Un picnic savuros în viile Familiei Darabont

Nu știu cum se face, dar în ultimele luni, drumurile noastre au tot dus la Oradea, prilej de dragoste la prima, la a doua și la a nu știu câta vedere. De curând însă, am traversat-o cu prilejul atât de incitant al unui picnic în viile Familiei Darabont, situate în apropierea marelui oraș. 

 Cu vinurile acestei noi crame bihorene și cu creatoarea lor, Betty Darabont, sau mai degrabă Darabont Betty, am făcut cunoștință la ediția din primăvara anului 2022 a Salonului RoVinHud, desfășurat la Timișoara. Ne-am revăzut apoi în dormitorul bunicii, acolo unde ne-am delectat cu șase vinuri bihorene prezentate în premieră chiar de vinificatoare, care a primit și aplauze de la membrii CDViN. Și cum nu era de ajuns, ne-am reîntâlnit și la Festivalul RO-Wine de la București, în mai 2023. Poate tocmai de aceea, după acest periplu timișoreano-arădeano-bucureștean, o călătorie către Oradea și mai apoi către viile Familiei Darabont a venit cât se poate de firesc. Cum puteam să refuzăm o invitație atât de tentantă precum un picnic în vie, prilej de multe plăceri oenologice și gastronomic, dar și de reportaj în domeniu?

 Așa că am suit în Toyotele noastre cele de toate călătoriile, șapte vestici în două mașini, între care s-a numărat și un tânăr membru al clubului, în vârstă de trei ani și jumătate, și iute-iute am traversat patru râuri – Mureșul, Crișul Alb, Crișul Negru și Crișul Repede - și două județe, Arad și Bihor, având ca țintă Biharia. Ne-am cazat la Hotelul orădean Elite, luând cunoștință cu traficul aglomerat, haotic, al unui oraș aflat în plină dezvoltare. Amfitrionii de la cramă au avut grija minunată ca în camerele hotelului să fim întâmpinați de câte o sticlă din foarte noul spumant Median, având alături și un frumos mesaj de bun venit. 

Cu puțin timp înainte de ora șapte seara, un microbuz ne-a preluat de la hotel și s-a strecurat prin traficul infernal, depunându-ne teferi în viile cramei. Vremea capricioasă, amenințând din nou cu ploi și vijelii, s-a potolit cumva, oferindu-ne și prilejul unor ședințe foto reușite. S-o fi îndurat și zeul furtunilor de truda de o săptămână a organizatorilor, convingând norii să nu verse ploaia chiar în acea seară specială. 

Gazdele noastre organizează pentru a patra oară picnicul cramei și nu lasă nimic la voia întâmplării. Au creat, pe pământul jilav dintre plantații, adevărate străzi acoperite cu paie, pe care oaspeții pot păși în voie. Poate că pentru unii nu pare mult, dar să deții o cramă cu 40 de hectare de vie și s-o întreții la aceste standarde nu e tocmai la îndemâna oricui. Locul faptei, cel în care se desfășoară evenimentul propriu-zis, se află la oarecare depărtare de punctul în care ne lasă microbuzul. Sunt foarte multe mașini parcate și noi am găsit, în marea verde de vie, intrarea străjuită de doi baloți uriași de paie. Oaspeții trec ușurel prin această strungă potrivită pentru fotografii și se scurg lent, în șiruri neregulate, pe aleea de paie, printre vițe de vie, sub dronele care fotografiază și filmează, către centrul petrecerii. 

Trecem pe lângă un Volvo promoțional, săvârșim poze de grup, ne imortalizăm în rama cu flori pregătită inspirat pentru turiștii oenofili care suntem și trecem în sfârșitul pragul care deschide petrecerea. O mulțime de oameni trudesc la buna derulare a evenimentului. Mai întâi trebuie să ne înregistrăm ca invitați, ca să primim apoi un pahar de întâmpinare, cu spumant care ne înroșește ușor obrajii pe vremea asta nu tocmai caldă. Stropește un pic din cer și bate vântul mai tare decât am dori, dar, la urma urmei, n-ar fi fost banal să fie soare și să ne sufocăm  pe caniculă? 

Ne întâmpină sora lui Betty, Vera, și apoi Betty însăși, care primește un buchet de flori și toate efuziunile noastre. Picnicul propriu-zis este de fapt o petrecere uriașă, amplasată chiar pe locul în care, în anii care vor veni, se va construi o cramă de cinci stele, pe măsura plantațiilor de viță-de-vie, pe măsura exigențelor proprietarilor. Printre cei 400 de invitați, care au onorat în proporție covârșitoare evenimentul, se numără și oaspeți de seamă, precum cunoscutul lider liberal, fost primar al Oradei și actual președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. 

Locul e fabulos: în dreapta se rumenesc, la proțapuri uriașe, profesionale, un vițel și tot felul de ciolane apetisante de porc. Sunt multe chioșcuri amplasate în U, care oferă aperitive irezistibile: jumări, salamuri, brânzeturi, pateuri, jamboane, salate, zeci de bunătăți de tot felul a căror listă este imposibil s-o cuprinzi aici, într-o cronică de pahar. Peste 300 de baloți de paie clasici,  paralelipipedici, și  peste 40 de baloți uriași, cilindrici, mai de modă nouă, au fost și sunt folosiți la pavarea „aleilor” și pe post de scaune sau mese potrivite pentru farfuriile și paharele invitaților. Există și o scenă pe care un solist inspirat își solicită cu măiestrie saxofonul, încântând uriașul anturaj. 

Gazdele noastre au mobilizat o echipă formată din zeci de truditori, bucătari, ospătari, oameni care servesc și au grijă de ceilalți. Există mai multe baruri, unele cu vin, altele cu răcoritoare și apă. Găsim și câteva locuri acoperite cu copertine, toate au iluminat electric: și barurile, și scena, și chioșcurile, și toaletele. 

Un generator pe motorină, mascat de mai mulți baloți, pentru atenuarea zgomotului și pentru estetică, asigură tot confortul luminos pentru cântăreții și vorbitorii de pe scenă. Între aceștia din urmă se numără tatăl lui Betty, Darabont Sándor, și ea însăși, care se adresează publicului, așa cum se cuvine, în mai multe limnbi: în română, maghiară și engleză. 

În ce ne privește, asistăm euforici la întreaga desfășurare de forțe, degustând câte un pahar din zecile de etichete puse la dispoziție, savurând mâncarea și muzica, toate excelente, imortalizând oameni și gesturi, acest peisaj pe care un prieten l-a numit aproape toscan. De la Betty aflăm că, de fapt, familia Darabont învie aici o veche tradiție: pe dealul din apropiere există o veche cramă bicentenară pe care gazdele noastre au achiziționat-o și care va suferi în anii ce vin o transformare radicală, devenit loc de atracție turistică, dar și un potrivit punct de contemplare asupra viitoarei crame care se va construi aici, între vii, pe locul picnicului. Întinsă pe mai multe mii de metri pătrrați, aceasta va avea și spații de cazare, devenind un complex oeno-turistic. 

Prin seriozitate, profesionalism străduință și stil, familia Darabont pune Bihorul pe harta oenologică a Transilvaniei. Nu cred că mai avem de așteptat prea mulți ani până să înțelegem acest adevăr: îl vor confirma vinurile create aici, dar și viitoarea cramă, un proiect care va transforma complet locul. 

Se face tot mai seară și tot mai noapte, stropii de ploaie sunt alungați de vânt, norii nu ne-au permis să vedem apusul și nici stelele, dar nu e nici un bai. Amfitrionii ne-au pregătit un soare pe ecranul scenei și Betty oricum alungă norii atunci când zâmbește... 

După felul principal, bazat pe vită și porc la proțap, dar și pe alte bunătăți pentru carnivori și nu numai, deserturile au fost la fel de variate, de apetisante, de apreciate. Tot ce am savuirat până acum în materie de bucate a fost însoțit de vinurile casei, servite la discreție la bar sau chiar pe locurile unde se aflau invitații. Organizare excelentă, serviere de top! O listă completă a vinurilor ar fi următoarea: Median 2021, spumant obținut prin metoda tradițională; Darabont Fetească Albă 2022, Darabont  Fetească Regală 2022, Darabont Traminer 2022, Darabont Pinot Gris 2022, Darabont Rosé 2022 (Burgund Mare, Fetească Neagră); Urme Cuvée Alb 2021, Urme Cuvée Roșu 2021, Urme Orange Traminer 2022; Projekt M20.21 (Merlot multivintage), Projekt CS 2020 (Cabernet Sauvignon), Project CH 2022 (Chardonnay); Milia/Sense/Fleurt Rosé (Burgund Mare, Fetească Neagră).

 Nu am apucat să le degust și să le beau pe toate. Noutățile ar fi vinurile din gama Projekt și rosé-urile ale căror etichete superbe, de pe buteliile elegante, cu dop de sticlă, au putut fi votate de participanți. Mi-au plăcut spumantul, Feteasca Regală, Pinot Gris-ul și mai ales Traminerul și Chardonnay-ul Projekt, dar și cupajele roșii din această nouă gamă. 

Petrecerea  s-a derulat într-un crescendo reușit, unii dintre noi au cedat înainte de miezul nopții, fiind transportați la hotelul orădean de același microbuz, alții au plecat târziu în noapte, după un picnic/chef/ospăț de pomină. 

Pentru toată întâmplarea cu pricina, precum și pentru calitatea a tot ce s-a servit sau creat acolo, gazdele merită mulțumirile, prețuirea și aplauzele noastre. Și mai merită zile însorite pentru următoarele evenimente anuale!

 
Galerie foto: Oradea, Pe drum, Picnic, Vario

Un crâmpei select de București și un festival de cinci stele: Ro-Wine mai 2023

La șapte ani de la prima sa ediție, în  a cărei promovare am avut și noi, în calitate de vestici, o mică și pasionată contribuție, RO-Wine dovedește că este cel mai mare festival de vin din România. O face prin numărul participanților și expozanților, prin calitatea masterclass-urilor, prin spațiile selecte unde se întâmplă acțiunea, prin calitatea organizării, prin creativitate și stil. 

Din felurite motive, nu am mai fost la RO-Wine din 2017. Totuși, la edițiile din urmă, clubul a fost reprezentat cu succes la București de Dan și de mezinul Dani. Cumva, mi-era dor de locul acela select, de oamenii care îl animă, așa că am sărit în mașină, în trei, și am zis să revedem Bucureștiul și Fratelli Studios la un pahar de vin. Adina a rămas acasă, luându-și un mic concediu după multele săptămâni de umblet, zbor, aniversări și corvezi, gătire și organizare. 

Chiar dacă o fi cea mai mai scurtă cale pe acolo, am evitat Valea Oltului, alegând să pornim iar pe Valea Prahovei, pe un drum atât de bătut în ultimii ani, din pricini de mare, de festivaluri din sud, de vizite pe la crame. Autostrada ne duce iute și sigur până la Sibiu, cu mica sincopă de drum sinuos care înlocuiește încă necreatul lot 2 dintre Margina și Holdea, prilej de admirat Carpații înzăpeziți, turlele bisericilor, peisajele mioritice. Ne-am propus să luăm prânzul la Râșnov, la Edel House, un hotel unde am mai tras cu ani în urmă. Doar că restaurantul s-a închis după pandemie și a trebuit să căutăm altceva cu ajutorul recepționerului. Câteva sute de metri mai încolo, după o ședință foto cu cetatea cocoțată pe deal, cu piticii unei mansarde, cu Trabantul unui domn matusalemic, găsim localul Antichi Sapori. Ospătarul e prompt, mâncarea excelentă, prețurile prietenoase. 

Cu bateriile reîncărcate, dăm piept cu Valea Prahovei, cu ambuteiajele sale ancestrale, fataliste, proverbiale. Nu contează! Ne gândim că tot mai prindem câteva ore de festival. O dată scăpați de strânsoarea acestui drum rușinos, dăm de șoseaua cu două benzi pe sens și apoi de autostrada Ploiești-București, care ne duce fuga-fuguța la destinație. Și destinația este Hotelul Courtyard by Mariott. E incredibil cât de repede ajungem de la periferie, pe această autostradă care are o scurtă porțiune cu trei benzi pe sens, în cartierul Floreasca, unde urma să ne cazăm și unde se întâmplă acțiunea numită RO-Wine. Zece minute! Din goana mașinii, observăm o mare capitală europeană, cu multe construcții noi și înalte, rotunde, paralelipipedice, cu veleități de zgârie-nori. Zeci de macarale uriașe par că transformă în fiecare secundă acest megalopolis, cel mai important oraș al țării. Și totul arată minunat, de privești în jos sau în sus, inclusiv hotelul nostru de patru stele, parcarea sa subterană, recepționera apetisantă, decorul ultramodern. Cred că am putea să ne obișnuim foarte repede cu o astfel de viață!

Ne cazăm iute-iute, facem un duș rapid și cerem apoi un taxi pentru Fratelli Studios. În cab, purtăm tradiționala conversație cu șoferul, fiindcă toată lumea știe că metoda cea mai bună de a lua pulsul unui oraș este să discuți cu taximetriștii.  În cele trei zile ale șederii noastre la București, aveam să încropim destule dialoguri cu cei care ne duceau pe la restaurant ori la hotel. Costurile călătoriilor sunt derizorii în raport cu cele din Timișoara, Cluj ori Arad: de 2-3 ori mai mici! Și șoferii de taxi se plâng că Bucureștiul e sufocat de mașini: are 400.000 de locuri de parcare la 2 milioane de autovehicule. 

Pentru Fratelli Studios, reperul de la intrare este... Pescariu Sports&Spa. De aici o luăm pe jos prin parcarea înțesată de mașini de tot felul, dar mai ales de mașini de lux. Suntem înlănțuiți cu râvnita brățară RO-Wine 2023, care ne deschide toate ușile. Regăsim înăuntru foarte mulți prieteni, în primul rând pe Marinela Ardelean, creatoarea festivalului, de care ne leagă atâtea amintiri speciale: prima ediție a salonului, editarea unei cărți de referință: The Wine Book of Romania/Cartea vinurilor românești 2016-2017, jurizarea de la Valea Verde Retreat, flashtasting-ul la înălțime de la Cabana Bâlea Lac, două ediții ale festivalului de la Merano, degustări și lansări de carte în dormitorul bunicii. Și-i mai regăsim pe frații Liviu și Mihai Popescu, coorganizatori, pe Dan Balaban, Răzvan Jurcă și pe Horia Hasnaș.

Festivalul e structurat pe trei secțiuni, puse foarte bine în evidență de banner-ul de la intrare: S1 – Vinuri România&Republica Moldova, S2 – Gustul Italiei, S3 – Vinuri internaționale. În cele două ore și un pic pe care le mai avem la dispoziție în această primă zi de festival, apucăm să dăm un tur pe la secțiunea de vinuri italiene, dar mai ales pe la cea a vinurilor internaționale. Mânat de un imbold capricios, am inversat orice ordine posibilă a degustării, alegând să servesc la început vinul de final. S-a întâmplat la standul Masi, unde am cerut un Costasera Amarone Classico din 2017. De parcă aș fi vrut să degust, să savurez și să absorb într-o clipită, de la început, chiar sufletul festivalului! A fost prilej de amintiri și efuziuni legate de un anume Grand Hotel numit Corinthia, din Budapesta, unde în urmă cu prea mulți am avut ocazia unică să degust la stand două superbe Amarone de la aceeași cramă, din 2003 și 2006, ani grandioși pour les connaisseurs. 

Ce-i drept, am mai încercat și un excelent spumant al casei, prilej să ne mutăm la standul Foss Marai, cramă al cărui ambasador special în Arad este chiar CDViN. Am ales o Strada di Guia, vinul preferat al proprietarului și al nostru. Ne-am bucurat să o revedem pe simpatica amfitrioană Nicole Vezzola de la crama italiană Costaripa, cu care ne-am mai intersectat cărările oenologice în urmă cu șapte ani, la Rosé&Bubbles Mamaia 2016, festival despre care spune că a fost the best. Am mai avut vreme să încercăm și standul Torres, un nume uriaș al vinului spaniol, și apoi a trebuit să ne despărțim de festival pentru o cină la Ethic Wine, un local la care ne întoarcem mereu. 

Am avut oarece noroc, găsind o masă liberă, dar și oarecare ghinion, de vreme ce supa Tom Yum nu se mai află în meniu. Ne-am gândit să degustăm aici o Cava, dar și vinurile Casei Sandu din Drăgășani: o Crâmpoșie și un Negru. Mâncare și servire excelente, vinuri care ne amintesc de marile vacanțe la Drăgășani. Înconjurați de vinuri și amintiri, l-am revăzut pe proprietar, Bogdan Sandu, și-apoi iar am sărit în taxi, întorcându-ne acasă, la Courtyard by Mariott. De la etajul unsprezece al hotelului, avem parte de o panoramă superbă, o bună bucată din București strălucește în fața ochilor. Bănci și hoteluri, clădiri uriașe, lacuri și faruri, bucuriile și tristețile unui mare oraș. O fi asta o dragoste la a nu știu câta vedere, dar tot dragoste e!

E sâmbătă dimineață și o iau cu Dani din loc, la o plimbare pe Barbu Văcărescu, la un fresh la Tucano Coffee din Kaufland. Până la ora de deschidere a festivalului, avem timp de o ședință foto: cu actualii și viitorii zgârie-nori, cu inscripțiile pavajului, cu Lacul Tei, cu căruciorul abandonat al unui homeless. Intrăm în festival și începem festinul cu un spumant la standul Familiei Darabont, dăruit de Betty, de ziua ei. Ne aflăm în secțiunea vinurilor românești și moldovenești, practic în marea sală de club de la Fratelli Studios, care geme de standuri și de oameni. Ne amintim cu nostalgie de prima imagine cu ce era pe atunci noul mobilier RO-Wine din 2016, de sala goală care își aștepta degustătorii, băutorii, boemii. De Adrian Sârbu, fostul nostru patron de presă, pe care l-am reîntâlnit acolo, în festival. De Herbert Szasz, care ne servea cu mari vinuri argentiniene și chiliene. De stresul organizatorilor. De chinurile facerii primei ediții. 

Acum, participanții români se află în sala propriu-zisă, fiind încadrați pe flancuri de vinificatorii din Basarabia: în stânga, se găsesc micii producători de peste Prut, în dreapta, cei mari. Am început cu cei din stânga, degustănd vinuri remarcabile de la câteva zeci de vinării din Republica Moldova. Interesante, joviale, pline de prospețime mi s-au părut, pentru oenofilii din vest care suntem, soiurile aromate Viorica (creat în 1969 prin încrucișare de Seibel, soi hibrid franțuzesc, și Aleatico, un Muscat roșu italian) și Floricica (creat în 1968, prin încrucișare între Riesling de Rin, soi german, și Dattier de St. Vallier, hibrid franțuzesc). Și foarte strania îngemănare de Glera și Chardonnay, dintr-un soi regăsit în Prosecco și unul specific pentru Champagne, de la Bacio di Bolle.

Pe producătorii mari din Republică nu am mai ajuns să-i vizităm, i-am revăzut doar pe proprietara Lilia Dulgher de la Gitana Winery, cramă din portofoliul clubului, și pe promotorul Mihai Necula. După un pahar de rosé Surori, am putut să regăsim alți prieteni de pe la cramele din țară: pe un Costel Cainamisir în mare vervă, de la Domeniile Prince Matei; pe oenologul cu nume de pictor renascentist Andrea Previtali de la Avincis; pe Șerban Dâmboviceanu, coproprietar de la Corcova, și pe somelierul Jakab Eduard; pe coproprietarul Mihnea Olariu de la DFR și pe promotorul  Bogdan Dudău, de la aceeași cramă; pe Roberto Scarafoni, de la Valea Eden, „vecinul” meu italian din Tirol, sat situat la câțiva kilometri de Ferendia. Și pe atâția alții, pe care nu îi mai amintesc aici... Andrea ne-a uimit cu un Negru de Drăgășani și cu noul Cuvée Petit, Șerban - cu un Shiraz/Syrah, Roberto, cu Riesling și Sauvignon Blanc.

Ne-a amuzat conceptul Ring for Wine, împrumutat din străinătate și implementat la RO-Wine  de ParmaFood: suni clopoțelul și primești un vin, poate chiar neliniștit, la modul impersonal, înmănușat, prin bariera de verdeață. După o ședință foto cu mașina de epocă din fața Fratelli Studios, prânzul l-am programat la Fratellini Bistro, parte a grupului Fratelli, ca și alăturatul restaurant Uanderful, de pe Calea Floreasca. Aici, în locul familiar cândva în alt deceniu, am făcut o pauză de vin în compania berii, la o supă și un șnițel uriaș.  

După masă, o mare bucurie a fost revederea cu doi dintre bucureștenii clubului, Anca Doboș și Mihai Pașca. I-am regăsit pe malurile Lacului Tei, în noul mare oraș adoptiv, acolo unde i-au dus drumurile profesiei. În plus, am revăzut un vechi amic de breaslă, la Wine Point, pe Dan Micuda, care ne-a servit cu tot ce avea mai bun la dispoziție. Un moment aparte în ecuația festivalului a fost masterclass-ul SERVE, cu ale sale Fetească Neagră Terra Romana și Cuvée Guy de Poix. Ca unii care l-au cunoscut pe contele corsican, ca unii care mult au călătorit în Dealu Mare, ba chiar și la Ceptura, în minunatele vremuri bune din deceniul anterior, am trăit și simțit cu emoție prezentarea făcută de oenologul Aurel Rotărescu și de doamna Mihaela de Poix și am sorbit cu aceeași emoție vinurile elaborate sub marca SERVE: în fiecare dintre licorile servite, se simte o linie, un stil, o noblețe regăsită,  reîmpărtășită. 

Aici l-am reîntâlnit pe oenologul și vecinul nostru arădean Cosmin Reaboi, de la Crama Dradara. În focul degustării, un vizitator exotic, venit din alte secțiuni ale festivalului, care probabil nu știa ce se petrece acolo, s-a gândit să se servească din paharele noastre. L-am dirijat, cu spirit oeno-civic, spre alte încăperi, mai potrivite pentru o astfel de confuzie... Când a sunat clopoțelul închiderii de sâmbătă seara, am plecat către hotel, de unde Dan ne-a deturnat pentru o cină cu burgeri la localul specializat Vacamuuu. Copleșiți de toate aromele, paharele, întâlnirile și senzațiile zilei, am adormit cândva la etajul unșpe, deasupra lumii bucureștene, în hotelul nostru de lux situat într-una dintre cele mai îngrijite zone ale marelui oraș.

Se face dimineață și se face duminică, ne pătrunde tristețea întoarcerii. Dani e student, luni are cursuri de dimineață. Nu am putut să cuprindem decât o mică parte din festival, cumva am încercat marea de vin cu degetul. Și mai sunt și atâtea altele de făcut în provincia noastră vestică... Drumul ales e spre Craiova, Drobeta, pe la Dunăre și prin Banat, fiindcă am decis să luăm masa de prânz la Taverna Sârbului. Cea mai veche și ceaușistă autostradă, București-Pitești, ne hurducăie către casă. Apoi vine o senzațională porțiune de drum expres între Slatina și Balș, care se prezintă impecabil și ne ferește de mai vechea experiență a traversării unuia dintre cele mai deprimante orașe ale României.

În cele din urmă, regăsim restaurantul cu specific pescăresc de la Dunăre. De când nu am mai dat pe aici, restaurantul Taverna Sârbului, din apropierea orașului Drobeta Turnu Severin, chiar s-a extins. Probabil că personalul numără mai mulți angajați asiatici acum, toată lumea e la fel de amabilă, servirea parcă s-a îmbunătățit, e mai rapidă, porțiile uriașe au devenit doar mari, unele chiar normale. Poate regretăm totuși că panorama la Dunăre e trunchiată de terasa închisă, unde adăstăm în primăvara asta târzie și friguroasă, cu sfinți de gheață, cu calorifere pornite și foc care arde în vatră. Aperitive cu lipia casei, cu ceapă și icre de știucă. Rosé de la Corcova. Ciorbă de pește. Pleșkavița și șnițele, asta am comandat, și totul a fost excelent. Până acasă, la Timișoara și Arad, mai avem trei ore și un pic. 

Lăsăm în urmă Dunărea și Porțile de Fier, bate un vânt de aruncă mașinile de pe șosea, abia așteptăm să ajungem la autostradă. În curtea bunicii, același teckel sârmos se bucură la o intensitate incomensurabilă de revederea cu noi. Eu și Dani încă avem pe mâini emblema festivalului. Și suntem atât de fericiți că am fost acolo, și suntem atât de fericiți că am ajuns acasă!

 

Galerie foto: Antichi Sapori Râșnov, București, Ethic Wine, Festival, Fratellini Bistro, Pe drum, SERVE, Taverna Sârbului, Vacamuuu