sâmbătă, 27 august 2022

Rugă cu multe Marii și cu mulți goști la Ferendia, nr. 242

Pentru un bănățean autentic, și vorbim aici - din păcate - de o specie pe cale de dispariție, Ruga (Nigeea, Nedeea) e sărbătoarea din an la fel de importantă precum Crăciunul ori Paștele. Dacă în satul tău Ruga, adică hramul bisericii, pică pe 15 august, de Sfânta Marie Mare, sărbătoarea e cu atât mai specială. Iar dacă numele mamei tale a fost sau este tot Maria, aceasta devine, în mod personal, cea mai sacră sărbătoare din an. 

La Ferendia, Ruga e de când lumea pe 15 august, de ziua mamei mele, Maria. Dincolo de semnificația religioasă, această dată e mai ales o sărbătoare a familiei, care îi reunește pe mai toți membrii, de acasă ori de peste oceane. Ne-am bucurat anul acesta să avem, între mulții goști dragi la petrecerea de 15 august, mai multe Marii și Mariane, în locul special de pe Gealul Țiganilor, din Ferendia, nr. 242. Șapte mașini, cu numere de Timiș și Arad, au sosit pe rând pe ulița de la marginea satului, umplând de viață casa, curtea și grădina lui Tatabun. Ele i-au adus pe Mihai, Axenia, Tudor și Valentin, membri ai familiei, pe nașa Sorina Maria, pe văruța Mariana de la Novaci, pe prietena timișoreană Maria de la Orăștie și pe al său soț Raul, pe Claudia, prietena din copilărie a Adinei care a devenit între timp Fata care gătește cu flori, pe Dan, amic de o viață, pe Oana și Naya, de felul lor de aici și din San Francisco, pe Iasmina și Lucian, pe Zoli, Raluca & Elihu, pe Mihaela, Flavius & Ianis.

Ne-au lipsit foarte mult părinții și (stră)bunicii noștri, dar și nașii ai bătrâni, de acum constelații pe care numai noi, cei ai casei, le ghicim pe cerul foarte înstelat al Ferendiei. Și cu atât mai mult ne-au lipsit Mircea, Diana și Sofia, nepoții noștri de la Aachen, dar și Ceacea (Uca) Marcel și a sa Niculină din Cimișoara, plus nașul Alex, cetățean planetar.

Muma, bunica mea, ar fi fost mândră de tot ceea ce s-a gătit de Ruga 2022. Ar fi savurat și apreciat în mod special papricașul de pui elaborat de-a lungul zilei de Claudia, cu deplina grijă și asistență a Adinei, Marianei și Iasminei. După cum ar fi fost mândră de salatele grozave și de prăjitura cu prune proaspete gătite de Claudia. Un ingredient de top al papricașului a fost boiaua specială provenită din Ungaria, țară în care orice bănățean se simte, din punct de vedere culinar, acasă.

În ciuda marilor absențe, aceasta a fost poate cea mai reușită Rugă din ultimii ani. Goștii adulți și goștii copii au umplut cu viață și cu bucurie cele două case, a bătrână și a nouă, cea de sus și cea de jos, și pentru prima dată în acest an toate odăile casei au fost locuite nu doar de ființele din icoane, ci și de cele vii, ale prezentului. 


O ședință foto cu pomi, vie, copii și găini rămâne mărturie că, da, în 15 august, The Party Was There, în Ferendia, la nr. 242. Și nu știm cum să facem să multiplicăm această sărbătoare, să o întreim cumva anual, numai și numai pentru a aduce mai des acasă această sacră bucurie de a trăi numită Rugă.

   

Galerie foto


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu