City break cu spa, Beagles și grătare la Novaci

Paradoxal sau nu, mi-e tare dor de Novaciul anilor ’90. Cu toată sărăcia specifică acelei epoci de tranziție, orășelul situat în apropiere de stațiunea Rânca își avea pe atunci farmecul lui, dat poate și de șoseaua străjuită de brazi falnici, șerpuind lin către înălțimile Parângului. Erau mai puține mașini, mai toate Dacii ori Aro, Gilortul băgat parțial în conductă de comuniști părea chiar curat pe alocuri, lumea ființa liniștită, cu tot mirosul său de benzină cu plumb. Și parcă toate cuvintele dacice, barză, varză, viezure, mânz, se regăseau mai bine în peisajul ancestral, pe care progresul forțat din comunism nu apucase să-l schimbe cu totul în rău.

 

Accesul meu de nostalgie poate părea rupt din bancul acela sovietic: Ce frumos era pe vremea lui Stalin, eram așa de tineri! Și poate chiar e, căci deși Uniunea Sovietică numai ce crăpase grandios la începutul anilor ’90, ca o explozie de centrală nucleară, încă  nu reușisem să doborâm cu totul comunismul din noi. 

Nu scăpasem de mineriade, nici de tov Iliescu, președintele nostru perestroikist, nici de clișeele salamului cu soia, nici de patriotismul rupt în cur. Prin vara lui ‘93, când am făcut cunoștință cu Novaciul, eu și Adina, viitori Pivnicer și Pivniceră, eram just married. 

Eu, jurnalist cu diplomă de inginer, ea – proaspătă doctoriță, dentistă la una din întreprinderile timișorene. Novaciul fiind orașul bunicilor Adinei, intelectuali din perioada interbelică, legătura ei cu locul data de foarte mulți ani, din copilărie. 

Ne-am luat și nașii cu noi într-o excursie nebună, nebună, nebună, întipărită pentru totdeauna în memoria noastră afectivă. În acea vară fierbinte, urcam și coboram de la Rânca cu ajutorul unor șoferi de camion duși cu pluta, pentru o ciupercă la grătar și o bere la terasă lângă unitatea militară. Un individ patriot, gras, transpirat și turmentat. care locuia pe strada Dezrobirii din Craiova, a fost gata-gata să ne linșeze din cauza unui cuvânt rostit întâmplător, anume gulaș. Pe atunci, în Rânca totul era diferit. Nu tu stațiune montană de importanță națională, nu tu sute de pensiuni, nu tu Transalpina, numai câteva cabane și soldații unității militare care apărau patria de unguri și pe noi de agresorul craiovean. 

 După aproape treizeci de ani, ungurofagii par mai greu de găsit în Novaci și la Rânca, deși asta poate fi doar o aparență de aur. Brazii bătrâni care străjuiau drumul au fost tăiați la îndemnul bizar al unui primar, fiind înlocuiți cu arbori ornamentali specifici orașelor de câmpie. După ce s-au uscat, aceștia au fost înlocuiți din nou cu brăduleți și tuia, însă va trebui să așteptăm zeci de ani pentru a regăsi superba șosea din amintire, străjuită de mari conifere.  În schimb, se văd șiruri de motocicliști, mașini electrice, spa-uri de cinci stele, alături de sifonării și de bustul grotesc al misteriosului voievod Litovoi, de a cărui existență am aflat, noi, patrioții români, din arhivele... ungurești.

Există o făloșenie – fudulie, vreau să zic - deloc discretă care, alături de detaliile tradiționale ale acestui colț de Oltenie profundă, pare specifică acelor regiuni ale țării îndepărtate de granița vestică a civilizației.E interesant, am mai spus-o, că aproape oricărui locuitor din aceste provincii ale Vechiului Regat îi ia mai puțin timp să ajungă la București decât îi trebuie oricărui bănățean ori ardelean ca să-și vadă actuala capitală. În schimb, aproape orice locuitor al Ardealului ori Banatului face acum câteva ore până la Budapesta ori Viena, fostele capitale,  în vreme ce unui regățean, ori de unde ar veni el, îi cam ia o zi bună, poate își rezervă  și cazare pe drumul către aceste mari orașe în care civilizația și... gulașul sunt la ele acasă. Un dezechilibru pe care putem spera că îl vor rezolva viitoarele autostrăzi, asta dacă presupunem că singura chestiune care îi desparte pe moldoveni, munteni și olteni de bănățeni și ardeleni, pe baciul moldovean și pe cel muntean de baciul ungurean, ar fi lipsa infrastructurii, și nu alte lipsuri.

 

Să nu vedem însă numai jumătatea goală a paharului în ce privește Novaciul. Adevărul e că lucrurile s-au schimbat în bine în multe privințe pentru novăceni. Un ochi atent poate observa că, dincolo de gustul mai mult sau mai puțin îndoielnic în materie de statui, orășelul prosperă. 

Mici afaceri de familie, bănci, stații de încărcare electrice, cabinete veterinare, supermarket-uri, iluminat public modern, o piață supraaglomerată, pensiuni, turiști în drum spre Rânca...Și această schimbare e vizbilă poate cel mai bine în casa Marianei, rudă și prietenă apropiată, care locuiește chiar la kilometrul zero al urbei. Destoinică membră a clubului nostru de vin și tovarășă de oeno-călătorii prin toată Europa și pe la Crama Avincis, ea este mândra proprietară a unei case cât se poate de verzi, care produce mai multă energie decât consumă. Acoperișurile celor două construcții, cea veche și cea nouă, sunt împânzite de instalații solare și panouri fotovoltaice. În garajul noii case tronează un SUV Volvo superb, de ultimă generație, în care te simți de parcă ai fi CEO-ul retras al unei corporații de miliarde.

 În casa veche, modernizată la rândul ei, cu  multe terase, cu bucătărie modernă, Mariana a creat o vinotecă cum nu găsești în prea multe locuri din Oltenia. Dacă te uiți la rafturile cu vinuri, s-ar putea să găsești licori mai bune și mai scumpe decât cele de pe la hotelurile și pensiunile de top din zonă. În plus, Mariana este mândra „mămică” a patru căței fericiți, doi Beagle, un Brac german și un maidanez de soi, patrupezi care ocupă sporadic și câte un fotoliu la masă, împărtășind toate experiențele hedoniste specifice prietenilor bipezi. Acolo, în casele Marianei, am petrecut, pe canicula de august, un city break inspirat, după ce, cu câteva zile în urmă, sărbătorisem Ruga la Ferendia.

 Ieșind la pas prin Novaci, pe drumul nostru spre L’Invidia, o pensiune și un spa de cinci stele cum nu găsești nicăieri în zonă, transformările sunt vizibile la tot pasul. Două fetițe conversează pe stradă: Uite un Tesla, avem trei în Novaci! Într-adevăr, un Tesla roșu tronează în fața primăriei, așteptând să i se încarce bateriile lângă ciudata Fântână a lostriței. Între timp ajungem la spa și huzurim în bazinul mai mic, cu hidromasaj, ori în cel mare, bun de înot. Unul sau mai multe pahare de prosecco la bar, trei ore de înot și o ședință foto cu biserica orașului și cu releul de pe Cerbul, plus cina excelentă de pe terasă, încheie o experiență fantastică. Avem timp totuși, de dragul vremurilor de altădată, să încropim și un grătar la tanti Ileana, mătușa Adinei, în curtea cu vie, brad, flori, meri și lemne tăiate. 

 În ultima zi, pe drumul de întoarcere către Arad, plouă continuu ca o descătușare după săptămânile de caniculă. Fotografiem biserici și stropi și un tir pe nume Kafka, tractoriști și căței în ploaie, ba chiar și o nuntă bănățeană cu steag, giveri și multe domnișoare de onoare. Gasthaus Eduard e restaurantul onorabil din Lugoj la care luăm cina, printre invitații a alte două nunți, prilej să comand un rasol de vită cu salată de hrean și legume, alături de nelipsitul vin al casei, de Recaș. Marile vacanțe ale acestui an, de la Ferendia și Novaci, iau sfârșit la Arad, cu o îmbrățisare de Teckel, cu o mângâiere de pisică, semn că lumea ca destinație nu este doar o întindere geografică bună de străbătut în concedii, ci mai ales una afectivă, care călătorește o dată cu tine și pe care o regăsești la întoarcere. 

Ca o manifestare a gândului că toate sunt în toate (vorba lui Constantin Noica) și se regăsesc în punctul de plecare, în cel de început.

 Galerie foto: Câini și pisici, De azi, de ieri și de altădată, Pe drum, Prin Novaci, L’Invidia, Ungurofag

Rugă cu multe Marii și cu mulți goști la Ferendia, nr. 242

Pentru un bănățean autentic, și vorbim aici - din păcate - de o specie pe cale de dispariție, Ruga (Nigeea, Nedeea) e sărbătoarea din an la fel de importantă precum Crăciunul ori Paștele. Dacă în satul tău Ruga, adică hramul bisericii, pică pe 15 august, de Sfânta Marie Mare, sărbătoarea e cu atât mai specială. Iar dacă numele mamei tale a fost sau este tot Maria, aceasta devine, în mod personal, cea mai sacră sărbătoare din an. 

La Ferendia, Ruga e de când lumea pe 15 august, de ziua mamei mele, Maria. Dincolo de semnificația religioasă, această dată e mai ales o sărbătoare a familiei, care îi reunește pe mai toți membrii, de acasă ori de peste oceane. Ne-am bucurat anul acesta să avem, între mulții goști dragi la petrecerea de 15 august, mai multe Marii și Mariane, în locul special de pe Gealul Țiganilor, din Ferendia, nr. 242. Șapte mașini, cu numere de Timiș și Arad, au sosit pe rând pe ulița de la marginea satului, umplând de viață casa, curtea și grădina lui Tatabun. Ele i-au adus pe Mihai, Axenia, Tudor și Valentin, membri ai familiei, pe nașa Sorina Maria, pe văruța Mariana de la Novaci, pe prietena timișoreană Maria de la Orăștie și pe al său soț Raul, pe Claudia, prietena din copilărie a Adinei care a devenit între timp Fata care gătește cu flori, pe Dan, amic de o viață, pe Oana și Naya, de felul lor de aici și din San Francisco, pe Iasmina și Lucian, pe Zoli, Raluca & Elihu, pe Mihaela, Flavius & Ianis.

Ne-au lipsit foarte mult părinții și (stră)bunicii noștri, dar și nașii ai bătrâni, de acum constelații pe care numai noi, cei ai casei, le ghicim pe cerul foarte înstelat al Ferendiei. Și cu atât mai mult ne-au lipsit Mircea, Diana și Sofia, nepoții noștri de la Aachen, dar și Ceacea (Uca) Marcel și a sa Niculină din Cimișoara, plus nașul Alex, cetățean planetar.

Muma, bunica mea, ar fi fost mândră de tot ceea ce s-a gătit de Ruga 2022. Ar fi savurat și apreciat în mod special papricașul de pui elaborat de-a lungul zilei de Claudia, cu deplina grijă și asistență a Adinei, Marianei și Iasminei. După cum ar fi fost mândră de salatele grozave și de prăjitura cu prune proaspete gătite de Claudia. Un ingredient de top al papricașului a fost boiaua specială provenită din Ungaria, țară în care orice bănățean se simte, din punct de vedere culinar, acasă.

În ciuda marilor absențe, aceasta a fost poate cea mai reușită Rugă din ultimii ani. Goștii adulți și goștii copii au umplut cu viață și cu bucurie cele două case, a bătrână și a nouă, cea de sus și cea de jos, și pentru prima dată în acest an toate odăile casei au fost locuite nu doar de ființele din icoane, ci și de cele vii, ale prezentului. 

O ședință foto cu pomi, vie, copii și găini rămâne mărturie că, da, în 15 august, The Party Was There, în Ferendia, la nr. 242. Și nu știm cum să facem să multiplicăm această sărbătoare, să o întreim cumva anual, numai și numai pentru a aduce mai des acasă această sacră bucurie de a trăi numită Rugă.

   

Galerie foto