Soarele cobora încet în spatele dealului, luminând tot mai slab lumea prin crengile salcâmului
La mansardă, pisica ciocolatie din rasa British Shorthair torcea timidă într-un colţ al dormitorului ad-hoc. La parter, mult mai îndrăzneţul motan Kenzo zgâria tigreşte oaspeţii
Pentru noi însă a fost o noapte sublimă, am aruncat cu mingea de fotbal american, ne-am dat pe rând în hamacul curţii, am suit la mansardă şi ne-am pozat cu motanul grandios, am deschis nenumarate vinuri şi le-am golit în decantoare, în chiuvetă, ba chiar şi în iarbă. De fapt, fără să ştim, pregătisem o inedită experienţă tematică despre moartea vinului.
Mai întâi a fost de vină un Cabernet Sauvignon 2001, de Murfatlar, purtând celebra semnătură Bennett. Era superlativul lui Titi&Clara, dar se terminase şi au fost nevoiţi să-l cumpere cu 150 de lei de la un amic
Aşa că am fost nevoiţi să ne mulţumim cu vinurile albe deschise la începutul întâlnirii, o parfumată Mustoasă de Recaş şi un înmiresmat Sauvignon Blanc de Chile, de la Concha y Toro. Plus Rose-ul de la Basilescu, vinuri băute cu plăcere înaintea festinului. Toate erau vinuri tinere, de doi-trei ani. Cât despre cele roşii, am remarcat Cabernet Sauvignon-ul californian, un Ernesto & Julio Gallo din 2002, prilej pentru Clara să ne vorbească despre tehnologia reductiv
Altfel, a fost minunat. Din curtea prietenului nostru se văd stelele şi se aude liniştea, acolo poţi simţi în păr adierea vântului şi acel gust de libertate pe care locuitorii marilor oraşe l-au uitat de mult. Motanul Kenzo şi dobermanul cu acelaşi nume au fost cuminţi. Ciobăneştii germani se agitau însă în spatele gardului. Teckelul sârmos, Silly, pe numele său inspirat, îşi lingea rănile. Noi degustam şi chiar beam, vorbind despre naşterea, viaţa şi moartea vinului. Am aflat că Silviu a comandat un dihor de companie, pe care urmează să-l instaleze în locuinţa sa de vară de la ţară şi să-l plimbe apoi în lesă pe
Am uitat să vă spun că Silviu ţine un arici sub cabina de duş. Nu e nici o glumă aici, a decupat o porţiune din plasticul de la bază şi i-a făcut culcuş acolo, pentru a-l proteja de toate pericolele lumii, de oameni, câini şi, în speţă, de curiosul motanul Kenzo care, atunci când nu vânează fluturii şi gâzele lămpii, are ideea fixă să găsească ariciul.
La urmă, golisem în opt vreo zece sticle, dar băusem doar cinci. Am plecat înainte să se facă dimineaţă, lăsând motanul alb-portocaliu printre dopuri şi etichete de vin şi pe Silviu în braţele somnului care i se insinua deja în privire şi în pleoape. Mâine e o nouă zi, se pregăteşte un nou răsărit şi strugurii continuă să crească şi să se pârguiască, pentru a da viaţă tuturor vinurilor viitoare.
Final tragic pt cabernetul de la Murfatlar; am si eu un exemplar in pivnita, aproape neclintit in ultimii trei ani. Cu prima ocazie (mai mult sau mai putin festiva) il scot la aerisire. Sper sa nu ajunga partener la salata (din gradina).
RăspundețiȘtergere@Pivnicer
RăspundețiȘtergereTu faci si serile cu vin prost sa para frumoase ;)
Foarte mult mă bucur, Florin, că ai trecut din nou pe-acilea. Povestea asta cu Bennett-ul expirat e o lecţie bună pentru noi toţi. Vinurile trebuie băute la timp, înainte să moară fără să cunoască dragostea papilelor noastre. Majoritatea trăiesc doar câţiva ani. Numai alea făcute de maeştri rezistă mai mult de şapte ani, presupunând că sunt optime condiţiile de depozitare. Prilej pentru mine să fug din nou de sticlele cerate şi de alea ambalate în tot felul de lădiţe cu lacăte şi cheiţe şi sigilii de luat ochii, care vor cu tot dinadinsul să pară antice.
RăspundețiȘtergereDragă alibus, cei care fac să pară frumoase toate serile sunt prietenii noştri, anturajul cel bun, amicii care-mi scriu aici, căţeii şi pisicile şi aricii şi stelele care s-au nimerit prin preajmă în ultimul mileniu şi un pic.
mai ales pisicile :)
RăspundețiȘtergere