Noi exerciții oenofile în Dealu Mare

Trei degustări în 24 de ore, două ieșiri la restaurant, un drum în ploaie și altul cu răsuflarea iernii în spate. Ultima noastră escapadă în Dealu Mare ne-a adus laolaltă cu vechi și noi prieteni, prin locuri pe care le-am vizitat ultima oară în altă decadă, înainte de război și pandemie.

 Răzvan Avram, prieten bun pe care îl știm de prin 2010, de când am dormit în Cabernet și în alte odăi cu nume de vinuri la Pivnițele Rhein din Azuga, cu prilejul unei prime întâlniri a bloggerilor de vin, ne-a oferit prilejul unei noi călătorii în Muntenia. Cum citațiunea Paharnicului suna apetisant și cum chiar eram liberi în primul weekend de aprilie, i-am dat urmare, aceasta fiind prima întâlnire organizată între membrii societății Vindependent și cei ai Clubului Degustătorilor Neautorizați.

Dacă plouă, Valea Prahovei și nordul acesta de Muntenie îți par cu atât mai murdare și mohorâte, precum apa râului și dealurile cenușii care le-au dat numele. Ochiul călătorului trebuie să caute mult și bine ceva care să-i trezească încântarea, poate doar munții ușor înzăpeziți mai oferă iluzia unui paradis regăsit, a unei purități nepângărite de oameni. Probabil că va trebui să caut și să găsesc frumusețea provinciei mai mult prin viile sale și prin vinurile sale, căci peisajele și drumul fizic al vinului, șoseaua aia tristă și nereparată care taie județele Prahova și Buzău, nu au nici o legătură cu frumosul. Va trebui să caut sensuri noi dincolo de satele și orașele dărăpănate, pline de firme cu sicrie și cârnați de Pleșcoi, de câini plouați și oameni săraci-săraci-săraci, de bănci tricolore și gunoaie în ogradă, de mașini dezmembrate  și acoperișuri de tablă ruginite. 

Cumva Casa Colinelor stă deasupra acestei lumi precare, oferind un peisaj cu vii și crânguri , cu lumea urbană și rurală de la poale care de acolo, de la etajul terasei, pare chiar curată și pură. Ne-am reunit la pensiune într-o sâmbătă, cam pe la cinci după-amiaza, noi fiind întârziații de serviciu, motivat însă, căci un accident ne-a răpit măcar jumătate de ceas înainte să ajungem la Fântânița Haiducului și să luăm masa la acest cunoscut restaurant din apropierea Sibiului. Ajunși aici în sfârșit, la Casa Colinelor, putem deja să luăm masa de seară în compania Vindependenților și a gazdelor noastre, Ștefan Ionescu și Tudor Hrubaru, proprietarul, respectiv oenologul Cramei O mie de chipuri (72 ha, 150.000 de sticle produse, 250.000 l capacitate), situată chiar în incinta pensiunii. Și mai putem să încercăm vinurile casei și să facem cunoștință cu noile chipuri de la masă, între care se numără profesioniști și împătimiți ai vinului.

Avem plăcerea să-l cunoaștem pe oenologul Liviu Grigorică, un nume mare din lumea vinului românesc, personaj cheie în noul proiect care se desfășoară la o altă cramă din Dealu Mare, situată la Săhăteni: Domeniile Franco-Române. Din anturaj mai fac parte Alexandru și Roxana Farca (lumeamare.ro), vechi tovarăși de călătorii pe la crame, Marian Timofti, cunoscut somelier, alături de soție (Federația Națională a Degustătorilor Autorizați - FNDA), Dana Pop (PNDA), Răzvan Stoenescu (RaSto), winelover de România, și Răzvan Jurcă, bun amic de blog, de umblet, de pahar. Îi regăsim și pe somelierul Vali Tătar (scoalavinului.ro), pe simpaticii Cristian Cetățeanu și Florin&Elena Cetățeanu (cetateniivinului.ro) și pe Alex Dona și Marina Samoilă (desprevin.ro), alt cunoscut somelier, care a susținut și o degustare în dormitorul bunicii. Bineînțeles, nu îi putem uita pe Ina Stafie și pe organizator, Răzvan Avram, „noul secretar tot perpetuu, Paharnicul” al societății Vindependent, după cum se autointitulează în citațiunea care ne-a adus aici, „unde se va da, cu mult chef şi puţine parale, un praznic cum n-a mai fost demult”.
 

Pentru noi, vesticii, Casa Colinelor e sinonimă cu acasă în Dealu Mare, vom mai fi fost cazați aici de cinci-șase ori în vremurile bune de dinaintea războiului și pandemiei. Aventurile mele în patria vinului au început în 2010 tot la Urlați, peste deal, acolo unde se află Crama Basilescu. A fost o ieșire maraton în care am vizitat Crama SERVE de la Ceptura, pentru o degustare cu ochii larg închiși, Casa Bunescu (actualul Domeniu Kelaru) din Valea Călugărească, unde am privit curcubeul și Bucureștii, Domeniile Franco-Române – pentru a degusta opt vinuri într-o megacisternă și amintita Cramă Basilescu, unde am căutat vinul perfect în compania oenologului Gabi Lăcureanu. Mă gândesc la toate acestea în timp ce pălăvrăgesc cu RaSto și soții Farca și degust pe rând vinurile purtând eticheta O mie de chipuri: Iordache Fetească Albă 2022, Tămâioasă Românească 2022, Cabernet Franc 2020, Merlot 2017, Pinot Noir 2017. Mi-au plăcut albele, le-am și cumpărat, precum și un roșu, acel Cabernet Franc. 

Aperitivele și mâncarea servite sunt excelente, gazdele și invitații polemizează pe tema viei, vinului, vinificării, oenologilor străini etc. etc. Dan deapănă amintiri despre Academia Cațavencu cu Răzvanii prezenți și cu Liviu Grigorică, proprietarul cramei își expune filosofia oenologică, ceilalți bem pur și simplu și ascultăm. După ce facem poza de grup, seara devine de-a dreptul euforică, e timpul să ne retragem în odăi și să ne cufundăm într-un somn fără vise, înaintea aventurilor care ne așteaptă a doua zi.

Duminică dimineață suntem primii la micul dejun; după multe sucuri și cafele, ne suim în microbuzul de Mizil în care Paharnicul sună adunarea și face recensământul dependenților (autorizați/neautorizați) de vin. E o zi urâtă, rece, ploioasă, nu prea potrivită pentru călătorii, dar tocmai bună de degustări. Ceea ce și urmează câteva zeci de kilometri mai încolo, pe drumul vinului care ne duce de-a lungul Dealului Mare din Prahova în Buzău, de la Urlați la Săhăteni, la Crama Domeniilor Franco-Române.  Călătorim într-un peisaj familiar, aici se află toate localitățile emblematice unde își au sediul cramele cunoscute ale regiunii viticole: Urlați, Valea Călugărească, Ceptura, Vadu Săpat, Săhăteni, Tohani, Fințești… Gândul se duce în anii deceniului trecut, pe când crame precum Viile Metamorfosis, LacertA, Aurelia Vișinescu, Rotenberg, Licorna, Mierla Albă, Apogeum și cele amintite, Basilescu, SERVE, DFR era destinații familiare pentru degustătorii neautorizați care suntem.

Trecem prin inconfundabilul oraș Mizil, unde am petrecut cândva probabil prea multe minute, distrându-ne totuși într-un hotel fantomă care ne-a fost pus exclusiv la dispoziție. Vedem, din goana microbuzului că hotelul, situat lângă Lidl, este și acum de vânzare/de închiriat și, cum-necum, ajungem în sfârșit la Săhăteni, admirând băncile tricolore și sediul poliției împănat de gunoaie, dar și de steagurile României și UE. Domeniile Franco-Române ne întâmpină în ploaie, cu un cățel simpatic poreclit Denis (în amintirea vechiului proprietar, Denis Thomas), cu rațele artificiale și țestoasele reale ale unei fântâni cândva arteziene. Unii, care aud mai precar, i-au spus cățelului Dănuț, stârnind râsete în sânul și în sinea degustătorilor neautorizați…

Au trecut aproape treisprezece ani de când am fost am întâia oară aici. Am degustat atunci, într-o megacisternă amenajată ca magazin, opt vinuri marca DFR. Proprietarul era Denis Thomas, proprietar și vinificator  din Bourgogne, care a creat și certificat, în Dealu Mare, prima plantație ecologică din România. Vinificator al cramei era Daniel Dorneanu, acum coproprietar și oenolog la Mierla Albă, Domeniile Franco-Române deținând pe atunci 40 de hectare. Între timp, crama a fost preluată de trei investitori români, Mihnea Mihalache, Andrei Pănoiu și Mihnea Olariu.

Acesta din urmă a adus cu sine în noua cramă DFR o importantă moștenire de familie: 45 de hectare de viță-de-vie care au aparținut cândva, pe la 1890, unui stră-străbunic și mai apoi străbunicului său Alexandru Persu, inginer agronom și primar al comunei Tohani. Și a mai adus la DFR, pe lângă  cei peste 130 de ani de istorie viticolă, și un nume celebru al literaturii române: Eminescu. Și asta grație soției acelui străbunic, al cărei nume de fată era Ecaterina Eminescu. Viitoarea doamnă Persu era fiica  lui Matei Eminescu, colonel, decorat pentru fapte de arme în timpul Războiului de Independență,  fratele poetului Mihai Eminescu. După cum povestește pentru vinul.ro coproprietarul DFR, mama acestei doamne era Ana Condeescu, sora lui Leonida Condeescu, primar în Mizil la sfârșit de veac XIX, bun amic al lui I. L. Caragiale și totodată cel care a inspirat cunoscutul personaj din farsa „Conu Leonida față cu reacțiunea”... 

Peisajul s-a schimbat un pic în anii care au trecut de la ultima mea vizită și de la schimbarea proprietarului Domeniilor Franco-Române. O altă megacisternă a fost transformată în sală de degustare. Din curte au dispărut piramida de sticle, jardinierele în formă de budană și cea cu roți de căruță, dar și chioșcurile cu acoperiș de trestie. Liviu Grigorică ne face un scurt istoric în curtea combinatului, lângă utilaje și cisterne uriașe. Apoi pătrundem în cramă și dăm ochi cu lucruri familiare: cisterne de inox, baricuri peste baricuri, linie de îmbuteliere, depozit cu mii, poate zeci de de sticle de vin și BIB-uri. O gaură dreptunghiulară făcută în tavanul cramei este semnul unui interesant proiect care va prinde viață în curând: acolo va fi amplasat un telescop performant, prilej pentru viitorii vizitatori să participe, pe lângă degustarea de vinuri, și la o degustare de… stele. 

Telescopul cu pricina este amplasat acum în holul care unește megacisternele de altădată ale uriașului combinat viticol, fiecare cu o capacitate de 250.000 de litri. Noi, grupul oenofil, pășim în dreapta, în sala de degustare, un spațiu circular atent amenajat, purtând simbolul pupezei, al cucului armenesc, un fel de doctor al viei, după cum ne lămurește Paharnicul. Până să sosească coproprietarul Mihnea Olariu și fratele său, Matei Olariu, oenologul Liviu Grigorică este cel care oficiază degustarea programată aici, în compania unor bucate apetisante. Săvârșim același ritual la care ne dedăm de atâta amar de vreme: vinul curge în pahare, noi admirăm limpiditatea, adulmecăm parfumul, savurăm aromele, trăim clipa. Extraordinarele sticle din gama Arrogance oferă fotografilor momente de magie grație Meduzei, o creatură mitică, ce pare că zboară/plutește/înoată în culoarea vinului. 

Am degustat pe rând: DFR Fetească Albă 2021, DFR Sauvignon Blanc 2021, Vigneron Chardonnay, Arrogance Alb bio (Sauvignon Blanc&Fetească Albă 2021), Arrogance Rosé 2021 demisec (Merlot), DFR Fetească Neagră 2021, Vigneron Merlot ecologic 2021, DFR Tămâioasă Românească 2021 (demidulce). Coincidență: alte opt vinuri degustate într-o altă megacisternă, la 13 ani diferență!

I-am cunoscut și pe frații Olariu, urmași ai familiilor Persu și Eminescu, niște oameni tineri, hotărâți și puși pe treabă, moșieri harnici și modești de lume nouă, care arată cât de serios este noul proiect numit Domeniile Franco-Române. Nu e greu să-ți dai seama de asta dacă urmărești cât de activă este această cramă, care face și export în Europa și peste ocean; are parte de unii dintre cei mai buni profesioniști, promotori și influenceri din lumea vinului românesc, de urmașii de drept ai unei vițe celebre, are o vizibilă prezență mediatică, pe la festivaluri și prin locuri de vin care contează. Noul DFR este probabil cel mai viu și cel mai de succes proiect vitivinicol din România ultimilor ani!

Vorbind despre degustare, mă declar îndrăgostit de vinurile și de designul aferent gamei Arrogance, mi-au plăcut foarte mult de asemenea încă neîmbuteliatul Merlot și fantastica Tămâioasă demidulce, un produs a cărui aciditate echilibrează perfect restul de zahăr, împlinind un vin de desert, o licoare cu totul și cu totul specială. După fotografia de grup și zâmbetele nepieritoare surprinse de la înălțimea scaunelor, ne-am îmbarcat spre Urlați pentru nițică odihnă și pentru următorul eveniment al zilei. 

Probabil că a treia degustare, de duminică seara, a fost și cel mai interesant exercițiu oenofil al ieșirii noastre în Dealu Mare. O dată, grație calității vinurilor servite; apoi, datorită anturajului select, vechi și viitori prieteni, profesioniști și neprofesioniști de la care avem atât de multe de învățat. Nici nu ne-am dezmeticit bine după festinul de la DFR, că s-a și făcut ora cinci jumătate și noi eram pe terasa închisă a Casei Colinelor, fotografiind vinuri și  comandând cina, care avea să fie servită puțin după ora șapte. Poate că unora li se pare că escapadele noastre sunt de fapt dezmățuri aidoma celui suprins în filmul Marea crăpelniță (La grande bouffe), celebră peliculă din anii ‘70 regizată de Marco Ferreri. În realitate, urmăm o deontologie a degustătorului și băutorului de cursă lungă: multe pahare, vin puțin câte puțin, apă în cantitate echivalentă, ritm lent al degustării, bucuria descrierii licorii, polemică amicală despre tot și toate, amintiri și pilde culturale. Cam așa decurg întâmplările noastre oenofile, iar grupul Vindependent prezent alături de noi la Casa Colinelor se mulează perfect pe acest model.

Lista vinurilor servite a cuprins: Mierla Albă Crucea Manafului Fetească Albă 2021 - Dealu Mare; Duo Chardonnay&Vermentino 2019  - Pays D‘Oc, Franța; L‘ExuBérant Viognier - Pays D‘Oc, Franța; Crama Graden Awesomm Rosé 2022 (Cabernet Franc) - Podgoria Ștefănești, Regiunea viticolă Dealurile Munteniei și Olteniei; Crama Graden Awesomm Syrah 2019  - Podgoria Ștefănești, Regiunea viticolă Dealurile Munteniei și Olteniei; Château Musar Hochar 2019 (Cinsault, Grenache, Cabernet Sauvignon) - Bekaa Valley, Liban; Crama Graden Awesomm Red 2019 (Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră) -  Podgoria Ștefănești, Regiunea viticolă Dealurile Munteniei și Olteniei; Torri D‘Oro Primitivo di Manduria 2019  - Puglia, Italia. 

Mi-au plăcut primul vin, al lui Daniel Dorneanu, și franțuzeștile rafinate din Pays Pays D‘Oc, în special Viognier-ul. Apoi, vinul libanez care părea curat franțuzesc prin complexitate și stil. Promotorii vinurilor, Marian Timofti în cazul Mierla Albă, Dana Pop pentru vinurile din Franța și Italia, Vali Tătar pentru crama butic din Ștefănești și Răzvan Jurcă pentru vinul libanez, ne-au oferit o degustare minunată. În ce ne privește, novici și nu tocmai în privința acestui tip de eveniment, am asigurat o băutură indispensabilă oricărei degustări de vinuri: APA. Anturaj minunat, vinuri remarcabile, abia așteptăm reeditarea...

Dimineața de luni a venit tot noroasă, tot ploioasă. Ne-am luat rămas bun și am plecat care-ncotro. Noi am fost singurii locuitori din vest participanți la eveniment. Așa că am plecat spre îndepărtata noastră provincie, care ar putea părea aproape altă țară. Am făcut-o cu un mic ocol, conducând mașina la Crama DFR, pentru preluare de vinuri și altă ședință foto, luând-o apoi pe drumul care urmează fidel Meridionalii. Nu am ratat nici o fotografie pe drum, nici o barză, nici o căruță, nici un trecător semnificativ, nici o mașină de poliție, nici un gabor cu pălărie cu boruri largi,  nici o biserică cu turla țuguiată ori aurită, nici un vârf vizibil din Carpați.  

Masa de prânz am luat-o la restaurantul La cuptor din Sibiu, local special, cu bucate alese, cu servire ireproșabilă. Ne-au priit și excelentul prosecco servit ca aperitiv, și cafeaua ristretto sorbită la urmă. Pe când se înnopta, am ajuns în sfârșit în Timișoara și Aradul de acasă. Nu am știut asta, dar gonisem cu ninsoarea în spate. Pe când mângâiam teckelul sârmos de acasă, aveam să aflăm că lumea unde ne călătorisem cu câteva zile în urmă a devenit un pustiu înzăpezit. Prilej să deschidem încă un vin și să așternem aceste cuvinte virtuale, ca o sumă de emoții trăite, ca fulgii unei ninsori de aprilie. 

Mai multe imagini: Casa Colinelor, DFR, Fântânița Haiducului, La cuptorul Sibiului, Mizilicuri, Pe drum