Concert pentru bușă și Spinning Quartet în minunata Deltă a Tisei

Care este cea mai apropiată deltă pentru arădeni, bihoreni, bănățeni? Delta Dunării? Răspuns greșit. Într-o săptămână binecuvântată de octombrie, am descoperit, în patru prieteni, paradisul de lângă noi. Și am aflat totodată răspunsul corect la întrebarea de mai sus. 

Într-o bună dimineață de marți, amicii cicireni Gabi, Ovi și Cipri au oprit în fața casei mele, scoborându-se dintr-un Dodge RAM ultimul răcnet, ale cărui scări coboară anume pentru a te sui sau scoborî în/din uriașul pickup. Cu portbagajul plin de undițe, cu lansete strecurate chiar și în mașină, prietenii mei aveau să mă preia cu tot cu prea multele bagaje pentru o călătorie de câteva ore la Tiszafüred, localitate situată în așa-zisa Deltă a Tisei.

Poate că ar fi potrivit, înainte de a începe descrierea ultimei noastre aventuri pescărești în țara vecină, Ungaria, să facem câteva comparații. Ele oferă călătorului o situare în timp și spațiu, dimensionând lumea prin care se mișcă în căutarea unei frumuseți pierdute, a unui paradis pe care nu a încetat niciodată să-l redescopere.

Potrivit DEX, delta reprezintă o formă de relief rezultată din depunerea de mâl și de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, în condițiile lipsei mareelor și a acțiunii curenților litorali. Dacă ne uităm un pic prin atlasele geografice, aflăm că în Europa există doar trei delte propriu-zise: a Volgăi, a Dunării, a fluviului Pad. Unii ar crede că delta cea mai apropiată de zona în care trăim este Delta Dunării. Dacă luăm în considerare distanța, acest loc splendid se află la cca 900 km distanță de Arad. O fi ea aparent cea mai accesibilă dintre cele trei delte europene, însă ca timp de călătorie nu e tocmai așa. Astfel, cu mașina, voiajul cu cea mai mică durată este cel către Delta Padului (380 kmp), aflată la Marea Adriatică, în locul de vărsare al unui fluviu care măsoară 652  km lungime. Cei 1.000 km care despart această deltă de Arad pot fi parcurși în cca 10 ore și jumătate.

În schimb, pentru a ajunge din Arad în Delta Dunării (3.446 kmp, respectiv 5.050 kmp împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe), situată la Marea Neagră, la vărsarea celui de-al doilea cel mai lung fluviu european (2.852 km sau 3.019 km, în funcție de izvorul luat în calcul), avem de parcurs aproximativ 900 km, iar călătoria cu mașina durează, dacă avem noroc, puțin peste 11 ore. Cea mai îndepărtată de Arad și totodată cea mai întinsă dintre deltele Europei se află la capătul Volgăi, cel mai lung fluviu al continentului – 3.690 km. Cu o lungime de 160 km și o suprafață de 27.224 kmp, Delta Volgăi se găsește la vreo 2.600 de km distanță, iar drumul cu mașina ar dura nu mai puțin de 35 de ore!

Și totuși, pescarul împătimit din Ungaria, din Banat și din vestul Ardealului știe bine că există un loc mult mai apropiat căruia i se poate spune, fără a greși prea mult, deltă. Pentru arădean, această destinație, numită Lacul Tisa ori Delta Tisei, se află la 200 km distanță, ceea ce înseamnă o călătorie de 3 ore și un pic cu mașina.

Lacul Tisa (127 kmp), numit și Rezervorul Kisköre, este al doilea lac ca mărime din Ungaria, după Balaton (592 kmp), și totodată cel mai mare lac artificial al Ungariei. Realizarea unei rețele de diguri, ecluze și canale pe râul Tisa a început în anii `50, a continuat prin construirea celui mai înalt baraj din Ungaria - Barajul Tisa (Kisköre), terminat în 1973,  și a fost finalizată în 1990. Așa-zisa Deltă a Tisei, de 27 de km lungime, comunică în mai multe puncte cu râul și are o adâncime medie de 1,3 m. Este o rezervație naturală cuprinzând întinderi de apă, canale, mlaștini și zone împădurite, care face parte din Parcul Național Hortobágy, inclus în patrimoniul mondial UNESCO în 1999.

Chiar dacă știm cu toții că râul Tisa nu se varsă în vreun lac, mare sau ocean, ci se unește cu Dunărea în aval de Novi Sad, după ce a primit între malurile sale și apele Mureșului, la Szeged, dacă vizităm Lacul Tisa ne dăm seam că acesta nu se abate prea mult de la definiția unei delte. Marile și micile sale întinderi de apă, insulele și malurile pline de stufăriș, canalele puțin adânci, mărginite de arbori și liane, zonele cu nuferi, uriașul număr de păsări și peștele care se găsește din abundență aici fac ca acest paradis acvatic să semene izbitor cu Delta Dunării. În această minideltă am petrecut patru zile de vis împreună cu prietenii mei pescari Gabi, Ovi și Cipri, alături de care am făcut parte din nou constituitul și recent botezatul Spinning Quartet.

Așadar, cvartetul nostru se suie în Dodge la ceasurile dimineții și o ia binișor către Vama Vărșand, pe drumul spre Oradea. RAM-ul ăsta nou-nouț are un schimbător de viteze discret, cât un potențiometru, pe care Gabi îl tot învârte. În depășiri, zici că stă să decoleze deasupra drumului aglomerat, îi simți întreaga forță de 400 de cai putere. Gabi stăpânește bine această fiară motorizată, trece repede de tiruri și de mașinuțele lente și acușica ajungem în vamă. Ne strecurăm pe banda a doua, pe lângă coada de autocamioane interminabilă, și înșirăm cele patru buletine în fața vameșilor români și maghiari. Și gata, în trei minute am și trecut în Ungaria! 

Traversăm Gyula, orășel cochet și obișnuită destinație turistică pentru români, gonim de-a lungul Crișului Alb și traversăm apoi râul mărit, după confluența cu Crișul Negru, și mai sus, trecem și peste Crișul Repede. Din goana mașinii, aparatul foto surprinde cursul de apă și păsările stârnite în zbor, în lumina unui soare parcă de vară. Drumurile astea ungurești care nu sunt autostradă, pe care le-am ales după criteriul celei mai scurte distanțe, îs ca vai ș-amar. Toate denivelate și plombate, pe alocuri cu gropi, ne zgâlțăie de numa-numa în muscle-car-ul nostru care ia ochii tuturor. Partea bună e că trecem prin păduri parcă nesfârșite și ochiul călătorului hurducăit se mai delectează cu peisajul ăsta foarte verde, încă necuprins de culorile toamnei.

Ca să ajungem în Albatrosz Kikötö (Portul Albatros), portul de bărci de lângă Tiszafüred și totodată locul unde putem plăti permisul și taxa de pescuit, o luăm pe un drum destul de inițiatic. În parcare dăm de amicul și antreprenorul orădean Popi István, legătura noastră cu acest areal de pescuit, care ne salută cu familiarul „Ceau!” și ne face să ne simțim aici ca acasă. El deține două spații de cazare și mai multe bărci, pe care le închiriază clienților veniți de pretutindeni și mai ales din România. Afacerea lui se numește PopiSpinning și, după dimensiunile și calitatea bărcilor , este una cât se poate de prosperă. 

Ne alegem cu permis anual valabil pe toate apele Ungariei și achităm și taxa pentru 4 zile de pescuit, în total 26.000 de forinți de persoană, cam 70 de euro. Popi ne instruiește riguros asupra a ceea ce avem și nu avem voie să facem; regulile sunt asemănătoare cu cele din România, cu diferența majoră că se și respectă. Astfel, e permis pescuitul cu două bețe și maximum două cârlige de fiecare, se pot reține zilnic maximum trei pești, ale căror specii și dimensiuni trebuie trecute musai în tabelele  permisului, se pooate pescui și noaptea, la trecerea prin porturi motoarele trebuie să fie la turație minimă, nu se poate pescui în apropierea ecluzelor, amenda pentru alcool la cârma bărcii e de vreo 800 de euro, controlorii au cameră video precum polițiștii din țară etc. etc. Pe noi nu ne sperie însă acest regim care pare draconic, doar suntem pescari sportivi și respectăm de multă vreme această etică și acasă, în România. 

De la Albatrosz Kikötö plecăm cu Dodge-ul pe drumuri de țară și pe digul îngust către locul nostru de cazare, care se află în Kormoran Kikötö (Portul Cormoran), câțiva kilometri mai încolo, chiar la confluența unui canal cu râul Tisa. Mașina noastră este la propriu cea mai tare din parcare, iar locul are aspect idilic: mai multe căsuțe amenajate în stil rustic șed pe malul unui golfuleț plin de bărci care se leagănă ușor în ritmul valurilor ocazionale, Tisa e la o aruncătură de băț, noi închiriem o barcă și fuga-fuguța pornim tuspatru la o partidă de spinning.

Tovarășii mei de aventură sunt mult mai pricepuți decât mine la toate: știu să conducă cu dexteritate orice barcă, au scule de firmă și dovedesc măiestrie în mânuirea lor, se pricep la coborâri și suiri de ancoră. Eu mă voi mulțumi cu rolul de (foto)reporter și cu cel de pescar începător la lansetă și momeli artificiale. Cu Gabi și Ovi, alături de un alt amic pe nume Sami, mai fusesem cu doi ani în urmă într-o memorabilă călătorie în Delta Dunării, la Mila 23, de unde ne-am și întors cu niște amintiri nepieritoare, dar și cu o pieritoare afecțiune de Covid, varianta... Delta.

Gabi este un excelent pescar de răpitor, în special de știucă și biban, dar care capturează cu succes și alte feluri de pește, cum ar fi avatul, cleanul ori șalăul. Îi place să încerce și modul staționar, dar marea lui slăbiciune este pescuitul la bușă, la fitofagul, sângerul blând și uriaș al gropanelor de pe Mureș și de pe oricare alt râu din lume. Am putea spune că este chiar obsedat de acest pește, mai ales că de-a lungul anilor a capturat multe exemplare uriașe. Folosește o tehnică specială, care presupune utilizarea unei pastile dizolvabile și cârlige cu pufi, mică momeală plutitoare. 

Ovi, în schimb, este maestrul pescuitului la avat și la clean, specii pe care le prinde mai bine decât oricare altul. Se dedă și la pescuit staționar, însă numai dacă a apucat să-și satisfacă setea nestăvilită de spinning. Obsesia lui este să nu rateze nici o dimineață și nici o seară la acest stil de pescuit, nimic nu îl poate opri să lanseze cu orele, nici ploaia, nici vântul, nici frigul.

Mai calm și mai stilat în arta pescărească este noul companion Cipri, cel care are și sculelele cele mai scumpe, dar și un ritm și o tehnică aparte. Asta nu înseamnă însă că e neapărat cel mai eficient vânător de pești, ci poate doar cel mai eficient dascăl. De la el ai o mulțime de lucruri de învățat, are cunoștințe  temeinice în domeniu, îi place să elibereze peștii și să facă mereu curățenie la locul faptei, uneori adunând și gunoaiele altora. L-aș putea numi pescarul sportiv prin excelență.

Cu asemenea camarazi de arme, am pornit în după-amiaza primei noastre zile în Delta Tisei către primele noastre capturi. Am alunecat ușor pe canalul care leagă Porturile Cormoran și Albatros, apoi am virat pe un canal la stânga, lansând mai ales la linguriță și capturând în total două știuci, una frumoasă, prinsă de Cipri, și o mârliță pe care am avut surpriza s-o agăț. Am trecut cu barca pe canale și lacuri, pe lângă alte bărci cu pescari tăcuți, matusalemici, care parcă-și fac veacul acolo din vremuri imemoriale. Aici am stârnit zborul unei lișițe, dincolo al unor cormorani, mai încolo am văzut înșirate frumoase și elegante familii de lebede, dar și pescăruși agitați în lumina soarelui care apune. Și chiar a apus și cineva a avut ideea să nu ne mai întoarcem pe canale prin porturi, ci să facem un mic ocol pe Tisa către Kormoran Kikötö. Am zis că nu mai ajungem, se făcuse întuneric de-a binelea când am intrat în port. Restaurantul din apropiere era închis, așa că am luat-o către singurul local deschis, o pizzerie à la Tricatel, în care nimeni nu vorbea altă limbă decât maghiara.

A doua zi, dis-de-dimineață, începe cu un spinning total ineficient. Eu și Gabi hotărâm să pescuim staționar chiar la confluența canalului cu Tisa, Ovi și Cipri pornesc cu barca către uriașul Lac Tisa, aflat în aval, pe malul drept al râului. Am tras pe un ponton situat între bărci, la doi pași de cabană, iar Gabi e un pic mai încolo, pe alt  ponton, încercând să captureze una din bușele imense care scot bulbuci la suprafață chiar în gropanul de la intrarea în port. În jurul nostru, numai ambarcațiuni și căsuțe plutitoare, dar și multe păsări de tot felul, între care și niște lebede imaculate, urmate de șirul unor pui cenușii, ascultători. Pescuiesc la feeder, cu nadă de crap și plătică, amestecată cu viermuși roz. Firul se duce abrupt în jos, la o adâncime mai mare de cinci-șase metri. Și încep să prind una după alta plătici de toate mărimile, nu mai lungi însă de 30 cm. Și mai prind și enervanții somni pitici, greu de eliberat din cârlig și extrem de înțepători. Gabi are câteva rateuri de monștri și devine tot mai obsedat și posedat de spiritul fitofagilor din adânc. 

Un pescar autohton, pensionar bonom care vorbește și germana, și engleza, exasperat că tot eliberez plăticile, sfârșește prin a-mi cere să i le dau lui. I-o ofer pe ultima, că oricum m-am plictisit, o curăță rapid și o strecoară bucuros într-o caserolă, mulțumindu-mi pentru dar. Ovi și Cipri se întorc după-amiaza, profund dezamăgiți de lipsa capturilor, dar absolut încântați de frumusețea peisajului. E o zi însorită, bună de plajă, zici că ne-am întors în timp, la mijlocul lunii august. Seara, luăm o cină excelentă la restaurantul Gyékényes Kisvendéglő, cu ciorbă de pește și tocăniță de porc cu găluște, acompaniată de un cupaj alb de la St. Andrea, Egri Csillag, care conține și Furmint. Mâncare excelentă, vin de top, prețuri decente, servire promptă, local de 5 stele!

Cea de-a treia zi a șederii noastre în Tiszafüred avea să ne aducă și cele mai mari satisfacții, direct proporționale cu mărimea capturilor și splendoarea locurilor vizitate. Dimineața începe, ca de obicei, cu o excelentă cafea servită în Portul Albatros, la bistroul de lângă camping. Localul e simpatic, are pe pereți gura uriașă a unei știuci care ar putea înghiți un copil, dar și trofeul unui șalău obez și neverosimil. Gabi capturează apoi, pe lac, o știucă arătoasă, iar noi pornim înapoi, spre Portul Cormoran. Obsedat de neprinsa bușă, în vreme ce ăilalți facem o scurtă oprire la cabană, Gabi dă de pe mal la fitofag. Urmează să-l luăm în scurt timp cu barca și să pornim spre așa-zisa deltă. Ajungem baș la timp, căci striga săracul, disperat, să ne grăbim, să ne grăbim, doar avea un monstru în cârlig. Îl suim în barcă cu tot cu băț și cu fitofagul uriaș de la capătul firului, care ne trage lin spre mijlocul Tisei. E un dril spectaculos care durează cam un sfert de oră, mai puțin decât ne-am fi așteptat. Bușa imensă a încercat să scape pe sub barcă, însă n-a avut nici o șansă, în final ajungând în mincioc. Măsoară peste 1 metru și cântărește 8 kg, Gabi tremură de fericire, Ovi e cam pleoștit. 

Eliberăm curând monstrul  și pornim pe Tisa în aval, prilej pentru Cipri să mă învețe cum se conduce o barcă. Facem dreapta la prima ecluză, pe un canal care ne duce în așa-zisa deltă. Arbori bătrâni, cu trunchiurile și crengile căzute în apă, cotropiți de liane, de iederă și vie sălbatică, străjuiesc malurile acestui canal îngust și enigmatic. Din loc în loc, vezi câte o barcă cu pescar solitar, parcă la fel de bătrân ca și copacii, așteptând venirea peștelui suprem. La capătul canalului ne întâmpină o largă întindere de apă, o deschidere paradisiacă, cu lebede și biserică pe fundal. Gonim în barcă spre alte noi lacuri și canale, pline de păsări din felurite specii, care se odihnesc pe arbori căzuți ori zboară alungate de barcă, sub soarele de vară întârziată.

Ovi își dovedește măiestria capturând la lingură doi avați, găsim și un loc excelent pentru pescuitul staționar, și gunoaiele lăsate în urmă de alții, pe care Cipri le recuperează pentru a le duce în port. Aici prindem niște bibănei și luăm o masă frugală cu bunătăți de acasă. Trebuie totuși să ne întoarcem, s-a umplut cardul de poze și Cipri îmi împrumută unul nou, mai dăm o tură pe Tisa și Gabi găsește de cuviință, spre seară, să mai prindă o bușă de patru chile, în același gropan miraculos. Cina o luăm tot la Gyékényes Kisvendéglő, iar eu comand invariabil ciorbă de pește și tocăniță cu găluște, primim și un sifon răcoritor, iar seara este una perfectă. A fost ziua de grație a lui Gabi, campionul absolut al echipei în această ieșire la Tiszafüred!

Ultima zi, a patra, nu a mai adus nimic remarcabil în materie de capturi, ci doar multă mulinare și câteva fotografii pentru reportaj. Am părăsit locul către prânz, oprind pentru a lua masa în localitate, la restaurantul Park Étterem, unde mi-am permis iar să comand, din pură plăcere, tot o excelentă  tocăniță cu găluște, doar că de vită. Cipri și Gabi s-au dedat la niște pui, în vreme ce Ovi suferea în tăcere pe bancheta din spate a RAM-ului, chinuit de o persistentă criză de fiere.

După o călătorie zbuciumată pe drumuri ungurești și ușor mai lină, după vamă, pe cele românești, eram acasă trei ore mai târziu, în curtea bunicii, cu Teckel sârmos, pisică tricoloră și Adină iubită. Nu știu cum i se spune dorului pe maghiară, cert este că deja ne încerca pe toți acest puternic sentiment legat de minidelta Tisei, dar și gândul unei întoarceri pe care trebuie  s-o facem cât mai curând posibilă.

 Galerie foto: Ziua 1, Ziua 2, Ziua 3, Ziua 4

Video: Canal în Delta Tisei, Cu casa pe Tisa, Cuvânt de început, Eliberare, Lebădutze, Știuca finală, Undițe și lebede, Nemărginire