sâmbătă, 3 februarie 2024

Șapte zile pe șapte coline sau Roma în oglindă (0)

 

CAPITOLUL ZERO, în care se face vorbire despre un zbor lin  Timișoara-Fiumicino, pentru aniversarea a 30 de ani de căsnicie, dar și despre un nume secret, a cărui dezvăluire te poate costa scump

Traseu: Arad – Aeroportul Timișoara – Aeroportul Fiumicino – Roma – Via Flaminia – River Palace Hotel

Gourmet: Pe avion, vin de la Cramele Recaș - Castel Huniade Sauvignon Blanc; în Roma, la barul River Palace Hotel, White Martini și Pinot Grigio din Alto Adige

Paradoxal, la multe luni de la ultima mare călătorire, amintirile se așază în albumul afectiv precum fotografiile ușor îngălbenite de vreme din colecția bunicii. Și minunata întâmplare despre care se face vorbire aici este sărbătoarea a trei de decenii de căsnicie, pentru care am ales drept scenă una dintre cele mai vechi și frumoase capitale ale lumii: Roma, Cetatea Eternă.

Cu o populație urbană de aproape 2,9 milioane de locuitori și cu una metropolitană de cca 4 milioane, Roma este cel mai mare oraș al Italiei și una dintre cele mai importante metropole europene. Și ar fi putut fi o alegere logică pentru una dintre cele trei capitale ale Uniunii Europene, alături de Paris și Viena, de exemplu, dacă înțelepții din lojile cu steluțe nu ar fi ținut să menajeze atâtea sensibilități istorice și politice, desemnând în locul acestor orașe unele ca Bruxelles, Strasbourg și Luxembourg. Trecând peste acest mic regret de turist îndrăgostit, există și bucuria că nu s-a întâmplat una ca asta, fiindcă, altfel, Orașul Etern ar fi devenit poate și mai aglomerat, și mai greu de străbătut, și mai sufocat de oameni.

Dincolo de filele de jurnal și de crâmpeiele de reportaj cuprinse în cele opt episoade dedicate călătoriei la Roma, voi cita pasaje întregi dintr-o carte extraordinară, Curiozități romane. Povești stranii și fapte surprinzătoare din istoria celui mai mare imperiu al lumii, semnată de J.C. McKeown, apărută la Editura ALL, București, 2021 (*).Călătorului din mine, acest volum, găsit întâmplător la Librăria Alexandria din Arad, i-a fost unul dintre cei mai buni îndrumători prin Roma anului 2023, luna aprilie, zilele 19-26. Pentru documentare, am mai citit scrierile a doi autori competenți în materie de istorie romană, Mary Beard și Jérôme Carcopino, cuprinse în volumele SPQR: O istorie a Romei antice, Editura Trei, București, 2017 (**) și, respectiv, Viața cotidiană în Roma la apogeul imperiului, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979 (***).

Pentru realizarea cronologiei și a altor casete atașate articolelor am folosit volumele Roma antică: o istorie pentru toți, apărut la Editura Neverland, București, 2018, și Istoria Romei, vol. I-V, Editura Pre Universitaria, București, 2023, cărți semnate de Romulus și Aurelia Gidro. De mare folos mi-a fost ghidul de călătorie în limba engleză DK Eyewitness Rome, o lucrare în domeniu excelent structurată. Pentru documentarea legată de Muzeele Vaticane, am apelat la un alt volum prețios: Vatican. Toate picturile și frescele marilor maeștri, Editura Litera, București, 2018.

Am mai consultat diverse surse competente, precum ziare și enciclopedii virtuale, care au completat uneori cu știri de ultimă oră demersul pasional care stă la baza acestei povestiri întinse pe mai multe capitole. Între acestea se numără adevarul.ro, descopera.ro, historia.ro, istoriesinumismaticawordpress.com, istoriiregasite.wordpress.com, pivnicer.blogspot.com, stiripesurse.ro, tvl.ro, vaticannews.va, vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com, Wikipedia. În plus, am apelat la informațiile oferite de episodul 2 al miniseriei TV Joanna Lumley’s Great Cities of the World – Rome (2022).

Ziua 0, 19 aprilie 2023. Ca episod pilot, am folosit ziua „zero” – cu sensul de „nici măcar o zi întreagă”, adică seara călătoriei spre capitala Italiei. Ea se adaugă zilei 1, zilei 2, zilei 3, zilei 4, zilei 5, zilei 6 (dedicată mai ales orașului Pompei) și zilei 7 (tot atâtea câte coline are, în mod tradițional, Roma), ale căror jurnale vor fi publicate pe blogul Pivnicer și vor primi succesiv link aici. 

În aprilie, în familie, avem parte de multe, multe sărbători. Aproape în fiecare an, de două fericite sărbători pascale, până când mult prea înalții și prea sfințiții prelați ai patriei și lumii vor decide în sfârșit că Sfintele Paști pot avea loc în aceeași zi și pentru catolici, și pentru ortodocși. Apoi, avem ziua Adinei, în 12, ziua lăsatului meu de fumat, în 22 (aprilie, 1996), și foarte importanta zi de 24 (aprilie, 1993), data căsătoriei noastre. În urmă cu cinci ani, am celebrat un sfert de veac de însoțire, la Budapesta, ușor legănat, pe un vapor de pe Dunăre, la câteva sute de metri de Parlamentul maghiar, pe celălat mal, în Buda. Cum Roma se numără, alături de capitala maghiară, printre orașele noastre preferate, chiar adulate, un sejur acolo la împlinirea a 30 de ani de căsnicie era cât se poate de firesc. Și chiar s-a petrecut, cumva ca un vis, ca un dar neprețuit, ca un pelerinaj la rădăcinile civilizației. 

La ceas de noapte, șoferul Dani, fiul nostru, ne transportă cu Toyota Corolla la aeroportul timișorean. Avem bilete rezervate cu destul timp în urmă, o sută și un pic de euro de persoană, la Wizz Air, o companie low cost pe care o apreciem. Un zbor de noapte ne va duce pe uriașul aeroport de lângă Roma, Fiumicino. După o mică peripeție legată de bulibășeala angajaților mititelului aeroport din Timișoara, care nu știau care o fi terminalul, mutându-ne dintr-un loc în altul ca pe niște oițe, suntem în avion și apoi în aer, departe de pământ și un pic mai aproape de stele. 

Prin geamul aeronavei se distinge o altfel de înserare, o altfel de noapte, iar lumina o percepi diferit în zbor, deasupra lumii, deasupra norilor. Și știi bine, chiar dacă în noapte lumea e mai puțin vizibilă, că traversezi în mai puțin de un ceas și jumătate, o geografie de mii de kilometri , cu o viteză de 600-700 de km/h, la multe mii de metri deasupra solului. Și mai știi că treci peste Dunăre și peste Serbia, Bosnia, Croația, Marea Adriatică și Italia, că vezi și survolezi, la Fiumicino, chiar și un pic din Marea Tireniană. Așadar o călătorie la Roma este, în spațiu, peste mări și țări, iar în timp, după cum vei afla acolo, peste mii de ani; poate că, latin fiind, șocul cultural nu te copleșește ca pe alți nordici, slavi, americani, africani ori asiatici. Și totuși te cuprinde euforia descoperirii unei bogății culturale și spirituale pe care s-a clădit, de fapt, lumea veche a Europei și cea nouă, a Americilor. Căci în lumea modernă există foarte puține aspecte culturale, arhitecturale, lingvistice, juridice, militare ș.a.m.d. care să nu se nutrească din ceea ce a fost odată lumea Imperiului Roman.

Poate că aceste gânduri nu sunt neapărat comune sutelor de călători care se întorc acasă în Italia, majoritatea români, plus un mic procent de italieni. Cei mai mulți dintre ei sunt rutinați, au disciplina zborului, știu tot-tot-tot despre călătorie și prea puțin îi interesează latura geografică, culturală, istorică. Pentru acești bravi navetiști, în mod firesc, mai importante sunt prețul fiecărui bilet și tichet, stația de metrou, numărul autobuzului, ziua de muncă viitoare. Noi însă, sărbătoriții, nu avem de ce să ne simțim vinovați, turiști fiind, români fiind, de lângă Podgoria, din Arad, adică din Uniunea Europeană. 

În ce mă privește, deși provin din satul bănățean Ferendia, nu mă consider vreun Badea Cârțan în pelerinaj la Roma. Deși se inventaseră trenurile și sponsorii Unirii,  el, ciobanul, ajunsese în opinci la Columna lui Traian, ca ei, romanii, să se minuneze la dacul coborât de pe monument. Dacă am ceva în comun cu acest erou, e că am locuit o vreme lângă Piața Badea Cârțan din Timișoara, zisă Piața de Fân; eu, însă, nu fug pe jos, în opinci, de vreo încorporare în armata austro-ungară și nici nu mă gândesc să devin ținta fotografilor reîntregirii. Îs un ilustru necunoscut în raport cu baciul sibian, dar poate la fel de terestru, un Anteu care se gândește că, în lipsa lui de la Ferendia, nici albinele nu mai polenizează caișii cu flori înghețate, nici mugurii viei nu se mai transformă în frunze, nici lujerii nu mai cuprind aracii, nici câinele blând al curții nu mai latră la lună. 

Gânduri de om terestru, de feringean, de paore urbanizat, suit în avionul de Roma. Gânduri de dac strămutat pentru o săptămână în buricul marelui imperiu, în caput mundi, în la città dei sette colli. Mărturisesc, n-am mai zburat de niște ani, am avut un trac al călătoririi prin aer, dacă tot mă enumăr printre urmașii celor mai viteji și drepți dintre traci. Și totuși nu cred că mă trag din acei strămoși pe care primul nostru președinte de după 1989 îi descria astfel: The Dacs are coming from the Tracs... Un bun prieten spune că îi place zborul mai mult decât oricare alt mijloc de transport. După ce trec de furcile caudine antitero și de neplăcerile și scanările aeroportului, după ce urc în avion și decolez în sfârșit și ajung deasupra norilor, privind la acest peisaj parcă rupt din miturile Genezei, nu pot decât să-i dau dreptate amicului: zborul e un vis cu ochii larg deschiși, o desprindere fizică și spirituală de locul știut, o întoarcere la început. În cazul nostru, începutul este... Roma!

Iată că vedem luminile magice ale unei urbe uriașe și apoi marea și autostrăzile, ba și chiar mașinile. Aterizarea decurge perfect, o zguduire ușoară soldată cu aplauze pentru piloții maghiari care ne-au adus la Rîm, în locul din care unii ne tragem.

Cele de mai sus le-am așternut pe hârtia virtuală la peste o lună de la ziua zero a călătoriei noastre la Roma. Tot atunci am așternut și casetele documentare de la finalul acestui capitol, care să mă ajute să înțeleg unde m-am teleportat. De fapt, jurnalul serii, ținut la cald pe Notele telefonului meu inteligent, a sunat cam așa:

Zbor lin deasupra norilor cu aeronava violet WizzAir. Munți și mare, splendoarea Romei. Aterizare perfectă, stewardese apetisante, vin de Recaș - Castel Huniade Sauvignon Blanc... La Fiumicino suntem băgați în strunga aeroportului, juma’ de oră facem curbe în ac de păr, înghesuiți ca oile. Vai, vai, vai! Ne găsește șoferul Hotelului River Palace cu tableta pe care scrie Sămînță... și ne duce iute, ca un atlet olimpic, către parcarea cu Mercedes ultimul răcnet. Și apoi, altă juma’ de oră conduce prin Trastevere ținând-o pe Via Aurelia, către Vatican. Într-un final trecem Tibrul și iaca River Palace Hotel, lăsați la scară, garçon asiatic, bacșiș, cameră cu bideu și phoen, vedere splendidă. Seară la bar cu White Martini și Pinot Grigio din Alto Adige.Desigur, ne simțim ca la Hotel Balestri din Firenze, ne întoarcem la anul 2008, pe Ponte Vecchio. Che bellezza!

În dimineața următoare avea să înceapă aventura noastră aniversară, petrecută vreme de șapte zile pe șapte coline, cărora le-am adăugat și-un crâmpei din Pompei. 


Cronologie romană. 753 î.Hr. Întemeierea Romei; 753-509 î.Hr.Perioada Regalității: regii Romulus, Numa Pompilius, Tullus Hostilius, Ancus Marcius, Tarquinius Priscus, Servius Tullius, Tarquinius Superbus; 509-44 î.Hr.Republica Romană; 264-241 î.Hr. – Primul război punic; 219-202 î.Hr. – Al doilea război punic; 149-146 î.Hr. – Al treilea război punic; 73-71 î.Hr. – Revolta lui Spartacus; 31 î.Hr.-68 d.Hr.Dinastia Iulio-Claudienilor50 î.Hr. – Cucerirea Galiei; 44 î.Hr. – Asasinarea lui Caesar; 31 î.Hr. -14 d.Hr. – Domnia împăratului Octavian; 27  î.Hr. – Octavian își ia titlul de Augustus, ia naștere Imperiul Roman/Principatul; 8 – Exilarea poetului Ovidiu la Tomis; 14-37Tiberiu;  33Răstignirea lui Isus Cristos; 37-41 – Caligula; 41-54 – Claudiu; 44 – Triumful asupra Britanniei; 54-68 – Nero; 64 d.Hr. – Marele incendiu de la Roma, răstignirea Sfântului Petru; 65 – Decapitarea Sfântului Pavel; 69-96Dinastia Flavienilor;  69 -79 - Vespasian; 79 -81 – Titus; 81-96  - Domițian; 96-192Dinastia împăraților „adoptați”sau a Antoninilor; 96-98 - Nerva; 98-117 – Traian; 101-102 – Primul război cu dacii; 105-106 – Al doilea război cu dacii, cucerirea Daciei; 117-138 - Hadrian; 138-161 - Antoninus Pius; 161-169 - Marc Aureliu și Lucius Verus; 169-180 - Marc Aureliu; 180-192 - Commodus; 193-235Dinastia Severilor; 193-211 - Septimius Severus; 211 - Caracalla și Geta; 211-217 - Caracalla; 217-218 - Macrinus; 218-222 - Elagabal; 222-235 - Severus Alexander; 235-285Împărații domniilor scurte; 235-238 - Maximinus Trax; 238 - Gordianus I (22 de zile); 238 - Gordianus II; 238-244 - Gordianus III; 244-249 - Filip Arabul; 249-251 - Decius; 251-253 - Trebonianus Gallus; 253 - Aemilius Aemilianus; 253-260 - Valerianus și Gallienus; 260-268 - Gallienus; 268-270 - Claudiu II; 270 - Quintillus; 270-275 - Aurelian; 271 – Retragerea aureliană din Dacia; 275-276 - Tacitus; 276 - Florianus; 276-282 - Probus;  282-283 - Carus; 283-284 - Numerian; 283-285 - Carinus; 284-1453 – Dominatul; 285-305Tetrarhia: Dioclețian (august), Maximian (august), Galerius (cezar), Constantius Chlorus (cezar); 313-324Diarhia: Constantin cel Mare (306-337, din 324 împărat unic) și  Licinius (308-324); 330 – Fondarea Constantinopolului; 337-340 – Colegiul auguștilor: Constantin al II-lea, Constans, Constanțiu II; 340-350 – Noua Diarhie: Constans, Constanțiu II; 350-361 – Constanțiu II; 361-363 - Iulian; 363-364 - Iovian; 364-392Dinastia valentiniană (364 -379, Imperiul Roman de Răsărit), (364-392, Imperiul Roman de Apus); 364-375 - Valentinian I; 364-378 - Valens; 367-383 - Grațian; 375-392 - Valentinian II; 379-395 - Theodosius I; 395-408 – Arcadius; 395-423 - Honorius; 408-450 - Theodosius II; 423 -425 – Ioannes; 425-455 - Valentinian III; 455 - Petronius Maximus; 455 – 456 – Avitus; 457-461 – Maiorianus; 461 – 465 - Severus III; 467-472 – Anthemius; 472 - Olybrius; 473-474 – Glycerius; 474-475 - Iulius Nepos; 475-476 - Romulus Augustulus; 476Sfârșitul Imperiului Roman de Apus; 1453 – Căderea Constantinopolului, sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit.

Roma, Remora, Rumia, Amor sau Maia? O polemică pe seama originii numelui Romei se poartă în breasla istoricilor din antichitate și până astăzi. Unii i-ar fi spus mai degrabă Remora la început, ca derivat din vechile denumiri ale Tibrului/Tevere care ar fi fost Rumen ori Rumon. Alții cred că mamelele Lupoaicei mitice care i-a hrănit pe întemeietori, denumite ruma/rumia/rumina, ar fi dat numele Cetății Eterne, cu atât mai mult cu cât Colina Palatin are forma unei mamele. Există însă referiri și la un nume secret al orașului, folosit doar în ritualurile numite misterii, a cărui dezvăluire era strict interzisă. După unii, acest nume ar fi fost polindromul Amor, pentru a cărui divulgare tribunul Valerius Soranus a fost crucificat în 82 î.Hr. De altfel, o inscripție descoperită la Pompei conține cele două nume în oglindă, ROMA și AMOR. (*) Un recent serial tv de mare succes, Romulus, care cuprinde dialoguri în latina arhaică, adaugă o nouă dimensiune artistică miturilor întemeietoare ale Romei. Astfel, în serial, Rumia e numele unei zeițe păgâne care ia forma Lupoaicei, conducătoarea unuia dintre triburile primitive care au contribuit la întemeierea Cetății Eterne. 

O condamnare revocată după 2.000 de ani. Și exilul lui Ovidiu pe țărmurile Pontului Euxin ar avea legătură, aparent, cu unul dintre numele interzise ale Romei. Formal, poetul a fost exilat pentru fapte de corupere a obiceiurilor și a moralității publice, ultraj la persoana Princepelui și atentat la siguranța Republicii. În poemul Fasti, acesta făcuse, chipurile, afirmații nepotrivite despre fondarea cetății, atentând la sacralitatea ei. Astfel, Ovidiu ar fi făcut legătura între Pleiade, șapte la număr - precum cele șapte coline ale Romei, și cea mai importantă stea, Maia, considerând că cetatea ar oglindi roiul stelar, fiind consacrată zeiței Maia. De aici concluzia că numele secret al Romei ar fi fost Maia... În Tristia însă, Ovidiu se referă la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”: aventurile amoroase ale Iuliei, nepoata lui Augustus, cu un senator roman. Condamnarea a fost semnată de împărat în anul 8 d.Hr., fiind revocată de Consiliul Municipal al Romei abia în anul... 2017, la două milenii de la moartea poetului.

Res publica și cuiul timpului. O nouă formă de guvernământ, Republica, a urmat la conducerea Romei după epoca regalității, sfârșită cu alungarea Tarquinilor. Termenul de republică derivă din cuvintele latine res publica, însemnând „treburile publice”. La Roma a funcționat vreme de mai multe veacuri obiceiul baterii unui cui, în fiecare an, în stâlpul de intrare în templu. Cuiul reprezenta trecerea încă unui an de la întemeierea republicii, dar și o legătură fizică între scurgerea timpului și structura templului. (**)

Consulii, un fel de regi aleși. Primii consuli ai Romei, totodată fondatori ai Republicii în 509 î.Hr., au fost Lucius Tarquinius Collatinus și Lucius Junius Brutus, martori ai acelei povești tragice – violul soldat cu sinuciderea Lucreției - care a dus la izgonirea ultimului rege, Tarquinius Superbus. În epoca republicană, care a dăinuit 500 de ani, consulii au preluat o parte din prerogativele regale; ceea ce îi deosebea fundamental de regi însă era atributul de a fi aleși numai prin votul poporului. Mandatul celor doi consuli era de un an, numele tandemului fiind asociate anilor în care consulii au deținut funcția, în cadrul unei cronologii alternative celei numite ab urbe condita/de la întemeierea Romei (753 î.Hr.). (**)

Apolodor și pragul de sus al lui Hadrian. Ridicarea celui mai mare templu al Romei antice, Templul lui Venus și al Romei, conceput după ideile împăratului Hadrian, a început în 121 d.Hr. Pentru asta, a fost necesară mutarea uriașei statui de bronz a lui Nero din apropierea Colloseum-ului. Ctitorul său, Hadrian, a inaugurat templul în 135, de ziua orașului, însă lucrările au fost terminate în timpul lui Antoninus Pius. Era conceput ca un templu dublu, naosul zeiței Venus Felix fiind îndreptat spre Colloseum, iar cel al Romei Aeterna, către Forul Roman. Tâlcul arhitecturii era un polindrom: ROMA – AMOR. Primul cuvânt reprezenta divinitatea care a dat numele cetății,  iar celălalt, citit în oglindă - numele alternativ al zeului dragostei, Cupidon, fiul lui Venus și al lui Marte, și totodată numele secret al Romei, folosit în ritualul misteriilor. Venus, una dintre zeițele căreia îi fusese consacrat templul, era și mama eroului Eneas, subiectul unui mit întemeietor. Apolodor din Damasc, arhitectul preferat al lui Traian, a avut îndrăzneala profesională să critice proiectul împăratului și proporțiile alese, spunând despre statuile zeilor că, de s-ar ridica de pe tronurile lor, ar da cu capul de tavanul templului. Considerându-l un conspirator, Hadrian a ordonat decapitarea sa în anul 125.

Șapte sau mai multe coline… Potrivit scriitorului antic Marcus Terentius Varro (116–27 î.Hr.), numele inițial al Romei era Septimontium („Șapte Coline”). Aventin, Caelian, Capitoliu, Esquilin, Palatin, Quirinal și Viminal sunt colinele recunoscute ca făcând parte din acest grup. Dacă le adăugăm pe cele excluse din listă - Vatican și Janiculum, situate pe malul celălalt al Tibrului, și Pincian, aflată la nord – devine evident că Roma e clădită pe mai multe coline decât cele canonice. În plus, există și acele dâlme numite „monte”, cum ar fi Monte Cenci, Montecitorio, Monte Testaccio, Montevecchio, care desemnează mici dealuri artificiale, create din ruinele unor clădiri sau din acumularea unor deșeuri. (*)

Descoperirea tuturor timpurilor. O grotă de mari dimensiuni a fost găsită în noiembrie 2007 pe Colina Palatin, sub modestul Domus Augusti, reședința primului împărat. Considerând că acolo ar fi fost cândva bârlogul Lupoaicei mitice care i-a alăptat pe întemeietorii Romei, Romulus și Remus, arheologii italienii care au realizat săpăturile afirmă că au făcut acolo una dintre cele mai mari descoperiri ale tuturor timpurilor. (*)

Un as în sănătatea lui Augustus. Două personaje mitice sau chiar un consul al Republicii ar fi dat numele fântânii sacre situate în centrul Forumului Roman: Lacus Curtius/Lacul Curtian. Pe locul forumului ar fi fost cândva un lac, parte dintr-o vastă zonă mlăștinoasă. Se spune că acolo, prin veacul VIII î.Hr., s-ar fi înecat sabinul Mettius Curtius, în timp ce se lupta cu Romulus. Dar se mai spune și că acolo, prin veacul IV î.Hr., s-ar fi căscat o prăpastie care amenința chiar existența Romei. Un oracol ar fi prezis că orașul poate fi salvat numai prin aruncarea în acel hău a celui mai de preț bun al său. Astfel, un erou roman înveșmântat în armură, pe nume Marcus Curtius, s-ar fi sacrificat în toată splendoarea tinereții sale, sărind pe cal direct în prăpastie, care s-ar fi închis apoi. După Varro, acel loc era sacru fiindcă ar fi fost lovit de fulgerul lui Jupiter, cel care l-a consacrat fiind consulul Gaius Curtius Philon. În timpul domniei primului împărat (27 î.Hr. -14 d.Hr.), locuitorii și vizitatorii Romei obișnuiau să arunce în Lacus Curtius diferite monede, câte un quadrans, un semis și poate chiar un as, în sănătatea lui Augustus, chiar dacă fântâna secase... (*)

 

O Italie a sclavilor deveniți liberi. Războaiele Sociale sau Războaiele Aliaților (91-88 î.Hr) au fost purtate între romani și populațiile italice stăpânite de aceștia. Considerați doar aliați (socii), locuitorii italici din afara Romei nu aveau cetățenie romană, dar erau obligați să participe la războaiele romane, suportând aceleași dări. În 91 î.Hr., tribunul Livius Drusus a propus încetățenirea aliaților italici; proiectul său de lege nu a ajuns să fie votat, Drusus fiind asasinat. Ca urmare, italicii s-au răsculat în 90 î.Hr., separându-se de Roma și creând un stat independent numit Italia, cu capitala la Corfinium (redenumit Italica). Conduși de un Senat de 500 de membri, răsculații italici au învins legiunile romane, amenințând Roma însăși. Deși armatele romane, conduse de generalii Marius și Sulla, au reprimat răscoala, Senatul roman a decis să acorde cetățenia celor care depuneau armele. În 88 î.Hr., aproape întreaga populație liberă din Peninsula Italică avea deja cetățenie romană. La sfârșitul sec. I î.Hr., 90% din totalul populației libere a noului stat roman unitar avea strămoși care au fost odată sclavi. 

Megalopolisul antichității. În urma Războaielor Aliaților, s-a produs un salt în popularea Romei. În anul 86 î.Hr. se înghesuiau în Urbs 463.000 de oameni, iar după 30 de ani, necesarul de grâu corespundea unei populații de 486.000 de suflete. În 44 î.Hr., anul asasinării sale, Caesar aloca gratuit cantitatea de grâu necesară pentru 150.000 de săraci. Tot necesarul de grâu ne arată că populația Romei în timpul domniei lui Augustus se apropia de un milion de oameni. Astfel, cantitatea alocată anual pentru hrana locuitorilor era de 60 de milioane de modii (1.750.000 hl), aduse din Africa. La un consum mediu anual de 60 de modii (5,25 hl) per capita,  rezultă o populație de un milion de suflete. Plebea urbană număra 320.000 de cetățeni de sex masculin (viritim) în anul 5 î.Hr., fiecare  primind câte 60 de denari, prin grija împăratului Octavian Augustus. Dacă punem la socoteală populația de sex feminin și băieții sub 11 ani, în acel an se poate aproxima statistic populația romană la 675.000 de cetățeni (cives). În plus, în Roma existau o garnizoană de 10.000 de militari, dar și o mulțime de pelerini, alături de un număr uriaș de sclavi. (***)

Sectoare și vici, lari și vicomagistri. Precum toate orașele eline și latine din lumea antică, vechea Romă era împărțită în două părți distincte: Urbs Roma, adică aglomerarea urbană, și Ager Romanus, zona rurală adiacentă. Această din urmă parte avea forma unei elipse, cu axa mare de 19,1 km și cu cea mică de 17,65 km, cuprinzând o arie de 250 kmp și având un perimetru de 57 km, iar locuitorii săi erau tot cetățeni romani. În timpul lui Augustus, Cetatea Eternă a fost împărțită în 14 sectoare, care au dăinuit cât Imperiul Roman: 13 situate pe malul stâng al Tibrului, și unul – Transtiberina - pe malul drept, acolo unde se află astăzi cartierul Trastevere. Sectoarele erau împărțite la rândul lor în cartiere, delimitate de străzi numite vici, care erau administrate de vicomagistri, primari antici. Cartierele se aflau sub tutela divinităților protectoare ale Romei, numite Lari, fiii nimfei Lara și ai zeului Mercur, reprezentate la răscruci. Potrivit lui Pliniu cel Bătrân, în anul 73 d.Hr, cu prilejul lustrului (procesiune de purificare a unui loc prin înconjurarea lui în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la 5 ani), orașul era structurat în 165 de cartiere (vici); în veacul IV d.Hr., numărul acestora crescuse la 307. (***)

Vile și blocuri, domus și insulae. Există mari asemănări între locuințele antichității și cele moderne. Evidențele imperiale arată că majoritatea romanilor locuiau într-un fel de blocuri numite insulae. Astfel, potrivit unui catalog din veacul al IV-lea d.Hr., în Roma existau 46.602 de insulae (clădiri cu mai multe etaje) și 1.797 de domus (case independente) (*). Dacă domus era o vilă, unde locuia doar familia proprietarilor, împreună cu sclavii, insula reprezenta un bloc cu mai multe etaje și apartamente (cenacula). În medie, o insula avea 5-6 cenacula, în fiecare locuind 5-6 persoane. În sec. II d.Hr., populația Romei care viețuia în insulae se situa undeva între 1.165.000 și 1.675.000 de suflete, acesteia adăugându-i-se minimum 50.000 de cetățeni liberi, de liberți și sclavi care locuiau în domus. Un număr minim al celor care trăiau atunci la Roma ar fi de 1.200.000. (***)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu