marți, 9 februarie 2010

Cui să dăruieşti un Davino

Zilele astea m-am simţit de parcă aş fi câştigat o maşină. Uneori descopăr legături nevăzute între întâmplările şi încercările din viaţa mea, ca şi cum cineva ar avea grijă de asta, împrumutându-mă cu simţuri pe care le credeam de multă vreme pierdute. Şi cumva, chiar dacă scepticii ar fi înclinaţi să nu creadă una ca asta, unele au legătură cu vinul. Vi s-a întâmplat, desigur, să goniţi pe autostradă către casă, undeva în larga străinătate dinspre Apus, şi să fiţi salutaţi de alţi români, în maşinile lor cu numere purtând literele AR, TM şi mai ales B. E un fapt banal şi aproape că ajungi să nu îl iei în seamă. Când una din aceste maşini, aflată uşor în faţa ta, virează brusc spre ieşirea de pe autostradă, exact în locul în care o faci şi tu, relaxat, pentru a servi o masă fabuloasă la un restaurant unguresc, ca şi cum s-ar fi hotărât brusc în ultima clipă să te urmeze, tăindu-ţi calea şi ducându-te la câţiva centimetri şi câteva milisecunde de accident, lucrurile se schimbă radical şi intră în sfera neobişnuitului. Căci exact asta ni s-a întâmplat şi nouă, călători prin Europa de dragul vinului şi al Renaşterii, la întoarcerea acasă, undeva între Budapesta şi Szeged. În parcare, am cerut explicaţie şoferului imprudent care tăiase calea uneia din cele două maşini cu care veneam spre casă, noi, două familii de prieteni, din Arad şi Timişoara. De fapt, era o şoferiţă, o duduie brunetă, aproape disperată, însoţită de maică-sa. Erau timişorene şi se întorceau din capitala Ungariei. Li se furaseră banii şi au descoperit pe drum asta, când benzina era pe terminate. Nu aveau roaming şi practic ne cerşeau ajutorul: daţi-ne nişte euro să ajungem în ţară! Acuma, orice român cu scaun la cap ar fi bănuit că e vorba de o escrocherie. Noi mai aveam la noi vreo 20 de euro de familie şi nişte forinţi, cât să servim o masă în cinci, căci trecuseră vreo 7-8 ore de la micul dejun. Până la urmă, cu toată neîncrederea şi supărarea pe manevra imprudentă făcută de şoferiţa în cauză, le-am oferit 10 euro şi un număr de telefon, pentru a-i contacta ulterior pe amicii timişoreni şi a le returna banii. Nu că am fi crezut că o să se întâmple una ca asta. Ele au plecat iar pentru noi, prânzul care a urmat a fost unul chezaro-crăiesc. Trebuie să recunoaşteţi, cei care aţi avut ocazia să daţi prin Magyarország, că acolo se mănâncă pe săturate. Chelnerul ştia o română parcă tradusă cu Google Translator, ne-a adus nişte bunătăţi expuse în meniu în mai multe limbi, însă e lucru cunoscut că în localurile din Ungaria a doua limbă de circulaţie turistică este româna. Cei doi şoferi au fost singurii păgubiţi, căci n-au putut să guste şi un vin local. Într-un final, am părăsit fericiţi restaurantul şi fără un sfanţ în buzunar, având exact atâta benzină cât să ajungem în oraşele noastre de pe Mureş şi Bega. Am fi uitat întâmplarea şi poate că eu n-aş fi povestit-o dacă amicul meu timişorean nu ar fi fost sunat de duduia întâlnită în Ungaria, pentru returnarea banilor împrumutaţi. Aşadar, ajutasem pe cineva aflat la ananghie şi ne-am bucurat să aflăm asta, căci de n-o făceam, n-am fi putut trăi uşor cu gândul că am refuzat nişte oameni necăjiţi. Am regăsit această poveste într-un cotlon sufletesc, cumva prin ricoşeu, fiindcă mi-a fost dat şi mie să trăiesc o mică încercare chiar ieri. Una aproape banală, în care eu am fost eroul uituc, "negativ". Dacă aţi avut ocazia să treceţi prin Timişoara şi chiar să cunoaşteţi o bucăţică din centrul acestui mare oraş, atunci strada Eugeniu de Savoya trebuie să vă spună ceva. Măcar prin numele prinţului eliberator al cetăţii, dacă nu prin clădirile încărcate de istorie care poartă această adresă. Iubitorii vinului ştiu desigur mai multe: sunt trei enoteci pe această stradă, una şi una, în care poţi să laşi bani mulţi în schimbul unor vinuri frumoase. Dar nu tocmai despre asta vroiam să vă vorbesc, ci despre păţania mea. Eram cu treburi prin zonă, am parcat maşina undeva pe la mijlocul străzii şi m-am întors după vreo trei sferturi de oră. Dau să o deschid şi constat că nu mai am cheile. Stupoare! Atunci observ un bileţel sub ştergătorul de parbriz: "Sunaţi urgent la nr. (...). FFF important!". Am sunat şi mi-a răspuns o voce de bărbat: "Ai pierdut ceva?" Un pic mai târziu, aveam deja cheile. Era un tânăr care lucra prin preajmă şi le-a observat, căzute la câţiva milimetri de o gură de canal. Le pierdusem din buzunar când mi-am scos mănuşile. "Ai avut noroc, mi-a spus, dacă le vedea altcineva, nu mai găseai maşina!" L-am întrebat cum pot să mă revanşez şi mi-a răspuns cu o strângere de mână. "Stai liniştit, omule, oricum nu mă lăsa inima să procedez altfel." I-am mulţumit şi ne-am despărţit. Am intrat însă în prima vinotecă întâlnită în cale, de unde am cumpărat un Davino, Domaine Ceptura Rouge 2006, un vin pe care l-am ţinut minte ca pe unul dintre cele mai bune produse în ţară. Şi am mai luat şi un Sole Chardonnay de Recaş, o altă febleţe a mea din anii din urmă. M-am întors şi i le-am oferit găsitorului de chei, căci de acum ştiam unde lucrează. Şi m-am bucurat să aflu că-i place vinul. Poate că vă gândiţi că nu există nici un link posibil între cele două peripeţii din viaţa mea. Uneori însă se găseşte o mână neobservată care ne goleşte buzunarele de bani şi de cheile maşinilor cu care putem călători prin lume între două puncte ale existenţei sigure, tulburând brownian ordinea firească a lucrurilor. De parcă ne încearcă reacţiile în nişte momente cheie ale trecerii, tocmai pentru a ne aduce aminte că suntem oameni. Probabil că asta ne face să oferim bani unor necunoscuţi care îşi intersectează cu disperare drumul cu al nostru şi să returnăm obiecte esenţiale celor care le pierd aparent fără speranţă aproape de locul în care ne facem veacul încă netulburaţi de o asemenea încercare. Şi-atunci să nu închini un pahar de Davino în cinstea oamenilor?

11 comentarii:

  1. :) Ba da!
    Interesantă etichetă are Davino, cu Mielul Sfânt şi Graalul...

    RăspundețiȘtergere
  2. Diana, vin şi eu imediat la tine pe blog, am două lucruri interesante să-ţi spun. Într-un fel, au legătură cu intervenţia Cuiva important în viaţa şi destinele oamenilor, după zeci de ani în care părea că asta nu se va mai întâmpla niciodată...

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragilor,

    Gustati Purpura Valahica 2007, a lui Davino, dupa parerea mea cea mai buna Feteasca Neagra savarsita vreodata in Romania, iar apoi, dupa ce va reveniti din uluire, puneti mana de la mana si luati o sticla de Flamboyant. Acestea sunt doua dintre putinele vinuri romanesti care stau la masa cu cinste alaturi de cele mai bune vinuri ale lumii. Eu as indrazni sa zic sa vi le faceti cadou chiar voua, intr-o zi mare, si o sa vi se lumineze sufletele. Eu asa am patit prima data cand le-am gustat si am ramas cu palaria ridicata in fata a doua dintre putinele lucruri facute ireprosabil chiar aici, in Romania!

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut,
    Si eu am ramas impresionat de Purpura Valahica 2007. E practic singura feteasca neagra din "big league". Desi au cam exagerat cu zaharul rezidual.
    George

    RăspundețiȘtergere
  5. Răzvan, m-ai incitat, nu mă las până nu degust Purpura asta Valahică. Pe urmă iau Flamboyant-ul. Ştii, de câte ori intru în enoteca mea preferată, din Timişoara, amfitrioana mă întreabă, invariabil, după ce eu cumpăr, invariabil, Davino-ul de care vorbeam mai sus: Dar nu luaţi şi un Flamboyant? Într-un fel, le-aş lua pe toate. Că intru în orice vinotecă precum într-o bibliotecă. Iar vinotecii mele ar trebui să-i spun: Biblioteca vinurilor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa stii ca la inceput imi facusem o colectie exclusiv din varietati romanesti. Le colectionam ca pe timbre. O feteasca alba, o babeasca, o cadarca, etc. Dupa care mi-am dat seama ca-i o tampenie. Cine ar vrea sa pastreze in pivnita vreo 10 ani o zghihara de Husi?!

    RăspundețiȘtergere
  7. E corect, George, vinurile trebuie băute, nu colecţionate. Totuşi, pe unele dintre ele, foarte puţine, poţi să te încumeţi să le învecheşti. Cu anii, nu cu zecile de ani. Vinurile trebuie băute, iar cărţile citite. Să nu stea degeaba în enotecă/bibliotecă. Am uitat să-ţi spun că eu am o enotecă paralelă, în cămară, de sticle goale. Cum suntem 8 în clubul nostru de degustători amatori, după numărul de sticle golite şi de dopuri adunate, orice om cu scaun la cap ar zice despre mine că sunt un beţiv. De fapt, nu m-am mai îmbătat de foarte multă vreme, însă ţin la paharul de vin roşu zilnic. Pe lângă faptul că asta mă scuteşte de problemele cu stomacul pe care le aveam înainte de a mă îndrăgosti de vin, mai am posibilitatea şi să gust astfel din spiritul ţărilor şi locurilor de pe unde am adunat vinurile. Toată arta este să păstrezi măsura, fiindcă numai aşa vinul devine şi medicament, şi sursă de inspiraţie. Să-l bei încet, să-l simţi, să te bucuri şi de aroma ce rămâne în pahar ca de parfumul unei fiinţe minunate. Să înţelegi că asta e o formă de cunoaştere.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt de acord cu tine. Iti invidiez si pivnita si faptul ca ai timpul si suficienti prieteni cu care sa-ti impartasesti experientele "pe viu". Eu am doar cateva sticle care merita invechite, undeva intr-un beci. Si de fiecare data cand vizitez proprietarul beciului raman cu una mai putin:)

    RăspundețiȘtergere
  9. :)))

    Si daca tot te-am incitat, indraznesc sa-ti mai recomand un vin spectaculos - asta pana nu-ti epuizezi total bugetul:)

    Anume: Cuvee Uberland 2007, facut de banatenii tai, la Recas (ma rog, oenologul e australian, iar vinificatoarea vine din Spania, patronul fiind un englezoi, pre numele sau Philip Cox:). Ma rog, vinul este insa fantastic. Este singurul vin romanesc caruia i-am acordat in degustare 91 de puncte - cu mare potential de invechire (incat ti-as recomanda sa-l iei si sa-l gusti peste vreo 4 ani, daca ai atata vointa :) E monumental! Eu inteleg sa ma fac ambasadorul acestui vin in toate cercurile pe care le frecventez - in Romania si in afara - si, crede-ma, am primit deja aplauze la scena deschisa pentru Cuvee Uberland 2007 de la prietenii mei de la Decanter London, ceea ce, crede-ma e mare lucru! Eu il cumpar direct de la producator cu vreo 87 de RON, deci in magazin trebuie sa se invarta in jurul sutei, dar, daca e un vin de gustat in liga mare de la noi, apai asta e, cu siguranta!

    RăspundețiȘtergere
  10. Răzvan, cunosc foarte bine Cuvee Uberland-ul. L-am luat încă de când a apărut şi am băut/degustat destule sticle cu prietenii (dacă te duci aici: http://picasaweb.google.com/alurosoni/Romania#5414487298140093874, vei vedea că el există în vinoteca mea). Am fost la fel de entuziast ca şi tine atunci. Mi-am zis că e un vin care se pretează la învechire. Ei bine, am deschis o sticlă după aproape doi ani. Încearcă şi tu asta şi pe urmă mai vorbim despre cum a evoluat, fiindcă eu şi amicii mei din club am trăit o dezamăgire.
    Pe atunci, prin 2008 cred, era 80 de lei sticla, la Recaş. În magazinele din Timişoara, preţurile erau de 90-100 de lei sticla. Prima întâlnire cu Uberland-ul a fost de neuitat. Mai ales că atunci deschisesem şi un Shiraz 2005 Jacob's Creek, şi un Quinta Dos Quatro Ventos Douro 2006(ăsta e într-adevăr un vin de care să te entuziasmezi pe termen lung), plus că amicul meu Titi a deschis şi ultima sa sticlă de Bennett Murfatlar Cabernet Sauvignon 2001, avea vreo 7 ani, ăla vin care se preta la învechire!
    Nu ştiu ce se întâmplă cu Uberland-ul: ori nu în toate sticlele a fost acelaşi vin, ori cuvee-ul nu evoluează după aşteptări. Pe cuvânt de împătimit!

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu ma innebuni, ca fac infarct!

    Neaparat in seara asta deschid o sticla de Uberland 2006 sa vad ce si cum. Am in rezerva 6 sticle din 2006 si 10 din 2007. 2006-le a fost in 2008, cand l-am cumparat, absolut fantastic. Am mai gustat in 2009, in vara, vinul si nu am observat sa se fi intamplat ceva cu el. In 2009, tot in vara, am primit, pe sub mana, prima mea sticla de Uberland 2007 - care m-a lasat paf! E adevarat ca 2007 e inca nou si n-am motive sa deschid, sa verific evolutia, dar, pentru numele lui Dumnezeu, nici cel din 2006 nu are voie sa cada mai devreme de 15 ani. Dar cum orice poate fi posibil, deschid diseara si... daca iti scriu maine, inseamna ca a fost bun :))))))))

    RăspundețiȘtergere