Avincis, în lipsa proprietarilor, familia Stoica. Aşa că am suit treptele care duc pe acoperişul verde al cramei şi am pătruns apoi în apartamentele cu belvedere din care poţi cuprinde cu privirea împrejurimile cu vii şi Olt şi bijuteria arhitecturală numită Complexul Avincis. O vreme, ne-am tăvălit în iarbă împreună cu căţeii, dintr-o nevoie candidă pe care nu o poţi stăpâni atunci când eşti fericit. Angela ne-a oferit cheile şi s-a dus să pregătească ritualul degustării de seară.
A urmat un tur crepuscular al locului, o mică plimbare pe aleile cu piatră, în cursul căreia am fost conduşi şi lămuriţi despre toate de amfitrioana columbiană, cu accentul său adorabil franco-spaniol. PR-ul manager al casei e într-adevăr o fiinţă angelică; e imposibil să nu te îndrăgosteşti de ea, fiindcă frumuseţea - după cum spune un mare filosof român - aparţine, asemenea luminii, tuturor. Vesticii au revăzut vila, piscina, point view-ul, viile şi chioşcul, colonadele Dobruşei şi peisajele Drăgăşanilor. Iar membrii grupului lărgiţi, aflaţi întâia oară acolo, au admirat şi mai fermecaţi realizarea arhitecturală a lui Alexandru Beldiman. Apoi Angela, după ce ne-a explicat totul despre aciditate şi zahărul din struguri, despre echilibru şi maturitate, a găsit de cuviinţă să stârnească ploaia anume pentru noi, apăsând un buton magic din dotarea point view-ului. A fost o surpriză pentru toată lumea iar ea a avut grijă să imortalizeze momentul. Mi-am zis că la nevoie poate să deseneze şi un curcubeu pentru noi pe cerul Drăgăşanilor, prin apăsarea altui buton magic ori poate printr-un zâmbet seducător adresat Aceluia care, undeva acolo sus, continuă să ne iubească.
La întoarcere am dat un pic prin vie, însoţiţi de Suki şi Hebe, care ca şi noi mai furau din când în când câte o boabă de Merlot pârguit pentru a face seara şi mai reuşită. Iar am pozat Vila Dobruşa din toate unghiurile posibile, scăldată în lumina portocalie a apusului. Crama de piatră, sticlă, lemn şi iarbă, ca o navă întoarsă, ca o arcă a lui Noe recreată de arhitect pentru cei care cred în existenţa ei, ne aştepta cu luminile aprinse. Am fost răsfăţaţi cu aperitive şi cu o gustare de seară, iar vinurile ne-au făcut un pic euforici. Pe rând, Angela a turnat în pahare Crâmpoşia din 2011, Feteasca Regală cu Pinot Gris, Rosé-ul şi Cuvée Andrei, iar vinul final, desertul, Muscat Ottonel 2011, l-am primit la sticlă spre servire în înaltul cramei. Ghislain a apărut şi el într-un târziu, obosit de treburile de sezon. Am surprins apusul soarelui, un soare rostogolindu-se printre vii, către finalul unei zile toride. Lumina de august a lăsat apoi loc unui întuneric stropit, deasupra noastră, cu stele şi căi lactee, iar mai jos cu luminiţele oamenilor care trăiesc la poalele dealurilor.
O parte din noapte am petrecut-o în iarbă, fericit, cu ochii la stele, nemaiavând nevoie de nimic altceva decât de această linişte creată undeva deasupra lumii imperfecte, într-o lungă clipă de graţie, de un arhitect inspirat. Dieter, Mara, Monica, Dorin şi Mariana au dormit în Negru de Drăgăşani, Mihai şi Dan în Tămâioasă Românească iar Pivnicerului şi Pivnicerei le-a fost rezervată Crâmpoşia. Apartamente Grand Cru!
Dis-de-dimineaţă am avut grijă să nu ratăm răsăritul soarelui. Astrul a apărut de undeva de peste Olt, inundând vila şi lumea într-o lumină caldă. Un pic mai încolo, forfota animă crama, căci urmează să se culeagă parcelele de Muscat Ottonel şi Tămâioasă Românească, după ce Ghislain a hotărât asta în urma unor analize. Sosesc oameni în tractorul cu remorcă, oenologul se află deja în vie la ora şapte, culegând de zor strugurii. Eu îmi fac de lucru cu fotografiatul şi mai dau un ocol vilei, de dragul ei şi al arcelor brâncoveneşti atât de îngrijite.
Dacă mă întrebaţi ce loc emblematic i-aş recomanda unui străin care vizitează România, Vila Dobruşa s-ar număra printre primele destinaţii propuse. De fapt, asta am şi făcut deja, aducând aici trei oaspeţi din Germania. Chiar dacă Crama Avincis e îndepărtată chiar şi pentru românii din Ardeal, iar călătoria acolo înseamnă drumuri precare şi o etalare a uneia dintre cele mai sărace zone ale ţării, ea merită să fie vizitată.
E foarte plăcut să pozezi totul, clădirile, oamenii, oboseala lor cu miros de struguri dulci. Asta am şi făcut, i-am fotografiat continuu la treabă, alături de oenolog şi de PR-ul columbian. Suki a stat la umbră, Hebe a însoţit însă culegătorii, primind din când în când drept răsplată de la Ghislain câte o boabă de Muscat. Remorca tractorului s-a umplut încetul cu încetul de struguri, Mara se juca pe coama cramei, iar noi am avut grijă să burduşim maşina cu baxuri de vin şi cu întreaga încărcătură emoţională a acestei excursii prea scurte în paradis. Ne-am consolat totuşi la gândul că urma să plecăm către Crama Ştirbey, acolo unde ne aşteptau alţi prieteni adevăraţi, şi la speranţa că vom mai avea bucuria vreodată să privim Carul Mare şi puzderia de stele tolăniţi în iarba Cramei Avincis.

Galerie foto: Angela, Ghislain, Vario, Apusul, Noaptea, Răsăritul, Culesul