Lucca e la locul ei, Božo e în altă parte

8 august, ziua 9. Cuvinte cheie: Papier mâché. Avem de atins astăzi trei destinații, din trei țări diferite: Città di Lucca (Italia), restaurantul Bandima din Ankaran (Slovenia), apartamentul Licia din Rijeka (Croația). Și o luăm încet și pe rând, pe drumurile proaste ale Italiei, traversând Toscana de la sud la nord, pe strada și pe superstrada, pe via și pe autostrada. Drum de două ore și ceva de la Montemerano la Lucca, timp în care unii ca mine chiar își pot scrie jurnalul pe noul telefon Samsung de care îs foarte încântați.

Lucca e un oraș măricel, mai liniștit decât Firenze ori Siena, mai puțin năpădit de turiști, deși acum unora care au mai dat pe aici în anii și deceniile din urmă, în care încă nu se inventaseră pandemiile, li se pare că viața cetății cu pricina se aglomerează. O poartă antică, împodobită cu statui, ne duce în vechiul oraș, înconjurat de ziduri străvechi. E vorba de o fortăreață care ascunde un oraș medieval intact, de o frumusețe unică. Întinse pe 4,2 km, zidurile Cetății Lucca ocupă locul doi în Europa ca întindere după zidurile venețiene ale capitalei Ciprului, Nicosia, care au o lungime de 5 km. Fortăreața numără 11 bastioane și șase porți, zidurile actuale datând din perioada Renașterii (secolul al XVI-lea) și fiind clădite după realizarea zidurilor din perioada romană (180 d. Hr.), a celor din epoca medievală, când Lucca devenea comună (sec. al XII-lea), și a celor din secolul al XIV-lea, când orașul a cunoscut o mare dezvoltare.

Dacă vrei să prezinți o istorie pe scurt, trebuie să ții seamă că așezarea a fost fondată de etrusci, că a fost ocupată apoi (pe la 180 î.Hr.) și sistematizată de romani (vechiul oraș are o tramă stradală de tip grilă), că urmele vechiului amfiteatru se regăsesc în Piazza dell'Anfiteatro, că în anul 56 î. Hr. aici s-au întâlnit Cezar, Pompei și Crassus pentru a constitui Primul Triumvirat din Imperiul Roman, că multe secole mai târziu cetatea a fost prădată de barbarii Regelui Odoacru, că în perioada medievală Lucca ajunsese unul dintre cele importante orașe toscane, că începând cu secolul al XII-lea s-a îmbogățit pe seama comerțului cu mătase, că pe la 1308 Dante și-a petrecut câteva zile din exilul său la Lucca, că unul dintre marii săi conducători a fost, la începutul secolului al XIV-lea, condotierul Castruccio Castracani, care l-a avut ca biograf pe celebrul Niccolò Macchiavelli, că vreme de jumătate de mileniu, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până la cucerirea napoleoniană, Lucca a funcționat ca un oraș-stat, cu constituție proprie, devenind, după Veneția, al doilea cel mai mare oraș-stat al Italiei, independent de-a lungul secolelor.

Sunt multe lucruri și ființe de văzut aici, am ajuns pe la ora prânzului și avem doar două ceasuri și un pic pentru a gusta această bucată urbană de Toscana. Destul cât să ne amestecăm printre oameni, printre ei, italienii etrusci, să simțim mirosul de piele și de lux, lumea aceasta de înghețată și marțipan, să pozăm porțile și accesoriile de la intrare, detaliile fiecărei clădiri, tihna toscană că o vacanță din vremea pandemiei. Bifăm doar câteva din marile obiective turistice ale Luccăi: zidurile orașului, Biserica San Michele in Foro, Turnul Guinigi cu spectaculoșii săi arbori la înălțime, statuia lui Giacomo Puccini, Piazza dell'Anfiteatro... Și mai surprindem părți din expoziția de artă bienală, statuile din papier mâché, detaliile străzii, zâmbetul unei dudui cu câine pe velociped…

Înainte de plecare, luăm câte o bere - Perroni, bineînțeles - și câte o pizza - prosciutto e funghi, bineînțeles - de la localul Rusticanella 2 da Lucca. Trattoria asta are terasele dispuse pe un gang perpendicular pe stradă, care se continuă cu o piațetă situată lângă Camera de Comerț a orașului. E intim și plăcut totul, după ultimele zile cam prea dense, cam prea gurmande.

După cafeaua ristretto, o luăm încet către următorul obiectiv, aflat în... Slovenia. De orășelul Ankaran și restaurantul Bandima ne-am atașat în urmă cu câțiva ani, când am vizitat Maribor, litoralul sloven și Peștera Postojna. Ba la Ankaran ne-am făcut și un prieten, în persoana chelnerului Božo, care ne-a servit cea mai bună caracatiță gătită vreodată. Așa că Dani conduce febril spre Slovenia, traversând Italia către Adriatica, astfel încât să ajungem la Bandima după cinci ore și un pic de drum, spre seară.

Slovenia are drumuri mai bune decât Italia, e o mică Austrie slavă, așa cum am descris-o anterior. Și mai are benzină mai ieftină și prețuri mai bune la toate, inclusiv la restaurantul Bandima, unde servim calamari cu cartofi prăjiți și cu bere Laško, de care ne-a fost atât de dor în ultimii ani. Mai servim și vinul casei, o excelentă Malvasija. Numai chelnerul Božo lipsește, s-a pensionat, ceea ce nu îl împiedică pe noul chelner, altminteri bosumflat, să zâmbească atunci când primește bacșișul și să ne aducă din partea casei un foarte bun distilat de pere. Poate părem și noi acum reușite sculpturi din papier mâché pe care cineva le hrănește când vine înserarea.

După un ceas și ceva pornim, la crepuscul, către Croația, trecem vama lejer, fără control și accelerăm spre Rijeka. Găsim ușor apartamentul relativ central și cheiul cu vapoare uriașe și parcarea publică. La cazare, ne întâmpină o doamnă în vârstă, încântată să converseze cu Dani în italiană. Mâine ne paște o zi de baie și de explorare la Adriatica și cine știe câte restaurante de amintit în jurnal.

 

 Galerie foto: Città di Lucca, La Ciavatta, Slovenija

Șase zile prin Mitteleuropa (VI). La Târgul AGRA, cu mascote, pleșkavița, Refošk și kürtőskalács

Ziua 6, sâmbătă, 25 august 2018. E o dimineață noroasă la Maribor. Fiecare Buddha de pe pereți ori din paturile casei a dormit cât se poate de bine, levitând deasupra tuturor întâmplărilor trecute și viitoare. De amorul artei și pentru un râs sănătos, punem un Guță pe Youtube la smart tv-ul casei, ca să celebrăm desprinderea de România sudistă, cu nunțile ei maneliste, cu bădălăii și dragnii (ori dragonii) săi de prost gust, cu țațele agramate puse în funcții după intensitatea cu care deconează, confirmând zicala țăranilor înțelepți cum că jale-o fi de satul/țara în care ajunge curul cap și lindicul pârcălab.
Ne prostim prin apartament, iar Zoli are grijă să transforme ursulețul din camera lui Dan, care de fapt e ditamai ursul de pluș, într-un jurnalist cu acte în regulă, pe numele său tot Dan... 
 

În program avem astăzi o vizită la Târgul Internațional AGRA, organizat în Gornja Radgona, o localitate de 3.500 de locuitori căreia cu îngăduință putem să-i spunem orășel. Urmează să vizităm acolo și o secțiune dedicată producătorilor de vin, unde ne așteaptă Bruno Gaberšek, un wine lover și un #winelover, bun prieten cu Luiz Alberto, amicul nostru care a întemeiat comunitatea cu pricina.  

Din Maribor până la  Gornja Radgona sunt vreo 40 de kilometri, pe care îi facem în 40 de minute. Dani conduce ușurel, de pe autostradă și de pe șosea putem admira acest peisaj de mică Austrie, cu munți nu foarte înalți, cu multe păduri,  cu case împrăștiate având flori la ferestre. De fapt, jumătate din teritoriul sloven e acoperit de păduri. 

 

Ferme mici ne întâmpină la marginea copacilor, sunt destule plantații viticole și totul emană o liniște patriarhală. Iluzia acestei păci depline se spulberă când ajungem la destinație, și nu din cauza puternicelor zgomote ale lumii, cât din pricina numărului enorm de mașini printre care trebuie să ne strecurăm în timp ce căutăm un loc de parcare. Târgul este imens!!! Cel mai mare de acest fel din această parte a Europei. Adună anual mii de expozanți din zeci de țări și cam 120.000 de vizitatori, preponderent din statele Europei Centrale și ale fostei Iugoslavii. Gornja Radgona se află în apropierea graniței cu Austria și nu departe de frontiera cu Ungaria. Pentru a face față numărului mare de mașini, organizatorii au transformat și terenurile de fotbal, și liziera pădurii în parcare.

 

Suntem acreditați ca jurnaliști la acest important târg agricol, dar în același timp suntem și vizitatori entuziaști. Să spunem că expozițiile și târgurile agricole de pe la noi, cu halele lor și cu spații lor destinate participanților, încap cu totul numai în sectorul AGRA destinat taurinelor și cabalinelor. În jurul zecilor de hale se află tarabele micilor artizani, dar și hectare întregi cu mașini agricole, restaurante, manejuri ș.a.m.d.  E forfotă și entuziasm, în ciuda ploii din ce în ce mai dese. Miroase a toate bunătățile gătite la tarabe, a clătite și pleskavița, a bere și zahăr ars. O fanfară de țigani zice o melodie puțin tristă, puțin veselă, care ne transportă parcă într-un film de Kusturica.

 

Vizităm grajdurile cailor, animale superbe, unii sunt cai lipițani, căci Lipica, localitatea care dă numele acestei cunoscute rase, se află în Slovenia. La taurine, aceeași îngrijire, aceeași curățenie impecabilă. În ochii fiecărui animal poți citi nu numai grija, ci și dragostea stăpânilor săi. O fetiță șade în țarcul vacii, în vreme ce mama și sora sa se află de cealaltă parte îngrăditurii. Bea lapte dintr-un flacon în timp ce împinge blând cu mânuța capul vitei ce-și tot apropie periculos coarnele lungi de fața ei. O imagine care poate caracteriza întregul târg, dar și o lume rurală sănătoasă, care a dispărut sau se află pe cale de dispariție, din păcate, în România.

 

Lângă manej se află o scenă acoperită, spectatorii și-au luat locul pe scaune în vreme ce un band cu cântăreți simpatici interpretează melodii dansante. Apar pe rând o mulțime de mascote: un Țărănel și o Țărăncuță, un Măr și, poate, un Morcov ori Dovlecel, un Tăuraș și un...  Cangur. Dansează superb, fac poze cu participanții, iau la dans câte o duduiță din public ori încântă câte un copilaș. E o atmosferă de bâlci de altădată, îmbrăcat în straie ceva mai moderne. După ce am umplut cardurile aparatelor foto cu mii de poze, am trecut la ceva mult așteptat: târgul de vin, situat într-o hală anume. Bruno Gaberšek ne așteaptă, facem cunoștință cu acest entuziast negociant de vinuri sloven care reprezintă nu mai puțin de 78 de crame locale reunite sub numele Family Estate Slovenia. 

 

La standul lui Bruno am putut degusta, pe rând, Valdhuber Laški Rizling 2017, Guerila Pinela 2016, Verus Vinogradi Sauvignon 2017, Pra-Vino Šipon, Guerila Retro selection (Zelen, Rebula, Pinela, Malvazija) 2015, St. Rupert Frelih Echo Rdeče 2017, Joannes Protner Renski Rizling 2016, Korenika&Moškon Refošk,  Mačkovci Marof Grand Vin Modra Frankinja (Blaufränkisch) 2015, Korenika&Moškon Cabernet Sauvignon 2007, Penina Istenič No. 1 Brut. Pentru mine am reținut Refošk-ul, Sauvignon Blanc-ul, Cabernet-ul vechi de 10 ani și extraordinarul Blaufränkisch de la Marof. La urmă, de dragul degustătorilor neautorizați ce suntem, Bruno a mai deschis un spumant minunat. Am plecat de acolo cu câteva baxuri de vin și cu promisiunea acestui wine lover sloven că ne  vom revedea cât de curând, în… dormitorul bunicii.

 

Șederea la târg am încheiat-o cu o masă copioasă pe bază de pleșkavița, dar și cu niște chimney cake, adică kürtőskalács cu... înghețată. 

Întorși la Maribor, am mai găsit vreme și energie pentru o nouă vizită, nocturnă de data aceasta, la Stara Trta, iar unii dintre noi, mai entuziaști, au reușit și să se delecteze cu mai multe felii de pizza la restaurantul Ancora. 

A doua zi, duminică, ne aștepta nu foarte lungul drum către casă, căci Mariborul se află la cinci ore și jumătate de Arad. Doar că nu am mai fi plecat din Slovenia, din țărișoara asta prosperă, din astă mică Austrie ori mică Slavie venețiană, ale cărei orașe și târguri și plaje și peșteri le-am vizitat de-a lungul a șase zile de vis.

Mai multe imagini: Buddhapart, Târgul AGRA, Maribor by night
 

Mai multe video: Dans de doi sau mai degrabă de două. Mascote, Fanfare tzigane a Gornja Radgona, O invitație la dans la AGRA 2018