
Pe noi, bănățenii
de dincolo și dincoace de Mureș, ne despart patru ore și jumătate de drum de
orașul
în care se află Hotel Privo.
Un proiect unic în România, un hotel de patru și cinci stele al cărui design a
fost premiat. Acolo ne-am strâns în jurul Marinelei Ardelean, un profesionist
care muncește din greu pentru a face cunoscut lumii vinul și spiritul românesc.
Ne-am dus să dăm o mână
de ajutor în organizare și
mediatizare. La Privo
s-au adunat, într-o seară de marți, șapte experți internaționali în ale vinului,
am avut parte de o cină de poveste, de o scoborâre în pivnița cu patru mii de
sticle a hotelului, de ospitalitate și de alte bucurii specifice călătorului
oenofil. Pe terasa cu mesteceni și vilă în stil Secession, Csonka, cu belvedere și ornamente vinicole, somelierul
Marius
Danciu a avut grijă să ne deschidă un superb Predicador blanco 2013, un vin alb spaniol botezat și etichetat
după personajul interpretat de Clint Eastwood în filmul Pale Rider (1985).

A doua zi
am luat drumul Cundului, un sat pe numele său săsesc Reussdorf și pe cel
unguresc Kund.
Văi și păduri, căi șerpuite, pe o colină șade frumos turnul
cramei Villa Vinèa, ajungem în patruzeci de minute. Vezi case
ungurești și nemțești, turla părăginită a unei biserici reformate, cai și
copii, căruțe cu saci, peisajul rural de acasă. Din Ardealul nost. La dreapta,
în centru, pe lângă biserică, o luăm către Valea
Verde Retreat, în fapt un interesant complex turistic, căruia nu putem să-i
spunem și agro-, din pricina patronului său, Jonas Schäfer, un rafinat domn german care,
alături de soția Ulrike, a lăsat Hamburgul pentru a alege să trăiască în centrul
Transilvaniei.
Cât despre
vinuri, despre jurizare, despre efortul de organiza o degustare cu peste 300
de
probe servite la șapte jurați – ce mult îmi place termenul acesta, jurați, fiindcă semnifică onestitate și imparțialitate
– să spunem că totul a semănat cu un concert, de oameni mișcându-se ritmic, de
buze și papile
concentrate ritmic asupra licorilor anilor trecuți, un Bolero de Ravel, cu dirijor neobosit în
persoana Marinelei. S-au vorbit destule limbi diferite (engleză, română,
germană, italiană, portugheză, maghiară, franceză, spaniolă, olandeză și, poate
în gând, bulgară), deși cele știute de cei prezenți sunt ceva mai multe.
Întreaga
experiență a fost condimentată cu o senzațională vânătoare de trufe, numai bune
de gătit apoi
în ceaunul cu risotto pregătit, à la Jonas, în poiană. Am suit în
mașini și am gonit vreo zece minute către Dumbrăveni, printre pietre și prin praf,
pe lângă turme de oi neprevăzute, iar Jonas, localnicul, a ajuns mult mai
repede la locul faptei, o pădure bătrână de stejar, în SUV-ul său prăfuit de
plăcerea călătoririi. Călăuza, vorbitoare de limbă română și de franceză
helvetică trădând un ușor accent maghiar, și cățeii săi, Dick și Mucky, ne-au
obosit pe pantele cu
lumini și umbre; Dick era genial, găsea ciupercile din
cinci în cinci metri, apoi le adulmecam și noi, omenește, cu un aer contemplativ,
realizând poze de grup și având grijă să nu ne sucim gleznele hedoniste. La urmă,
o masă de neuitat, în iarbă, cu vin bun și trufe presărate pe orez, feliate în ritmul
lui Jonas.

Și tot un condiment
special, endemic, a fost concertul de jazz pe alocuri latin ori mai degrabă de
transylvanian jazz susținut în ultima seară de o trupă maghiară de Cluj, Koszika & The HotShots, cu a sa remarcabilă
solistă Krisztina Koszorus, pe
care l-am savurat în fața meniului senzațional pregătit de Jonas Schäfer. A
fost un prilej să polemizez cu toți, și cu
somelierul de la Privo, și cu Jonas, și să le spun că eu
nu aș împărți cu nici un fel de vin, fie el și Pinot Noir de top, supa de linte
cu ou garnisit cu trufe și foie gras gătită de master chef-ul casei, din motivul
anume că unele specialități, ca și unele licori, de altfel, sunt atât de
cuprinzătoare prin ele însele, încât nu trebuie să fie însoțite, acompaniate cu
și de nimic, ci doar contemplate în tihna bucuriei de august.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu