duminică, 10 noiembrie 2024

Cum am deslușit, pe românește, tâlcurile festivalului cramelor ungurești de peste hotare

În ultimii ani, uneori am călătorit și am trăit clipa într-un ritm atât de alert, încât scrisul nu putea să țină pasul cu acțiunea. Câteva evenimente, întâmplări, ieșiri au rămas neoglindite. Între ele se numără și festivalul de față, căreia cuvintele i-au găsit exprimare abia după opt ani.

Povestea Festivalului cramelor ungurești de peste hotare nu începe acum, când i se desăvârșește cronica, și nu începe nici măcar într-o oarecare zi de toamnă a anului 2016, când prietena Enikö ne-a invitat la Budapesta. Ea este mult, mult mai veche, are legătură cu un mileniu de vin și istorie maghiară și nu poate fi relatată fără o documentare prealabilă. Existența acestui festival este în mod straniu legată de un eveniment petrecut cu cinci sute de ani în urmă, Bătălia de la Mohács, care a dus în cele din urmă la destrămarea Regatului Ungar. Și mai are legătură cu Primul Război Mondial și cu o a doua destrămare, cea a Imperiului Austro-Ungar. 

Două treimi din teritoriile care altădată au aparținut maghiarimii se află astăzi în componența altor state. O dată cu ele, și oamenii, și viile lor aparțin altor țări. De aceea, un festival de vin nu poate fi altceva decât un mod simbolic de a le reuni. 

Așadar, ne pregătim să participăm la Határon Túli Magyar Borászok a Pesti Vigadóban/ Festivalul cramelor ungurești de peste hotare, care se desfășoară, deloc întâmplător, într-o clădire emblematică de pe malul Dunării: Vigádo, Sala de Concerte din Pesta. Aici a avut loc cândva un banchet în cinstea încoronării împăratului Franz Josef ca rege al Ungariei. 

E vineri, 4 noiembrie 2016. Ne așteaptă un drum de trei ore de la Arad la Budapesta, am ales să ne cazăm la Gozsdu Court Hotel, în cartierul evreiesc, situat în centrul Pestei, nu departe de clădirea în care se desfășoară festivalul.  

Curtea Gojdu, moștenirea fabuloasă a Fundației omonime, la care statul român a renunțat prea ușor, este astăzi o fabrică de bani pentru noii stăpâni. Hoteluri, restaurante, magazine, terase, săli de jocuri (prin incinta unei astfel de săli suntem nevoiți să trecem în drum spre apartamentul nostru), găsim aici freamătul obișnuit din centrul unei mari capitale. Complexul, alcătuit din opt clădiri, dintre care șapte amplasate în lanț continuu și legate printr-un pasaj foarte lung, reprezintă partea cea mai importantă a unei averi evaluate la un miliard de dolari. Ansamblul cuprinde 250 de apartamente și vreo 50 de spații comerciale. Aici au fost filmate scene din mai multe filme celebre, între care și Spioni de elită/Spy Game, cu Robert Redford și Brad Pitt.

Noi ne bucurăm însă de plăcerea anonimatului, în timp ce ne cazăm într-unul dintre apartamentele celui care a fost odinioară unul dintre cei mai bogați români, avocatul filantrop Emanuil Gojdu. Înainte de a da piept cu festivalul, alegem să luăm masa la Kőleves, local unde ne alintăm cu un excelent Cabernet Franc de la Jackfall, cramă din Villány.

Pe la cinci ajungem la Vigádo, palatul care găzduiește a doua sală de concerte ca mărime din capitala maghiară. Festivalul are loc la parterul clădirii, acolo unde ne întâmpină chipuri familiare: prietena Negele Enikö, reprezentanta Carastelec, și Balla Géza, cel mai cunoscut oenolog româno-maghiar, patronul cramei omonime din Miniș. Facem cunoștință cu un alt oenolog, Edgar Brutler, fiul podgoreanului Johann Brutler, de la Nachbil. 

Ochiul reporterului, ajutat de cel al aparatului foto, poate număra 20 de crame din șase țări: Maurer Vinarija, Nagy-Sagmeister Vinarija, DiBonis Vinarija (Serbia), Kollár, Vina Pinkert, Obiteljski podrum Szabó (Croația), Balla Géza, Crama Carastelec, Crama Nachbil (Ardeal și Partium), Bott Frigyes, BurdaVin, Drozdik Pincészet, Geönczeöl Pince, Vinárstvo H&V Pinczészet, Pivnica Hengerics, Kasnyik Családi Pincészet Kürt – Strekov, Mátyás Családi pincészet – Rodinné vinárstvo Strekov, Zsigmond Pivnica (Slovacia), Orosz Ruszlán (Ucraina), Rozsman Borház (Slovenia).

După un tur sumar pe la standuri, acolo unde maghiara literară arădeană vorbită de Adina ne-a fost de mare folos, ne lămurim asupra calității vinurilor. Pe ale noastre, de prin Ménes/Miniș, Kárásztelek/Carastelec și Krasznabéltek/Beltiug, le știm bine și le apreciem de multă vreme. Cât despre celelalte, de la diferite podrumuri, vinarji, pivnice, borház-uri și pincészet-uri, poate că a trecut prea multă vreme ca să ne amintim dacă ar fi multe de spus și remarcat... Totuși, am apucat să degustăm și primele noastre vinuri ucrainene, la standul Orosz Ruszlán, și chiar ne-am făcut un prieten la masa unei crame din Serbia. L-am abordat în engleză pe promotorul de la Maurer Vinarija, apoi în sârbește și maghiară, ca să ne răspundă în final pe românește: Păi io mi-s Miși, din Sânnicolau Mare! Asta dovedește ce mică-i lumea, oricât de mare ar fi Partium-ul...

Părăsim festivalul la ceas de noapte. E frig la Budapesta, trecătorii au gulerele ridicate, Cetatea Budei strălucește în lumina neonică, statuia Fetei cu câinele ei se află la locul știut. Numai o anumită persoană din anturaj nu pare liniștită, s-a întâmplat ceva nelalocul lui în centrul capitalei maghiare: din lungul șir de mașini parcate pe o străduță îngustă din apropiere, un infractor a ales să taie tocmai cauciucurile mașinii ei! A chemat Poliția, de parcă asta ar mai fi ajutat la ceva... Noi pornim cătinel către Curtea Gojdu, păstrând în amintire aromele și sensurile contrariante ale unei zile de pomină.

Mâine aveam să plecăm către casă, hotărâți să luăm prânzul pe drum, la marginea Szegedului, la atât de frecventatul restaurant Fehértói Halászcsárda, preferat mai ales de către turiștii români. Și aici mai toată lumea vorbește românește, chelnerii maghiari au o lungă practică în domeniu, care ajută la creșterea bacșișurilor. Probabil că și pe vreunul dintre ei l-o chema Miși, chit că nu provine din Sânnicolau Mare, nici din Partium...

 

Vigadó, o redută culturală. Sala de concerte din Pesta, Vigadó, are o istorie fabuloasă. La sfârșitul veacului al XVIII-lea, pe locul actualei construcții se afla o redută zidită în scopul apărării împotriva otomanilor. Fortificația fost demolată în 1789, în ideea ridicării unui teatru pe acel loc. Din lipsă de bani, construcția a început abia în 1829 și fost terminată în 1833, devenind unul dintre cele mai strălucite exemple de arhitectură neoclasică (buda)pestană. Supranumită Reduta, noua clădire culturală nu a avut o viață foarte lungă, fiind distrusă în 1849 de un incendiu provocat de artileria austriacă în timpul reprimării revoluției maghiare. Până atunci, acolo au concertat personalități precum Franz Liszt  și Johann Strauss tatăl și fiul. Un nou edificiu, reclădit, a fost inaugurat în 1864, având să găzduiască în 1867, în prezența monarhului, un banchet în cinstea încoronării lui Franz Josef ca împărat al Imperiului Austro-Ungar. Au concertat aici Franz Liszt, din nou, dar și Richard Wagner, Johann Strauss Jr., Antonin Dvořak, Claude Debussy, Arthur Rubinstein, Richard Strauss, Serghei Prokofiev. Și tot aici a debutat bănățeanul Béla Bartók, marele muzician maghiar născut la Sânnicolau Mare. Ultimul mare dirijor prezent la Vigadó a fost Herbert von Karajan, în 1944. Grav avariat în timpul celui de-al doilea război mondial, edificiul a intrat într-un proces de reconstrucție abia în 1968, care a durat până în 1980. Considerată o capodoperă a arhitecturii de factură romantică, concepută în spiritul revoluționar al luptei pentru libertate, Vigadó a fost închisă în 2004, intrând într-o altă lungă perioadă de restaurare. După zece ani, timp în care scările, foaierul și sala de concerte au fost complet și fidel restaurate, clădirea  a fost înzestrată cu noi spații: o sală de lectură, un spațiu expozițional și terasă cu vedere la fluviu, recăpătând o bună parte din strălucirea trecutului.

Mohács, începutul sfârșitului. După Bătălia de la Mohács (30 august 1521), otomanii învingători au găsit cale liberă spre Buda, capitala Regatului Maghiar. Orașul și cetatea au fost părăsite, Curtea refugiindu-se la Poszony (Bratislava). Buda, ocupată în 11 septembrie,  a fost prădată și incendiată în 14 septembrie. O săptămână mai târziu însă, otomanii s-au retras strategic, confruntați cu apropierea iernii și amenințarea a trei armate creștine. Ocuparea propriu-zisă a Budei a avut loc în 1541 și s-a soldat cu divizarea Regatului Ungariei în trei părți: otomanii au ocupat centrul și l-au transformat în pașalâc, cu capitala la Buda; în nord și în vest s-au înstăpânit Habsburgii, Boemia și o parte din actualul teritoriu al Croației revenind Austriei; la est, conducerea Principatului Transilvaniei, intrat sub suveranitate otomană, i-a revenit voievodului Ioan de Zápolya, pretendent la tronul Ungariei. O mică parte din nordul regatului a rămas independentă până la căderea cetății Eger în mâinile otomanilor, în 1596. Pașalâcul (Vilaietul, Eyaletul, Provincia) Buda (Budin), primul vilaiet otoman din Europa Centrală,  cuprindea teritoriile cucerite din Despotatul Serbiei și Regatul Ungariei. Și astăzi, când au parte de ghinion, maghiarii evocă bătălia cea mai nefastă din istoria lor:  Több is veszett Mohácsnál (Mai multe s-au pierdut la Mohács).

 

Partium regni Hungariae. Regiunea istorică și geografică numită Partium se referă la teritorii care au aparținut Regatului Ungariei de altădată. De fapt, termenul Partium provine expresia latină Partium regni Hungariae/Părțile regatului Ungariei și desemna inițial teritoriul situat în afara Transilvaniei propriu-zise, pe care sultanul Soliman Magnificul l-a recunoscut în 1541 ca aparținând principelui Ioan de Zápolya, în dauna regelui Boemiei și al Ungariei (și viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman), Ferdinand I. În schimbul renunțării la pretenția de a fi  rege, succesorul lui Ioan de Zápolya, fiul său Ioan Sigismund de Zápolya, s-a numit la rându-i principe al Transilvaniei și al acelor părți din Regatul Ungariei recunoscute atât de sultan, cât și de împăratul Sfântului Imperiu Roman („Transilvaniae et partium regni Hungariae princeps”). Inițial, Partium cuprindea comitatele Banatul de Severin/ Szörényi Bánság, Bihor/Bihar, Crasna/Kraszna, Maramureș/Máramaros, Solnocul Interior/Belsö-Szolnok,  partea de estul a comitatului Zaránd și districtul Țara Chioarului/ Kővárvidék, toate sub conducerea Principatului Transilvaniei, fără să aparțină acestuia. Ulterior, teritoriul său a suferit schimbări, fiind ocupat parțial de Imperiul Otoman, iar în secolul XIX a fost încorporat în Regatul Ungariei. După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, ținuturile din vechiul Partium au trecut în componența Regatului României, Cehoslovaciei și Ungariei.  

 

Ungaria maximă, a Regelui Matia Corvin. Până la semnarea Tratatului de la Trianon (1920), Regatul Ungariei cuprindea un vast teritoriu multietnic, care îngloba părți aflate astăzi în România, Slovacia, Ucraina (Rutenia Carpatică), Serbia (Voivodina), Austria (Burgenland), Slovenia (Prekmurje), Croația (Međimurje) și Polonia. În anul 1910, suprafața sa era de 282.570 kmp. Regatul Maghiar a cunoscut însă apogeul în timpul domniei regelui Matia Corvin, când se întindea din sud-vestul Germaniei și până în Dalmația, din Polonia până către Bulgaria, ocupând teritorii aflate astăzi în Cehia (Moravia), Slovacia, Serbia, Slovenia, Bosnia, Ucraina, România (Transilvania, Banat și Oltenia), Polonia (Silezia) și Germania (o mică parte din Saxonia). Suprafața actuală al Ungariei însumează 93.026 kmp, iar populația este de 9,59 milioane de locuitori. În Transilvania trăiesc azi cca 1.227.000 de maghiari, în sudul Slovaciei – 458.000, în nordul Serbiei (Voivodina) 293.000, iar în partea de vest a Ucrainei, în Transcarpatia -156.000.

 

Pierderi și pierderi. Reducerile teritoriale suferite de Ungaria sau de Austria (Imperiul Austro-Ungar avea 676.615 kmp, Austria modernă ocupă 83.871 kmp) sunt insignifiante în comparație cu cele înregistrate de marile imperii din istorie. Astfel, Imperiul Britanic, care ocupa la apogeu o suprafață de 33,7 milioane kmp, s-a redus la Marea Britanie - 243.610 kmp (0,7%, s-au pierdut două ordine de mărime, cifra devine neglijabilă în unele calcule matematice). Din uriașul Imperiu Francez, de 13,5 mil. kmp, regăsim o Franță modernă de 551.695 kmp. Din Imperiul Roman, întins pe 6,5 mil. kmp în vremea împăratului Traian, a rămas Italia zilelor noastre, de 302.073 kmp. Comparativ, Imperiul Țarist, de 23,7 mil. kmp la apogeu, a pierdut până azi o suprafață echivalentă cu cea a Imperiului Roman, reducându-se la Federația Rusă – 17,1 mil. kmp. Și România Mare, Dodoloață a pierdut la rândul său 20% din teritoriu, micșorându-se de la 295.641kmp la 238.397 kmp, cât are azi țara noastră.


 Mai multe imagini

luni, 30 septembrie 2024

Pe drumul vinului, de la Păuliș la Covăsânț și chiar mai departe. O descoperire cu schepsis : HB Wine

A trecut ceva timp de când nu am mai luat drumul Podgoriei Miniș-Măderat în căutarea celui mai bun vin. De-a lungul anilor, am ținut aproape de oameni și crame din Șiria, Miniș, Mâsca și Măderat, cumpărând vin și struguri, legând prietenii, creând reportaje. Deși pandemia face să pară că a trecut un mileniu, și nu un an-doi-trei, mă întorc alături de Adina în zonă, pentru o jurizare, o revedere cu Balla Géza și crama sa de top, dar și pentru o descoperire numai bună de povestit aici. 

Țin minte că prima mea dragoste oenologică de prin părțile astea s-a petrecut acum mai bine de 15 ani, la Șiria, acolo unde un prieten drag și regretat, nenea Ionel, de profesie medic pediatru, mare pasionat de vin,  mă tot îndemna să mergem. Aveam și un motiv: un butoi de 55 de litri  cu o excelentă Fetească Regală pe care un mic podgorean i-l umplea în fiecare an, în semn de recunoștință pentru că i-a salvat nepoata de la moarte. 

 Mai apoi l-am cunoscut pe Walter Szikler și am explorat crama sa de la Mâsca, pentru mai multe pet-uri cu un senzațional Burgund Mare și pentru un reportaj la poalele cetății Șiriei. Nu puteam să nu vizităm și cea mai cunoscută cramă a podgoriei, Wine Princess, adică Balla Géza Winery. Am făcut-o împreună cu Marinela Ardelean, în cursul unei documentări pentru a doua ediție a volumului The Wine Book of Romania/Cartea vinurilor românești, pe care trei membri fondatori Vestik l-au și editat. 

Aventurile oenologice pe dealurile podgoriei arădene au continuat la Măderat, acolo unde, din întâmplare, într-o zi de toamnă a anului 2016, l-am revăzut pe bunul prieten oenolog Emanuele Reolon, cel care a ajutat la construirea noii crame Maximarc. În urmă cu vreo cinci ani, în compania amicului Elias Macovela, cunoscut influencer din Portugalia și unul dintre magnificii vinului prezenți în dormitorul bunicii, am vizitat Pivnițele Birăuaș, ghidați de noul proprietar, Mirian Mircov. Cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea pandemiei, tot într-un anturaj care i-a inclus pe magnifici, ne-am delectat, la Crama Dorvena, cu câteva dintre cele mai bune vinuri ale casei.

La urmă, mai în toamna lui 2022, la invitația lui Octavian Ciurdariu (Uțu, pentru prieteni), am participat la o degustare de seară la poalele Cetății Șiriei, asortând pita de Pecica și bucate tradiționale, între care și un irezistibil gulaș, cu vinurile roșii ale casei. Uțu deține o locuință tradițională în centrul Șiriei, pe care a transformat-o în cramă, Crama Feredeu, unde prelucrează cu pasiune și pricepere, strugurii de pe cele trei hectare de vie, moștenire de familie.

După niște ani și o pandemie, ne întoarcem pe drumul vinului arădean la invitația Mirelei Heizer, cu prilejul unei degustări în orb destinate testării unui nou sistem de evaluare a vinurilor care va fi introdus de Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV). În pauzele de degustare, am profitat de vremea splendidă pentru a mă sui anevoios pe dealurile abrupte din apropierea cramei, pentru o ședință foto cu vii, biserici și fum. După săvârșirea degustării și după un festin cu vin al casei și supă de găluște de gris și friptură de porc în sos de piper, pornim către o nouă și încă necunoscută cramă pentru noi: HB Wine.

Ne transportă cu camioneta sa Marius Gurban, podgorean și posesor de podrum virtual la Șiria. Miniș - Ghioroc – Cuvin - Covăsânț… trecem pe lângă vechi și tradiționale locuințe ale băștinașilor, dar și pe lângă groaznice palate țigănești de modă nouă. Un drum îngust și abrupt, ne duce, cale de vreo sută de metri, la crama butic cocoțată în mijlocul dealului. Numele său, HB Wine, îl dă chiar proprietarul, bihoreanul Horia Ban, director al firmei Termoline, care activează în domeniul energiei regenerabile.

Ne întâmpină cerberul tânăr și blând al locului, cățelușa Charlotte, care poartă numele unui cupaj de vin celebru obținut în Dealu Mare. O parcare îngustă e dispusă lângă corpul mai mare de clădire care găzduiește crama. Mai la stânga se află un alt corp care adăpostește laboratorul, o sală de degustare și mai multe spații de cazare. Un pic mai sus, de-a lungul celor două clădiri noi, au fost amenajate niște terase pe care vor fi plantate soiuri de struguri de masă. Și mai sus, ascunse de vegetația bogată, se găsesc cele 3 hectare și jumătate de viță veche, de Merlot, cumpărate de proprietar în urmă cu trei ani. Crama a fost ridicată în câteva luni, anul trecut, și este una dintre cele mai noi și interesante investiții din podgorie.

Să spunem că spațiul destinat vinificării este unul dintre cele mai curate, aseptice și bine îngrijite pe care le-am vizitat vreodată. Săpată în deal și concepută pe două nivele, crama are o capacitate totală de 90.000 de litri, ceea ce înseamnă că aici se prelucrează și struguri proveniți de la mai mari sau mai mici producători din podgorie. 

Noua cramă are de câțiva ani un oenolog consultant, în persoana Clarei Kardos, și, de câteva luni, unul junior, Robert Heizer, nimeni altul decât fiul prietenei Ela Heizer. Acesta din urmă ne este și ghid competent printre cisternele și baricurile vinăriei, oferindu-ne chiar și o demonstrație de etichetare și prezentând toate mașinăriile moderne ale casei, între care și un aparat de distrugere a germenilor nedoriți și o instalație de curățare sub presiune a recipientelor.

 După o coborâre la al doilea nivel, cel al baricurilor și sticlelor, vizităm și celălalt corp de clădire, pentru documentare și pentru o scurtă degustare. Patru vinuri, din gama Rupes Nobilis, pot fi admirate pe pultul barului: Pinot Noir 2023, Pinot Noir Rosé 2023, Cuvée Simply Red 2022 (Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund Mare), Cabernet Sauvignon 2022. HB Wine se mândrește deja cu câteva premii importante, între care o medalie de aur (Rupes Nobilis – Cabernet Sauvignon 2022) și două de argint obținute la Mundus Vini 2024. La ieșire, o ședință foto cu cetatea Șiriei, o mângâiere de Charlotte și promisiunea revederii cu oamenii și vinurile casei la Festivalul Ro-Wine de la București încheie o minunată zi de septembrie.

 

Galerie foto: Balla Géza Winery, HB Wine, Pe drum