Dacă le-ai strâns pe toate astea, tot nu e suficient. Îţi trebuie IDEEA. Asta se poate crea sau se poate împrumuta. Sau poate să existe într-un cotlon al viselor tale şi să fie activată brusc de o întâmplare, de o întâlnire, de o degustare. Şi aşa, odată îndeplinite toate aceste condiţii, mai trebuie să adaugi ceva pe lista necesară creării vinotecii: banii. Dacă eşti unul din acei zgârciţi atât de numeroşi în patria noastră de proletari care le ştiu pe toate, mai bine nu te apuci de toate astea şi îţi pui banii la ciorap sau la FNI, ca nu cumva să faci foame la bătrâneţe sau să ajungi să spargi geamurile prefecturii între două vanghelioane mai mult sau mai puţin reuşite. Dacă îi ai însă, nu te uita la ei, transformă-i în ceva frumos! După ce ai îndeplinit toate condiţiile de mai sus, un ultim amănunt devine la fel de important ca toate celelalte şi trebuie adăugat pe listă: meşterii. Şi dacă tot ce ai strâns până acum este pe placul lui Dumnezeu şi al zeilor, aventura poate începe.
Iată de unde ai pornit şi unde ai ajuns. A meritat, nu?