Aniversare liniştită cu vinuri de la Crama Basilescu şi Pinot Noir-uri surpriză

Aş vrea să fie mereu septembrie. Să ardă soarele mai blând, să mergem în vizită la Enira, să facem flashtasting pe tren, să fie ziua lui Silviu şi să degustăm vinuri în ultima încăpere, odaia interzisă din Clinica de Animale Mici. De fapt, toate acestea s-au şi întâmplat ori se vor întâmpla în curând.
La început de septembrie, doctorul veterinar Silviu Radu, de felul său decreţel, ca şi Pivnicerul şi alţi membri Vestik, a împlinit o frumoasă vârstă cvadragenară. Evenimentul a fost marcat într-una din puţinele seri ploioase ale ultimelor luni chiar în clinica şic de pe strada Octavian Goga. Din lipsă de timp, de creveţi şi de altă obositoare organizare, am consumat pizza şi am deschis vreo şase vinuri de la Basilescu, unul de la Budureasca şi două vinuri-surpriză.
Silviu mirosea a medicamente de câini, pisici şi veveriţe sud-africane, a suferinţă, tratată ori curmată, de animal mic şi mijlociu ce nu poate să cuvânte. O muscă oarecare i se aşezase pe creştet, rătăcindu-se în părul scurt, parcă anume pentru reuşita şedinţei foto necesare acestei postări.
Doi amici de la Timişoara au adus cu sine cadouri şui, un tort special a cărui inscripţionare în engleză a lăsat-o nedumerită pentru totdeauna pe cofetara de bună credinţă care l-a creat, dar şi un decantor cu toartă din care până la urmă am servit apă numai de dragul de a face lucrurile pe dos ori din speranţa copilărească şi sinceră că acest conţinut se va transforma la un moment dat în vin. Trebuia să fie o seară a Cramei Basilescu, doar aveam destule vinuri de la acest producător de top din Dealu Mare care aşteptau cuminţi în vinotecă să le acordăm puţină atenţie.
Asta am şi făcut, deschizând pe rând Vinicerul alb din 2008, Feteasca Albă Ancestral 2008, Rosé-ul Eclipse 2010, cupajul alb Genesio 2010, Merlot-ul Eclipse 2009 şi Feteasca Neagră Eclipse 2009. Primul e un vin pe care îl putem recomanda oricărui profan ori pasionat care vrea să-şi asigure un vin ieftin şi bun în cantităţi mari pentru consumul curent, de vară, ori pentru nunţi, botezuri şi alte evenimente fericite, cu invitaţi nu neapărat cunoscători, dar care doresc să bea şi un vin pe lângă atâtea altele. Din păcate, Feteasca Albă, pe care o degustasem cu plăcere la Vinvest 2011 şi pe care o remarcasem între alte Feteşti, avea un defect de dop şi n-am putut să ne bucurăm de ea de ziua lui Silviu. De rosé nu am de gând să povestesc nimic aici. Cupajul Genesio, ale cărui nume şi etichetă sunt în curs de schimbare, e un vin pe care l-am ţinut minte şi asta se va întâmpla şi de acum încolo. Aşteptăm să-şi capete noua înfăţişare pentru a-l comanda la viitoarele degustări.
M-am luat cu vinurile şi am uitat să spun că ne gândisem să asortăm o Tămâioasă Românească Origini 2007 de la Budureasca la tortul timişorean în formă de tot ceea ce n-aţi dori să consumaţi vreodată, o glumă reuşită a departamentului de şotii din Asociaţia Vestik pe seama aniversărilor cu un anume prefix, din ce în ce mai mare. Nu toţi am mai ajuns însă şi la vinul demidulce pomenit mai sus, altminteri excelent, din pricina gestului intempestiv al lui Cristi de a descuia răcitorul personal de vinuri şi a pune la bătaie de ziua colegului său de clinică două Pinot Noir-uri, unul franţuzesc - Vincent Lahaye Pommard 1er Cru "Les Arvelets" 2007 - adus chiar de la el de acasă, din Burgundia, iar altul unguresc, Hangács Pinot Noir 2008 de la St. Andrea, Eger. De fapt, Cristi, un foarte bun connaisseur al lumii vinului, e îndrăgostit de cunoscuta provincie franceză, pe care a şi vizitat-o în urmă cu câţiva ani, şi e în stare să vorbească ore în şir de de Grand Cru-uri şi Premier Cru-uri, de Pinot Noir şi Chardonnay, de Appelation d'Origine Contrôlée şi aşa mai departe şi aşa mai departe. În sinea Pivnicerului, duelul Pinot Noir-urilor a fost câştigat în mod paradoxal de vinul unguresc, unul excepţional, pe care cu siguranţă îl vom căuta cu toţii cu prima ocazie în care vom vizita ţara vecină. L-am servit la temperatura de 18-19 grade Celsius, contrar a ceea ce susţinea în urmă cu câteva zile un cunoscut om de vin, care ne explica ritos cum serveşte Pinot Noir-ul aşa, pe la 14 grade, poate mai puţin, ca acesta să ajungă imediat în pahar la 16 grade, susţinând că asta şi numai asta e temperatura de servire a tuturor vinurilor de acest soi de pe mapamond. E drept, cel franţuzesc a fost servit pe la 12 grade, direct din frigider, am fost nevoiţi să-l încălzim în mâini pentru a-l aduce la o temperatură rezonabilă şi a-l convinge să-şi deschidă aromele. A făcut-o încet, ca un vin delicat care-şi manifestă din plin caracterul de soi şi reprezintă perfect ceea ce Cristi întărea mereu când aducea vorba de Pinot Noir: feminitatea, fineţea blândă, suavă a ceea ce iubim dintotdeauna.
În seara târzie de început septembrie, eu m-am îndrăgostit însă fără scăpare de Pinot Noir-ul unguresc de St. Andrea. O poezie pură, transparentă, de culoarea rubinului, într-un pahar rotit la lumina lunii, uşor irizată de stropii trecători de ploaie...
Către dimineaţă, ploaia a încetat, vinurile au fost deja gustate iar musca vedetă din părul discret al lui Silviu continua să se plimbe uşor împleticit prin pădurea de ţepi. Mi-am imaginat că s-ar putea întâlni la un moment dat pe-acolo, pe acea planetă blajină, chiar cu omuleţul lui Gopo, pornit şi el în marea aventură a căutării adevărului în clipă, în aripă şi în vin.

La Crama Basilescu, în căutarea vinului perfect

Unul din cuvintele cheie cu care poţi sonda domeniul viticol românesc de ieri şi de azi este, fără urmă de îndoială, numele Basilescu. După o căutare pe Google ("basilescu" ori "bazilescu"), îl regăseşti, dincolo de contextul publicitar al vinurilor produse de câţiva ani de crama cu acelaşi nume, desemnând câte un parc, o biserică, un teatru de vară ori o staţie de metrou din Bucureştiul zilelor noastre, dar şi câte o fabrică ori un... pelin din Micul Paris de odinioară. La mijlocul distanţei psihologice dintre acel trecut interbelic, chiar antebelic, şi timpul prezent se află obsedantul deceniu, aşa că se întâmplă să mai descoperi acest nume şi pe vreo listă care face obiectul unui decret de confiscare din anii '50.
Un căutător mai atent care se plimbă prin biblioteca internetului poate descoperi acolo şi un articol din Business Standard apărut în toamna anului 2008. Aşa poate afla că familia Basilescu a deţinut firma Zarea Bucureşti şi că a fost cândva principalul furnizor de vinuri al Casei Capşa. Că aceeaşi familie avea, înainte de comunişti, franciza pentru România a Casei de St. Marceaux&Co., fondată la Reims cu aproape două veacuri în urmă. Că a restaurat Fabrica de Bere din Bucureştii Noi, transformând-o în Fabrica de Şampanie naturală. Că vinurile sale, cum ar fi Grand Capşa 1920, Capşa 1921, Riesling Capşa, Clos Bob Capşa, Capşa Rouge, Pelin Capşa, erau produse la Urlaţi şi învechite în pivniţele bucureştene.
Un cercetător şi mai pretenţios va găsi în cele din urmă, pe un blog cultural, o Scrisoare deschisă către Onor. Public semnată de profesorul Nicolae Basilescu, care vorbeşte despre "sforţările sale de a întemeia în România o Industrie de şampanie naturală".
Rememoram toate acestea atunci când Titi străbătea în viteză străzile Urlaţiului, cotind Opelul la timp pe străzile cuprinse de înserare, în drum spre Crama Basilescu. O mică aventură senzorială în care am pornit în trei, ca membri ai clubului Vestik, pentru a onora invitaţia oenologului cramei, Gabriel Lăcureanu, de a petrece câteva zile la conacul plantaţiei de la Urlaţi. Poate că de aceea am avut mereu impresia, în toate serile cu degustare, că beau nu atât vinul tânăr al anilor 2000 care poartă pe etichetă numele Basilescu, cât un strop dulce-amar din istoria şi suferinţele acestei familii selecte din lumea vinului.

Pasiunea lui Gabi Lăcureanu pentru vinul bine făcut iese imediat la iveală, căci el are ceva din dragostea pentru parfumuri a maestrului Giuseppe Baldini, eroul secundar al filmului-ecranizare Perfume. Doar că oenologul de la Basilescu nu are nevoie de ajutorul vreunui Jean-Baptiste Grenouille în materie de vinificare, fiindcă el se bazează pe propriile simţuri şi pe propria plăcere a meseriei. În cazul oenologului, la crearea cupajului perfect participă, pe lângă văz şi miros, şi simţul iscoditor al gustului, iar ceea ce rezultă în final are darul să ofere degustătorilor aromele inefabile ale paradisului pierdut. De aceea nu e nimerit să dai note şi să faci caracterizări pretenţioase unor vinuri premium precum Feteasca Neagră 2008 din gama Ancestral ori cupajului Perfectio, două din produsele de top ale casei, care sunt gata de acum să fie lansate pe piaţă. Cândva ucenic la Davino (casă de renume despre care tânărul vinificator vorbeşte cu respect), Gabi pregăteşte astăzi, în laboratorul şi în hala cramei, dar şi în pivniţa conacului, câteva dintre cele mai bune vinuri care vor putea fi băute în România.

Graţie lui, am putut degusta, în câteva zile, zeci de vinuri ale Cramei Basilescu. Am făcut degustări la sticlă, la cisternă şi chiar la baric, într-o adevărată frenezie a simţurilor. Am sorbit vinuri în diferite stadii de evoluţie, de maturizare, de parcă noi înşine ne-am fi transformat în oenologi, căutând să cupajăm vinul perfect. Gabi vorbeşte despre drojdii şi aciditate, despre fermentaţie şi tanini, despre vinul nefinalizat şi despre cel încheiat, deschizând şi închizând robinete, destupând sticle şi butoaie şi turnând vinul în pahare, oferind bucăţi de pâine şi măr pentru neutralizarea gustului, spălând pahare cu ajutorul vinului şi rotindu-le din încheietura mâinii cu dexteritatea pasională a creatorului. Din când în când povesteşte cum a fost culeasă toată recolta de Sauvignon Blanc într-o singură noapte, la lumina lunii şi a reflectoarelor aduse în vie, fiindcă atunci şi numai atunci strugurii atinseseră momentul prielnic, apogeul coacerii. Sau cum i-au trebuit patru luni pentru a crea Perfectio, un cupaj de cinci vinuri din trei soiuri: Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon şi Merlot, unele baricate, timp în care a fost nevoit să deguste un număr neştiut de mostre de vin.

În compania plăcută a lui Gabi, în prima seară am degustat, în sala cramei, câte o Fetească Albă şi Regală din gama Ancestral, 2009, dar şi un Cuvee Amaury din gama Terra Romana, 2009, primit de la SERVE - Ceptura. Apoi am servit un foarte bun distilat de vin. Am desemnat Feteasca Albă drept regina serii. La cea de-a doua degustare, care a avut loc o seară mai târziu tot în sala cramei, oenologul ne-a oferit câte o Tămâioasă Românească din gamele Eclipse şi Autentique, 2008 şi 2009, câte o Busuioacă de Bohotin din gamele Eclipse 2007 şi 2008, şi Autentique, 2009, dar şi un whisky final, cu nume complicat. Pivnicerul a ales dintre toate Busuioaca autentică a anului trecut. A treia seară a adus a nouă degustare, la ceas târziu, în sala superbă de la conac, în compania unor oaspeţi de la Vinexpert şi a unei echipe de filmare. Am degustat din nou Busuioaca de Bohotin Autentique 2009, apoi Sauvignon Blanc din gama Edition, 2009, şi Feteasca Albă Ancestral, 2009, iar ca vinuri roşii, Feteasca Neagră Ancestral, 2008, şi cupajul Perfectio. În subiectivitatea sa debordantă, în sinea lui, Pivnicerul a ales vinul serii: Feteasca Neagră. Ultima degustare, cea de-a patra, s-a consumat în după-amiaza zilei următoare, în hala cramei, la baza cisternelor enorme cu vinurile cele mai recente. Am degustat Burgund, Merlot, Cabernet Sauvignon, mai multe vinuri Fetească Neagră în diferite stadii de maturizare, toate din 2009, dar şi o Fetească din 2008. Pivnicerul s-a îndrăgostit de aceasta din urmă şi, fără urmă de îngăduinţă din partea oenologului clubului Vestik, chiar de Burgund.

Am aflat, la o plimbare prin vii alături de unul din prietenii casei care astăzi trăieşte în Canada, povestea conacului reconstruit pe vechile temelii. La fel s-a întâmplat şi cu Casa Galbenă situată câteva sute de metri mai sus pe deal, într-un loc din care priveliştea se deschide ochilor într-un mod minunat, dezvăluind câmpia nesfârşită, oraşele de la poale, dealuri cu sonde şi munţi îndepărtaţi. Acolo a copilărit moştenitoarea familiei Basilescu, o distinsă doamnă pe care nu am avut plăcerea s-o cunosc în scurta şedere la conac.

Unii au descoperit în gustul Feteştii Negre 2008 odori de fructe roşii şi mure, piper negru, alţii au simţit prune uscate, nuci verzi, iod, cacao şi fum. Eu însă am văzut şi gustat toată bucuria boierească a trecutului, fericirea de a copilări la conac, peisajele inocente ale anilor '20-'30, dar şi furtunile aduse de război, noaptea comunistă, jefuirea averilor şi vieţilor, confiscarea destinelor. Şi, mai la urmă, emoţia regăsirii, la senectute, a locurilor natale, post-gustul prelung al unei vieţi care a curs, tulburat şi netulburat, precum vinul cel vechi turnat în pahare, după o nesfârşită păstrare la hrubă, biruind cutremurele şi războaiele. Eu am atins, am văzut, gustat, mirosit şi auzit în acest vin Ancestral savoarea unei libertăţi pierdute şi regăsite după mai bine de jumătate de veac.

La domeniul Basilescu mi-a plăcut totul. Drumul cu cei doi plopi care străjuiesc crama, mâţa saşie din curtea conacului, omleta şi roşiile pregătite de tanti Geta, cana cu flori prezidenţială, rozele grădinii, albinele şi curcanii, fazanii şi varza demnă de Grădina Ursului, vrăbiile care şi-au făcut cuib în ţevi, tihna tuturor serilor şi dimineţilor, prăjiturile cu nucă, ciocolată şi vanilie importate de la hotelul din apropiere, panorama cu vii, oraşe şi munţi aproape înzăpeziţi, casa de piatră ce se construieşte în plantaţia de la Pietroasele, conturul metalic al sondelor, mirosul teilor după ploaie, Casa Galbenă răsărind dintre vii, lumea pestriţă de la poalele dealului văzută prin ochiul aparatului digital, câinele Fantomas - păzitorul feroce al cramei... Şi vinurile, căci le-am gustat pe toate, de la cupajul select obţinut după o muncă de patru luni în căutarea perfecţiunii, până la vinul de petrecere care curgea de la robinetul Bag-in-Box-ului din bucătăria de vară.
La întoarcere, după atâtea vinuri degustate, am simţit cum povestea lor se scrie singură în mine, ca un amalgam unic de gusturi şi mirosuri contopite într-unul singur, ca un cupaj de 1001 de licori a căror aromă răzbate dincolo de spaţiu şi timp, anume pentru nările şi papilele Marelui Degustător. (va urma)