Nici n-a trecut bine luna octombrie, că am și ținut
morțiș să ne întoarcem în Delta Tisei. Un pic din 
inima noastră de pescari/vânători/călători
a rămas acolo, o atracție atavică, o amintire din copilăria umanității primitive,
dar și plăcerea confortului prezentului. Mai ales că pentru nimeni nu e de
ratat o aventură modernă într-un Dodge RAM condus de Gabi Mohaci.
Pentru turistul pescar, bagajele sunt nu de două
ori, ci de trei ori mai voluminoase. Vorbesc de cei care 
obișnuiesc să
pescuiască atât la spinning, cât și la modul staționar. Am părăsit Aradul la
ceasul răsăritului, cam pe când soarele se ițea mult în dreapta Cetății Șiriei,
numită cândva și Világos/ Hellburg/ Cetatea luminată. Umplusem până la refuz
uriașul portbagaj al autoutilitarei Dodge, deși de data aceasta eram doar trei
călători; Ovi, al patrulea membru al Spinning Quartetului nostru de data
trecută, de la început de octombrie, fusese reținut pe meleaguri arădene din
pricini întemeiate, cum ar fi acelea că a devenit între timp, întâia oară,
tătic!
În această ieșire, care a cuprins două nopți de
cazare, am avut parte, de fapt, de doar două zile pline de 
pescuit. O vreme mai
rece și mai capricioasă ne-a așteptat la Tiszafüred de la început, iar descreșterea
apei, cauzată de unele deschideri de ecluze, n-a fost deloc în favoarea
pescuitului. Cu toate acestea, nu ne-a lipsit nimic: nici soarele, nici
bucuria, nici peștele.
În fiecare dimineață, Cipri, bucătarul talentat al
grupului, ne-a alintat cu cafea și cu câte o căigană cu 
șuncă. Nu am dus lipsă
de băutură, nici de răchia-pălincă a lui Gabi, parcă făcută la mijloc de Mureș,
undeva între Banat și Ardeal (așa, de 48 de grade), nici de bere, nici de vin.
De acesta din urmă m-am îngrijit eu însumi, mai ales că aveam prea multe licori
prin club și vinotecă. Astfel, ne-am delectat cu niște Massotine, cu albe de la
MaxiMarc, cu rosé-uri
de la Davino și Corcova.
Ca bilanț, am prins răsărituri reci de noiembrie,
dar și o splendidă dimineață cu soare, parcă de început 
de octombrie; și am mai
prins, în echipă, trei avați, multe kilograme de plătici uriașe, plus niște paste
carbonara gătite la fața locului de Cipri. Și poate că am prins și ultimul
prilej de ieșire din această toamnă în senzaționala Deltă a Tisei. Păsările
erau toate la locul lor, pentru ședința foto: lebede mari și mici, adică gri
ori imaculate, cormorani și rățuște, egrete și lișițe, șoimi și pescăruși.
S-a vorbit mult românește la cabanele de la Kormoran
Kikötö (Portul Cormoran) la care am fost cazați,
probabil că majoritatea
turiștilor au fost români. L-am revăzut și pe prietenul și întreprinzătorul
orădean Popi István, am băut
bune cafele în porturile deltei, am făcut și cumpărături specifice.
Chiar dacă noi nu am întâlnit captura vieții, ci doar
creaturi mici ori medii imediat eliberate, am putut 
observa un pescar solitar
care agățase un monstru și se chinuia cu el de zeci de minute, fiind tras cu
tot cu barcă de-a lungul Tisei, în naval. N-am putut afla deznodământul acestei
povești pescărești, dacă a câștigat peștele sau vânătorul, și credem cu tărie că
e mai bine să planeze un mister asupra întregii întâmplări...
De marți până joi, am încercat fericirea de pescari
la Tiszafüred. Apoi Gabi ne-a dus îndărăt la Arad. 
Vineri aveam degustare în club,
sâmbătă - festival de vin la Timișoara, duminică - ieșire administrativă în
paradisul rural de la Ferendia. Dacă te gândești că aștern aceste rânduri luni
seara pe la nouă, după ce alte două întâmplări cu oameni și vin fuseră deja
scrise și publicate, ai spune că viața mea, a noastră se aglomerează. Nu mă
îndoiesc, 
însă, că aceasta este cea mai bună dintre lumile posibile, pe care aș
vrea să o multiplic pentru cei mai puțin norocoși ca noi și pentru pasiunile
lor, oricare ar fie ele: vinul, călătoriile, pescuitul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu