marți, 15 februarie 2011

Despre vinul cel mai bun şi prietenul de cursă lungă

Dacă ţi se întâmplă vreodată, într-o criză de luciditate, să priveşti adânc lucrurile şi fiinţele, să priveşti prin ele, îţi dai seama cât de mult pot să se asemene vinurile şi oamenii.
Nu poţi să nu-ţi aminteşti prima întâlnire, primul contact plin de speranţă, de încredere, de inocenţă. Toate simţurile îţi sunt stârnite brusc, îţi închipui că te afli în plin proces de cunoaştere, că poţi explora alături de noul prieten buchetul viitoarelor clipe, limpiditatea existenţei, gustul contrariant al trecerii. Şi-ţi pui întreaga credinţă în el, imaginându-ţi că va evolua frumos, pe măsura aşteptărilor primei întâlniri, că va creşte şi se va desăvârşi cu anii, că vei putea împărtăşi celorlalţi această minunată devenire.
După un timp însă, când deşurubezi ori dai la o parte cu o răsucire dopul care etanşează cumva toate experienţele trecutului, constaţi o oarecare alterare, o oarecare oxidare, un ceva neplăcut în noul gust al întâlnirii cu cel despre care se face vorbire aici. Şi nu poţi să-ţi explici unde ai greşit. O fi de vină spaţiul de depozitare, o fi vinovat creatorul, cel care a ţesut întregul ADN, ori pur şi simplu aşa e dat să se întâmple: unii, foarte puţini, se schimbă frumos, devin mai buni cu trecerea anilor, devin o bucurie pentru cei din jur, iar alţii, cei mai mulţi, se alterează, caracterul lor se transformă urât, se volatilizează ori, şi mai rău, se vitriolează, lăsând un gust amar şi toxic celor pe care-i întâlnesc.
O amărăciune adevărată te cuprinde constatând toate acestea şi chiar dacă nu eşti tu însuţi vinovat, chiar dacă totul se petrece în virtutea unor legi imuabile ale degradării, tot te încearcă o oarecare culpă a alegerii. Cine te-a pus oare să-ţi alegi un asemenea prieten, ba mai mult, cine te-a pus să investeşti în el încredere, să-i dezvălui propriile gânduri, să-l duci în tainiţa valorilor tale, să-i oferi spaţiu de locuire şi de devenire?
Prietenia adevărată e asemenea unei degustări de vinuri alese. Nu te mai poţi gândi atunci la preţul ei, nu o mai poţi deconta, e o experienţă fără de preţ. Aş putea enumera aici multe vinuri care m-au dezamăgit, dar şi mai mulţi oameni. Aş putea să mă plâng, într-un top negativ, de cutare Fetească Neagră care îmbătrâneşte urât, de un anume cupaj costisitor care devine, cu anii, un vin comun, ori de nu ştiu care Shiraz medaliat şi înlocuit apoi, sub aceeaşi etichetă, cu un vin de crâşmă. Aş putea să-mi amintesc chiar de un anume Cabernet Franc care numai franc nu era, cu gustul său de butoi puturos şi de vinificator nemernic, aş putea spune de vreo Cadarcă alterată cu anii pe raft în cine ştie ce ambalaj pretenţios ori de Merlot-ul puternic alcoolizat prin butoaie second-hand de cutare patron cărpănos. Cât despre oameni, despre ceilalţi prieteni, aş avea atâtea de spus... De marile deziluzii oferite de cei cărora le-am dăruit toată încrederea şi afecţiunea. De cei pe care i-am văzut cum cresc şi se transformă în nişte indivizi egoişti şi meschini, care au socotit atent toate clipele trăite împreună, în virtutea unei contabilităţi calice.
Şi vinurile, şi prieteniile care se alterează trebuie însă golite degrabă la aceeaşi chiuvetă purificatoare, înzestrată cu pompă şi supapă, şi evacuate în marele canal nevăzut care adună întreaga mizerie umană a oraşului. Acolo am deşertat vinul oţetit, pe cel păstrat vara la 35 de grade de negustorul zgârcit, dar şi amintirea neplăcută a snobului sub acoperire căruia m-am amăgit pentru o vreme că-i pot spune amic.
În cele din urmă, dacă ai noroc, te alegi doar cu două-trei vinuri nobile care rezistă timpului, ca şi cu doi-trei prieteni autentici alături de care ai traversat deşertul anilor, ajutându-i să se ridice atunci când n-au mai putut continua marşul, ajutându-te să te ridici atunci te-au lăsat puterile. Vinul cel mai bun se ascunde în sticle prăfuite, nu în topuri plătite, iar prietenul de cursă lungă într-o fiinţă obişnuită, care le poartă pe toate ale sale cu sine şi, la nevoie, le împarte generos cu tine.

3 comentarii:

  1. Nu stiu ce este mai amar gustul lasat de vinurile "din topuri platite" sau cel lasat de falsii prieteni, ce se vindeca mai repede simtul gustativ sau cel afectiv ? Citind articolul,excelent dealtfel ,incep sa-i inteleg mai bine pe ....degustatorii de vinuri...Like ....

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că ştim amândoi răspunsul la întrebarea ta, Mariana. Degustătorii de vin nu sunt neapărat foarte mulţi, însă cu toţii suntem "degustători de oameni", în măsura în care fiecare întâlnire, fiecare relaţie, fiecare interacţiune poate fi asociată unei cunoaşteri, unei aprecieri senzoriale a celuilalt. Televiziunile ne bombardează cu emisiuni proaste şi cu reclame la vinuri proaste, la fel de proaste, de altfel, precum destui dintre formatorii de opinie din ţara asta. Când te uiţi la target însă, ajungi să înţelegi că e logic şi profitabil să facă asta, chiar dacă tu simţi, când vine vorba de gloată, că ai de-a face mai mult cu o dezgustare decât cu o degustare. Asta în plan general. În plan personal, afectiv, alterarea ajunge să doară însă. Şi-atunci ce poţi să faci, te apuci să scrii, nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut,

    Am intrat pe blog-ul dvs. si ne-a placut foarte mult !
    Ne-am bucura sa va avem in familia Petitchef

    Am fi incantati daca ati dori sa adaugati blog-ul dvs. la http://ro.petitchef.com astfel incat utilizatorii nostri, cat si noi, sa ne putem bucura de blogul dvs.

    Petitchef este un portal frantuzesc bazat pe retete culinare. Cateva sute de blog-uri sunt deja inscrise si beneficiaza de expunere pe Petitchef.

    Pentru a adauga blog-ul dvs. la http://ro.petitchef.com puteti folosi http://ro.petitchef.com/?obj=front&action=site_ajout_form sau puteti merge la http://ro.petitchef.com si dati click pe "Adauga blog-ul tau".

    Toate cele bune,

    Petitchef

    RăspundețiȘtergere