O frumusețe edenică, numită cu „M” de la Mortelle, un local al cărui meniu îl decide marea

7 august, ziua 8. Cuvântul cheie: Extraterestru. Dimineață de relaș la căsuța din pădure, toată lumea se odihnește după obositorul turism oenogastronomic din ultimele zile. Se odihnesc și Zoli, Raluca și micuțul Elihu, cazați la același resort cu noi, dar și Ciprian, Alexandra și fetele Andra și Briana, alături de Claudiu&Teodora și Attila&Alexandra, cazați într-o vilă din apropierea orășelului Manciano. Avem în program azi o vizită la Crama Le Mortelle aparținând grupului Antinori, o nouă ieșire la mare, la plaja La Rochette, și o prenotazione la restaurantul Fattoria del Pescatore.

După o oră și un pic ajungem la extraordinara, extraterestra cramă Le Mortelle din Ampio, provincia Grosseto. Tot drumul a fost presărat cu alei străjuite de pini și chiparoși de o frumusețe edenică, aproape nelumească. Superlativul acestui peisaj din sudul Toscanei se numește Le Mortelle și poartă amprenta inconfundabilă a familiei Antinori. Un drum prin vie și o altă alee ne duce la intrarea în cramă și la un intim restaurant cu terasă, înconjurat de un gazon excelent întreținut. Niște smochini ce par centenari și un salcâm uriaș oferă privitorului o încântare inefabilă. Intrarea în cramă este mică, discretă, parcă tăiată în dealul cu arbori și verdeață. Asemenea Cramei Avincis, Le Mortelle este o bijuterie toscană, un exemplu strălucit de arhitectură organică, o  creație care schimbă în bine atât peisajul, cât și viețile oamenilor care trăiesc în zonă.

Sandra, o doamnă PR foarte simpatică, preia grupul nostru de degustători vaccinați și îl duce înăuntru. Această cramă este o  construcție circulară, pe mai multe nivele, în care vinificarea se face gravitațional. Recipiente uriașe, amplasate pe al doilea nivel și atârnate de planșeu, preiau mustuiala pentru fermentație, apoi vinul trece în uriașe cisterne de inox și, la urmă, în sute dacă nu mii de baricuri, situate pe al treilea nivel, la 25 de metri sub pământ. Ca și crama soră de la Bargino, Le Mortelle a fost săpată într-un deal. Este înconjurată de 270 ha de viță-de-vie, toate aflate în apropierea Mării Tireniene, a cărei briză se simte foarte puternic aici. Inaugurată prin 2010, crama are plantații de Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Carménère, Vermentino, Viognier,  Ansonica (soi care în Sicilia este folosit la obținerea vinului de Marsala).

Scările în spirală ne duc încet pe ultimul nivel subteran, cel al baricurilor. Dacă privim în sus, un uriaș ochi circular veghează asemenea unui rozariu asupra tuturor lucrurilor și ființelor de aici. După o modificare de proiect hotărâtă de marchizul Piero Antinori, în spatele baricurilor, vizitatorii pot admira, de a lungul unor porțiuni de perete lăsate nebetonate, roca friabilă a dealului în care este săpată crama. Aflăm de la Sandra că, pentru localnici, marchizul care a realizat acest ansamblu arhitectural, cu viile și grădinile sale, cu vinăria săpată într-o colină, este un fel de extraterestru. După cum extraterestre le par modul de vinificație, felul în care este lucrată via, îngrijirea locului, designul cramei. Și tot Sandra ne zice că, pe când era mititel și încă nu știa prea multe cuvinte, fiul său a învățat unul dintre cuvintele cheie ale existenței. Cum nu reușea să rostească "Mama", Sandra încerca să-l învețe cuvântul începând cu prima literă, "M". Iar fiul a întrebat-o apoi: "M de la Mortelle?"

Din subteranul baricurilor urcăm apoi spirala scărilor, trecem pe lângă marile cisterne de pe nivelul central și suim la nivelul suprateran, acolo unde ne așteaptă trei vinuri pentru degustare. Sala e amplasată perfect și oferă o priveliște superbă, o panoramă de aproape 180 de grade. Pe masa uriașă, cu tăblii din lemn străvechi întărite pe lateral cu tablă, un cadou plin de patină făcut marchizului de fiica Allegra  după o călătorie în Franța, șed sticlele de Vivia 2020, Botrosecco 2018 și Poggio alle Nane 2018.

Primul e unul alb, cupaj de Vermentino, Ansonica și Viognier, un vin proaspăt dar foarte elegant. Botrosecco, cupaj roșu de Cabernet Sauvignon și Cabernet Franc, l-am mai servit în club, la o degustare Antinori, pe când sticla avea o altă înfățișare, vinul fiind din recolta anului 2014, o dragoste la prima vedere. Al treilea vin e tot un cupaj roșu, de Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon și Carménère, foarte-foarte tânăr, te întâmpină cu un puternic și surprinzător iz de condimente cu ajutorul căruia poți recunoaște soiul din urmă, atât de cultivat în Chile.
Cuprinși de emoția degustătorului pasional, am putut contempla apoi frumusețea din jur, șirurile de vie care se întind în fața cramei, cu frunzele mișcate ușor de briză, cu strugurii în pârg. În față, chiar la intrarea de jos, se află un mic heliport, locul în care marchizul, acum octogenar, continuă să aterizeze din când în când cu elicopterul său cu un singur loc, uimindu-și angajații, vecinii și vizitatorii. Mai sus, pe dealul din față, se întinde un rând de pini bătrâni, care privesc parcă în depărtare, în căutarea mării dătătoare de briză. Un tablou minunat în care primim permisiunea să pătrundem și noi, personaje moderne, cu mașină și telefoane mobile și aparate foto atârnate de gât, tulburând liniștea unei pânze renascentiste cu arbori și vii pictate de un mare maestru cu nume uitat. 

După plimbarea și visarea prin vie, umplem portbagajele cu vinuri scumpe, cu ulei de măsline și cu amintirea uneia dintre cele mai frumoase vizite la crame. Ne aflăm On the road again, ca într-un cântec de Willie Nelson, interpretat poate cu accent italian. Și înregistrăm întregul spectacol al călătoririi. Bicicliști cu ochelari impersonali care pedalează pe drumurile proaste, îngârâmbate, joggeri vânoși ce aleargă printre măslini monitorizându-și la telefon trupurile perfecte, multe mașini din Țările de Jos, de parcă olandezii și noi, românii, suntem singurii  care mai facem turism în Italia, în această țară superbă, cu bucătărie de top, cu mări minunate, cu drumuri foarte proaste, cu conexiune la net atât de precară.

O luăm spre mare în căutarea unei plaje libere, cu gândul la plăcerile zilei de ieri de la Ultima Spiaggia. Nu suntem însă la fel de norocoși și de inspirați când alegem plaja La Rocchette, căci găsim, după un lung drum de acces murdar și nisipos, o porțiune de litoral ticsită de oameni. La plajele libere nu există nici o facilitate legată de igienă, la cele private nu poți închiria șezlonguri, deși trei sferturi sunt neocupate, nu găsești cabine de schimb și nici nu poți folosi toaletele, oricâți bani ai avea. Așa că unii dintre noi renunță și se refugiază pe terasa răcoroasă de lângă parcare, iar alții mai curajoși se schimbă la prosop și pornesc din nou către mare cu gândul ca la întoarcere să facă duș în parcarea campingului.

Valurile sunt și azi uriașe și periculoase, există porțiuni de plajă cu stânci ascunse în nisip care te pot răni. Cu toate astea, e minunat să te arunci în mare, să înoți un pic pe creasta fiecărui val exersând o fericire în stare pură și sentimentul unei libertăți absolute pe care nu l-ai mai trăit poate decât în copilărie. O facem vreme de o oră, masați, loviți, aruncați de valurile puternice, cu gustul sărat al apei în gură, ca o aromă minerală a altui fel de vin. Și ne întoarcem obosiți pe aleea strâmtă la ora la care vânzătorii negri își strâng maramele, prosoapele, umbrelele și pălăriile nevândute. Un duș rapid și cald în parcare, schimbare la prosop și fuga la Fattoria del Pescatore.  

Restaurantul e relativ aproape, ne regăsim în unsprezece la masă și cel mai fericit se arată micul Elihu, care și-a găsit mai multe mămici de împrumut de-a lungul întregii excursii. Patronul, Federico Ghersi, e simpatic, se prezintă din prima: Io sono titulario. Owner! Se pune Dan să-i ia interviu, să-l pozeze cu peștii prinși în ziua respectivă, cu meniul zilei, cum ar veni. Căci aici meniul e dictat de mare, de captura din ziua respectivă. Comandăm numai bunătăți, care în italiană sună așa: flan gamberi ricotta su crema di carote, baccala a scabecciu, insalata di polpa su crema di patate, sgombri in carpione con cupola rossa e mandorle. Și astea ar fi doar gustările de început. Continuăm cu tagliolini allo scoglio și cu gnocchi trigliette pom. secchi e pistacchi. Mai apoi primim frittura di paranza, calamari, totani, gamberi și, în plus, sgombro al forno. Mai pe românește, am gustat sufleu de creveți cu cremă de morcovi, niște cod marinat, ceva salată de caracatiță cu cremă de cartofi, niște macrou afumat servit cu roșii și migdale, gnocchi cu barbun, tăiței cu fructe de mare, mixtură de pește prăjit incluzând calamar, sepie, creveți ș.a.

Poate că a fost festinul vacanței pentru unii. Ne-am mai dedat și la deserturi minunate: mousse au chocolat, sorbetto di limone, mousse de fistic. Și n-am uitat să comandăm și trei vinuri, vinul alb al casei - un Vermentino la carafă, un Prosecco și un alt Vermentino la sticlă. 

Drumul de oră și ceva prin noaptea toscană până la căsuța de lângă Montemerano s-a dovedit o adevărată încercare. Noroc cu șoferul nostru Dani, care în urmă cu ceva timp a petrecut și condus șase luni pe întortocheatele drumurile italiene, pe când era student în internship la Crama Antinori din Bargino. În seara cu pricina a avut de evitat câteva vulpi rătăcite pe șosea, dar și mai multe mașini care luau curbele cu faza lungă pe banda noastră. Ultima noapte în Toscana e scurtă, vom porni dimineața devreme spre orașul Lucca, iar mai apoi vom goni spre Slovenia și Croația.

 

Foto: Crama Le Mortelle, Fattoria del Pescatore, Pe drum