Reportaj la pahar în Mitteleuropa (I). Magie și Blaufränkisch la Bad Blumau

 Ce poți să faci în patru zile, în trei țări mitteleuropene, dacă ești pasionat de vin și de călătorii cu fir roșu, alb sau rosé? De pildă, să iei de două ori masa în Ungaria, la dus și întors, la restaurantele de la Lajosmizse și la pensiunea pescărească Fehértói de lângă Szeged. Să dormi două nopți la Bad Blumau lângă spa-ul de cinci stele al lui Hundertwasser și să te bălăcești de nenumărate ori în Vulkania. Și tot acolo, să guști Blaufränkisch-ul casei, să te pozezi cu broscoiul-ceas, să faci ședință foto în halate albe, să deguști cârnații locului și câte și mai câte... Apoi să treci în  Südtirol, în mica Austrie a Italiei, pentru un tur al orășelului unde șezi, pentru o vizită la o abație cvasimilenară și pentru un festival de vin organizat pe strada unui burg plin de șarm. Am uitat ceva? Foarte multe, poate doar memoria aparatului foto este cea care rezistă, încercând să spună pe larg poveștile ale căror personaje suntem, în care ne strecurăm parcă mânați de o forță irezistibilă, de plăcerea de a ne trăi viața ca pe o călătorie, alături de cei care împărtășesc aceeași chemare.
 

Înainte de caniculă și de o altă degustare cu spumante, am zis să ne oferim un miniconcendiu prin părțile noastre de Europă. Am plecat cu trei mașini pe căi oarecum diferite, dar care traversau Ungaria, Austria și nordul Italiei, având să se reunească apoi la o pensiune din Mühlbach/Rio di Pusteria, comună din Südtirol sau Tirolul de Sud, cum vrem să-i spunem. În această provincie autonomă italiană dibuisem, tot căutând pe net, un festival local de vin. Brixen Wine Festival reunește, în orașul omonim, aproape douăzeci de producători locali de vin, durează patru ore și se desfășoară „la arcade”, pe o stradă comercială din centrul urbei.  

Miercuri, traversam Ungaria, după o masă copioasă la Lajosmisze, însoțită de un Áldás Egri Bikavér 2015 de St. Andrea, vin asortat meniului. A fost o zi stranie, cu furtuni răspândite pe toată întinderea pustei, cu nori de o frumusețe periculoasă, cu șiroaie de apă pe autostradă. Constructorii maghiari au avut înțelepciunea să realizeze în ultimii ani, parcă și pentru noi, o nouă autostradă spre Austria, care leagă Budapesta de Szombathely, via Győr. Așa că drumul până la Bad Blumau, unul dintre cele mai spectaculoase complexe termale din lume, durează cinci ore pentru arădeni. La pensiunea la care tragem de vreo 8-9 ani încoace am găsim parcarea plină de mașinile undițarilor care participau la un concurs de pescuit desfășurat pe balta proprietarului. O veste tristă ne întâmpină, doamna casei s-a prăpădit subit în primăvară, toate sarcinile administrării pensiunii fiind preluate de soț și de fiica de 18 ani. 

În băi, aceeași magie ne cuprinde simțurile, când executăm ritualul drumului pe aleile cu pomi care poartă nume, cu țarcuri de oi, cu râul Sagen care curge curat în albia lui către un fluviu neștiut, cu clădirile înecate de verdeață, iluminate parcă și de o strălucire interioară a unui spirit care nu va părăsi locul niciodată. Apoi urmează ritualul îmbrăcării halatelor albe, al potrivirii ceasurilor cu care ne plătim plăcerile oenologice și gastronomice. Și cufundarea în apă, în dreptul tuturor jeturilor care izbucnesc după un program bine cunoscut, când tocmai se aprind focurile de pe marginile piscinelor și fiecare înoată în voia lui în această splendoare pe care un arhitect genial a lăsat-o moștenire lumii. O duduie își duce în brațe iubitul peste tot, el devine aproape imponderal în baia termală, ca un prunc ce și-a uitat dimensiunile, plimbat de mamă într-o apă protectoare având temperatura placentei. Suntem șase cu toții, Claudiu și Adela au venit într-un Mercedes vintage, iar acum savurează pentru întâia oară întâlnirea cu Bad Blumau. Cu Alex și Sorina ne reunim a doua zi în Südtirol, căci ei au plecat tot miercuri spre Viena, purtând de grijă unei ființe dragi. Chiar dacă ne lipsesc destui prieteni, în ultima zi a călătoriei vom reuși totuși să ne strângem vreo zece pe marginea piscinelor de la Bad Blumau, la un pahar de vorbă și de vin. 

Austria e superbă pe drum, îți oferă, chiar și pe autostradă, niște peisaje unice, îngrijite după standarde chezaro-crăiești. Munții par îmblânziți datorită cabanelor și bisericilor cocoțate la sute ori chiar mii de metri altitudine, pe pajiști tunse la milimetru, de un verde special, austriac, cu variațiile sale dictate de lumină, sub piscurile albăstrii ale Dolomiților, pe care un Dumnezeu grăbit le-a retezat imperfect cu dalta demiurgică. Nu ne prea dezmeticim când trecem granița din Österreich în Italia, pe lângă înscrisul cu steluțele Uniunii Europene, pe lângă monumentul și caserma care amintesc că pe aici s-au dat crunte bătălii din Marele Război în urma cărora această parte de lume a revenit statului italian. Noi am venit aici însă pentru motive mai pașnice, care au legătură cu o anumită abație viticolă și cu un anume festival de vin.


Galerie foto: Abbazia di Novacella, Austria și Südtirol pe drum, Bad Blumau iar, Brixen, Crama abației, Mühlbach