10 august, ziua
11. Cuvântul cheie: Șuhaida. Plecare matinală din Rijeka către
Budapesta, unde
Adina și-a programat o întâlnire cu una dintre marile sale
plăceri, prăjitura Suhajda, șuhaida - pe românește. Și nu oriunde, ci chiar
într-o suburbie a Budapestei, în Budaörs, acolo unde există Suhajda Cukrászda,
cofetărie în franciză care are legătură cu strănepoata creatorului acestei
delicatese, Josef Suhajda. Și dacă tot mergem în capitala maghiară, de ce nu am
lua și masa, înainte de întâlnirea cu desertul, la un restaurant din apropiere?
Acesta
fiind planul, ne-am ținut de el și am traversat Croația către frontiera
maghiară. Pentru noi, cei mai relaxați vameși cu care ne-am intersectat în
cursul vacanței au fost cei croați. Cu două seri în urmă, la intrarea în
această țară, nici măcar nu ne-au controlat cărțile de identitate, ba am
observat și o oarecare simpatie legată de faptul că suntem români. Iar acum,
după
ce le-am traversat țara pe niște drumuri de calitate, pe autostrăzi cu
trafic lejer, iar nu se uită la buletine. În plus, al doilea vameș, cel
maghiar, ne urează, pe românește, "Drum bun!" Și atunci, cum ar putea
să nu-ți placă Europa unită?
Ungaria
ne întâmpină și ea cu autostrăzi de calitate, cu trafic intens, de-a lungul
Balatonului și până la
suburbia budapestană pe care am ales-o ca destinație. Zona
în care se află restaurantul Budakert Vendéglö seamănă cu orice cartier
mărginaș al Timișoarei ori Aradului. Zici că ești în Mehala
timișoreană ori în
Gaiul arădean. Un chelner simpatic ne preia comanda, însă avem cam prea mult de
așteptat. După o vreme, doar unul dintre noi, mai plinuț, își primește supa de
pui comandată. Și mai târziu, ne sunt servite porțiile uriașe de piept de pui
umplut cu ficat de gâscă și ceapă, dar și porțiile de rulouri de mangalița
umplute cu cașcaval. Mâncarea asta pantagruelică nu ține cont de
capacitatea
stomacală a clienților. Și așa, prețul final este unul prietenos, de vreme ce
am comandat și limonade, apă, garnituri și deserturi, cafea ristretto la final.
Ghiftuiți,
pornim din parcarea liberă de lângă restaurant spre sediul cofetăriei
strănepoatei primului creator de Suhajda, deținătoarea actuală a mărcii
înregistrate. După 4 minute, oprim la destinație, pe numele ei Suhajda
Cukrászda, Cofetăria Suhajda. Ce găsim aici, una dintre cele opt specialități
de șuhaide, nu ne încântă peste măsură. Sincer, șuhaidele Adinei depășesc calitativ
produsele locului. Limonada, în schimb, e perfectă pentru călătorii transpirați
și însetați...
Dacă
ai vrea să găsești o istorie pe scurt a prăjiturii Suhajda, elaborată din cremă
de cacao, cu înveliș
de ciocolată neagră, sursele publice sunt extrem de
puține, de precare, majoritatea în limba maghiară. La o căutare pe limba
internațională, cea engleză, afli doar că fondatorul cofetăriei originale,
Josef Suhajda, și-a pornit afacerea la Szeged și că a sa cofetărie a funcționat
în orașul de pe Tisa între anii 1912 și 1932. Nimic despre originile acestui
nume cu rezonanță slovacă, nici o biografie, nici o descriere wikipedică.
Prin părțile noastre de Ardeal și Banat, celebra prăjitură a fost produsă și în
perioada comunistă, la Arad în Cofetăria Libelula, iar în Timișoara, la
cofetăriile Violeta și Trandafirul. După exact un veac de la înființarea
afacerii de către strămoșul său, în 1912, un fel de strănepoată a lui Josef
Suhajda (din sursele new media nu putem distinge o genealogie clară)
redeschidea Cofetăria Suhajda la periferia Budapestei.
După
o limonadă și o șuhaidă aici, am zis că e vremea să încheiem vacanța noastră
prin cinci țări și să
o luăm în sfârșit către casă. Când ajungem la Arad, trei
ceasuri mai târziu, parcă sentimentul de înstrăinare care ne însoțea la
întoarcerea din Europa în anii 2000 a dispărut cu totul. Doar avem drumuri mai
bune decât alții și mâncare mai bună decât alții. Și, poate, viziune mai bună
decât alții. Problemele majore rămân cele care țin de sumă, nu de minoritatea cu mentalitate europeană: lipsa de civilizație, de responsabilitate
comunitară, țigănia, amestecul forțat, moștenire din comunism. Toate acestea sunt realități pe care nu neapărat le-au
dorit bănățenii și
ardelenii, cândva cetățeni de imperiu, acum guvernați de la București. Poate că gura de libertate
europeană le compensează însă pe toate și
poate că aceasta, imperfecta creație statală numită România, rămâne acum pentru
noi, românii ardeleni și bănățeni, una aproape suportabilă, între multele lumi posibile...
Galerie
foto: Budakert Vendéglö, Pe drum, Suhajda Cukrászda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu