Acasă în Ardeal, cu Enikő, Chop și Carastelec

Ce poți face într-o singură (bună) zi, dacă ești bănățean ori ardelean, mare iubitor de vin și de călătorii? De exemplu, să vizitezi o cramă din Sălaj, să încerci acolo un Chardonnay de top, iar apoi  să pornești către Cluj, pentru a onora o invitație de nerefuzat, care are legătură cu alte vinuri mari. Și asta în ciuda aglomerației din capitala clujeană, dar și în ciuda drumurilor Transilvaniei, de care guvernanții își bat joc de atâta amar de vreme.

Asta am și făcut într-o zi de marți, nu tocmai însorită: ne-am dat întâlnire cu prietena noastră Enikő la Crama Carastelec și i-am revăzut pe amicii de la Crush la un pahar de vin, la un party gourmet într-un nou și cochet club din capitala Ardealului, pe nume Chop.

 

Ne-am dus prin Oradea, bucuroși că nu trebuie să pornim cu noaptea-n cap, așa cum se întâmplă de fiecare dată când traversăm Carpații. Am găsit satul Carastelec grație unui gps care ne-a direcționat pe cea mai scurtă rută posibilă, pe zeci de kilometri plombați ca vai și-amar, dar și porțiuni

de drum care nu au văzut asfaltul. Nu-i bai, nu-i nici un bai, am putut să admirăm de departe, în mijlocul sărăciei ardelene, superba cramă Fort Silvan și pensiunea aferentă, așezată între vii lucrate impecabil. 

La urmă găsirăm și Carastelecul, pe numele originar maghiar Kárásztelek. Așezarea e o mică Ungarie, în care aflăm, previzibil, că numai ciobanul și șeful de post împreună cu nevasta sunt români. Crama o găsim urcând abrupt șoseaua îngustă perpendicular pe drumul principal, pe lângă viile și casele sătenilor. Pe deal se ivește construcția nouă plasată printre vii înșirate de-a lungul unei păduri, protejate de un gard electrificat.

 

Soarele se ascunde printre nori, strugurii au fost culeși, ochiul caută căprioare în vie, Enikő ne așteaptă pe acoperiș, o pasăre cocoțată pe firul de curent pozează pentru noi și pentru eternitate. Am pupat gazda simpatică, am ieșit pe terasa cramei și ne-am întins pe fotoliile comode, în timp ce ea, Enikő, deschidea un Chardonnay din 2013 zis Sophia, de o culoare superbă.

Dacă-ți faci de lucru prin preajma cramei cu aparatul foto de gât, găsești de toate pentru folderele amintirii: ciuperci bine crescute și bine ascunse-n iarba îngrijită, papura canalelor, cușca absentului dulău al locului, panorama cu biserică ascunsă printre coline și arbori. Prin ochiurile gardului vezi cu zoom strugurii rămași în vie și culorile unei toamne care a cuprins deja lumea. Pădurea e puțin frământată de vânt, câteva boabe de Pinot Noir dau contrast unor tonuri de verde, un căruțaș grăbit își mână caii pe drumul care taie-n două plantațiile de vie și chiar și pădurea din vârful dealului, o margine de lume pentru un ochi mai nostalgic. E o liniște tulburată doar de clinchetul paharelor cu Chardonnay, o licoare numai bună de alungat nostalgia, cu aciditatea sa tipică zonei, cu amintirea lemnului care nu a reușit să acopere aromele nobile ale soiului.

 

Enikő alungă toate gândurile propunându-ne o coborâre în cramă. Un bec ne avertizează: CO2 Veszély!, Feteasca Regală e Királyleányka și fermentează în cisternele de inox, gustăm vinul încă nevin al anului 2017, tulburel și neclar dar plin de personalitatea soiului. Sunt de toate aici, în mica uzină de vin: linia de îmbuteliere, aparatura pentru spumante, baricuri parfumate și cisterne înghețate, saci cu dopuri, baxuri cu Frize, Carassii îmbietoare, șampanii cu fundu-n sus pe stative de lemn. Enikő ne explică tot-tot-tot, ne arată drojdiile din sticle, cuvele unde se îngheață buteliile pentru degorjare, iar din când în când mai lasă să curgă în pahare, din cisterne imense, câte un Chardonnay viitor.

 

La urmă, suim iar pe terasă, ronțăim pogăcele, o pozăm pe gazdă suită pe mobilierul din boxpaleți în postură nichitiană, având pe fundal viile ordonate de la buza pădurii. Și o luăm către Cluj, via Șimleu și Zalău. În capitala Sălajului, altminteri mai aglomerată decât un bulevard timișorean supus lucrărilor din ultima vreme, luăm un prânz copios la restaurantul situat în preajma unui pitoresc giratoriu cu multe mașini, multe sârme, mulți stâlpi și multe alte previzibile obiecte urbane, destul cât să imortalizăm un șofer de autobuz cum rezolvă cu scara niște probleme misterioase ivite pe acoperișul mașinii.

 

La intrarea în Cluj e coadă, la intrarea spre centru e și mai coadă, bară în bară, juma’ de oră, viața noastră se aglomerează, orașele noastre se blochează, o lume de mașini pe care îți vine să pășești rapid, fuga către casă, către restaurant ori către pustietate. Cu Enikő urmează să ne revedem la Chop, club nou, Urban Grill,  frate cu Crush din Platinia Shopping Center. Ne cazăm la Vila Parc, situată chiar în dreptul Cluj Arena pe celălalt mal al Someșului, prilej de ședință foto cu rațele râului, cu lună neplină și dâre de avion, cu contururi ovale în oglinda apei.

Seara, o luăm pe jos către club, Chop e șic și e plin de lume, îi reîntâlnim pe Balazs Attila și Ilonczai Balázs, ne așteaptă Carassia în fiecare pahar și bunătăți gourmet la tăviță. Un bucătar timișorean de top face demonstrații cu carne de vită, flambări spectaculoase, în fața unui auditoriu fascinat. Noi bem cupajul La Capella de la Nachbil, o regăsim pe Enikő, ne revedem cu Dorel Bogdan care ne îmbie cu un Chardonnay Issa al Cramei La Salina, ritmul e mai blând decât la Crush, ne cufundăm în oboseala plăcută de la finalul unei zile de vin, de foto, de călătorii. Un party select pentru care am traversat Transilvania, ca să fim în capitala de acasă. Pentru noi, provincia e în altă parte. Aici e acasă.

Galerie foto: Carastelec, Chop&Cluj