Pentru a-ţi crea o vinotecă, ai nevoie mai întâi de o mulţime de factori favorizanţi care să-ţi dea imboldul şi curajul de a începe aventura construcţiei. Mai întâi trebuie să-ţi placă vinul şi să fi avut de-a face cu via, cu strugurii, cu mustul, cu lumea reală dar şi mitică a lui Bachus. Apoi trebuie să ai cu cine să-l bei, vinul, vreau să spun, adică îţi trebuie nişte prieteni. Pe urmă ai nevoie de o casă pe care constructorul, în înţelepciunea sa, a prevăzut-o cu pivniţă.
Dacă le-ai strâns pe toate astea, tot nu e suficient. Îţi trebuie IDEEA. Asta se poate crea sau se poate împrumuta. Sau poate să existe într-un cotlon al viselor tale şi să fie activată brusc de o întâmplare, de o întâlnire, de o degustare. Şi aşa, odată îndeplinite toate aceste condiţii, mai trebuie să adaugi ceva pe lista necesară creării vinotecii: banii. Dacă eşti unul din acei zgârciţi atât de numeroşi în patria noastră de proletari care le ştiu pe toate, mai bine nu te apuci de toate astea şi îţi pui banii la ciorap sau la FNI, ca nu cumva să faci foame la bătrâneţe sau să ajungi să spargi geamurile prefecturii între două vanghelioane mai mult sau mai puţin reuşite. Dacă îi ai însă, nu te uita la ei, transformă-i în ceva frumos! După ce ai îndeplinit toate condiţiile de mai sus, un ultim amănunt devine la fel de important ca toate celelalte şi trebuie adăugat pe listă: meşterii. Şi dacă tot ce ai strâns până acum este pe placul lui Dumnezeu şi al zeilor, aventura poate începe.
Iată de unde ai pornit şi unde ai ajuns. A meritat, nu?
Steve Buscemi, an American actor
Acum un an
Ce tare-i beciul tau! Zici ca-i o crama, in toata regula :))
RăspundețiȘtergereSi masa-i faina, si bancuta, sa nu mai zic de arcele cele frumos zidite!
Si grinda aceea care echilibreaza aranjamentul e tare bine pusa in valoare!
Uber cool!
Pai, fie sa-ti creasca in el colectia cu vinuri bune si fie sa ai la masa asta doar prieteni buni, cu care sa-ti fie drag sa stai la un pahar, in conditiile astea chiar la o lada :)))))
Mulţam, Răzvan. De fapt, aia nu e o grindă. Dacă te uiţi pe pozele mai vechi (pe coloana din dreapta, jos, a blogului am postat şi o istorie în imagini a construcţiei), ai să observi în ce hal arăta pivniţa înainte. Au fost tot soiul de ţevi ale casei care nu puteau fi încorporate în zid, aşa că a trebuit să le maschez. Am reuşit asta cu ajutorul rigipsului, pe care am aplicat plăci de plută. Când am renovat casa, cheltuiala cu nivelul subteran, al pivniţei, care numără vreo 70 mp, din care vinoteca are vreo 12, a fost considerabilă. Acum se poate locui acolo, şi chiar se locuieşte, uşă-n uşă cu vinoteca... Am dorit să o văd, să văd arcadele şi vinurile, iar când aprind lămpile, efectul e magic. Am vreo 200 de sticle acolo, conţinutul nu e cine ştie ce.
RăspundețiȘtergereEu zic că a avea vinotecă ţine de normalitate, de civilizaţie. Dacă dai un simplu clic cu cuvânt cheie, numai în Madrid vei găsi sute de vinoteci private fabuloase, la prima încercare. Probabil că acolo, ele sunt de ordinul miilor sau zecilor de mii. Darămite în toată Spania... De ce e la noi altfel? Pentru că oamenii nu bagă banii în aşa ceva. Cei care au bani cumpără maşini şi ghiuluri, îşi fac vile cu zeci de camere în care nu şade nimeni ori colindă degeaba lumea, neînţelegând şi neînvăţând nimic din ea, în afara kitschului şi a etalării cu ostentaţie a propriei opulenţe. Unii dintre cei mai puţin avuţi ar vrea să-şi facă vinotecă şi nu au cu ce. Cu toate că, chiar şi dacă stai la bloc, dacă ai boxă, poţi s-o amenajezi haios în vinotecă pentru sume care nu depăşesc ordinul sutelor de euro. Nu mai vorbesc de pivniţele insalubre, care sunt nenumărate, din toate marile oraşe ale ţării, în care nimeni nu s-a gândit că ar putea crea aşa ceva.
Toată lumea îşi construieşte azi case cu mansarde, omiţând să-şi facă pivniţă ori demisol. Adică un spaţiu intim în care e răcoare vara şi foarte cald iarna, un loc în care nu pătrund zgomotele oraşului şi vulgaritatea lumii, un colţ în care poţi să te reculegi şi să-ţi afirmi valorile în compania prietenilor, a cărţilor, a computerului şi a vinurilor, în ciuda modei proletare şi apoi oligarhice care au făcut atâta rău ţării ăsteia.