duminică, 19 iunie 2011

Flashtasting, episodul I. Terroir pe autostradă

Care este cel mai improbabil loc pe care ai putea să-l alegi atunci când vine vorba să organizezi o degustare de vin? Unii ar putea spune că autostrada. Şi nu vorbesc aici de banda de refugiu ori de decor, ci tocmai de benzile de rulare pe care bolizii pot să gonească la viteze ameţitoare. Clubul degustătorilor de vin neautorizaţi a demonstrat recent că o asemenea acţiune este totuşi posibilă, cu condiţia să fie figurativă şi aibă un scop nobil...
Ideea ne-a venit îmbinând două forme de manifestare estetică şi publicitară: flashmob-ul şi fotomodelismul. Din asta a rezultat un alt concept în promovarea vinului: flashtasting-ul.
Dacă o anumită formă de exprimare/protest/amuzament poate fi adusă uşor în atenţia publicului cu ajutorul new media, aşa cum se întâmplă de fapt şi cu frumuseţea feminină, pe care unii o înfăţişează în cele mai bizare/exotice/şocante locuri, de ce nu s-ar putea întâmpla asta şi cu vinul? În sine, licoarea de struguri asta şi reprezintă, o formă de frumuseţe, dar şi un protest la adresa altor forme de consum.
Dacă toată lumea ştie ce înseamnă fotomodelismul, în privinţa flashmob, lucrurile sunt, poate, mai puţin cunoscute. Totul a pornit de la un anume Bill din Manhattan, newyorkezul care, prin 2003, s-a apucat să trimită e-mail-uri mai multor persoane cărora le-a propus să se adune, la o oră anume, într-un market din centrul cartierului său. La scurt timp, peste o sută de oameni au intrat în magazinul de covoare cu pricina, cerând vânzătorilor să le ofere un produs inexistent: covorul dragostei! Moda şotiilor flashmob s-a răspândit rapid, cuprinzând mari oraşe ale lumii ca New York, Roma, Berlin, Londra, Amsterdam, Viena, Dublin, Zurich, Auckland ş.a. În România, flashmob-ul a fost folosit cu succes împotriva lui Adrian Năstase (Bombonel) în campania electorală din 2004, atunci când aproape două sute de timişoreni s-au adunat în faţa cortului PSD din Piaţa Unirii şi au început să mănânce bomboane.
Inspiraţi aşadar de glumele flashmob, am luat vinul şi l-am dus pe autostradă, cu tot cu masă, scaune, umbreluţă şi pahare de degustare, adică cu întreg tacâmul pe care îl implică o asemenea acţiune. Totul a durat câteva zeci de minute şi s-a întâmplat într-o zi nelucrătoare, pe unul din tronsoanele în construcţie ale autostrăzii bănăţene. O dată cu accesoriile de mai sus ne-am luat şi pălăriile, meloanele, şepcile şi caschetele, obiecte vestimentare extrem de diverse care exprimă, ca şi în cazul vinurilor, gusturile fiecăruia. Fiindcă, în ciuda mesajului unui cunoscut proverb antic, noi tocmai asta ne propunem, să discutăm gusturile şi despre gusturi. De gustibus disputandum...
Chiar dacă am găsit de cuviinţă că vinul cel mai potrivit pentru o asemenea degustare atipică ar fi cel de Recaş (un Solo Quinta 2010, de pildă), al cărui terroir chiar este traversat de viitoarea autostradă, vă puteţi imagina că vinul de pe masă a aparţinut oricăruia dintre prietenii sau cunoscuţii noştri producători de vin: SERVE, Crama Oprişor, Prince Ştirbey, Crama Basilescu, Budureasca, LacertA, Enira, Cramele Halewood, Domeniile Viticole Franco-Române, Vila Spoiano, Cramele Bunescu, Domaine Val d'Or, Crama Rotenberg, Santomas, Crama Gârboiu, Nachbil, Elite, Senator Wine etc. Patru aparate foto şi telefoane mobile au supus întâmplarea şi making off-ul acesteia într-o zi răcoroasă de vară, cu flori de câmp pe marginea asfaltului şi biciclişti traversând neverosimil calea încă neasfaltată a viitoarei autostrăzi.
De fapt, întreaga şotie a început în clinica de animale mici a doctorului Silviu Radu, acolo unde el tratează toate suferinţele şi toţi suferinzii regnului animal. De aceea puteţi considera cât se poate de firească înfăţişarea sa în chip de mag, de zân bărbos cu pălărie de vrăjitoare şi baghetă magică ascunsă la spate, care dintr-o simplă atingere alungă durerea nemărturisibilă a pacienţilor care nu cuvântă. Pălăriile aşezate pe pult s-au mutat apoi pe creştetele membrilor clubului, care parcă la un SMS nevăzut s-au suit în maşini şi au pornit către autostrada care încă nu este.
Dacă promotorii flasmob protestează uneori aducând în atenţie probleme legate de politică, ecologie ori artă, noi nu cerem nimic, ci pur şi simplu înfăţişăm vinul în cele mai neaşteptate locuri cu putinţă, acolo unde îl degustăm cu scop precis ca să plecăm apoi repede acasă. Într-un fel însă, aceasta este şi o cale de protest la adresa unui mod de consum, a acelor foarte mulţi consumatori de băuturi proaste şi ieftine pe care îi poţi vedea peste tot, pe terase, prin ganguri şi taverne, prin magazine alimentare ori în faţa propriului tv, preocupaţi doar să-şi atingă cota de alcool din sânge. Scopul flashtasting-ului de faţă este şi acela de a-i face pe şoferii de pretutindeni să înţeleagă că nu există şosea pe care să li se permită să conducă băuţi şi că singura cale pe care este posibil să deguşti vin este aceea necirculată, care se află încă în construcţie, şi asta tocmai pentru a întări mesajul de mai sus.
În locul în care se termină asfaltul şi începe să crească iarba am savurat liniştea unei zile de weekend. Şedinţa foto a fost favorizată mai mult sau mai puţin de nori şi de vântul care umfla în răstimpuri rochiile fotografelor şi părul degustătorilor, rostogolind pe asfaltul proaspăt câte o gambetă ori câte o pălărie de paie, la infinit, spre punctul nevăzut din care încep toate drumurile civilizaţiei moderne. Să mai spunem că am surprins în zbor porumbeii pasarelei, florile de câmp şi pietricelele asfaltului, biserici şi cai care pasc în iarba de la marginea satelor, stâlpii de curent multiplicaţi la nesfârşit. Nu încercaţi asta decât acasă, cu mouse-ul în mână, în faţa paginilor noastre virtuale!
Privitorul avizat poate vedea totul ca pe o improvizaţie, ca pe o commedia dell’arte, ca pe o creaţie estetică, aproape cinematografică, în jurul unui subiect ori obiect dat. Fotograful, ca pe un experiment de contraste. Băgătorul de seamă, ca pe o întâmplare uimitoare, neverosimilă, care şochează şi nedumereşte în chip plăcut. Omul legii, ca pe un ajutor, ca pe o campanie antialcoolică, de responsabilizare a şoferilor. Constructorul, ca pe o prezentare a unui proiect auto măreţ, care va transforma România pentru totdeauna. Iubitorul de vin, ca pe un exerciţiu neautorizat de admiraţie, iar producătorul de vin, ca pe un inedit şi binevenit instrument de reclamă new media.
Fiindcă trebuie să ştiţi că nu ne-am propus să scanăm etichete ori să proslăvim fiecare vin pe care ni-l dăruieşte nu ştiu care cramă obscură ori celebră. De acum încolo, ca şi până acum de altfel, acţiunile noastre vor fi selective şi creative, desfăşurate rapid în cele mai neaşteptate spaţii, după modelul flashmob, promovând numai vinul de calitate, pe cel românesc în speţă şi pe cel de pretutindeni în genere. Aşa, de amorul neautorizat al artei...
Galerie foto

2 comentarii:

  1. Exceptionala idee!! Mi-ar fi placut sa fiu acolo! Nu ne despart decat vreo 570 km, dar daca am fi avut o autostrada intre noi, chiar n-ar fi fost o mare problema. Oricum eu de vreo 15 ani gandesc Bucuresti - Timisoara (eventual Cenad) ca un proiect de importanta majora care ar crea multe lucruri bune: nu mai pui transportatorii care tranziteaza sa treaca munti (aia inalti rau) unde n-o sa faci inca 15 ani autostrada, construiesti ieftin la campie (aproape tot traseul), dezvolti zone sarace din Oltenia/Banat, unesti no.1 cu no.2 ca populatie, ii dai si lui Ford ce i-a promis Tariceanu acum 3-4 ani. Din pacate prioritatea e sa facem a nspea (auto)strada de la B la Ploiesti, care chiar nu are nicio utilitate, de cand sunt 4 benzi B - Ploiesti - Comarnic si traficul greu e interzis pe ea.
    La mai multe din-astea!
    P.S. N-ar fi stricat totusi un scurt review al unui vin inca ne-descantat (LacertA, etc)

    RăspundețiȘtergere
  2. Putem să repetăm gestul înainte de inaugurarea autostrăzii Arad-Bucureşti, pe care tronson încă neinaugurat vrei tu. Noi aducem trupa şi vinurile (vinurile LacertA sunt deja des-cântate), tu adă alţi iubitori de vin.
    Din punctul meu de vedere, autostrada în cauză ar lega mai mult Bucureştiul de vestul ţării şi implicit de Europa decât vestul ţării, adică Europa, de Bucureşti. Că poate ştii cum stau lucrurile acum: ardelenii şi bănăţenii o iau către capitală numai atunci când îi chinuie statul cu treburi birocratice, în general nu obişnuiesc să călătorească în est ori sud. Ei îşi fac concediile în vest, le place mult Budapesta, Praga, Viena, Parisul ş.a.m.d. Iar dacă trebuie totuşi să aleagă sudul, sudul pentru ei e Mediterana. Poate că în timp, de-a lungul deceniilor sau de-a lungul veacurilor, când se va schimba atitudinea de şperţari a hotelierilor de pe litoralul românesc, vor mai da şi ei pe plajele eventual mai curate ale Mării Negre.
    Eu cred în dezvoltarea regională, în competiţia regională. În bugete proporţionale cu PIB-ul pe cap de locuitor: dacă produci de două ori mai mult decât alţii trebuie să primeşti de două ori mai mult şi atunci poţi să-ţi construieşti singur drumurile. Şi atunci capitala devine o chestie relativă, centrul se multiplică, avem mai mulţi poli de dezvoltare şi fiecare se poate ocupa de propriile zone mai sărace. Timişoara de Banatul său, Clujul de Ardealul său... Nici nu-ţi dai seama ce bine s-ar descurca oraşele astea două în această privinţă dacă banii şi deciziile nu ar face de fiecare dată un lung circuit de 2x570 de kilometri. De Craiova şi Iaşi nu mă pot pronunţa însă.

    RăspundețiȘtergere