luni, 1 noiembrie 2021

Risipă pantagruelică la periferia Budapestei, în căutarea prăjiturii pierdute

10 august, ziua 11. Cuvântul cheie: Șuhaida. Plecare matinală din Rijeka către Budapesta, unde Adina și-a programat o întâlnire cu una dintre marile sale plăceri, prăjitura Suhajda, șuhaida - pe românește. Și nu oriunde, ci chiar într-o suburbie a Budapestei, în Budaörs, acolo unde există Suhajda Cukrászda, cofetărie în franciză care are legătură cu strănepoata creatorului acestei delicatese, Josef Suhajda. Și dacă tot mergem în capitala maghiară, de ce nu am lua și masa, înainte de întâlnirea cu desertul, la un restaurant din apropiere? 

 

Acesta fiind planul, ne-am ținut de el și am traversat Croația către frontiera maghiară. Pentru noi, cei mai relaxați vameși cu care ne-am intersectat în cursul vacanței au fost cei croați. Cu două seri în urmă, la intrarea în această țară, nici măcar nu ne-au controlat cărțile de identitate, ba am observat și o oarecare simpatie legată de faptul că suntem români. Iar acum, după ce le-am traversat țara pe niște drumuri de calitate, pe autostrăzi cu trafic lejer, iar nu se uită la buletine. În plus, al doilea vameș, cel maghiar, ne urează, pe românește, "Drum bun!" Și atunci, cum ar putea să nu-ți placă Europa unită?

Ungaria ne întâmpină și ea cu autostrăzi de calitate, cu trafic intens, de-a lungul Balatonului și până la suburbia budapestană pe care am ales-o ca destinație. Zona în care se află restaurantul Budakert Vendéglö seamănă cu orice cartier mărginaș al Timișoarei ori Aradului. Zici că ești în Mehala timișoreană ori în Gaiul arădean. Un chelner simpatic ne preia comanda, însă avem cam prea mult de așteptat. După o vreme, doar unul dintre noi, mai plinuț, își primește supa de pui comandată. Și mai târziu, ne sunt servite porțiile uriașe de piept de pui umplut cu ficat de gâscă și ceapă, dar și porțiile de rulouri de mangalița umplute cu cașcaval. Mâncarea asta pantagruelică nu ține cont de capacitatea stomacală a clienților. Și așa, prețul final este unul prietenos, de vreme ce am comandat și limonade, apă, garnituri și deserturi, cafea ristretto la final.

Ghiftuiți, pornim din parcarea liberă de lângă restaurant spre sediul cofetăriei strănepoatei primului creator de Suhajda, deținătoarea actuală a mărcii înregistrate. După 4 minute, oprim la destinație, pe numele ei Suhajda Cukrászda, Cofetăria Suhajda. Ce găsim aici, una dintre cele opt specialități de șuhaide, nu ne încântă peste măsură. Sincer, șuhaidele Adinei depășesc calitativ produsele locului. Limonada, în schimb, e perfectă pentru călătorii transpirați și însetați...

Dacă ai vrea să găsești o istorie pe scurt a prăjiturii Suhajda, elaborată din cremă de cacao, cu înveliș de ciocolată neagră, sursele publice sunt extrem de puține, de precare, majoritatea în limba maghiară. La o căutare pe limba internațională, cea engleză, afli doar că fondatorul cofetăriei originale, Josef Suhajda, și-a pornit afacerea la Szeged și că a sa cofetărie a funcționat în orașul de pe Tisa între anii 1912 și 1932. Nimic despre originile acestui nume cu rezonanță slovacă, nici o biografie, nici o descriere wikipedică.

 

Prin părțile noastre de Ardeal și Banat, celebra prăjitură a fost produsă și în perioada comunistă, la Arad în Cofetăria Libelula, iar în Timișoara, la cofetăriile Violeta și Trandafirul. După exact un veac de la înființarea afacerii de către strămoșul său, în 1912, un fel de strănepoată a lui Josef Suhajda (din sursele new media nu putem distinge o genealogie clară) redeschidea Cofetăria Suhajda la periferia Budapestei. 

După o limonadă și o șuhaidă aici, am zis că e vremea să încheiem vacanța noastră prin cinci țări și să o luăm în sfârșit către casă. Când ajungem la Arad, trei ceasuri mai târziu, parcă sentimentul de înstrăinare care ne însoțea la întoarcerea din Europa în anii 2000 a dispărut cu totul. Doar avem drumuri mai bune decât alții și mâncare mai bună decât alții. Și, poate, viziune mai bună decât alții. Problemele majore rămân cele care țin de sumă, nu de minoritatea cu mentalitate europeană: lipsa de civilizație, de responsabilitate comunitară, țigănia, amestecul forțat, moștenire din comunism. Toate acestea sunt realități pe care nu neapărat le-au dorit bănățenii și ardelenii, cândva cetățeni de imperiu, acum guvernați de la București. Poate că gura de libertate europeană le compensează însă pe toate și poate că aceasta, imperfecta creație statală numită România, rămâne acum pentru noi, românii ardeleni și bănățeni, una aproape suportabilă, între multele lumi posibile...


Galerie foto: Budakert Vendéglö, Pe drum, Suhajda Cukrászda

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu