Se afișează postările cu eticheta ziua bunicii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ziua bunicii. Afișați toate postările

duminică, 5 mai 2024

Ziua Bunicii la Prince Știrbey, ca o undă a frumuseții regăsite

Dacă ar fi să comparăm frumusețea cu o vibrație care se propagă irezistibil, cutremurându-i pe privitori, probabil că Prince Știrbey, crama-conac, asemenea Cramei Avincis, reprezintă epicentrul unei asemenea unde, al unei splendori românești regăsite. 

Ca vânători de seisme estetice, am adăuga cele două nume din lumea culturală a vinului unei liste pe care am încropit-o în cincisprezece ani de călătorii și reportaje cu temă oenologică. Ea cuprinde, între altele, Crama Antinori nel Chianti Classico din Toscana, Crama Abației di Novacella - Alto Adige/Südtirol, Tenuta Castelbuono alias Crama Carapace din Umbria și Crama Le Mortelle din Maremma.

Zilele trecute am avut plăcerea să participăm, în grup Vestik mărit, ca urmare a unei invitații făcute de proprietari, la un eveniment aniversar și caritabil, Ziua Bunicii la Crama Știrbey. Revederea cu Mica Toscană de Drăgășani s-a petrecut după o lungă așteptare, de cinci ani, un război și o pandemie, provocată de tot atâtea cauze obiective. 

Grupului nostru de 12 entuziaști, venit din Arad și Timișoara, ba chiar de peste ocean, dacă ținem cont că unul dintre membrii clubului tocmai s-a întors în țară din Boston, USA, i s-au mai adăugat doi oenofili din vest: un arădean, apropiat al clubului, și un reșițean, simpatizant al CDViN. Printre vestici s-a numărat și cel mai tânăr membru al clubului, Elihu, de patru ani și un picuț, care a participat la anterioara sărbătoare organizată aici, în 2019, pe când era în burta mamei. 

La această ediție a zilei cramei din Drăgășani, am venit separat în patru echipaje/mașini: alături de Adina, am călătorit răsfățați în noul SUV Kia Sportage al prietenilor și membrilor CDViN Claudiu&Teodora; de la Timișoara au venit Alex&Sorina alături de părintele-fondator al clubului Dan; de la Arad au mai venit Zoli, Raluca&Elihu, membri de bază ai CDViN; alți connaisseurs și buni membri ai clubului, Ciprian&Alexandra, au călătorit la Drăgășani de la Cunța, județul Alba.

Din Arad până la destinație, pe autostradă și pe drumuri mai precare, e un voiaj de cinci ore și un pic, de șase ceasuri cu tot cu opriri. O experiență pe placul ochiului și sufletului, într-o zi cu soare: verdele de aprilie/mai al reînvierii, Carpații înzăpeziți, iluzia perfecțiunii lumii creată de goana mașinii.

Am regăsit orașul Drăgășani precum l-am știut: și precar, și dinamic, cu decrepire, dar și cu lux. Acoperișurile de tablă ruginită contrastează cu mașinile de sute de mii de euro parcate ostentativ în centru. Am descoperit un nou și remarcabil hotel, River Park, și un nou și cochet restaurant, Dine&Wine, nume pe care le recomandăm tuturor turiștilor care ajung în oraș.

Cât despre sărbătoarea propriu-zisă, de 1 Mai, a Bunicii, am parcurs cei șapte kilometri care separau hotelul de Crama Prince Știrbey într-un microbuz ca vai ș-amar. De unde părea că i se destramă toate scaunele și nici nu trăgea la deal, ca un cal costeliv și bătrân, era și mizerabil în toate ale sale: geamuri, șezuturi, mânere. În plus, fără aer condiționat, toate mirosurile de nespălare erau răspândite de unicul geam întredeschis.   

Și cât contrast între acest mijloc de transport și ceea ce am regăsit la Prince Știrbey! Șirurile perfecte ale viei bătrâne, trandafirii de la capăt de rând, îngrijirea vegetală, peisajul cu Olt nesfârșit, verdele crud al viei și crângurilor, florile cramei, căldura gazdelor, bucuria reîntâlnirii zecilor de prieteni și cunoscuți. 

Îi revedem pe proprietari, o distinsă familie nobiliară de Mitteleuropa, așa cum îi știm dintotdeauna: plini de o energie care le-a permis să recupereze și să refacă un domeniu străvechi, care, iată, acum împlinește 20 de ani de viață înnoită. Inundată de flori, doamna Ileana Kripp, descendentă a familiei princiare Știrbey, emană eleganța unei aristocrații atemporale. Iar domnul baron Jakob Kripp, pe care l-am cunoscut la un festival de cinci stele la Budapesta în anul 2011, susține un discurs inspirat, primit cu aplauze de invitați. Evenimentul este și unul caritabil, susținând proiectele sociale ale Asociației Elijah în Valea Hârtibaciului, județul Sibiu. 

Conacul cramei, împodobit cu flori de tot felul, cu iederă și glicină, găzduiește o formație excelentă de adolescenți. Din instrumente răsună cântece sibiene și tricolorul e un semn discret pe costumele populare. Îi regăsim pe Oliver și Raluca Bauer, cuplul oenolog-PR al cramei, alături de mulți prieteni și parteneri ai clubului, între care se numără domnul Valeriu Stoica, profesor și podgorean de seamă al țării. 

E timpul să degustăm vinurile în răcoarea cramei, începem firesc cu un spumant. Amicul Călin de la Cluuuj, un obișnuit și ajutor de seamă la toate evenimentele casei, ne răsfață pe rând cu mai toate tentațiile marca Prince Știrbey. Se află la rând zeci de etichete, selecte prin conținut, cu sau fără Rezervă pe etichetă: Crâmpoșii Selecționate, Fetești Regale, feluri de Sauvignon Blanc, Tămâioase, Merloturi cu sau fără Cruce de Malta, Caberneturi, sticle de Negru de Drăgășani și foarte specialul Novac, soiul care m-a cucerit la acest eveniment. 

De familia Știrbey/Kripp  ne leagă o fastă perioadă și o febră oenofilă din deceniul trecut, începută în 2011 cu întâlnirea de la Festivalul VINCE Budapesta și cu prima noastră participare la Ziua Bunicii în Drăgășani. Și ne mai leagă un număr de festivaluri, dar și evenimente în club, pe care l-am inaugurat cu o degustare de Prince Știrbey susținută de domnul baron Kripp și de oenologul Oliver Bauer în februarie 2012. În plus, am numărat multe participări în grup CDViN la Crama Prince Știrbey în același deceniu trecut, dar și întâmplări speciale petrecute în odăile bunicii în compania cuplului Oliver&Raluca Bauer. 

Dacă dăm căutare, de curiozitate, pe blogul de față și pe site-urile cdvin.ro și vestik.ro ale clubului, numele Știrbey obține 96 de rezultate, rod al zecilor de articole dedicate cramei. 

Între acestea, dincolo de cel consacrat inaugurării CDViN, unul poate părea mai special – acela care conține istoria familiei nobiliare.

Ne desprindem însă de gloria trecutului, căci acum, în forfota prezentului, trebuie să revedem mulți prieteni, precum Mona Arsulescu și pe al său Codru afabil,  pe Mihai Oprea și frumoasa-i familie de la Cluuuj, pe Silviu Șerban, pe mulți alții ale căror nume nu mai încap aici. 

Trebuie să revenim la intensitatea clipei și fiindcă ne așteaptă tradiționala degustare, râvnitul masterclass susținut pe terasa însorită a cramei, cu vedere, cu belvedere la Olt și împrejurimile Drăgășanilor. Ochelarii de firmă, albaștri, ai șamanului Oliver – după cum l-a descris proprietarul moșiei - oglindesc întreaga întâmplare: vinurile, anturajul, râul și norii. 

Degustăm pe rând vinurile alese de distinsul oenolog Bauer: Crâmpoșie Selecționată 2008, Sauvignon Blanc 2010, Fetească Regală 2003, Tămâioasă Românească 2008, Rosé 2012 (Cabernet Sauvignon), Novac 2007, Merlot 2010, Cabernet Sauvignon 2011. Vinificatorul ne expune, ca de obicei, o filosofie a autenticității și a valorificării terroir-ului, o lecție de maestru care crede numai și numai în propria exprimare a artei care îl definește, în relație cu locul și soiurile sale. Ne spune totul despre capriciile anilor și dificultatea, dar și satisfacția vinificării, convingându-ne, fermecându-ne, admonestându-ne... 

Totuși nu pot să nu observ că Tămâioasa a fost servită dintr-o sticlă cu defect de dop; după ce am rotit în zadar paharul în speranța și iluzia alungării acidității volatile, lichidul venerabil încă mai păstrează în gust urma defectului. Mi-ar fi plăcut să adulmec dopul cu defect și mai ales să degust vinul servit din cealaltă sticlă, sunt convins că avea multe de oferit și povestit. M-am îndrăgostit în schimb de Crâmpoșia de la început; i-a urmat un foarte acid și atipic Sauvignon Blanc, plin de viață, dar nu neapărat expresiv; dincolo de alcoolul care i-a garantat devenirea îndelungă, Regala-experiment din anul 2003 se remarcă prin culoarea mierie, reflectând soarele de mai al Drăgășanilor. Un rosé care a rezistat 12 ani e remarcabil mai ales prin asta, are culoare de Schiller și nu poți să-i ceri altceva decât virtutea longevității. 

Am fost copleșit de savoarea, complexitatea, rafinamentul acelui Novac de 17 ani. Am auzit cu indignare tot felul de remarci în jur, că ar fi acru, că și-a trăit traiul etc. Pentru mine s-a dovedit vinul degustării! Decantat în pahar, a întinerit, oferind satisfacții de Pinot Noir de Grand Cru; din păcate, nimeri nu a făcut acest tip de clasificare în Drăgășani. Alături de soiul Negru de Drăgășani, Novacul este o comoară națională! I-a urmat un Merlot onorabil, soi care are în sine un potențial uriaș de învechire, și un extraordinar Cabernet Sauvignon, alt vin mare care reflectă măiestria oenologului și potențialul terroir-ului. 

După și înainte de degustarea de pe terasă, am savurat bucatele atât de rafinate ale casei, pregătite cu ingrediente locale, în stil tradițional și gourmet deopotrivă. Și am savurat și zecile de etichete cu vinurile noi ale casei. 

După efuziuni și remember-uri, ne-am despărțit de gazdele noastre pentru a mai săvârși încă două ritualuri: cel al shoppingului, căci am plecat cu toții cu baxuri în brațe, și cel al revederii unei ființe dragi, măgarul Anton, având reședința în vărful dealului, pe cealaltă pantă. Distinsul asin a refuzat morcovii aduși special de la Timișoara, având – potrivit doamnei baron - alte preferințe culinare, între care se numără și pâinea...

La plecare, doar unii dintre noi au suit în microbuzul dezagreabil; câțiva au preferat să parcurgă pe jos, vreme de o sută de minute, drumul sinuos de la cramă la hotel. Seara ne-am regăsit la același restaurant Dine&Wine, obosiți și euforici, pentru un pahar de prosecco, pentru faimoasa ciorbă de vită a casei și pentru o ocazională semifinală de Liga Campionilor. 

A doua zi, am călătorit comod pe drumul de întoarcere în extraordinara Kia Sportage a amicilor Claudiu și Teodora, cei care s-au îngrijit să ne simțim bine pe toată durata acestei ieșiri. La Arad, în curtea bunicii cu brad, vișin, iederă și mușcate, ne-am revăzut cu alți călători entuziaști care ne-au însoțit la Drăgășani, iar cel mai mic membru al clubului s-a bucurat de exuberanta manifestare a revederii din partea cățelușei Pinot.


 Galerie foto: Anton, Hotel River Park, Masterclass, Prince Știrbey, Shopping, Vario



joi, 10 mai 2012

La Crama Ştirbey, cu biberonul şi cu mousse au chocolat printre baricuri

De câte ori iau drumul Cramei Ştirbey, şi de-acum chiar că pot spune asta apăsat, am senzaţia că nu fac o simplă călătorie geografică, spaţială, presărată cu denumiri şi indicatoare rutiere, ci că mă deplasez cumva şi în timp, în mod istoric şi social.
Amestecul acesta aristocratic, de vinuri şi flori, de instrumente muzicale şi garoafe la piept, de jazz şi viţă veche, mă cucereşte de fiecare dată, făcându-mă să înţeleg ce a pierdut România o dată cu venirea comunismului, dar şi ce poate avea din nou, dacă se va dovedi în stare să-şi restaureze sufletul.
Poate că nu pricepem cu toţii prea bine, dar de-acum suntem în stare să sărbătorim de 1 Mai o altfel de zi. La Ştirbey, ea este a Bunicii, dar pentru noi poate fi foarte bine a oricărui om drag din viaţa noastră. Şi nu facem asta din cauză că nu ne-ar plăcea munca ori că am munci mai puţin decât ceilalţi muritori. Nu. O facem din cauză că am încetat să mai fim doar o bucată pătrată de vinilin din marele portret al conducătorului iubit, o facem din cauză că ne-am regăsit individualitatea.
Despre sărbătoarea de anul acesta, în ajunul căreia ne-am permis, graţie unei invitaţii de nerefuzat, să tragem un chef la Via Sandu, se poate spune că a fost uşor diferită de cea din 2011. Mi-a făcut plăcere să stau iar la coadă în aşteptarea noilor vinuri pe care Oliver Bauer a avut grijă să le toarne tuturor în pahare. Ne-a întâmpinat din nou o organizare impecabilă, o ordine la fel de agreabilă precum cea a viilor din jur, lucrate pe nemţeşte, la filigran vegetal.
Mi-au plăcut foarte mult ţinuta amfitrionilor, pălăriile doamnelor, bufetul suedez ori mai degrabă princiar, ritmul cuminte, negrăbit, a tot ceea ce s-a petrecut acolo. Şi detaliile surprinse de ochiul aparatului foto. O fetiţă plimbându-se cu biberonul printre baricuri ori sorbind dintr-un pahar o apă delicioasă, cu reflexe aurii de Sauvignon Blanc Vitis Vetus. Caricaturile expuse, leneveala în iarbă a unui invitat anonim, interactivitatea din cursul degustărilor, peisajul cu Olt vast şi aşezări răsfirate pe dealuri.
Mi-au lipsit foarte mult Novacul şi Negrul de Drăgăşani anterioare, acelea servite anul trecut pentru care atunci m-am întors mereu cu paharul gol la Herr Bauer. Şi spectacolul degorjării didactice a spumantului obţinut din Fetească Regală, pe care îl tot aştept să apară pe piaţă.
Anul acesta, Ziua Bunicii a stat însă sub semnul vinurilor Sauvignon Blanc şi Cabernet Sauvignon, după dorinţa oenologului. Am putut degusta la terasă, inundaţi de un soare văratic, vinuri extrem de interesante, pline de personalitatea fiecărui ciclu anual care le-a creat. Mi-ar fi plăcut să discut cu vinificatorul despre tipicitatea ori lipsa de tipicitate de soi a vinurilor servite, mai ales în cazul Cabernet Sauvignon-ului, însă nu era momentul potrivit pentru aceasta.
Între invitaţii de marcă i-am putut distinge pe vecinii de la Avincis, Cristiana şi Valeriu Stoica, polarizând o parte din anturaj. Şi am regăsit-o pe gazda noastră de chef de cu o seară înainte, Cornel Sandu. Tot bliţuind chipuri şi pahare, am numărat candid şi bloggerii prezenţi, constatând mai mari sau mai mici absenţe, voite ori fortuite.
Sunt câteva lucruri, dincolo de cele enumerate mai sus, pentru care e de dorit să mă întorc de fiecare sărbătoare la Crama Ştirbey. Între ele se numără, fără îndoială, desertul pe bază de ciocolată cu care ne-a alintat doamna baron Ileana Kripp şi din care Mihai, cel mai tânăr şi mai globetrotter dintre membrii Clubului Vestik, a devorat un număr nedefinit de porţii.
Poate aţi observat, poate nu, amestecul de accente cu care se exprimă amfitrionii. Chiar dacă o fac în română, ei vorbesc într-un fel o limbă europeană îmbogăţită cu accente de Mitteleuropa şi chiar fac lucrurile la fel, chiar se exprimă la fel în tot ce creează ori recreează acolo. În modul în care îngrijesc via, în modul în care elaborează şi promovează vinurile, în modul în care ies în lume, în modul în care îşi întâmpină invitaţii, în modul în care-şi susţin sărbătorile.
Dacă te uiţi la lumea din jur de pe terasa cramei, eşti suficient de îndepărtat de fiinţele şi obiectele de la poale, de oameni, de case şi de drumuri, ca ele să ţi se pară frumoase. Ba chiar poţi visa că vezi ambarcaţiuni cu pânze ori bărci cu domni şi domniţe pe apa largă a Oltului. Un colaj de clişee cinematografice şi nostalgice, de imagini ale lumii burgheze de ieri şi alaltăieri, transpus în Photoshop în peisajul oltenesc în care se desfăşoară totuşi acţiunea. Însă e comic să faci asta, ştiind bine prin câte ai trecut ca să ajungi tocmai de dincolo de Carpaţi. Altminteri peisajele sunt pitoreşti, chiar dacă populate cu o sărăcie ancestrală.
Îmi place să cred însă, dincolo de ochiul critic cu care nu mă pot împiedica să privesc lumea, că o călătorie la Crama Ştirbey nu este numai un voiaj în trecut, ci şi unul în viitor. Că dealurile cu vii din jur, din jurul Drăgăşaniului şi din jurul tuturor oeno-oraşelor şi oeno-locurilor româneşti se vor îmbogăţi în timp cu oameni care au acelaşi spirit transformator. Că zece-douăzeci de ani vom putea număra mai multe vii şi crame exemplare, alături de cele, puţine, care există deja.
Eu unul mă pregătesc oricum pentru viitoarele călătorii acolo, în virtualitatea unei alte Românii oenologice. Chiar dacă aceste destinaţii rămân acum atât de ipotetice, de ireale, de îndepărtate. Ca un vin în ediţie limitată, încă necreat, cu un număr prea finit de sticle, la care nu poţi ajunge decât dacă ţi le pune Cineva, Istoria ori Destinul, deoparte.
Galerie foto