Dacă treci vreodată prin Florenţa, mânat de acea inspiraţie care te face să alegi superlativul din mie de destinaţii posibile, să nu faci greşeala de a nu gusta vinul toscan, în compania unei porţii de spaghetti. Să nu alegi numaidecât o pizza însoţită de vreo bere Corona, aşa cum ar fi înclinat tot cumpărătorul de supermarket din Est.
Sigur, sunt foarte multe de gustat la Florenţa. O plimbare repetată la nesfârşit pe mal de Arno şi mai apoi pe Ponte Vecchio, cu ochii la strălucirea aurului şi a veşmintelor, o tură prin Piaţa Primăriei, printre trăsuri şi poliţişti simpatici cu caschete albe, o poză cu mimii fardaţi care îţi joacă feste pe gratis sau pentru 50 de eurocenţi, câte o zi măcar pentru cele 82 de obiective turistice majore ale
capitalei Toscanei, cu un popas obligatoriu în faţa statuii lui David, în faţa căreia se află mereu o mulţime de turiste în adoraţie. Apoi câte o îngheţată în fiecare gelaterie întâlnită, pentru că şi asta înseamnă să guşti dintr-o anume artă. Şi nu trebuie să uiţi de sutele de soiuri de marţipane care te îmbie irezistibil din vitrine.
Pe urmă, obosit, te aşezi pe o terasă şi comanzi un vin roşu al cărui
gust nu-l vei uita multă vreme, dorindu-ţi să rămâi pentru totdeauna acolo, în cetatea aceea vie care s-a păstrat la fel de frumoasă, la fel de elegantă vreo 6-700 de ani. Cu ochii la armurile din faţa intrărilor, la capacele de canal ca din metal preţios, purtând formă de iris şi strălucind de curăţenie, la maşinuţele electrice băgate cu ştecherul în priză în pauza de încărcat şi chiar la tricourile cu chipul lui Mutu şi la fanioanele viola care te întâmpină peste tot.
Spre seară vezi oameni frumoşi din toate punctele de vedere adunaţi în faţa câte unei enoteci, la un pahar de vorbă şi unul de vin, în lumina lămpilor centenare. Şi miroase a lux peste tot, a haine din piele fină, iar gunoierii sunt mai aranjaţi şi mai cocheţi decât emigranţii, de parcă şi munca lor e tot o formă de artă pe care încă n-a găsit cineva modalitatea să o promoveze.
Dintre toate enotecile ieşite în cale, ai putea să alegi însă una anume. Acolo te aşteaptă Roberto, un vânzător bonom cu care te poţi înţelege în bruma de engleză pe care o ştie, în bruma de italiană pe care o ghiceşti ad-hoc din pricina faptului că eşti român. Şi Roberto îţi dă toate vinurile pe care le ceri, bine documentat, după topul Wine Spectator de anul acesta. Şi apoi o vreme discutaţi despre Timişoara, unde are el amici, şi c
hiar despre Poli Timişoara, despre care tot microbistul ştie că a scos ochii în Europa. Pe urmă serveşte nişte rusoaice drăguţe, scuzându-se faţă de tine: Studenti, bambini!
Şi vine vremea să pleci, din Galleria del Chianti, din Florenţa şi din Italia, să faci drum
ul înapoi până în nu foarte îndepărtata ta ţară în spaţiu, dar sigur foarte îndepărtata ta ţară în timp. Să treci prin gara Curtici, cu birtul ei prin ale cărui geamuri afumate poţi distinge doi beţivi închinând nişte pahare cu rom. Tu eşti asigurat însă: ai în bagaje vreo 20 de sticle de vin care ascund în ele aromele Toscanei şi ori de câte ori vei fi trist din pricina spectacolului din jur, nu-ţi rămâne decât să deschizi câte un Chianti al Casei Bolgheri sau Antinori şi să-l închini cu prietenii.
M-am gândit sa fac un top 10 in Florenţa.Îmi este imposibil, acolo totul este frumos.Şi cât de mult nu am văzut din Florenţa....
RăspundețiȘtergereTe invit la o cafea adevărată in piazza grande (della signoria).Accepţi?
Abia aştept. Cu ce tren plecăm?
RăspundețiȘtergere