7 august, ziua 8. Cuvântul cheie: Extraterestru.
Dimineață
de relaș la căsuța din pădure, toată lumea se odihnește după obositorul turism oenogastronomic
din ultimele zile. Se odihnesc și Zoli, Raluca și micuțul Elihu, cazați la
același resort cu noi, dar și Ciprian, Alexandra și fetele Andra și Briana,
alături de Claudiu&Teodora și Attila&Alexandra, cazați într-o vilă din
apropierea orășelului Manciano. Avem în program azi o vizită la Crama Le
Mortelle aparținând grupului Antinori, o nouă ieșire la mare, la plaja La
Rochette, și o prenotazione la restaurantul Fattoria del Pescatore.
După o
oră și un pic ajungem la extraordinara, extraterestra cramă Le Mortelle din
Ampio, provincia
Grosseto. Tot drumul a fost presărat cu alei străjuite de pini
și chiparoși de o frumusețe edenică, aproape nelumească. Superlativul acestui
peisaj din sudul Toscanei se numește Le Mortelle și poartă amprenta
inconfundabilă a familiei Antinori. Un drum prin vie și o altă alee ne duce la
intrarea în cramă și la un intim restaurant cu terasă, înconjurat de un gazon
excelent întreținut. Niște smochini ce par centenari și un salcâm uriaș oferă
privitorului o încântare inefabilă. Intrarea în cramă este mică, discretă,
parcă tăiată în dealul cu arbori și verdeață. Asemenea Cramei Avincis, Le
Mortelle este o bijuterie toscană, un exemplu strălucit de arhitectură organică,
o creație care schimbă în bine atât
peisajul, cât și viețile oamenilor care trăiesc în zonă.
Sandra,
o doamnă PR foarte simpatică, preia grupul nostru de degustători vaccinați și
îl duce înăuntru.
Această cramă este o
construcție circulară, pe mai multe nivele, în care vinificarea se face
gravitațional. Recipiente uriașe, amplasate pe al doilea nivel și atârnate de
planșeu, preiau mustuiala pentru fermentație, apoi vinul trece în uriașe
cisterne de inox și, la urmă, în sute dacă nu mii de baricuri, situate pe al
treilea nivel, la 25 de metri sub pământ. Ca și crama soră de la Bargino, Le
Mortelle a fost săpată
într-un deal. Este înconjurată de 270 ha de viță-de-vie,
toate aflate în apropierea Mării Tireniene, a cărei briză se simte foarte
puternic aici. Inaugurată prin 2010, crama are plantații de Cabernet Sauvignon,
Cabernet Franc, Carménère, Vermentino, Viognier, Ansonica (soi care în Sicilia este folosit la
obținerea vinului de Marsala).
Scările
în spirală ne duc încet pe ultimul nivel subteran, cel al baricurilor. Dacă
privim în sus, un uriaș
ochi circular veghează asemenea unui rozariu asupra
tuturor lucrurilor și ființelor de aici. După o modificare de proiect hotărâtă
de marchizul Piero Antinori, în spatele baricurilor, vizitatorii pot admira, de
a lungul unor porțiuni de perete lăsate nebetonate, roca friabilă a dealului în
care este săpată crama. Aflăm de
la Sandra că, pentru localnici, marchizul care a realizat acest ansamblu
arhitectural, cu viile și grădinile sale, cu vinăria săpată într-o colină, este
un fel de extraterestru. După cum extraterestre le par modul de vinificație,
felul în care este lucrată via, îngrijirea locului, designul cramei. Și tot
Sandra ne zice că, pe când era mititel și
încă nu știa prea multe cuvinte, fiul
său a învățat unul dintre cuvintele cheie ale existenței. Cum nu reușea să
rostească "Mama", Sandra încerca să-l învețe cuvântul începând cu
prima literă, "M". Iar fiul a întrebat-o apoi: "M de la
Mortelle?"
Din
subteranul baricurilor urcăm apoi spirala scărilor, trecem pe lângă marile
cisterne de pe nivelul
central și suim la nivelul suprateran, acolo unde ne
așteaptă trei vinuri pentru degustare. Sala e amplasată perfect și oferă o
priveliște superbă, o panoramă de aproape 180 de grade. Pe masa uriașă, cu tăblii din lemn străvechi întărite pe lateral cu tablă, un cadou plin de
patină
făcut marchizului de fiica Allegra după
o călătorie în Franța, șed sticlele de Vivia 2020, Botrosecco 2018 și Poggio
alle Nane 2018.
Primul e
unul alb, cupaj de Vermentino, Ansonica și Viognier, un vin proaspăt dar foarte
elegant.
Botrosecco, cupaj roșu de Cabernet Sauvignon și Cabernet Franc, l-am
mai servit în club, la o degustare Antinori, pe când sticla avea o altă
înfățișare, vinul fiind din recolta anului 2014, o dragoste la prima vedere. Al
treilea vin e tot un cupaj roșu, de Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon și
Carménère, foarte-foarte tânăr, te întâmpină cu un puternic și surprinzător iz
de condimente cu ajutorul căruia poți recunoaște soiul din urmă, atât de
cultivat în Chile.
Cuprinși
de emoția degustătorului pasional, am putut contempla apoi frumusețea din jur,
șirurile de vie
care se întind în fața cramei, cu frunzele mișcate ușor de
briză, cu strugurii în pârg. În față, chiar la intrarea de jos, se află un mic
heliport, locul în care marchizul, acum octogenar, continuă să aterizeze din
când în când cu elicopterul său cu un singur loc, uimindu-și angajații, vecinii
și vizitatorii. Mai sus, pe dealul din față, se întinde un rând de pini
bătrâni, care privesc parcă în depărtare, în
căutarea mării dătătoare de briză.
Un tablou minunat în care primim permisiunea să pătrundem și noi, personaje
moderne, cu mașină și telefoane mobile și aparate foto atârnate de gât,
tulburând liniștea unei pânze renascentiste cu arbori și vii pictate de un mare
maestru cu nume uitat.
După
plimbarea și visarea prin vie, umplem portbagajele cu vinuri scumpe, cu ulei de
măsline și cu
amintirea uneia dintre cele mai frumoase vizite la crame. Ne
aflăm On the road again, ca într-un
cântec de Willie Nelson, interpretat poate cu accent italian. Și înregistrăm
întregul spectacol al călătoririi. Bicicliști
cu ochelari impersonali care pedalează pe drumurile proaste, îngârâmbate,
joggeri vânoși ce aleargă printre măslini
monitorizându-și la telefon trupurile
perfecte, multe mașini din Țările de Jos, de parcă olandezii și noi, românii,
suntem singurii care mai facem turism în
Italia, în această țară superbă, cu bucătărie de top, cu mări minunate, cu
drumuri foarte proaste, cu conexiune la net atât de precară.
O luăm
spre mare în căutarea unei plaje libere, cu gândul la plăcerile zilei de ieri
de la Ultima
Spiaggia. Nu suntem însă la fel de norocoși și de inspirați când
alegem plaja La Rocchette, căci găsim, după un lung drum de acces murdar și
nisipos, o porțiune de litoral ticsită de oameni. La plajele libere nu există
nici o facilitate legată de igienă, la cele private nu poți închiria
șezlonguri, deși trei sferturi sunt neocupate, nu găsești cabine de schimb și
nici nu poți folosi toaletele, oricâți bani ai
avea. Așa că unii dintre noi
renunță și se refugiază pe terasa răcoroasă de lângă parcare, iar alții mai
curajoși se schimbă la prosop și pornesc din nou către mare cu gândul ca la
întoarcere să facă duș în parcarea campingului.
Valurile
sunt și azi uriașe și periculoase, există porțiuni de plajă cu stânci ascunse
în nisip care te pot
răni. Cu toate astea, e minunat să te arunci în mare, să
înoți un pic pe creasta fiecărui val exersând o fericire în stare pură și
sentimentul unei libertăți absolute pe care nu l-ai mai trăit poate decât în
copilărie. O facem
vreme de o oră, masați, loviți, aruncați de valurile puternice, cu gustul sărat
al apei în gură, ca o aromă minerală a altui
fel de vin. Și ne întoarcem
obosiți pe aleea strâmtă la ora la care vânzătorii negri își strâng maramele,
prosoapele, umbrelele și pălăriile nevândute. Un duș rapid și cald în parcare,
schimbare la prosop și fuga la Fattoria del Pescatore.
Restaurantul
e relativ aproape, ne regăsim în unsprezece la masă și cel mai fericit se arată
micul Elihu,
care și-a găsit mai multe mămici de împrumut de-a lungul întregii
excursii. Patronul, Federico Ghersi, e simpatic, se prezintă din prima: Io sono titulario. Owner! Se pune Dan
să-i ia interviu, să-l pozeze cu peștii prinși în ziua respectivă, cu meniul
zilei, cum ar veni. Căci aici meniul e dictat de mare, de captura din ziua
respectivă. Comandăm numai bunătăți, care în italiană sună așa: flan gamberi
ricotta su crema di carote, baccala a scabecciu, insalata di polpa su crema di
patate, sgombri in carpione
con cupola rossa e mandorle. Și astea ar fi doar gustările
de început. Continuăm cu tagliolini allo scoglio și cu gnocchi trigliette pom.
secchi e pistacchi. Mai apoi primim frittura di paranza, calamari, totani,
gamberi și, în plus, sgombro al forno. Mai pe românește, am gustat sufleu de creveți
cu cremă de morcovi, niște cod marinat, ceva salată de caracatiță cu cremă de
cartofi, niște macrou
afumat servit cu roșii și migdale, gnocchi cu barbun, tăiței
cu fructe de mare, mixtură de pește prăjit incluzând calamar, sepie, creveți
ș.a.
Poate că
a fost festinul vacanței pentru unii. Ne-am mai dedat și la deserturi minunate:
mousse au
chocolat, sorbetto di limone, mousse de fistic. Și n-am uitat să
comandăm și trei vinuri, vinul alb al casei - un Vermentino la carafă, un
Prosecco și un alt Vermentino la sticlă.
Drumul
de oră și ceva prin noaptea toscană până la căsuța de lângă Montemerano s-a dovedit
o adevărată încercare. Noroc cu șoferul nostru Dani, care în urmă cu ceva timp
a petrecut și condus șase luni pe întortocheatele drumurile italiene, pe când
era student în internship la Crama Antinori din Bargino. În seara cu pricina a
avut de evitat câteva vulpi rătăcite pe șosea, dar și mai multe mașini care
luau curbele cu faza lungă pe banda noastră. Ultima
noapte în Toscana e scurtă, vom porni dimineața devreme spre orașul Lucca, iar
mai apoi vom goni spre Slovenia și Croația.
The Best Roulette Roulette Games in India - LuckyClub
RăspundețiȘtergereThe Best Roulette Roulette Games in India Roulette Game Selection, Roulette Strategy. The Most Popular Games. Casino Software, Slots, Table luckyclub.live Games