Trei cupluri rătăcite într-o plăcută întâmplare la Locanda da Lorenzo

Acţiunea se petrece la demisolul unei bătrâne clădiri din centrul Aradului. Ochii maestrului bucătar Lorenzo clipesc a plăceri gastronomice când îi călcăm pragul drept clienţi. Purtăm conversaţii bizare într-o română-italiană aparte, un dialect al coloniştilor economici de modă nouă.
Lorenzo e din sud. Ne-am dat seama de asta după accent. După felul acela amical cu care îl întâmpină pe Silviu, cu exclamaţia sa: Belu uomo! Dacă-i zici să-ţi gătească ragu chianina, se schimbă îndată la faţă şi-ţi spune că asta ar fi foarte dificil, dacă nu imposibil. O dată fiindcă chianina e de fapt o rasă de vaci, a căror carne se numără printre cele mai scumpe din Peninsulă. Apoi, fiindcă l-ai uimit povestindu-ţi aventurile de "vestic", de arădean haihui prin Toscana. Toscana?, zice Lorenzo. Florenţa? Acolo sunt foarte mulţi oameni cu bani. 30% sunt bogaţi. Îşi permit să arunce cu câte o sută de euro. Toscana şi Piemonte, da, da, sunt cele mai bogate regiuni din Italia.
Nu poţi să nu zâmbeşti, văzând raportarea lui Lorenzo la Florenţa, admiraţia sa umilă, de provincial îndepărtat. Tipică pentru un italian din sud, pentru un sicilian. Şi nu poţi să nu-ţi aminteşti o împrejurare similară, trăită la Florenţa, cu Pivnicera de mână. Se întâmpla pe o terasă, la taverna Divina Commedia, nu departe de Piazza della Signoria. Comandasem spaghetti şi vin Bolgheri, iar chelneriţa ne-a servit prompt, încântată că cerusem şi pâine, şi cafea italiană. Ne simţeam foarte de acolo, parte din oraş, foarte florentini, când la o masă alăturată s-a aşezat o familie de sicilieni. Aveau acelaşi accent ca Lorenzo şi o pudoare şi o uimire uşor comice, atât de provinciale, în timp de purtau conversaţia cu chelneriţa. Am înţeles atunci că, uneori, Florenţa poate fi chiar mai apropiată de Arad decât de Palermo.
Dar nu numai despre asta ar fi de vorbit aici. Să ne întoarcem la Lorenzo şi să-l admirăm cum pregăteşte, în bucătăria localului său situat nu departe de Palatul Neumann, platouri cu mortadella şi mozzarella din lapte de măgăriţă, cu nuci, felii de mere şi pizza pane pentru şase "vestici" hedonişti care tocmai i-au inaugurat locanda. S-a mutat de curând cu firma, dintr-o zonă mai puţin centrală, din motive care ne scapă aici. Pe rafturi, la intrare, şed vinuri de top. Aproape toată colecţia Davino, gama Reserve de la Misiones de Rengo şi Yalumba, vinuri premium de la Recaş şi Domeniile Coroanei, dar şi altele, italiene, cu preţuri având multe zerouri. Aşa că trebui comandat numaidecât un Chardonnay australian de la Yalumba, n-ai ce face, ba chiar şi un Greco di Tufo, un fel de Sauvignon Blanc italian la un preţ respectabil.
Lorenzo vorbeşte în italo-romena lui, meniul are preţuri decente, ne pregăteşte friptură de vită şi asin cu cartofi la cuptor. Un apropiat al patronului ne arată, în mod surprinzător pentru oraşul mititel şi îngust în care trăim, că se pricepe la vinuri. Purtăm o conversaţie precisă, aproape profesională, despre oenologie şi chiar despre blogul de faţă, prilej pentru unul dintre "vestici" să-şi ofere, în glumă, serviciile de impresar Pivnicerului. Un cititor avizat, care recomandă vinuri bune, să vezi şi să nu crezi! Înseamnă că n-o fi totul pierdut, că există viaţă oenologică şi în Arad.
E o mică întrunire a "vesticilor", cu specialităţi culinare şi trei vinuri la şase persoane, o seară aproape obişnuită pentru The Vestiks, după cum ne-a botezat amicul şi totodată membrul canadiano-orădean al clubului, Adrian Armanca. O seară în timpul Depresiunii, la Locanda da Lorenzo, care continuă până aproape de miezul nopţii. Chelnerul ştie să servească, decorul e simplu şi alb, Lorenzo pleacă într-un târziu, mânat de treburi nocturne care nu mai suferă amânare ori de oboseala unei zile cu prea mulţi clienţi.
"Somelierul" vorbeşte de vinurile preferate, Cabernet Sauvignon-ul de la Oprişor, Tămâioasa de la Basilescu, Shiraz-ul de Nederburg, Domaine Ceptura Rouge de la Davino, Cuvée Greta de la Rai Vini. Avem gusturi oarecum apropiate. Am dat gata platourile şi fripturile, am vorbit de marile excursii costisitoare în Tenerife şi te miri unde, plănuind cel mai exotice şi excentrice degustări viitoare. Locanda lui Lorenzo pare locul perfect pentru unele dintre ele. Emană o anume căldură, pe care o putem amplifica prin anturaj. La urmă, în noapte, înainte să ne suim în C1 şi Lada Niva, ne jucăm în lumina reflectoarelor din piaţetă. Trei cupluri rătăcite într-o plăcută întâmplare cu vinuri scumpe şi sicilieni bonomi, într-un orăşel confuz şi snob al cărui stadion municipal poate fi demontat cu o cheie de şaişpe. Ne jucăm ca nişte copii în propria lor realitate alternativă, învelită într-o membrană nevăzută, dincolo de care oamenii se omoară între ei cu pietre pentru o bucată de ţară sau de pâine.