Reportaj la pahar în Mitteleuropa (III). Brixen sau Bressanone, cum vă place

Când am ales Tirolul de Sud ca destinație de vacanță, festivalul de vin de patru ore de la Brixen a fost atracția principală. Ni s-a părut contrariant de fain să organizezi un festival pentru câteva ceasuri, pe o stradă a unui orășel medieval dintr-o foarte activă zonă viticolă situată într-o bucățică de Austrie italiană. Și cum ne doream să participăm, întregul traseu a fost organizat în funcție de asta. Cine a vizitat zona, poate înțelege cât de inspirat este motto-ul Vom Berg ins Glas/ Dalla montagna al calice (De pe munte în sticlă) sub care se desfășoară, de vreo 12 ani, acest festival. Și mai poate aprecia altfel fiecare licoare servită, mai ales dacă vine din zone mai însorite și mai darnice ca terroir cu via, cum ar fi România, de pildă. Căci vinurile südtiroleze, ca de altfel cele austriece și nemțești și elvețiene, vinurile germanice, dacă putem folosi acest cuvânt, sunt de obicei foarte acide și bune de învechit, fără să aibă totuși complexitatea celor latine ori de Lume Nouă. La maturare însă pot oferi cele mai frumoase surprize, căci sunt făcute de meseriași dedicați, din vie și până în cramă, de pe munte până la crearea licorii din sticlă. Și cine scoate vinuri mari în Südtirol nu poate să vinifice altfel decât sublim și în țări mai însorite, acolo unde Dumnezeu a fost mai darnic cu viile și cu pământul, complotând alături de oenolog și făcându-i mai ușoară munca. 

 

Așadar Brixen, ceasurile după-amiezii, orășel medieval cu 20.000 de locuitori, pod peste ape repezi, munți în zare, clădiri străvechi și străzi strâmte, turle cu orologii și ceasuri solare care funcționează neîntrerupt de multe sute de ani, o mare piață cu dom și mitre pontificale, madone pe clădiri, firme multiseculare, cu un arbore de vie centenară în fața unei clădiri din colțul pieței, nu departe de palatul episcopal numit Hofburg. E foarte cald, avem la dispoziție câteva ceasuri pentru prânz, ședințele foto, plimbare, răcorire, pierdere de vreme. Pe la șase și un pic, începe agitația pe strada cu arcade, cu portici din centrul istoric, acolo unde cei 17 producători de vin locali încep să mute butoaie, să desfacă baxuri, să pună sticlele la gheață, să pregătească frapiere. Alături de ei, alți producători de brânzeturi, mezeluri și alte bunătăți din zonă și din întreaga Italie ocupă standurile puse la dispoziție de primărie. Municipalitatea este organizatoarea evenimentului iar fondurile rezultate (numai pentru vin, participarea costă 15 euro, garanția pentru paharul marca Schott-Zwiesel fiind de 5 euro) sunt folosite pentru nevoi comunitare. Un ochi atent a putut aprecia la câteva mii de persoane participarea la festival. Între producătorii prezenți pe pliantul dedicat evenimentului am regăsit: Stiftkellerei Neustift, Kofererhof, Strasserhof, Pacherhof, Manni Nossing, Villscheiderhof, Kuenhof, Taschlerhof, Garlider, Gumphof, Bessererhof, Rienlingerhof, Weingut Ebner, Wassererhof, Rockhof, Spitalerhof și Eisacktaler Kellerei.

 

Ne pierdem în mulțime, lăsându-ne în voia plăcerilor bine știute: degustăm zeci de vinuri, intrăm în vorbă cu zeci de oameni, găsim valori comune, povestim de Transilvania... Majoritatea vorbesc engleza, foarte puțini italiana și doar la cerere, câțiva sunt cam reci când își dau seama că au de-a face cu niște turiști, de parcă nu s-ar aștepta, cu ai lor e mai plăcut totul. Cei mai mulți însă te îmbie cu vin și fac față cu brio valului de solicitanți care tot crește spre seară. Claudiu are grijă să ne aprovizioneze cu platouri pline de bunătăți: speck-uri de top, brânzeturi care se topesc în gură, prosciutto cu gust sublim. Ai senzația că tot orașul se înghesuie pe strada arcadelor pentru a savura vinurile proaspete ajunse de pe munte direct în sticlele bine răcite din frapiere. E  plăcut totul, găsim vinuri din soiuri locale ori des cultivate în zonă cum ar fi Kerner, Sylvaner, Grüner Veltliner, St. Magdalener, Lagrein, Gewürztraminer, Zweigelt. La lăsarea întunericului, sunetul chitarelor dintr-un capăt de stradă încheie o seară minunată. Nu am uitat să ne pozăm pentru albumul de familie al clubului cu prietenii noștri de-acum de la Stiftkellerei Neustift, pe nume Celestino Lucin, Urban von Klebelsberg  și Elias Holzer, dar și cu un angajat al primăriei, în uniforma sa inconfundabilă. În două mașini, ne întoarcem târziu către Hotelul Zur Linde, hanul nostru pentru două nopți.

 

A doua zi se face de plecare, avem de traversat Tirolul de Sud și pe cel de est, dar și Styria pentru a ajunge din nou la Bad Blumau, unde ne așteaptă alți doi prieteni din club veniți de la Viena. Pe drum, peisaje de vis, gps-ul ne ocolește pe sus, departe de aglomerația șoselei principale, priveliștile montane sunt o încântare. Oprim la Graz, la un restaurant de top, pentru prânz și altă degustare, cu vinuri selecționate din vinoteca proprie a localului. Am avut grijă să servim un imens Wiener Schnitzel, adică un șnițel de vițel, dar și un Sauvignon Blanc în deschidere și un Blaufränkisch asortat mâncării, vinuri provenite de la cunoscuți producători austrieci. Altă poză de grup, mai avem de condus trei sferturi de oră până la pensiunea Teichhof Samwald și vreo două ceasuri până să ne bălăcim iar în apele termale ale băilor lui Hundertwasser, ușor euforici după câte un pahar de Grüner Veltliner servit pe terasa restaurantului. 

În ultima zi, duminică, am pornit către casă, pe la Szombathely, pe autostrada parcă construită pentru noi, pe lângă Budapesta către Szeged, unde am oprit pentru a ne potoli foamea la Fehértói Halászcsárda, o cunoscută pensiune cu restaurant foarte frecventată de românii care se întorc în țară. Seara, ajunși la Arad și Timișoara în mijlocul unei canicule de sfârșit de iulie, am putut bifa în jurnalul afectiv al clubului una dintre cele frumoase ieșiri făcute vreodată. Cuvintele se sfârșesc aici, restul poveștii îl vor spune sutele de fotografii din cele șapte albume foto ale acestei minivacanțe mitteleuropene.

 

Galerie foto: Abbazia di Novacella, Austria și Südtirol pe drum, Bad Blumau iar, Brixen, Crama abației, Mühlbach