Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei,
într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la 
Germaniei. Toate sunt la
locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii
europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului
Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul
în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii
colorați ai bălții hrăniți 
cu limacși și grăunțe. Ba chiar și mânjii din
vecini, atent supravegheați de foarte nemțoaicele lor mămici cabaline, de foarte nemțoaicele lor umane stăpâne.
E sâmbătă și ne pregătim să vizităm în cinci, în 
familie, orașul Aachen, actuală capitală de district, dar și capitala de
altădată a Imperiului lui Charlemagne. Nu înainte ca Herr architekt Mircea
să-mi facă un tur al orășelului căruia îi spune „acasă” de aproape zece ani.
Își pune încălțările folosindu-se de o lungă unealtă de la Ikea și mă suie
într-una din ale sale auto (sunt
trei: una a Dianei - un proaspăt Mercedes șic și scump, una mai veche - un
Touran de familie, o altă nouă - de serviciu).
Vedem pe rând: o favorită patiserie 
centrală ale
cărei scaune, lucru curios, sunt protejate de lacăte; Feuer – und Rettungswache, adică centrul de intervenție de urgență
mixt al Pompierilor și Salvării (Danke schoen, AI!); cocoșul de pe turla unei
biserici (probabil) protestante; un banner care-i promovează pe Olaf Scholz și
Katarina Barley, de felul lor din SPD; centrul cultural și 
educațional cu a sa Realschule; vechiul turn de apă al Minei
Anna; spectaculosul Muzeul Energeticon, al energiei deci, cu bicicleta sa stilizată
din roți ale unor foste utilaje miniere; leul (zis din Limburg) dintr-un
giratoriu, simbol heraldic de pe stema orașului.
La întoarcere, observăm că am 
trecut de orele
prânzului și acum chiar ne pregătim de o altă emoționantă vizită urbană. E cale
de vreo jumătate de oră de la Alsdorf la Aachen, pe drumul de navetă al
dragilor arhitecți Mircea și Diana, care profesează de niște ani în marele oraș german din
apropierea triplului punct de graniță Germania - Belgia - Olanda, Vaalserberg
Triplex Confinium.
Nici nu am apucat să contemplu .jpg)
șoseaua presărată cu
macarale care ridică eoliene, că am și ajuns în Aachen. Și nu e o zi oarecare,
ci una de mare sărbătoare pentru oraș: echipa de fotbal Alemannia a promovat în 3. Liga. E aglomerație mare la poarta stadionului, au umplut
spațiul suporteri de toate vârstele, cu steaguri galben-negre, ai echipei
supranumite Kartoffelkäfer. Mircea trece
de numeroșii „gândaci de Colorado” și conduce sigur pe bulevardul năpădit de
culori vii, un pic mai încolo ne arată clădirea fostului său job, apoi intră
într-o parcare centrală, unde cu greu găsește un loc pentru mașină.
O luăm la pas, ce minunăție de 
oraș! Noblețe
discretă, simboluri medievale, fântâni magice, multe doamne și mulți domni cu
căței în lesă, și mai îngrijiți decât ei înșiși, clasă urbană. Străzile sunt
împânzite cu panglici galben-albastre, simbol al identității europene a
Aachenului, considerat leagăn al Europei grație moștenirii lui Charlemagne (din
precauție, ar trebui să-i spun, 
probabil, Carol cel Mare sau mai bine Karl der
Grosse, limba lui maternă fiind un vechi dialect german din Franconia). Firme
străvechi, închipuind viori ale unor maeștri lutieri (Geigenbaumeister Thomas), pavaje din eterna piatră cubică, clădiri
cu ornamente din fier forjat. Trecem pe Anna Strasse și ne întâmpină apoi
uriașa siluetă gotică a Domului.
Apelând la înțelepciunea AI, poți 
afla că aici au
fost încoronați, de-a lungul secolelor X-XVI, nu mai puțin de 31 de regi și 12
regine. Domul, grav avariat în ultimul război mondial, e un puzzle de culori
vechi și noi, ale zidurilor, turlelor și vitraliilor, care se îmbină într-un
întreg atent reconstruit.
Înăuntru, o splendoare pe care o admirăm dincolo de
cuvinte, de cuvintele lui Mircea, care ne 
tălmăcește stilurile arhitecturale.
Cu ochii la râurile paradisului de pe un mozaic de veac XIX, vizităm capele
străvechi, admirăm leii de bronz de pe Ușa Lupoaicei, simbol 
al puterii și
continuității, al Noii Rome, dar și al unui pact cu Diavolul. Apoi părăsim
acest lăcaș emblematic pe care unii l-ar putea considera punctul zero spiritual
al unei Europe unite. Pe sub garguiele cocoțate pe zidurile milenare, demoni și
sfinți, fiare și măști, Sofia admiră macheta de bronz a acestui uriaș monument
UNESCO. O face cu acea candoare pe care adulții care suntem am pierdut-o de mult
și care cuprinde atât de ușor totul, fără să mai aibă nevoie de cuvinte...
Și tot ea ne 
duce la Fântâna cu vrăbii, Möschenbrunnen ori Spatzbrunnen, oricum i-or spune, nu
chiar atât de complicat, localnicii. O ușă cu patină, străveche, în care se
oglindesc o bicicletă și niște balcoane cu flori, are mai multe ziare/zeitung-uri înfipte în orificiul cutiei
poștale. Clădirile poartă ornamente fantastice, bufnițe și elfi, iar
vitrinele... vitrinele sunt fermecate,
te atrag cu ciocolată, zahăr candel și mai ales turtă dulce. Magazinul Nobis Printen, o afacere bicentenară, te
îmbie cu bunătăți cu indicație geografică protejată, în formă de lebede și de
„Karl”, atât de identitare pentru oraș.
Pășim pe 
dalele Pieței Katschhof, în spatele
primăriei, cu jardinierele sale atât de admirate de Diana, o grădinăreasă
înnăscută. Ocolim clădirea străveche, printre iriși și trandafiri, pentru a ne
prăbuși obosiți pe o terasă din fața Aachener
Rathaus. Am ales restaurantul Zum
goldenen Einhorn, La Unicornul de Aur. Nici nu știm acum unde ne-am pus: pe
terasa celui mai vechi local atestat documentar din Aachen, care funcționează
într-o clădire în vârstă de șapte secole. Știm însă că am comandat o bere
excelentă, Gaffel Kölsch, produsă la Köln,
în vreme ce Sofia s-a delectat cu niște șnițele cu cartofi prăjiți.
Când să tragem concluzia că acesta 
e cel mai tihnit
loc de pe pământ, se face o larmă și o hărmălaie de nedescris: e mare miting,
cu sute de persoane, în sprijinul cauzei palestiniene. Piața se inundă de o
mare de steaguri cu benzi în culorile negru, alb și verde tăiate de un triunghi
roșu. Din colțurile Marktplatz, din
picioare sau de pe motociclete, polițiștii urmăresc placid spectacolul. Clienții
Einhorn, care par majoritatea
localnici după îmbrăcăminte și stil, se ridică pe rând și părăsesc tăcuți
locul...
Stoppt
das Massaker in Gaza! scrie 
pe pancarta unui demonstrant.
Pentru un călător din cealaltă Europă, aia mai răsăriteană, peisajul e suprarealist:
la baza clădirii gotice, împănate cu zeci de regi creștini din ultimul mileniu,
se agită o masă musulmană în care unele femei poartă hijaburi de diverse culori și unii bărbați keffiyehuri roș-albe. O doamnă în vârstă își plimbă 
pechinezul
imperial printre demonstranți, bicicliști, polițiști și tot felul de gură-cască.
Terasa noastră s-a golit de nemți, e timpul să plecăm și noi, inocenți
pelegrini din est. Pe un fundal cu steaguri palestiniene, Sofia se joacă cu
stropii fântânii lui Carol cel Mare (Karlsbrunnen).
„Poartă-te
frumos cu străinii, căci 
ei pot fi îngeri deghizați!”,
ne îndeamnă un încă neuitat concept biblic. Îl urmăm în gând, iar fizic pășim
înainte și dăm de o spectaculoasă firmă cu poștalion și călăreți, a restaurantului Postwagen. Fascinată de stropi și de apă, Sofia redescoperă o altă
fântână, Hoțul de pui / Hühnerdieb, care reprezintă consternarea
făptașului, trădat de un gălăgios cocoș pe care îl credea găină.
Ce ne mai 
așteaptă oare în această plimbare printr-unul
dintre cele mai emblematice orașe ale Europei? O piațetă cu portic roman unde s-au
refugiat din calea mitingului niște
îndrăgostiți și destui stăpâni îngrijiți de câini îngrijiți. Pentru a nu uita
că ne aflăm în capitala istorică a primei Europe unite, balcoanele poartă
ghirlande aurite. Cu modestie de pelegrin, mă mulțumesc să mângâi un cățel bine
educat a cărui stăpână se arată superîncântată de atenția pe care i-o acord
patrupedului.
Alintată cu înghețată, Sofia admiră 
candidă vitrina
unui magazin de lenjerie intimă, iar noi pășim pe monograma de bronz a lui
Carol cel Mare, încastrată cu măiestrie în caldarâm. Mai degrabă ghidați de fetiță
decât de părinții ei, ajungem la cel mai magic monument întâlnit în Aachen: Puppenbrunnen sau Fântâna păpușilor. Împodobită cu figurine de bronz mobile cu care
se pot juca deopotrivă copiii cei mici și copiii cei mari, această jucărie
urbană, asemenea întregului oraș, pare desprinsă dintr-un basm în care am vrea
să locuim și să ne jucăm pentru totdeauna.
Și încă nu am terminat... Mai avem
de văzut o altă
fântână, Kreislauf des Geldes / Circuitul banilor, loc numai bun pentru o
ședință foto cu prunci cocoțați pe statuile de bronz sau dând mâna cu acestea,
și Parcul Elisengarten, cu ale sale vestigii care atestă cele trei mari epoci
care au marcat zona: neolitică, romană, carolingiană. Pe aproape se află un alt
loc preferat al Sofiei, pavilionul Elisenbrunnen, cu apă 
din Izvorul Împăratului / Kaiserquelle, o apă termală foarte fierbinte,
folosită în scopuri balneare încă de pe timpul Imperiului Roman. Ne mai rămâne
timp să stăm pe pietre, să admirăm vitrinele cu toboșari și firmele cu țapi și
licorni, dar și un cățel cu blana stufoasă, pozând pentru eternitate, sub
degetul stăpânului, în fața unui magazin
de modă.
Mâine va fi 
19 mai, a 12-a zi a călătoriei noastre.
Vom râde și vom plânge un pic, Sofia ne va conduce la aeroport și va adormi
tristă pe drum, un avion va tăia cu aripile sale cerul parcă mereu ploios și
cenușiu al Belgiei pentru a ne duce acasă, acolo unde călătorește și un
emblematic pasager care are tatuat pe pulpa piciorului stâng mesajul: Poli T Against Modern Football. Și
Timișoara văzută din aer și nevăzută din aeroport ni se va părea mai frumoasă
ca niciodată, aproape la fel de frumoasă ca orășelul 
în care ne întoarcem, cu
podul său de fier bine luminat, cu Biserica sa atât Roșie și Săgeata sa atât de
Verde, căruia de la o vreme îi spunem, cu afecțiune, Arad – Extrem de Mica
noastră Vienă...
Carol
cel Mare, Pater Europae. Karl der Grosse / Charlemagne / Carol cel Mare (n.
748 – m. 814) a 
fost un rege al francilor și longobarzilor și duce al Bavariei.
A purtat peste 50 de războaie în timpul vieții.
Încoronat ca împărat al Sfântului Imperiu Roman restaurat, Carol cel
Mare a domnit ca atare între anii 800-814, stăpânind cea mai mare entitate
politică din Europa de Vest de la căderea Imperiului Roman de Apus (476 d.Hr.).
Pentru rolul său de restaurator simbolic al acestui imperiu, este considerat
Pater Europae / Părinte al Europei. De fapt, imperiul său, întemeiat în
urma războaielor cu saxonii,
longobarzii, maurii și bizatinii, a durat mai puțin de un secol, fiind cunoscut
în istorie drept Imperiul Carolingian 
(800-888). În timpul domniei sale, acesta
se întindea pe o suprafață estimată la 1,2 milioane kmp și avea o populație cuprinsă
între 10 și 20 milioane de suflete. Cuprindea actualul teritoriu al Franței, o
bună parte a Germaniei (teritoriile de la vest de fluviul Elba), nordul și
centrul Italiei, nordul Spaniei, Olanda, Belgia, Luxemburg, Elveția, părți
din Austria, Cehia, Croația și Slovenia.
Catedrala imperială a Germaniei. 
Domul din Aachen este cea mai veche catedrală din
Europa de Nord. Forma actuală reprezintă rodul unui efort care a durat peste un
mileniu. Capela Palatină, începută în anul 796 (după unii, în 786) de Carol cel
Mare și deteriorată de vikingi cinci ani mai târziu, a fost restaurată și extinsă
în anul 983. A suferit modificări în
veacul al XIV-lea, când i-au fost adăugate elemente arhitecturale gotice, și în
veacul al XIX-lea, actuala formă datând din anul 1881. În
urma celor 
peste 70 de raiduri aeriene din timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, a suferit daune majore, fiind distruse Capela Palatină, altarul, absida,
acoperișul și vitraliile din corul gotic. Lucrările de restaurare, începute
imediat după război, au continuat până în prezent. Vitraliile moderne au fost
adăugate în anii ’80, restaurarea la interior fiind încheiată în 2011. Domul are lungimea de 73 m, lățimea de 56 m și
înălțimea de 74 m. Suprafața vitrată depășește 1.000 mp. La
exterior prezintă 94 de statui, majoritatea adăugate în veacul al XIX-lea, reprezentând
regi și împărați, sfinți și alte personaje biblice. În catedrală
se află mormântul lui Karl der Grosse, dar și tronul și un bust al său. Lăcașul a fost inclus în patrimoniul UNESCO în
anul 1968.
Legendele domului. O
construcție atât de impresionantă și de costisitoare precum catedrala din Aachen
a ajuns să 
fie învăluită în legende, în centrul lor aflându-se chiar Diavolul.Se
spune că orașul a rămas fără bani în timpul îndelungatelor lucrări de construcție,
așa încât localnicii au apelat la ajutorul Necuratului. În schimb, acesta a
cerut sufletul primei ființe care va călca pragul domului, sperând că va primi
unul de papă sau măcar de episcop. Datornicii l-au păcălit însă, trimițând în
locul unei ființe umane o lupoaică. Furios, Diavolul a izbit ușa de bronz a
lăcașului, degetul rămânându-i în gura mânerului în formă de leu din partea
dreaptă a porții. Legenda e întărită și de prezența în dom a statuiei
Lupoaicei (de fapt, aceasta datează din epoca romană, fiind amplasată de Carol
cel Mare ca simbol al Noii Rome) și statuiei Conului de pin, simbol al sufletului fiarei.
O altă legendă se referă la Lousberg, un deal din împrejurimi. Supărat c-a fost
păcălit, Diavolul a vrut să îngroape orașul sub un munte de nisip adus din
mare. Pe drum, a întrebat o bătrână cât mai are de mers până la Aachen, iar
aceasta i-a spus că-i atât de departe, încât și-ar toci trei perechi de
încălțări să ajungă acolo. Înfuriat și ostenit, Diavolul a trântit nisipul în acel
loc, rezultând Dealul Lousberg.
Fântâna
banilor. Una dintre cele 
mai celebre fântâni din Aachen, din
cele peste 40 de monumente de acest fel în oraș, este Fântâna Circuitul banilor
/ Kreislauf des Geldes. A fost realizată în 1976 de sculptorul Karl-Henning
Seemann cu sprijinul financiar al unei bănci locale. Cele șase statui de bronz
amplasate pe marginea unui bazin circular reprezintă în mod alegoric fluxul monetar
și modul de relaționare al oamenilor în raport cu banii. Astfel, sunt reprezentate
lăcomia, avariția, cerșetoria, dar și filantropia și educația financiară. Apa
fântânii e asigurată de izvoarele termale ale orașului și se rotește în sens
invers față de acele de 
ceasornic, ilustrând permanenta mișcare a banilor,
necesară pentru menținerea în funcțiune a economiei. Pentru unii, Kreislauf des
Geldes poate reprezenta atât un simbol al corupției, cât și o pildă morală.
Potrivit unui legende născute odată cu fântâna, cel care reușește să arunce o
monedă chiar în centrul vârtejului se va îmbogăți și va avea noroc în viață.
Surse: AI, Wikipedia
Foto: Aachen, Alsdorf, Căței, Domul, Ferendia luiMircea, Miting, Pe drum, Statui; Întoarcerea, Sofia
Video: Cai și căluți la Alsdorf, Fântâna preferată, Sofia se dă în leagăn, Sticletele și inimioara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu