duminică, 4 ianuarie 2026

Un an Divertisificat, de cărți degustate, de Zghihare, verticale și alte alegeri oenofile


Anul 2025, de care ne-am despărțit cu plăcere, nu fost neapărat foarte bogat în toate ale sale, aidoma celui anterior, 2024. Rezumând, după ce am dat înapoi zilele, săptămânile și lunile cu ajutorul articolelor publicate pe site-urile cdvin.ro și vestik.ro și pe blogul Pivnicer, am regăsit 45 de consemnări. Ele s-au referit la 17 degustări propriu-zise și la 8 evenimente speciale care au avut loc în odăile bunicii, dar și la unele dintre festivalurile anului trecut la care am participat sau pe care le-am urmărit. Blogul a fost dedicat aproape exclusiv impresiilor de călătorie, adică ultimei noastre mari aventuri europene, derulată prin Belgia, Portugalia și Germania.

Primele articole au fost, în ianuarie, bilanțul pe 2024 și o evocare a călătoriei mele și a lui Rhinocerus prin Gyula, iar prima degustare a anului ne-a oferit nouă vinuri marca Davino. Ne-am delectat apoi în cadrul unei seri gourmet organizate acasă de prietenii Cipri&Alexandra. La sfârșitul lunii am publicat primele două episoade ale călătoriei din mai 2024: O escapadă de 12 zile prin Portugalia și Adio, Belgia...!

Februarie a debutat cu o degustare cu vinurile dobrogene care poartă marca Familia Vlădoi, susținută chiar de proprietar. Am povestit apoi despre Faro, orașul berzelor… și am organizat în club o degustare aniversară cu vinuri din Alto Adige, oficiată de prietenii de la Tepaso. Pe blog, am povestit un episod extraordinar al călătoriei portugheze: Pescuit extrem la Sagres.

  În martie, ne-am reîntâlnit mai întâi cu amicul clujean Herbert Szasz pentru o inedită degustare de vin, șampanii, calvados, coniac și rom. Am dedicat două articole Festivalului RO-Wine de la Cluj și alte două taxelor de import cu care a fost împovărată vechea lume a vinului. În plus, în odăile bunicii, ne-am bucurat de licorile a trei crame într-o singură degustare, toate aparținând grupului Vintruvian Estates. Un nou episod dedicat Portugaliei, Beja și Évora, l-am publicat pe blog și am scris apoi despre o degustare restituită. La finalul lunii, Domeniul Bogdan și-a prezentat vinurile în club pentru a treia oară. 

La debut, luna aprilie a adus cronica reîntâlnirii cu una dintre cele mai mari prietene ale clubului, Marinela Ardelean, și cu a sa carte degustată „50 de vinuri și preparate din România”. Evenimentul anului a fost, foarte probabil, reunirea în odăile bunicii a nemuritorului grup Divertis, pentru o sesiune de neprețuite vinuri și autografe. Un alt episod despre Portugalia s-a numit Plimbare printr-un paradis numit Ria Formosa. L-am revăzut apoi pe Paul Fulea, care ne-a prezentat șapte dintre noile vinuri ale cramei sale, Histria

Mai a început cu o degustare marca Herbert Szasz și cu o lungă noapte a alegerilor oenofile. Cum suntem cu toții neliniștiți ca un prosecco exuberant și deloc primitivi precum unii care și-au pierdut direcția, am lăsat fantasía să ne cuprindă la modul poético, în speranța că oamenii, ca și vinurile, trebuie aleși pentru ceea ce au mai gran în ei. Și cam asta s-a și întâmplat… Am scris apoi despre Lisabona văzută de la o fereastră din Alfama, despre marele oraș pentru care am simțit o incomensurabilă dragoste la prima vedere. 

O nouă cronică lusitană am publicat-o la început de iunie, La Gura Infernului, pe ritm de fado,  apoi am organizat un nou și creativ eveniment à la CDViN, de Paștele Cailor (de la Letea). Un pic mai târziu am trăit bucuria unei verticale de Pinot Noir de la Domeniile Franco-Române și am savurat Zghihare, Busuioace și un strop de Fetească Neagră în cadrul primei degustări în club dedicate exclusiv Domeniilor Averești. 

În iulie, pe caniculă, ne-a făcut plăcere să ne reîntâlnim cu Betty Darabont și spectaculoasele vinuri care poartă numele familiei sale și inconfundabila sa amprentă oenologică. Întregul eveniment a fost ca un „cupaj” de oameni faini și vinuri faine, de pe la noi, de prin Banat și Ardeal, un melanj de valori împărtășite de foarte, foarte multă vreme.

Luna august a fost toridă și nostalgică. Am consemnat mai la urmă penultimul episod al periplului nostru european din 2024: Lisabona-Faro-Charleroi-Alsdorf. Tristeți ale despărțirii și bucurii ale revederii în țări atât de diferite



Stagiunea oenologică de toamnă a fost deschisă în septembrie de inepuizabilul Herbert, alias The Wine Hunter, cu o degustare de vinuri italiene, chiliene și franțuzești. Am avut parte apoi de o seară de Alutus și Eminescu în dormitorul bunicii, înnobilată de prezența soților Valeriu și Irinel Stoica. Un articol despre Festivalul RO-Wine București, ajuns la a zecea ediție, și cronica unei degustări de Merlot și Cabernet petrecute în curtea bunicii au încheiat, din punct de vedere editorial și oenofil, luna. 

Octombrie a debutat în forță cu o noapte albă în Galeria CDViN, parte dintr-un important eveniment național. Am participat apoi la festivalul local Vicii și Delicii, un eveniment generos în toate ale sale, cu excepția programului. Boris Ionescu a susținut apoi în odăile bunicii o nouă degustare cu vinurile Cramei Oprișor. La urmă, am publicat un reportaj legat de o nouă și cochetă cramă boutique de pe Drumul Vinului arădean: Artisan Winery.

La început de noiembrie, capul de afiș a fost tradiționalul nostru eveniment numit HalloWine, la care și-au dat întâlnire, de data aceasta, Donald Trump, Pocahontas și Jack Sparrow, la un pahar de vin marca HB Wine. Mai încolo am oferit, tot în dormitorul bunicii, unsprezece vinuri pentru doctorii tuturor viețuitoarelor mari și mici. Ne-am revăzut în club apoi cu Șerban Dâmboviceanu, coproprietar, care ne-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că a sa Cramă Corcova e de-a dreptul Magna. Luna s-a încheiat cu un alt eveniment oenologic aparte, dedicat unor medici arădeni. 

În decembrie, ultimul act oenofil în Vestik Club a fost oficiat tot de Herbert Szasz. Amicul clujean ne-a prezentat șapte minunate vinuri și șampanii și două rafinate whisky-uri japoneze. O experiență care pentru mulți a fost ca o inițiere, ca un fado, ca prima zăpadă…