CAPITOLUL ZERO, în care se face vorbire despre un zbor lin Timișoara-Fiumicino, pentru aniversarea a 30 de ani de căsnicie, dar și despre un nume secret, a cărui dezvăluire te poate costa scump
Traseu: Arad – Aeroportul Timișoara – Aeroportul Fiumicino – Roma – Via Flaminia – River Palace Hotel
Gourmet: Pe avion, vin de la Cramele Recaș - Castel Huniade Sauvignon Blanc; în Roma, la barul River Palace Hotel, White Martini și Pinot Grigio din Alto Adige
Paradoxal, la multe luni de la ultima mare călătorire,
amintirile se așază în albumul afectiv precum fotografiile ușor îngălbenite de
vreme din colecția bunicii. Și minunata întâmplare despre care se face vorbire
aici este sărbătoarea a trei de decenii de căsnicie, pentru care am ales drept
scenă una dintre cele mai vechi și frumoase capitale ale lumii: Roma, Cetatea
Eternă.
Cu o populație urbană de aproape 2,9 milioane de
locuitori și cu una metropolitană de cca 4 milioane,
Roma este cel mai mare
oraș al Italiei și una dintre cele mai importante metropole europene. Și ar fi
putut fi o alegere logică pentru una dintre cele trei capitale ale Uniunii
Europene, alături de Paris și Viena, de exemplu, dacă înțelepții din lojile cu
steluțe nu ar fi ținut să menajeze atâtea sensibilități istorice și politice,
desemnând în
locul acestor orașe unele ca Bruxelles, Strasbourg și Luxembourg. Trecând peste acest mic regret de turist îndrăgostit, există și bucuria că nu s-a
întâmplat una ca asta, fiindcă, altfel, Orașul Etern ar fi devenit poate și mai
aglomerat, și mai greu de străbătut, și mai sufocat de oameni.
Dincolo de filele de jurnal și de crâmpeiele de
reportaj cuprinse în cele opt episoade dedicate călătoriei
la Roma, voi cita pasaje întregi dintr-o carte extraordinară, Curiozități romane. Povești stranii și fapte
surprinzătoare din istoria celui mai mare imperiu al lumii, semnată de J.C.
McKeown, apărută la Editura ALL, București, 2021
(*).Călătorului din mine,
acest volum, găsit întâmplător la Librăria Alexandria din Arad, i-a fost unul
dintre cei mai buni îndrumători prin Roma anului 2023, luna aprilie, zilele
19-26. Pentru
documentare, am mai citit scrierile a doi autori competenți în materie de
istorie romană, Mary Beard și Jérôme Carcopino, cuprinse în volumele SPQR: O istorie a Romei antice, Editura Trei, București, 2017 (**)
și, respectiv, Viața cotidiană în Roma la
apogeul imperiului, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979
(***).
Pentru realizarea cronologiei și a altor casete
atașate articolelor am folosit volumele Roma
antică: o istorie pentru toți, apărut la Editura Neverland, București,
2018, și Istoria Romei, vol. I-V, Editura Pre Universitaria,
București, 2023, cărți semnate de Romulus și Aurelia Gidro. De mare folos mi-a
fost ghidul de călătorie în limba engleză DK Eyewitness Rome, o lucrare în domeniu excelent structurată. Pentru documentarea legată de Muzeele Vaticane, am
apelat la un alt volum prețios: Vatican.
Toate picturile și frescele marilor maeștri, Editura Litera, București,
2018, semnat de Anja Grebe.
Am mai consultat
diverse surse competente, precum ziare și enciclopedii virtuale, care au
completat uneori cu știri de ultimă oră demersul pasional care stă la baza
acestei povestiri întinse pe mai multe capitole. Între acestea se numără adevarul.ro, descopera.ro, historia.ro,
istoriesinumismaticawordpress.com, istoriiregasite.wordpress.com, pivnicer.blogspot.com, stiripesurse.ro, tvl.ro, vaticannews.va, vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com, Wikipedia. În
plus, am apelat la informațiile oferite de episodul 2 al miniseriei TV Joanna
Lumley’s Great Cities of the World – Rome (2022).
Ziua 0, 19 aprilie 2023. Ca episod pilot, am folosit ziua „zero” – cu sensul de „nici măcar o zi întreagă”, adică seara călătoriei spre capitala Italiei. Ea se adaugă zilei 1, zilei 2, zilei 3, zilei 4, zilei 5, zilei 6 (dedicată mai ales orașului Pompei) și zilei 7 (tot atâtea câte coline are, în mod tradițional, Roma), ale căror jurnale vor fi publicate pe blogul Pivnicer și vor primi succesiv link aici.
În aprilie, în familie, avem parte de multe, multe
sărbători. Aproape în fiecare an, de două fericite sărbători pascale, până când
mult prea înalții și prea sfințiții prelați ai patriei și lumii vor decide în
sfârșit că Sfintele Paști pot avea loc în aceeași zi și pentru catolici, și
pentru ortodocși. Apoi, avem ziua Adinei, în 12, ziua lăsatului meu de fumat,
în 22 (aprilie, 1996), și foarte importanta zi de 24 (aprilie, 1993), data
căsătoriei noastre. În urmă cu cinci ani, am celebrat un sfert de veac de
însoțire,
la Budapesta, ușor legănat, pe un vapor de pe Dunăre, la câteva sute
de metri de Parlamentul maghiar, pe celălat mal, în Buda. Cum Roma se numără,
alături de capitala maghiară, printre orașele noastre preferate, chiar adulate,
un sejur acolo la împlinirea a 30 de ani de căsnicie era cât se poate de
firesc. Și chiar s-a petrecut, cumva ca un vis, ca un dar neprețuit, ca un
pelerinaj la rădăcinile civilizației.
La ceas de noapte, șoferul Dani, fiul nostru, ne transportă
cu Toyota Corolla la aeroportul timișorean.
Avem bilete rezervate cu destul
timp în urmă, o sută și un pic de euro de persoană, la Wizz Air, o companie low
cost pe care o apreciem. Un zbor de noapte ne va duce pe uriașul aeroport de
lângă Roma, Fiumicino. După o mică peripeție legată de bulibășeala angajaților mititelului
aeroport din Timișoara, care nu știau care o fi terminalul, mutându-ne dintr-un
loc în altul ca pe niște oițe, suntem în avion și apoi în aer, departe de pământ
și un pic mai aproape de stele.
Prin geamul aeronavei se distinge o altfel de înserare,
o altfel de noapte, iar lumina o percepi diferit în
zbor, deasupra lumii,
deasupra norilor. Și știi bine, chiar dacă în noapte lumea e mai puțin
vizibilă, că traversezi în mai puțin de un ceas și jumătate, o geografie de mii
de kilometri , cu o viteză de 600-700 de km/h, la multe mii de metri deasupra
solului. Și mai știi că treci peste Dunăre și peste Serbia, Bosnia, Croația, Marea
Adriatică și Italia, că vezi și survolezi, la Fiumicino, chiar și un pic din Marea
Tireniană. Așadar o călătorie la Roma este, în spațiu, peste mări și țări, iar
în timp, după cum vei afla acolo, peste mii de ani; poate că, latin fiind,
șocul cultural nu te copleșește ca pe alți nordici, slavi, americani, africani
ori asiatici. Și totuși te cuprinde euforia descoperirii unei bogății culturale
și spirituale pe care s-a clădit, de fapt, lumea veche a Europei și cea nouă, a
Americilor. Căci în lumea modernă există foarte puține aspecte culturale, arhitecturale,
lingvistice, juridice, militare ș.a.m.d. care să nu se nutrească din ceea ce a fost
odată lumea Imperiului Roman.
Poate că aceste gânduri nu sunt neapărat comune
sutelor de călători care se întorc acasă în Italia,
majoritatea români, plus un
mic procent de italieni. Cei mai mulți dintre ei sunt rutinați, au disciplina
zborului, știu tot-tot-tot despre călătorie și prea puțin îi interesează latura
geografică, culturală, istorică. Pentru acești bravi navetiști, în mod firesc, mai
importante sunt prețul fiecărui bilet și tichet, stația de metrou, numărul
autobuzului, ziua de muncă viitoare. Noi însă, sărbătoriții, nu avem de ce să
ne simțim vinovați, turiști fiind, români fiind, de lângă Podgoria, din Arad, adică
din Uniunea Europeană.
În ce mă privește, deși provin din satul bănățean Ferendia,
nu mă consider vreun Badea Cârțan în
pelerinaj la Roma. Deși se inventaseră
trenurile și sponsorii Unirii, el,
ciobanul, ajunsese în opinci la Columna lui Traian, ca ei, romanii, să se
minuneze la dacul coborât de pe monument. Dacă am ceva în comun cu acest erou, e
că am locuit o vreme lângă Piața Badea Cârțan din Timișoara, zisă Piața de Fân;
eu, însă, nu fug pe jos, în opinci, de vreo încorporare în armata austro-ungară
și nici nu mă
gândesc să devin ținta fotografilor reîntregirii. Îs un ilustru
necunoscut în raport cu baciul sibian, dar poate la fel de terestru, un Anteu
care se gândește că, în lipsa lui de la Ferendia, nici albinele nu mai
polenizează caișii cu flori înghețate, nici mugurii viei nu se mai transformă
în frunze, nici lujerii nu mai cuprind aracii, nici câinele blând al curții nu mai
latră la lună.
Gânduri de om terestru, de feringean, de paore
urbanizat, suit în avionul de Roma. Gânduri de dac
strămutat pentru o săptămână
în buricul marelui imperiu, în caput mundi,
în la città dei sette colli.
Mărturisesc, n-am mai zburat de niște ani, am avut un trac al călătoririi prin
aer, dacă tot mă enumăr printre urmașii celor mai viteji și drepți dintre
traci. Și totuși nu cred că mă trag din acei strămoși pe care primul nostru
președinte de după 1989 îi descria astfel: The Dacs are coming from the
Tracs... Un bun prieten spune că îi place zborul mai mult decât oricare alt
mijloc de transport. După ce trec de furcile caudine antitero și de neplăcerile
și scanările aeroportului, după ce urc în avion și decolez în sfârșit și ajung
deasupra norilor, privind la acest peisaj parcă rupt din miturile Genezei, nu
pot decât să-i dau dreptate amicului: zborul e un vis cu ochii larg deschiși, o
desprindere
fizică și spirituală de locul știut, o întoarcere la început. În
cazul nostru, începutul este... Roma!
Iată că vedem luminile magice ale unei urbe uriașe și apoi marea și autostrăzile, ba și chiar mașinile. Aterizarea decurge perfect, o zguduire ușoară soldată cu aplauze pentru piloții maghiari care ne-au adus la Rîm, în locul din care unii ne tragem.
Cele de mai sus le-am așternut pe hârtia
virtuală la peste o lună de la ziua zero a călătoriei noastre
la Roma. Tot atunci
am așternut și casetele documentare de la finalul acestui capitol, care să mă
ajute să înțeleg unde m-am teleportat. De fapt, jurnalul serii, ținut la cald
pe Notele telefonului meu inteligent,
a sunat cam așa:
Zbor
lin deasupra norilor cu aeronava violet WizzAir. Munți și mare, splendoarea
Romei. Aterizare perfectă, stewardese apetisante, vin de Recaș - Castel Huniade
Sauvignon Blanc... La Fiumicino suntem băgați în strunga aeroportului, juma’ de
oră facem curbe în ac de păr, înghesuiți ca oile. Vai, vai, vai! Ne
găsește șoferul Hotelului River Palace cu tableta pe care scrie Sămînță... și
ne duce iute, ca un atlet olimpic, către parcarea cu Mercedes ultimul răcnet.
Și apoi, altă juma’ de oră conduce prin Trastevere ținând-o pe Via Aurelia,
către Vatican. Într-un final trecem Tibrul și iaca River Palace Hotel, lăsați
la scară, garçon asiatic, bacșiș, cameră cu bideu și phoen, vedere splendidă.
Seară
la bar cu White Martini și Pinot Grigio din Alto Adige.Desigur,
ne simțim ca la Hotel Balestri din Firenze, ne întoarcem la anul 2008, pe Ponte
Vecchio. Che bellezza!
În dimineața următoare avea să înceapă aventura noastră aniversară, petrecută vreme de șapte zile pe șapte coline, cărora le-am adăugat și-un crâmpei din Pompei.
Cronologie
romană. 753 î.Hr. – Întemeierea Romei; 753-509 î.Hr. – Perioada Regalității: regii Romulus,
Numa Pompilius, Tullus Hostilius, Ancus Marcius, Tarquinius Priscus, Servius
Tullius, Tarquinius Superbus;
509-44 î.Hr. – Republica Romană; 264-241
î.Hr. – Primul război
punic;
219-202 î.Hr. – Al doilea război punic;
149-146 î.Hr. – Al treilea război punic;
73-71 î.Hr. – Revolta lui Spartacus;
31 î.Hr.-68 d.Hr. – Dinastia Iulio-Claudienilor; 50 î.Hr.
– Cucerirea Galiei;
44 î.Hr.
– Asasinarea lui Caesar; 31 î.Hr. -14 d.Hr. – Domnia împăratului Octavian; 27
î.Hr. – Octavian
își ia titlul de Augustus, ia naștere Imperiul
Roman/Principatul;
8 –
Exilarea poetului Ovidiu la Tomis; 14-37 –
Tiberiu; 33
– Răstignirea lui Isus Cristos; 37-41 – Caligula; 41-54 – Claudiu; 44 –
Triumful asupra Britanniei;
54-68 –
Nero; 64 d.Hr. – Marele incendiu de
la Roma, răstignirea Sfântului Petru; 65 –
Decapitarea Sfântului Pavel;
69-96 –
Dinastia Flavienilor; 69 -79 - Vespasian; 79 -81
– Titus; 81-96 - Domițian; 96-192 –
Dinastia împăraților „adoptați”sau a
Antoninilor; 96-98 - Nerva; 98-117 – Traian; 101-102 – Primul război cu dacii; 105-106 – Al doilea război cu dacii, cucerirea Daciei;
117-138 - Hadrian; 138-161 - Antoninus Pius; 161-169
- Marc Aureliu și Lucius Verus; 169-180
- Marc Aureliu; 180-192 - Commodus; 193-235 – Dinastia Severilor; 193-211
- Septimius Severus; 211 - Caracalla
și Geta; 211-217 - Caracalla; 217-218 - Macrinus; 218-222 - Elagabal; 222-235 - Severus Alexander; 235-285 – Împărații domniilor scurte; 235-238
- Maximinus Trax; 238 - Gordianus I
(22 de zile); 238 - Gordianus II; 238-244 - Gordianus III; 244-249 - Filip Arabul; 249-251 - Decius; 251-253 - Trebonianus Gallus; 253
- Aemilius Aemilianus; 253-260 -
Valerianus și Gallienus; 260-268 -
Gallienus; 268-270 - Claudiu II; 270 - Quintillus;
270-275 - Aurelian; 271
– Retragerea aureliană din Dacia; 275-276
- Tacitus; 276 - Florianus; 276-282 - Probus; 282-283 - Carus;
283-284 -
Numerian;
283-285 -
Carinus; 284-1453 – Dominatul; 285-305 – Tetrarhia:
Dioclețian (august), Maximian (august), Galerius (cezar), Constantius Chlorus
(cezar); 313-324 – Diarhia: Constantin cel Mare (306-337,
din 324 împărat unic) și Licinius
(308-324); 330 – Fondarea
Constantinopolului; 337-340 –
Colegiul auguștilor: Constantin al II-lea, Constans, Constanțiu II; 340-350 – Noua Diarhie: Constans,
Constanțiu II;
350-361 –
Constanțiu II; 361-363 - Iulian; 363-364 - Iovian; 364-392 – Dinastia
valentiniană (364 -379, Imperiul
Roman de Răsărit), (364-392, Imperiul
Roman de Apus);
364-375 -
Valentinian I; 364-378 - Valens; 367-383 - Grațian; 375-392
- Valentinian II; 379-395 -
Theodosius I; 395-408 – Arcadius; 395-423 - Honorius; 408-450 - Theodosius II; 423 -425 –
Ioannes; 425-455 - Valentinian III; 455 - Petronius Maximus; 455 – 456 – Avitus; 457-461 – Maiorianus; 461 – 465 - Severus III; 467-472 – Anthemius; 472 - Olybrius; 473-474 – Glycerius; 474-475
- Iulius Nepos; 475-476 -
Romulus Augustulus; 476 – Sfârșitul Imperiului Roman de Apus; 1453 – Căderea Constantinopolului, sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit.
Roma,
Remora, Rumia, Amor sau Maia? O polemică pe seama
originii numelui Romei se poartă în breasla istoricilor din antichitate și până
astăzi. Unii i-ar fi spus mai degrabă Remora
la început, ca derivat din vechile denumiri ale Tibrului/Tevere care ar fi
fost Rumen ori Rumon. Alții cred că mamelele Lupoaicei mitice care i-a hrănit pe
întemeietori, denumite ruma/rumia/rumina,
ar fi dat numele Cetății Eterne, cu atât mai mult cu cât Colina Palatin are
forma unei mamele. Există însă referiri și la un nume secret al orașului,
folosit doar în ritualurile numite misterii, a cărui dezvăluire era strict
interzisă. După unii, acest nume ar fi fost polindromul Amor, pentru a cărui divulgare
tribunul Valerius Soranus a fost
crucificat în 82 î.Hr. De altfel, o inscripție descoperită la Pompei conține
cele două nume în oglindă, ROMA și AMOR. (*) Un recent serial tv de mare
succes, Romulus, care cuprinde
dialoguri în latina arhaică, adaugă o nouă dimensiune artistică miturilor
întemeietoare ale Romei. Astfel, în serial, Rumia
e numele unei zeițe păgâne care ia forma Lupoaicei, conducătoarea unuia
dintre triburile primitive care au contribuit la întemeierea Cetății Eterne.
O
condamnare revocată după 2.000 de ani. Și exilul lui Ovidiu pe țărmurile
Pontului Euxin ar avea
legătură, aparent, cu unul dintre numele interzise ale
Romei. Formal, poetul a fost exilat pentru fapte de corupere a obiceiurilor și
a moralității publice, ultraj la persoana Princepelui și atentat la siguranța
Republicii. În poemul Fasti, acesta
făcuse, chipurile, afirmații nepotrivite despre fondarea cetății, atentând la
sacralitatea ei. Astfel, Ovidiu ar fi făcut legătura între Pleiade, șapte la
număr - precum cele șapte coline ale Romei, și cea mai importantă stea, Maia,
considerând că cetatea ar oglindi roiul stelar, fiind consacrată zeiței Maia.
De aici concluzia că numele secret al Romei ar fi fost Maia... În Tristia însă, Ovidiu se referă la faptul că „ar
fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”: aventurile amoroase ale
Iuliei, nepoata lui Augustus, cu un senator roman. Condamnarea a fost semnată de
împărat în anul 8 d.Hr., fiind revocată de Consiliul Municipal al Romei abia în
anul... 2017, la două milenii de la moartea poetului.
Res
publica și cuiul timpului. O nouă formă de guvernământ,
Republica, a urmat la conducerea Romei după epoca regalității, sfârșită cu
alungarea Tarquinilor. Termenul de republică derivă din cuvintele latine res publica, însemnând „treburile
publice”. La Roma a funcționat vreme de mai multe veacuri obiceiul baterii unui
cui, în fiecare an, în stâlpul de intrare în templu. Cuiul reprezenta trecerea
încă unui an de la întemeierea republicii, dar și o legătură fizică între
scurgerea timpului și structura templului. (**)
Consulii,
un fel de regi aleși. Primii consuli ai Romei, totodată
fondatori ai Republicii în 509 î.Hr., au
fost Lucius Tarquinius Collatinus
și Lucius Junius Brutus, martori ai acelei povești tragice – violul soldat cu sinuciderea
Lucreției - care a dus la izgonirea ultimului rege, Tarquinius Superbus. În
epoca republicană, care a dăinuit 500 de ani, consulii au preluat o parte din
prerogativele regale; ceea ce îi deosebea fundamental de regi însă era atributul
de a fi aleși numai prin votul poporului. Mandatul celor doi consuli era de un
an, numele tandemului fiind asociate anilor în care consulii au deținut
funcția, în cadrul unei cronologii alternative celei numite ab urbe condita/de la întemeierea Romei (753
î.Hr.). (**)
Apolodor
și pragul de sus al lui Hadrian. Ridicarea celui mai
mare templu al Romei antice, Templul lui Venus și al Romei, conceput după
ideile împăratului Hadrian, a început în 121 d.Hr. Pentru asta, a fost necesară
mutarea uriașei statui de bronz a lui Nero din apropierea Colloseum-ului.
Ctitorul său, Hadrian, a inaugurat templul în 135, de ziua orașului, însă lucrările au
fost terminate în timpul lui Antoninus Pius. Era conceput ca un templu dublu,
naosul zeiței Venus Felix fiind îndreptat spre Colloseum, iar cel al
Romei
Aeterna, către Forul Roman. Tâlcul arhitecturii era un polindrom: ROMA – AMOR.
Primul cuvânt reprezenta divinitatea care a dat numele cetății, iar celălalt, citit în oglindă - numele
alternativ al zeului dragostei, Cupidon, fiul lui Venus și al lui Marte, și
totodată
numele secret al Romei, folosit în ritualul misteriilor. Venus, una
dintre zeițele căreia îi fusese consacrat templul, era și mama eroului Eneas,
subiectul unui mit întemeietor. Apolodor din Damasc, arhitectul preferat al
lui Traian, a avut îndrăzneala profesională să critice proiectul împăratului și
proporțiile alese, spunând despre statuile zeilor că, de s-ar ridica de pe
tronurile lor, ar da cu capul de tavanul templului. Considerându-l un
conspirator, Hadrian a ordonat decapitarea sa în anul 125.
Șapte sau mai multe coline… Potrivit scriitorului antic Marcus Terentius Varro (116–27
î.Hr.),
numele inițial al Romei era Septimontium
(„Șapte Coline”). Aventin, Caelian, Capitoliu, Esquilin, Palatin, Quirinal și
Viminal sunt colinele recunoscute ca făcând parte din acest grup. Dacă le
adăugăm pe cele excluse din listă - Vatican și Janiculum, situate pe malul
celălalt al Tibrului, și Pincian, aflată la nord – devine evident că Roma e
clădită pe mai multe coline decât cele canonice. În plus, există și acele dâlme
numite „monte”, cum ar fi Monte Cenci, Montecitorio, Monte Testaccio, Montevecchio,
care desemnează mici dealuri artificiale, create din ruinele unor clădiri sau
din acumularea unor deșeuri. (*)
Descoperirea tuturor timpurilor. O grotă de mari
dimensiuni a fost găsită în noiembrie 2007 pe Colina Palatin, sub modestul Domus Augusti, reședința primului
împărat. Considerând că acolo ar fi fost cândva bârlogul Lupoaicei mitice care
i-a alăptat pe întemeietorii Romei, Romulus și Remus, arheologii italienii care
au realizat săpăturile afirmă că au făcut acolo una dintre cele mai mari
descoperiri ale tuturor timpurilor. (*)
Un as în sănătatea lui Augustus. Două
personaje mitice sau chiar un consul al Republicii ar fi dat numele fântânii
sacre situate în centrul
Forumului Roman: Lacus
Curtius/Lacul Curtian. Pe locul forumului ar fi fost cândva un lac, parte dintr-o vastă zonă mlăștinoasă. Se spune că acolo, prin veacul VIII î.Hr., s-ar
fi înecat sabinul Mettius Curtius, în timp ce se lupta cu Romulus. Dar se mai
spune și că acolo, prin veacul IV î.Hr., s-ar fi căscat o prăpastie care
amenința chiar existența Romei. Un oracol ar fi prezis că orașul poate fi
salvat numai prin aruncarea în acel hău a celui mai de preț bun al său. Astfel, un erou roman înveșmântat în armură, pe nume Marcus Curtius, s-ar fi sacrificat
în toată splendoarea tinereții sale, sărind pe cal direct în prăpastie, care
s-ar fi închis apoi. După Varro, acel loc era sacru fiindcă ar fi fost lovit de
fulgerul lui Jupiter, cel care l-a consacrat fiind consulul Gaius
Curtius Philon. În timpul domniei primului împărat (27 î.Hr. -14 d.Hr.), locuitorii și
vizitatorii Romei obișnuiau să arunce în Lacus
Curtius diferite monede, câte un quadrans,
un semis și poate chiar un as, în sănătatea lui Augustus, chiar
dacă fântâna secase... (*)
O
Italie a sclavilor deveniți liberi. Războaiele Sociale sau
Războaiele Aliaților (91-88 î.Hr) au fost purtate între romani și populațiile
italice stăpânite de aceștia.
Considerați doar aliați (socii), locuitorii italici din afara Romei nu aveau
cetățenie romană, dar erau obligați să participe la războaiele romane,
suportând aceleași dări. În 91 î.Hr., tribunul Livius Drusus a propus
încetățenirea aliaților italici; proiectul său de lege nu a ajuns să fie votat,
Drusus fiind asasinat. Ca urmare, italicii s-au răsculat în
90 î.Hr.,
separându-se de Roma și creând un stat independent numit Italia, cu capitala la
Corfinium (redenumit Italica). Conduși de un Senat de 500 de membri, răsculații
italici au învins legiunile romane, amenințând Roma însăși. Deși armatele
romane, conduse de generalii Marius și Sulla, au reprimat răscoala, Senatul
roman a decis să acorde cetățenia celor care depuneau armele. În 88 î.Hr.,
aproape întreaga populație liberă din Peninsula Italică avea deja cetățenie
romană. La sfârșitul sec. I î.Hr., 90% din totalul populației libere a noului stat
roman unitar avea strămoși care au fost odată sclavi.
Megalopolisul antichității. În urma Războaielor Aliaților, s-a produs un salt în
popularea Romei.
În anul 86 î.Hr. se înghesuiau în Urbs 463.000 de oameni, iar după 30 de ani, necesarul de grâu
corespundea unei populații de 486.000 de suflete. În 44 î.Hr., anul asasinării
sale, Caesar aloca gratuit cantitatea de grâu necesară pentru 150.000 de
săraci. Tot necesarul de grâu ne arată că populația Romei în timpul domniei lui
Augustus se apropia de un milion de oameni. Astfel, cantitatea alocată anual pentru hrana locuitorilor era de 60 de
milioane de modii (1.750.000 hl), aduse
din Africa.
La un consum mediu anual de 60 de modii (5,25 hl) per capita, rezultă
o populație de un milion de suflete. Plebea urbană număra 320.000 de cetățeni
de sex masculin (viritim) în anul 5
î.Hr., fiecare primind câte 60 de denari,
prin grija împăratului Octavian Augustus.
Dacă punem la socoteală populația de
sex feminin și băieții sub 11 ani, în acel an se poate aproxima statistic
populația romană la 675.000 de cetățeni (cives).
În plus, în Roma existau o garnizoană de 10.000 de militari, dar și o mulțime
de pelerini, alături de un număr uriaș de sclavi. (***)
Sectoare și vici, lari și vicomagistri. Precum toate orașele eline și latine din lumea antică,
vechea
Romă era împărțită în două părți distincte: Urbs Roma, adică aglomerarea urbană, și Ager Romanus, zona rurală adiacentă. Această din urmă parte avea
forma unei elipse, cu axa mare de 19,1 km și cu cea mică de 17,65 km,
cuprinzând o arie de 250 kmp și având un perimetru de 57 km, iar locuitorii săi
erau tot cetățeni romani. În timpul lui Augustus, Cetatea
Eternă a fost împărțită în 14 sectoare, care au dăinuit cât Imperiul Roman: 13
situate pe malul stâng al Tibrului, și unul – Transtiberina - pe
malul drept,
acolo unde se află astăzi cartierul Trastevere. Sectoarele erau împărțite la
rândul lor în cartiere, delimitate de străzi numite vici, care erau administrate de vicomagistri,
primari antici. Cartierele se aflau sub tutela divinităților protectoare ale
Romei, numite Lari, fiii nimfei Lara
și ai zeului Mercur, reprezentate la răscruci. Potrivit lui Pliniu cel Bătrân,
în anul 73 d.Hr, cu prilejul lustrului (procesiune de purificare a unui loc
prin înconjurarea lui în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la 5
ani), orașul era structurat în 165 de cartiere (vici); în veacul IV d.Hr., numărul acestora crescuse la 307. (***)
Vile și blocuri, domus și insulae. Există mari asemănări între locuințele antichității și cele moderne.
Evidențele imperiale arată că majoritatea romanilor locuiau într-un fel de
blocuri numite insulae. Astfel,
potrivit unui catalog din veacul al IV-lea d.Hr., în Roma existau 46.602 de insulae (clădiri cu mai multe etaje) și
1.797 de domus (case independente)
(*). Dacă domus era o vilă, unde
locuia doar familia proprietarilor, împreună cu
sclavii, insula reprezenta un bloc cu mai multe etaje și apartamente (cenacula). În medie, o insula avea 5-6 cenacula, în fiecare locuind 5-6 persoane. În sec. II d.Hr.,
populația Romei care viețuia în insulae
se situa undeva între 1.165.000 și 1.675.000 de suflete, acesteia
adăugându-i-se minimum 50.000 de cetățeni liberi, de liberți și sclavi care
locuiau în domus. Un număr minim al
celor care trăiau atunci la Roma ar fi de 1.200.000. (***)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu