duminică, 3 octombrie 2021

Pe urmele Sfântului Francisc, cădem în extaz din pricina unui Sagrantino

2 august, ziua 3. Cuvântul cheie al zilei: Sagrantino. Dimineața începe devreme la Il Castello, hotelul nostru medieval ce domină împrejurimile orașului Assisi. Terasa pe care servim micul dejun e cu belvedere, în fața noastră se întinde toată splendoarea peisajului umbrian. Pe dealurile apropiate se văd așezări de piatră, fiecare cu campanila ei, se disting crame și vii, plantații de măslini, fortărețe medievale. În vale, orașul nou Assisi și o splendidă bazilică, unul dintre cele mai importante lăcașuri catolice, Santa Maria degli Angeli, care ascunde o biserică în biserică.

Un ghid simpatic, Michele, care vorbește o engleză curată cu ritm latin, foarte inteligibilă pentru noi, ne spune tot-tot-tot despre Assisi. De casele nu foarte vechi...  din secolele XI-XIV, de numărul uriaș de vizitatori anual de dinainte de pandemie: 5 milioane! Ne spune de cei 400 de ghizi ai orașului, în vreme ce urcăm străzile în pantă ale orașului vechi. Poate că  Assisi amintește un pic de Toscana, doar că majoritatea caselor sunt de piatră, netencuite, și poartă pe ziduri mari drugi de fier care întăresc fiecare construcție. Totul pare de piatră aici, cu un pic de lemn, cu un pic de fier, năpădit de flori și de arbori. Vedem mici grădini suspendate și câte o fântână ori o cișmea publică. E caniculă și noi suntem turiști urbani, parcurgem aproape o mie de ani de istorie pe majoritatea străzilor, ba pe unele chiar două mii de ani. Dăm de una cu nume interesant, Via Eugen Drăguțescu, care evocă un mare pictor și grafician român stabilit în străinătate. Eugen Drăguțescu, artist care a locuit mai mulți ani la Assisi și la Roma, a ilustrat operele unor mari scriitori, precum și Enciclopedia Dantesca, și a primit premiul Bienalei de la Veneția în 1956.

La pas, ne intersectăm cu mulțimea de turiști, cu proprietarii micilor magazine și localuri, dar și cu câte o măicuță clarisiană ori cu vreun călugăr franciscan, cu portul lor modest constând în sandale și în rase maro, cu glugă. Ghidul ne povestește de revoluția provocată în sânul Bisericii de Sfântul Francisc. „God is outside!”, aceasta era deviza lui Francesco d'Assisi, ne spune Michele, adică Dumnezeu e de găsit în afara opulenței Bisericii. Născut în 1182 lângă Assisi, într-o familie foarte bogată, familia Bernardone, cel care avea să devină patronul spiritual al orașului și al Italiei a fost botezat de mamă Giovanni, însă abia întors dintr-o călătorie, tatăl,  negustor de mărfuri de lux, i-a schimbat numele în Francisc. Destinul său  urmează calea Mântuitorului, dar seamănă izbitor și cu cel al prințului Gautama Siddharta, devenit Buddha, fondatorul uneia dintre cele mai mari religii ale lumii, budismul.  


Pe la 20 de ani, Francisc a luptat în războiul dintre Assisi și Perugia, fiind rănit și luat prizonier. Grav bolnav și aproape de moarte, el a cunoscut o transformare interioară, care l-a dus treptat, după vindecare, la convertire. A trăit-o atunci când Cristos i-a vorbit prin crucea din San Damiano, după cum Siddharta a trăit Trezirea atunci când, renunțând la asceză, s-a așezat sub smochin. Francisc a sărutat rănile unui lepros, a îmbrăcat saio – haina celor sărmani - trăind în rugăciune și renunțând la toate avuțiile. Ulterior a început să predice, cu încuviințarea papei Inocențiu al III-lea, strângând în jurul său un grup de discipoli deciși să trăiască în smerenie și sărăcie, din muncă proprie. Așa a întemeiat unul dintre cele mai importante ordine catolice, Ordinul Franciscan. Francesco d'Assisi a fost primul sfânt care a primit stigmatele. Viața sa a fost o ilustrare fidelă a îndemnului „Predicați Evanghelia și, dacă totuși va fi nevoie, folosiți și cuvintele!”, stârnind evident tensiuni în sânul Bisericii.

După mai multe încercări nereușite de a ajunge în Țara Sfântă, Francisc călătorește în Egipt în toiul celei de-a cincea cruciade. Sultanul Al-Khamil, un nepot al lui Saladin, îi dă dreptul să viziteze locurile sacre și chiar să predice acolo, iar Francisc se roagă și pentru adepții lui Allah. Un călugăr revoluționar, care propovăduiește ecumenismul între două confruntări sângeroase între creștini și musulmani! Sanctificat în 1128, la doi ani de la moartea sa, de papa Grigore al IX-lea, Sfântul Francisc a fost declarat patron spiritual al Italiei în 1939 de papa Pius al XII-lea. Cel care încercase să-i convertească pe maurii din Spania și chiar pe sultanul Egiptului cunoștea și limba animalelor, ba în mai multe rânduri predicase rândunelelor, la mănăstirea Eremo delle Carceri, și chiar și lupilor agresivi.

Ne gândim la toate acestea în vreme ce călcăm pe urmele pașilor lui Francesco pe străzile străvechi din Assisi. Unii dintre noi, mai puțin rezistenți la șocul cultural și spiritual, se refugiază la umbra unei terase în compania unor beri binevenite. Ne pregătim să vizităm Basilica di Santa Chiara, lăcașul gotic unde se află moaștele sfintei Clara de Assisi, cea care s-a alăturat mișcării franciscane în 1212. E foarte cald și ghidul Michele ne înțelege, ba chiar petrece câteva minute cu noi pe terasă. Un turist haios își plimbă cățelul într-un cărucior de copil, un leu de piatră doarme ostenit la baza bisericii, noi facem coadă la intrare și vizităm mormântul sfintei. E încărcată de spirit biserica, se pare „God is inside”, că Dumnezeu e prezent și înăuntrul lăcașului. Chipul sfintei a fost reconstituit pe computer și apoi în realitate cu ajutorul unor artiști, totul emană aici spiritualitate iar liniștea este încărcată de duhul marilor întâmplări ale trecutului. Zoli, neavând ce face, a reușit să pozeze stema Ungariei în biserica Santa Chiara, nu reiese clar ce căuta acest simbol acolo... 


Pe când ghidul ne plimba pe străzile din Assisi, vorbind de sfinți și de lăcașuri, am făcut greșeala să îl întreb de cele lumești, de cele mai bune restaurante din oraș. Michele mi-a răspuns că toate vor fi dezvăluite la timpul lor. Acum, pe drumul coborâtor de la Santa Chiara la San Francesco, cele două biserici care domină orașul medieval, ghidul îmi arată Trattoria Palotta, un local de top la care se ajunge printr-un gang pictat cu singura frescă renascentistă din oraș. Vizavi găsim Templul Minervei, edificiu roman transformat în biserică barocă... Întregul oraș roman pe care s-a clădit Assisi se află acum la cel puțin 5 metri sub pământ, există și un tunel vizitabil, un culoar care te transportă înapoi în timp, cu două mii de ani în urmă. 

 

Din loc în loc, clădirile medievale lasă loc unui peisaj tipic, cu  vii și măslini, în mijlocul căruia tronează orașul de jos, clădit pe locul unui lac secat acum o mie de ani. După ce vizităm Plateola Santi Francisci Parvuli, dar și Chiesa Nuova, clădită pe locul unde s-a aflat casa părinților lui Francisc și unde se presupune că acesta s-a fi născut, pornim către cel mai important lăcaș al orașului. La fântânile publice poți bea o apă foarte bună, ceea ce și facem pe rând, înaintea unei poze cu grupul care coboară scările unui gang străvechi. Un pic mai încolo zărim dealul pe care se înalță Basilica Sfântul Francisc. Înaintea zidirii bisericii, locul se numea Colle del Inferno - Dealul Iadului, fiindcă acolo erau spânzurați criminalii. O dată cu construirea bazilicii, colina a devenit dealul paradisului...

 

Ghidul Michele ne atârnă de gât receptoare cu căști și ne duce în biserică, pe două dintre cele trei niveluri ale sale, cripta, biserica inferioară și cea superioară, explicând tot ce ni se arată ochilor. Am vizitat mormântul sfântului, ne-am recules în aceeași liniște spirituală, apoi am văzut extraordinarele fresce ale lui Giotto, Visul Papei Inocențiu al III-lea, Sfântul Francisc predicând păsărilor ș.a. Cu 24 de ani în urmă, lăcașul a fost grav avariat în urma unui cutremur și patru oameni și-au pierdut viața, evenimentul fiind filmat. Am ieșit din bazilica San Francesco copleșiți, în soarele canicular, cu ochii la statuia de bronz a acestui cavaler pauper, pacifist, ecumenic al creștinătății. Prima parte a șederii noastre în Assisi a stat așadar sub semnul sacrului, însă ziua nici pe departe nu se sfârșise. 

 

După o masă copioasă la restaurantul hotelului, am zis să ieșim un pic prin oraș ca niște profani oenofili. Una din ușile hotelului dă chiar în strada abruptă pe care poți ajunge la bazilica sfântului. De data aceasta ne-am oprit însă chiar în ușa unei vinoteci, Tessori dell'Umbria. Adina a plecat în căutarea unei cafenele, iar eu am rămas încremenit în localul cu vinuri. Doar îi văzusem de la intrare pe Claudiu, Attila și Teodora degustând ceva irezistibil. Ni s-a alăturat Cipri, aflat și el la plimbare și atras poate de acel loc într-un mod magic și cât se poate de misterios.

 

Extaz senzorial cu Chianti, Brunello și Sagrantino. Savurăm mai întâi un 2010 Rocca delle Macìe Riserva di Fizzano Chianti Classico (Sangiovese, Cabernet, Merlot), iar apoi adulmecăm un 2009 Val di Suga Poggio al Granchio Brunello di Montalcino. Patronul se entuziasmează și vorbește continuu cu noi. Corrado și Maria sunt gazdele noastre, ea e din Serbia și e tinerică, el e trecut bine, are o față expresivă, dramatică, un chip care exprimă bine încântarea că are de-a face cu niște connaisseurs. Ne gratulează cu mai multe platouri cu prosciutto și salami, toate excelente, iar la sfârșit deschid unul din vinurile preferate ale patronului, am privilegiul să aleg anul: 2003! Acest Sagrantino di Montefalco 25 Anniversario de la Arnaldo-Caprai bate în calitate lejer toate vinurile băute și ne transportă în paradisul senzorial al oenofililor. Piele, animal, toate ingredientele aromatice specifice vinurilor mari se regăsesc în această licoare a Umbriei.

 

Plecăm un pic amețiți, mai mult de plăcere decât de vinuri, fiindcă amicul Marco ne așteaptă la hotel. Ne duce în piața mare a orașului pentru un aperitivo, la o terasă. Mașinile trec pe lângă noi pe aceste străzi abrupte, mereu în pantă, pavate cu o piatră veșnică. Veșnice par și clădirile, zidite tot din piatră, cu drugii lor metalici ieșind din pereți, cu ferestrele cu șolocaturi, cu animăluțele care te privesc candid de la balcoanele din fier forjat, printre ghivecele cu flori care curg de-a lungul zidurilor. După mai multe pahare de Grechetto, o luăm către un restaurant ales de Marco pentru cină. 

 

Suim pe străzi înguste și dăm de un local intim, Ristorante degli Orti, cu terasă pitită la intersecția a două Via. Aperitivele sunt excelente, devorăm salamurile și brânzeturile locale, apoi comandăm mai multe vinuri și un meniu tradizionale con tipicita Umbre: strangozzi afla norcina (un fel de paste cu ciuperci, ulei de măsline, salsiccia și smântână), salsiccia Umbra servita con bruschetta franciscana, iar ca desert panna cotta sau sorbetto con limone. Ne-am dedat și la scurtă degustare de vinuri, care a cuprins un frizzante de început, Fresco, un Grechetto Montefalco Nido del Falco 2019 de la Tenute Baldo și un Rosso Montefalco 2018 de la aceeași cramă, cupaj de Sangiovese și Sagrantino. Cam euforici, către miezul nopții, am pornit cu Marco la plimbare către Biserica San Francesco. Prilej de ședință foto nocturnă cu toată această străveche splendoare urbană, un colier neprețuit din lucrătura căruia străluces lăcașurile Domnului.

 

Galerie foto

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu