O petrecere
de rămas bun îți stârnește sentimente contradictorii, are în sine un dulce-amar
de trăiri, un
cumul de bucurii și tristeți în vreme ce derulezi filmul amintirilor,
în timp ce proiectezi în gând un viitor
neștiut. Ne-am bucurat și întristat așadar să ne numărăm, în șase vestici,
printre prietenii care au petrecut alături de Ghislain și Angela și de micul
Mathis, într-o
seară răcoroasă de iunie, o ultimă degustare de clipe înaintea
plecării lor spre Alsacia. Și dacă știm că pentru a-i revedea va trebui să
parcurgem peste o mie de kilometri, ceea ce se va întâmpla oricum și negreșit,
ne consolează gândul că undeva pe dealurile Drăgășanilor continuă să locuiască
alți doi prieteni de cursă lungă, Oliver și Raluca Bauer, gazde perfecte ale acestui
bye bye party.
În noaptea
de dinaintea plecării spre Drăgășani n-am prea dormit, așa că a fost un drum
dificil, cu atât
mai mult cu cât aveam să parcurgem cu viteza melcului multe
zeci de kilometri în urma unui convoi militar. Pe Valea Oltului, am realizat că
ne urmărea un Jeep șic condus de Marco Feltrin, oenologul de la Petro Vaselo, și el
invitat la petrecerea care urma să aibă loc la Casa Bauer. Am tras la Hotel
Kilometrul Zero, un loc bine știut de toți călătorii oenofili, apoi am ajuns cu
două taxiuri pe vârf de deal, în locul cu belvedere în care Oliver și Raluca au
clădit una dintre cele mai noi și mai frumoase crame ale Drăgășanilor.
Poate că am
filmat și înregistrat totul și altfel decât cu aparatele Canon, cu telefoanele
Samsung, cu
dronele de rigoare, poate că ochiul real a cuprins și salvat totul
într-un fișier cuprinzător, plasat într-un cotlon al sufletului. Un curcubeu
s-a arătat parcă anume pentru noi toți, deasupra Oltului etern. O punte, o
scară spre cer, un loc de trecere, semnul armoniei
universului, un legământ,
anunțând un eveniment fericit, o reînnoire... O vreme am vorbit fericiți, am
sorbit vinuri, am gustat purcelușul, nu am conștientizat emoția acestei
întâlniri. Abia atunci când Oliver și-a rostit discursul de despărțire, evocând
momentele unei prietenii legate între niște străini mutați pe dealurile
Olteniei pentru a face vinul cel mai bun, ochii ni s-au umplut de lacrimi. Ne-am
dat seama că nu numai Crama Avincis, în toată minunăția ei arhitecturală, nu va mai fi aceeași din punct de vedere
afectiv, ci
și Drăgășanii se vor schimba pentru noi. Și pentru că nu am
putut alunga acest gând, am găsit de cuviință să facem câte ceva, orice, să ne
plimbăm printre pomii lui Oliver, să gustăm un Sauvignonasse, să fotografiem apusul,
să mângâiem cățelușa Schela.
Să mai spunem că
am avut bucuria să sărbătorim pe cineva care a împlinit frumoasa vârstă de 8+3
ani,
că tortul a fost delicios, că ochiul dronei și-a șters și el o lacrimă
întâmplătoare, că seara a venit cu vânt și cu frig. Unii dintre noi, mai
nedormiți, au părăsit timpuriu party-ul, care avea să se întindă târziu în
noapte. Se spune că vinurile destupate de Oliver, din sticle de toate mărimile,
au fost pe măsura emoției acestei despărțiri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu